Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masoneria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.

E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.

Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.

Dumnezeu le este "Mare Arhitect"
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?

Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.

Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.

Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.

Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.

N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bârfă, lupte tot mai dese.

Primitivi sunt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare

Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie

Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sunt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.

Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.

Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.

Sunt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?

Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.

Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.

Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.

N-au zidit o casă toţi aceşti "zidari"
Ei, de trei milenii, sunt doar panglicari

Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bâlci uitat.

Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.

Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat...

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (13 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul

Se înalţă vânăt, scrijelit...
Ferestrele-n culori diverse
N-au flori... Stau aninat neveste
Într-un contemplu!... S-au oprit.

E plin de hăuri, zis balcoane,
Cu rufe ude, magazii.
Hidos privirii-i, nu-ţi revii...
Ei sunt toţi mândri, Ele doamne!

Au loc ţinut pe bancă-n faţă,
Nu sunt la muncă ziua toată....
Făloşi cu pensie ce-au plată
Sunt toţi "bolnavi"... de lucru-au greaţă!

Dar nu-i problemă, au maşini,
Copii-şi duc şi-şi iau din şcoală,
Muncesc la negru, că n-au boală...
Că-aşa-şi mai fac şi-un ban "peşin"!

Mirosuri sunt ameţitoare
Hazna-n amestec cu mâncare...
Liftu-i a vieţii încercare
Şi-i beznă tot pe coridoare!

Sunt toţi proprietari de drept!
Au cumpărat... pe zece lei...
A trecut timp, acum de vrei
E-un milion... preţul corect!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e plin de oameni fără Dumnezeu, care trăiesc mai rău ca animalele: mănâncă, beau, se împerchează, îşi fac nevoile, adună averi, uneori calcă pe cadavre, se agită bezmetic, n-au nici un ideal, iar când îi loveşte necazul urlă şi îşi smulg părul din cap. Poate că Dumnezeu îi îngăduie tocmai ca, în comparaţie cu ei, să se vadă mai bine măreţia sfinţilor.

aforism celebru de Corneliu Vadim Tudor din Cele mai frumoase aforisme (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care trag toate învăţămintele posibile din experienţele vieţii, numai cât, pe toate, le trag cu un moment mai târziu decât le trebuie. Aceştia sunt mai nenorociţi decât acei care nu învaţă nimic din viaţă, şi care, astfel, n-au mustrări zadarnice.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de Paşte

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă,
Învierea lui Hristos.

Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii,
La copiii care n-au.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctoriţei Oprea Gabriela, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Clinica de Gastroenterologie (pamflet)

Deşi e mică de statură,
În ea-i o uriaşă ură;
Cu nasul e mereu pe sus,
Iar omenia a apus.

Te-aştepţi, la ea, la omenie,
Dar parte ai de mojicie.
De s-ar muri de vanitate,
Ea ar muri în chinuri, frate.

Orice ai face, ne'ncetat
Ea te socoate vinovat,
De toate relele ce sunt
În Cer şi-oriunde pe Pământ:

Desigur că a ta e vina
De uraganul zis Catrina,
Că e cutremur de pământ,
Că unii oameni n-au cuvânt,

Că sunt eclipsele de lună,
Că multă lume e nebună.
Eu n-am văzut nicicând sub soare
O scorpie aşa de mare!

pamflet de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (5 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Metafora" imbecilităţii

Ies toţi în hoarde din spelunci
Cu gând în zimţi de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviţi, neisprăvite!

Au minţi dospite în lugubru
Ce explodează în dejecţii.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecţii!

Au cromozomii în mutaţii
Cu mii de gene recesive,
Multiplicaţi în populaţii
Cu flatulări intempestive.

La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muşte carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!

Au gustu-n sânge, de mizerii,
Sunt toţi Napoleoni, pretinşii...
Aziluri şi le cred imperii,
Victorioşi, le sunt învinşii!

Au hrană, vidul "metaforic"
Îngemănat în pur non sens;
Trăiesc mocirla-n euforic...
Miros a împuţit... Intens!

Sunt excrementul omenirii
Ce murdăresc, ce-i pur, novice,
Sunt defecarea nesimţirii;
Trăiesc, într-un gunoi, ferice!

Pseudonimul le e scut,
N-au şcoli, n-au nici biografie;
"Vendetta" ţelul şi-au făcut;
Sunt literei, pornografie!

Sunt o "armada" de bucolici,
De juri, autoproclamaţi;
Sunt spuma vomei din alcoolici
Drogaţi de ură... proşti damnaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia mărului

În ziua a şaptea,
Când şarpele se odihnea,
Dumnezeu a venit la el,
Spunând: " Am inventat un joc nou."

Surprins, şarpele, şi-a holbat ochii
La interlocutor.
Dumnezeu a continuat: "Vezi acest măr?"
Îl strivesc şi, iată, cidru."

Şarpele a tras o înghiţitură bună
Şi s-a arcuit într-un semn de întrebare.
Adam a băut şi a spus:" Fii Dumnezeul meu."
Eva a băut şi şi-a desfăcut picioarele;

Apoi, a chemat şarpele şpanchiu
Şi s-au distrat pe cinste.
Dumnezeu a dat fuga şi i-a povestit lui Adam,
Care, în furia beţiei, a încercat să se spânzure în livadă.

Şarpele a dat-o pe explicaţii, smiorcăindu-se " Stai! Stai!"
Dar din cauza băuturii i se împleticea limba.
Eva a început să ţipe: "Viol! Viol,"
Lovindu-l în cap.

De-acum, oriunde apare şarpele, ea strigă:
" Iată-l, iarăşi vine! Ajutor! Vă rog, ajutor!"
Disperat, Adam sparge un scaun de propria căpăţână,
Iar Dumnezeu spune: " Sunt foarte mulţumit de povestea asta".

Şi toate se duc dracului.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,
Când, copilaşii nevinovaţi,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuţe şi pe la gură,
Când mai avem să-mpărţim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini şi la păsările
Înfometate din bătătură.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când în pace vă treziţi dimineaţa,
Şi când toţi ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucuraţi-vă, când ai voştri ochi,
Încă, mai pot privi, frumuseţile naturii,
În linişte, de la ferestre.

Bucuraţi-vă, oameni!
Cât mai puteţi cânta, ruga şi cere,
Divinităţii, să ne dea mângâiere,
Şi să ne ierte de toate,
Câte ştim c-am greşit,
Căci ne bate necazul la uşă,
Şi încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârşit.
De care, ne-am temut
Şi, vai! Cât ne temem.

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris (lângă Napoleon, care zace inconştient pe podea): Dacă nu îl omor, va porni războaie în toată Europa. Dar crima... cea mai odioasă dintre toate nelegiuirile. Ce ar spune Socrate acum? Toţi grecii ăia erau homosexuali... cred că dădeau nişte petreceri... Pun pariu că vara închiriau o casă împreună în Creta. A: Socrate e om. B: Toţi oamenii sunt muritori. C: Toţi oamenii sunt Socrate. Asta înseamnă că toţi oamenii sunt homosexuali. Eh, eu nu. M-au fluierat doar o dată nişte cazaci... Unii oameni sunt heterosexuali, alţii sunt bisexuali, iar câţiva nu se gândesc deloc la sex. Ăştia din urmă se fac avocaţi.

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!