Cuvântul

Pământ de-ntins pe pâine cum e untul,
L-am frămâtat în valţuri către stele,
Din pulberi mi-am învolburat caiele,
Să-mbrac nemărginirea cu veşmântul

Am tors din fire pavezele grele,
Care-au frânat cu arşiţă avântul,
M-am aliat adeseori cu vântul
Să storc luciri din sufletele rele

Şi dacă-n şira mea de oseminte,
Tot răzbătând să fulger câte un car
Am dezbrăcat iubirea de morminte,
Ca cel mai ne însemnat misionar,

Acolo-n sfera mea, printre cuvinte,
Macin şi-acuma pământul milenar!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Cutreier dimineaţa pe câmpuri.
Pământul e negru, crăpat
Şi trist că-i nelucrat de ani,
Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.
Şi cerul a pierdut din albastru,
Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,
Sunt semne că toate se schimbă
Din câte au fost bune în rele.
Copii rătăcesc fără vrere
Aiurea dezbrăcaţi şi desculţi,
Iar seara ispitesc pe bunici
"Ce noutăţi mai ştiu de părinţi?"
Nu mi-am găsit timp şi nu pot,
Când legile le cunoaştem cum sunt,
Să dau un răspuns atâtor copii,
Care se roagă la Cer îngenunchiaţi pe Pământ.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoarea poeziei

cu poezia mea am în cer acces
vreau să-i bucur pe îngeri pe sfinţi
s-au înălţat prin al morţii proces
să fie mângâiere, alean la rugăminţi.

cu poezia mea mereu mişc vântul
când tulbură apa din delta iubirii
vreau să prindă forţă şi avântul
să netezească drumul izbăvirii.

cu poezia mea cresc preţul vieţii
cu toate splendorile ce le-am adunat
spălată de pulberi în roua dimineţii
trupul ei să pară un tărâm minunat.

cuvinte care frâng structura ceţii
în cununi de raze s-au împreunat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Din povestea moştenită
Au răsărit paşii mei
Şi-am pornit pe calea vieţii
Printre îngeri, printre zmei.

M-am oprit la o fântână,
Glasul mamei m-a-ndemnat:
Curăţă-i nămolul şi
Apa-n val a fremătat.

Peste câmpul plin de spice
M-am strecurat spre cuptor,
L-am reparat pentru pâinea
Dulce-a propriului popor.

Ajuns-am şi la copacul
Ne-ngrijit de mai mulţi ani
Şi l-am curăţat din suflet
Cu dragoste, fără bani.

Cum povestea se termină,
Se-ntorc dorurile grele,
Şi izvorul, şi cuptorul
Sunt acum oaze de stele.

Tot călătorind prin viaţă
Mă mai sprijin de copac,
Rodul lui e chipul mamei,
De 8 Martie, sfânt şi drag!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă la... Bradu!

Din pământ se rupeau fâşii,
Pulberi devastatoare,
Din apă se desprindeau atomi
Bolborosind în aerul hodorogit,
Vântul leneş, uscat,
Descompunea lejer materia,
Casantă, sfărâmicioasă!
Din clădiri emanau flăcări oarbe,
Iar înăuntrul lor fiinţele,
Se zvârcoleau îmbibate,
În neodihnă şi nesomn!...
Totul curgea,
Numai preotul mai credea în Dumnezeu,
Şi venea cu moaştele
Sfintei Filoteia la pod,
Urma slujba, dar soarele
Arsese tot cea ce crease!...

poezie de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborâtei din stele

printre visele mele
cu năluci şi castele
din petalele grele
rup şi rup floricele

... erai una din ele
da, desigur din cele
coborâte din stele
asasin de rebele

erai una din cele
tot umblând să înşele
toate gurile rele
cu miros de lichele

coborâtă din stele
şi din visele mele
te tot duc în castele
cu năluci şi lichele...

poezie de Iurie Osoianu (17 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scarabeul singuratic

