Femeie, tu, Marie!

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferinţa vieţii suferind!

De dincolo de viaţă ori de moarte
Acelaşi lucru încă ţi-l mai spun,
Că ai venit aici de-aşa departe,
Să readuci speranţa din surghiun!

Când ploile mă bat presimt furtună,
Şi dacă-i vânt m-aştept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!

Oricare gând în şoapte îţi răzbate
În pumnul meu, căuş, am să te prind
Şi-am să-ţi arăt ce vorbe-adevărate
Ţi-am spus mai totdeauna, negândind!

Şi ţie mă închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia că stă să moară,
Dacă te ştiu plângând în locul meu.

Eu orişicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau să ispăşeşti păcate,
Tu eşti fecioara mea cu gând curat.

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Şi nume-ţi dau din tot ce e mai sfânt,
Eşti semn al vieţii fără de prihană
Şi ultimul meu gând de pe Pământ.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Eu, azi, ţi-aş spune totul
Vreau să pun în mintea ta
Un gând prea greu. Nu vreau.
Dar îţi spun: deţin secretul.

Tu tremuri toată, inima suspină.
E un adevăr prea crud
Pentru un suflet fin
Dar aşa, noi ne unim
Indestructibil, în lumină.

De astăzi, tu, ştii totul
Eşti înger, eşti regină,
Ţi-am pus în sufletul frumos: păcatul,
Mai bine dispăream, demult,
Şi aşa, tu te iubeai cu altul.

Acum suntem pe veci, legaţi...
Azi îţi murdăresc, cu gândul,
Şi sufletul, şi trupul.

De fapt, eu te-am minţit mereu
Tot nu ţi-am spus
Întreg secretul meu:
Dacă m-am întâlnit sau nu
Cu Dumnezeu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea albastră

Stea albastră, stea albastră, care-mi luminai din cer,
Strălucirea ta măiastră de ce nu-mi mai e străjer?
Rătăcit îmi este drumul, iară pasul mi-e sfios,
Nu-i mai simt vieţii parfumul, nu mai ştiu zâmbi voios.

Faptul că-mi eşti lipsă mie ( şi mereu în gând mi-o spun )
Este că spre veşnicie luminezi alt om mai bun?
De-i aşa, nu-i să mă mire, n-am umbrit deloc frumos,
Că am păcătoasă fire, nu mi-s tare de folos,

Însă, poate-o stea mai mică, bulgăre de meteor,
Nu ar vrea, la o adică, a-mi fi călăuzitor?
Mă prăval în întuneric,, iarăşi cad şi mă ridic ;
E blestemul luciferic peste sufletul meu mic?

Poate-o fi, după dreptate, dar tot stau şi mă socot,
De mi-ar lumina în noapte, să mă schimb încă mai pot!
Voi sluji mereu iubirii, cum de mult ai aşteptat,
Dă-mi lumina nemuririi, cea ca aurul curat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus...

Ţi-am spus mereu, melodios,
Că tu eşti cea mai cea din sat,
Că-ntreci cu zâmbetu-ţi frumos
Ceata de îngeri din înalt.

Ţi-am spus şi crede-mă că-ţi spun,
Floare mirifică din vis,
Că-s sănătos, nu sunt nebun,
Iubindu-te poeme-am scris.

Dacă-ţi recit, dacă-ţi zâmbesc,
Dacă doresc şi¬-ţi fac ocheade,
Să te cuprind, să te iubesc,
Viaţa ni-i fără păcate.

Mereu ţi-am spus, melodios,
Că tu eşti stea din cerul meu,
Poate din coasta mea eşti os
Pictat de bunul Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu... cu pana din aripa rănită !

Mi-ai dat un umăr...
ca să plâng!
Îţi mulţumesc
s-aş vrea...
Ca-n braţe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Şi să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând!
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că eşti în noapte
Suspinând...
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest,
Un semn,
Ca să-ţi alini
Sufletul frânt,
De nicăieri!

Aş vrea să-mi spui...
Ce rană azi te doare
Câţi nori s-abat
De-asupra ta
Şi care este starea ta
Când...
pe cerul vieţii tale...
Bântuie furtuna!
Să-ţi aminteşti că sunt aici
Şi de-am greşit...
Mă iartă!
Tu eşti mereu
în al meu gând
Deşi eu sunt departe!
Îţi scriu...
Pe coala cerul senin
Cu pana...
smulsă...
Din aripa rănită,
De viaţa care a trecut
Şi care o să vină!
Tu spune-mi
dacă ai un of
nu răbda-n tăcere,
Că ştiu să ascult...
şi ştiu s-alin
o rană care doare!

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Eşti pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Eşti pentru mine o comoara
Eşti alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viaţă bucurie
Eşti pentru mine cea mai mare bogăţie

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Şi cât mi-ar fi in viaţa de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preţ
Şi îţi voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

România există, fiindcă eu o iubesc

România există şi e locul
unde eu am primit dreptul la viaţă!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine şi să te iubesc!
Rămânia eşti tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi şi mă strângi la piept!
România eşti tu, prieten drag
şi tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greşesc,
fiindcă îţi pasă de mine dar totuşi,
mă accepţi aşa cum sunt, fiindcă mă iubeşti!
România eşti tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
eşti în inma mea şi, ştiu sigur,
că şi eu contez pentru tine!
România eşti tu, pruncuţule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor şi bun,
căci surâsul şi gânguritul tău
îmi definesc existenţa,
nădejdea continuităţii
şi voinţa divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare şi o port
dincolo de mare şi dincolo de hotar:
în inimă, în gând şi pe buze!

