Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea bărbatului pe-nţelesul oarecui

Te mint că te iubesc, din răzbunare;
Vreau să mă simt iubit, nu să iubesc,
În vorba-mi să te crezi mereu mai mare,
În suflet niciun loc să nu-ţi găsesc!

Să nu te pierd şi nici să nu te am,
E tot ce pot din tot ce mai voiesc;
Să mă iubeşti la fel cum te iubeam
Când mă iubeai la fel cum te iubesc!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoade

Tu, îmi spui:"Dragă"! Eu, spun: Drag!
Şi parc-am pune-un prag pe prag
Când îţi tot pare că glumesc,
Dacă nu-ţi spun. Că te iubesc!

Alunecoasă-s, din tipar,
Habar nu ai! Nu ai habar,
Cât de geloasă-s, pe cuvânt,
De când nu cred. În jurământ.

Tu-mi spui: prinţesă. Da'n castel,
Ce-ar face-o Ea, de nu-i şi El?
Când inima, tiară-ar fi
Însingurării... Zi de zi...

Şi nu-s frumoasă. Zău! Nu sunt!
Sunt micul mare amănunt,
Zădărnicind fracţii de vis,
Când am nimic (sau tot)de zis.

Nu vezi cum leg speranţe vechi?
Perechi le fac, le fac perechi!
Şi-n toate câte le-nsoţesc,
Răzbate-o rimă: Te iubesc!

8 mai 2017

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Elena...

Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt şi foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viaţă n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!

Nu vreau să-mi îngrădeşti cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greşesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.

Suntem veniţi pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calităţi, rele şi bune
Oameni suntem, şi toţi greşim!

Elena sunt! Iubesc iubirea
Şi oamenii mult îi iubesc,
Pentru că aşa îmi este firea
Şi recunosc când eu greşesc!

Nu poţi să spui că eşti perfect
Când tu nu poţi să înţelegi
Că de eşti om, eşti şi defect
Şi e ceva ce nu alegi!

Eu sunt Elena! Mai sunt şi zăpăcită.
De mă cunoşti, pe loc mă îndrăgeşti,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăceşti!

poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat

Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimţiri mă scrijelesc
Şi mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neştiut... Mi-e leac, mă oblojesc!

E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred şi sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Şi mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!

Şi tot eu plămădesc ce vreau, că ştiu a vrea
Şi-atât perfect pot face chiar neînvăţat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris şi l-a lipit?... Şi când s-a întâmplat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!