Pe povârnişul
Cimentat de dogoare,
Se lupta cu o sferă,
Din greu,
Un scarabeu.
Îi scăpa pământul din palme...
Cu privirile calme,
Cobora povârnişul mereu,
Sărmanul scarabeu.
Perechea lui cea potrivită,
Fusese strivită
Şi tot nu înţelegea,
Cum se făcea,
Că singur urca tot pământul,
Întreaga cale,
De unde îl lua vântul,
La vale...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

nu persiflez lumea nu o batjocoresc
învăţ din toate şi bune şi rele
lumini ample şi umbre din mine izvoresc
ca toate gândurile să jung la stele.

eu nu am sculptat iubirea ca Brancuş
am sfinţit-o cu lacrimi şi sânge
azi mă simt uşoară ca struna de arcuş
muzica din suflet focul negru stinge.

mi-am creat un nume sculptat pe o stâncă
cu poezia mea ating nemurirea
fericirea mea-i amplă şi adâncă
pe deşertăciune a înflorit iubirea.

viaţa îmi e dragă o preţuiesc încă
sunt povestitoare mi-am găsit menirea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se aşterneau pe lespezile goale
tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor pierdute
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinţi uitaţi în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
păşeam prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări
pe adormiţii din cetate
pe braţe de lumină se pogoară
din cerul înalt un cor de îngeri
se aşezau pe coama serii
cântau câte o poveste mereu neterminată
aici am învăţat să zbor
am înţeles şi Necuprinsul
şi am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia albă de nuntă

Veşmântul de nuntire cu Mirele Sfânt
Îl ţes din in subţire îngerii, prin Cuvânt.

E un veşmânt eteric, duhovnicesc,
Din aur alb feeric: unicul strai ceresc!

Ştim, soli de aer, din Împărăţie,
Ce migăloasă e o broderie!...

Atâtea nopţi să ţeseţi, să brodaţi
Cu degete trudite, ochii înrouraţi:

Din aur de Ofir, -ce rar filon în noi-
Ţeseţi fire de iubire, în război;

Lacrimi adunaţi, în ruga din zori
Şi perle brodaţi pe straiul uşor:

Floarea patimii, din dorul inimii
După desăvârşirea Treimii...

Şi-apoi, ne-aţi vegheat şi ce ne-aţi mustrat
Că veşmântul alb, ades, l-am pătat

Cu drag de pământ şi vorbe de clacă
Şi Regelui Sfânt, nu o să-I placă.....

Viaţa mea, ca haina, de îmi e sfinţită
De Mirele drag, eu voi fi răpită!

Amin!

poezie de Marinau Daniela
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoi

Mi-e frig de mine şi m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Şi cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi şi oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng nişte cuvinte.

Mă ţine cimitirul-n braţe
Cum ţine câmpul o paiaţă,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraş
Doar cu cămaşa mea de in
Şi-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste nefiinţă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra focului...

În caseta de gândire a luminii mele
Ziua este soare, noaptea-s mii de stele,
Timpul nu-i uitare, e visul din ele.

Inima îmi pune şoapte în cuvinte,
Rimele iubirii de tine-s potrivite
Printre mângâieri din graiurile sfinte.

Zarea stă să nască fluturi pentru zbor,
Din arşiţa voinţei iese un izvor,
Un fulger mă sculptează pe un mic ulcior.

Pe cuvânt îţi spun: în gândirea mea
Cresc mugurii din pajişti, cărărui de stea,
De-a păstra iubirea rotunjită-n ea,

În caseta de gândire a luminii mele
Unde ziua-i soare, noaptea-s mii de stele,
Trupul tău e vatra focului din ele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

SECETA la Bradu

Din pământ se rupeau fâşii,
pulberi devastatoare,
Din apă se desprindeau atomi,
bolborosind în aerul hodorogit,
vântul leneş, uscat,
descompunea lejer materia,
casantă, sfărâmicioasă.
Din clădiri emanau flăcări oarbe,
iar înăuntrul lor fiinţele
se svârcoleau îmbibate
În neodihnă şi nesomn.
Totul curgea...
Numai preotul credea în Dumnezeu
şi venea cu moaştele
Sfintei Filofteia până la pod...
Urma molifta şi căile Domnului,
începea să se deschidă.
Trecuse de arcul întins al secetei,
natura stinsese tot cea ce crease

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!