Fiindcă o iubesc, România există!

poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Când viaţa greu te va-ncerca
Şi-n suflet teama-ţi va ploua
Prieten drag, tu nu uita:
Speranţa moare ultima!

Nu te lăsa încovoiat
De drumul greu, întortocheat
Ce soarta ţi-l aşterne-n faţă
Nu-i fă pe plac la şugubeaţă!

Ridică fruntea către cer
Doar Dumnezeu nu-i efemer
În rest toate sunt trecătoare
Pe-a omului vieţii cărare.

Când zorii te-or găsi plângând
Primeşte-mă la tine-n gând
Şi lasă-mă să-ţi fiu aproape
Durerea să ţi-o duc departe.

Tâmpla pe umăr să ţi-o ţin
Şi să-mi laşi mie al tău chin
Să-ţi răcoresc cu blândă sărutare
Ochii aprinşi de lacrimile-amare.

Şi gândurile negre, rând pe rând
Să plece,-n urmă linişte lăsând
Şi să se-audă şoapta ta:
"Speranţa moare ultima!"

....................................................
Nu-ngenunchia în faţa sorţii
Nu te-aşeza în rând cu morţii
Prieten drag, crede ce-ţi spun
Nu-i vreme-acum de "Rămas bun!"

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământeano!

Mă doare inima, mi-ai spus,
cunoşti vreun leac ca să îmi treacă
s-alunge dincolo de-apus
să treacă de cărarea-mi seacă?
În care urlă lupii trişti
că nu-mi mai eşti, că nu exişti!

Mă doare sufletul, mi-ai spus,
să-l oblojeşti cumva, tu ştii
că a căzut, atunci, răpus
sleit de-atâtea mărturii?
Pe care le-am făcut uitate,
crezând, că voi scăpa de toate!

Mă doare viaţa şi mi-e greu,
nu recunosc, deşi o ştiu,
plecarea ta o văd mereu
ca pe-un oracol în pustiu,
în care steaua unui Mag
m-a rânduit, să-mi fie drag...

De braţul tău ce mă primea,
de mâna ce mă mângâia,
de ochii care mă priveau,
de buzele-ţi ce mă sorbeau
şi părul care îmi ştergea,
vreo lacrimă, când îmi cădea,
de trupul tău îmbietor
oh, Doamne, n-aş putea să mor
până când nu ţi-aş săruta
şi ochii-ţi blânzi şi gura ta
şi mersul tău de căprioară
şi sufletu-ţi ca o vioară,
ce cântă-n mine zi şi noapte,
aroma-ţi de cireşe coapte
şi Harul care-ţi este dat,
ca să mă cureţi de păcat
şi bunătatea ta, femeie,
minunea mea, a vieţii cheie,
şi toată, toată-mi eşti icoană
pentru că-mi pari nepământeană,
ţi-e numele special ales,
nu-l întâlnesc în lume, des,
ai fost, îmi eşti şi-mi vei rămâne,
nepământeano... o MINUNE!

poezie de Lusiana Drăguşin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Definiţia femeii

Femeia e o lume de mister!
Născută din iubire şi dorinţă,
În care mă încred, puternic sper!
Eu suportând adesea consecinţă.

Nu aş putea trăi fără de tine!
Tu mă ridică dară şi coboară!
La tine mă închin de-mi este bine
Şi tot la tine dacă mă doboară.

O viaţă ce nu este tocmai roză
Plină de griji dar şi peripeţii.
De intri-n comă fără timp de poză!
Şi fără argumente, inepţii.

Eşti universul ce mi l-am dorit
Cuvântul tău răsună ca ecou.
Un pansament atunci când sunt rănit
Şi-n care eu mă simt ca un erou!

Tu ai făcut posibilă aceasta
Drept pentru care eu îţi mulţumesc.
Chiar dacă pentru mine eşti năpasta
Pe-acest pământ pe care eu trăiesc.

Am fost o umbră în trecutul tău
Dară acuma nu sunt o himeră.
Îmi eşti chiar sprijin de îmi este greu.
Şi astea toate nu în premieră!

Las amintiri să zacă-n aşteptare
Fiindcă demult, în timp eu te-am piedut.
Atunci eu am comis o eroare
De care nu prea sunt satisfăcut.

Pe tine te privesc ca pe-o străină!
Chiar dacă-n ele tu mi te-ai ascuns.
Iubirea care zace în ruină
Nu este lucru chiar de nepătruns.

Te-ntrebi mereu cum am ajuns la tine?!
Nu ştii că-mi eşti o blândă adiere.
Secretul meu ascuns atât de bine!
Şi-n viaţa mea, eternă mângâiere.

Eşti steaua mea ce luminează-n noapte
Un drum ce nu a fost deloc uşor.
Trudit din greu şi-n câteva etape!
Dar pân' la urmă eu avut-am spor.

Să te găsesc aşa cum eşti de fapt!
O nimfă de i se-nchină chiar şi zeii.
Dorinţă şi speranţă în neant
Aceasta-i... definiţia femeii!

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicve

Ştii când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ţinti spre veşnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: “Am fost odată”,
Dar n-am trăit să-ţi spun şi ce-o să fie.

Ai refuzat să îmi clădeşti un piedestal,
Şi te-am urât şi te-am iubit nelimitat
Şi într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.

Nu. Tu-nţelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti şi făr’ de veşnica-mi armură
Doar tu spuneai “Ridică-te!” când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr’ de măsură.

Ce timp cu viaţă! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viaţă de relicve ţinute strâns în gând…

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!