Aprilie

alunecă de pe buza ierbii roua
se îneacă in aburul pământului dezgheţat
în zori Dumnezeu a plecat
să semene câmpul cu soare
aici
vor răsări inimi de păsări călătoare
ce poartă dorul în zări
ca pe-un curcubeu
în irisul umed se scaldă
zborul lor şi-al meu.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteore

Aici icoanele nu plâng
aici şi-n flori e închinare,
aici suspinul nu mai doare,

Aici lumina nu e albă
aici lumina-i curcubeu,
aici Iubirea este zeu,

Aici fereastra e deschisă
şi drumul suie către cer,
aici miresmele nu pier.

Aici sunt munţi cu palme-ntinse
ce pun alean pe dorul meu,
aici e cald şi bine-n mine
în braţe sunt la Dumnezeu.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinătate

Omul, pasăre călătoare

Dincolo de mări albastre,
Sunt aşezate rând pe rând
Mii de păsări călătoare
Toate plâng!

Plâng de dorul casei lor,
De ogoare, de pământ,
De răsfăţul puilor,
Toate plâng!

Dragă pasăre măiastră,
Ai plecat din al tău cuib
Cu iubirea ta gingăşă,
Şi eu plâng!

Şi te-ai dus în ţări străine
Pentru hrană ai plecat
Ai uitat ce greu îmi vine
M-ai uitat!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fluturii plâng, nu-i aşa?

Plâng când văd petalele florilor
rupte de vânt;
în nopţi,
cerniţi
de singurătate
Plng când se îneacă în roua ierbii
şi in ploi;
când nu zăresc copii
purtători de bucurie şi viaţă
în jurul lor.
Plang când le este întrerupt valsul cu soarele
şi nu mai aud
simfonia pământului;
când le sunt strivite aripile.
Prinşi devin trişti,
se lasă ofrandă
şi mor.
Sunt simbolul
sufletului şi al femeii.
Ea - plânge în singurătate
când îi sunt ucise
visele.
Zborul amândurora
în lumină,
o zbatere pentru viaţă
şi de trecere în lumea
de dincolo!

poezie de Angelina Nădejde (1 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...
Iubind şi vântul... şi ploaia... şi marea...
pe el căutându-l în toate...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

curcubeu pe cer -
zboară cocori în culori
împrumutate

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impact

de acolo şi până aici
doar roua florilor poartă
ecoul
peste raze de lună
soare sfâşiat
se aud susurând ape
lacrimi solitare
ce se vor locuite
de o dragoste mare

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii şi încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zaţul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceaşca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spaţiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit şirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

puful plopilor -
păsări îngemănate
taie aerul

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

păsări ciripind -
paznicii parcului cu
ultimul iPod

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim

Se lasă toamna peste noi.
Anii au plecat – păsări călătoare
Ce nu vor mai veni-napoi,
La cuiburile lor rămase goale.

În urma lor doar amintiri,
Un şir întreg se leagă:
Părinţi, copii, prieteni şi iubiri
Ce viaţa ne-o făcu-se dragă.

La tâmple bruma s-a lăsat.
Căldura n-o îndepărtează;
Părul ni-la grizonat,
Iar timpul faţa ni-o brăzdează.

poezie de Adrian Timofte (decembrie 2019)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub păsări călătoare

Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.

Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nveşmântare
Şi-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.

Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Şi mă-ngrop în scrum de lemne.

Mă boceşte-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.

Eu şi el, o îmbrăţişare?
Aruncăm trecutu-n drum
Pe sub păsări călătoare
Care zboară-n foc şi-n scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă astăzi viaţa

Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt
Paginele-n care, peste-albastru-ţi cânt,
Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită...

Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare...

Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!...
Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt...

Dorul meu,
În geamul larg deshis în vânt
Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăierea, sfânt ca niciodată!

poezie clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (2)

Ceea ce spun vreau să semene cu un nor,
bine ar fi să semene cu un nor;
atunci s-ar asemui şi cu o ploaie vestitoare de rod
şi cu un curcubeu arcuit între aripile ciocârliei
şi rădăcina somnoroasă a florii soarelui,
iar aerul şi-ar trece palma ocrotitoare peste fresce uitate,
eliberandu-le din lanţul de veacuri al fumului.

Ceea ce vreau să spun vreau să semene cu un prag,
bine ar fi să semene cu un prag;
atunci s-ar asemui şi cu un ţărm
pentru întoarceri îndelung aşteptate
şi cu o streaşină şi cu fotografia părinţilor
înrămată în vechi răsărituri de soare

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai băgat pădurile în sicrie, străine

Cine-ar putea durerea frunzei s-aline
Când casa i-a fost secerată de topor?
Ne-ai secat sevele pământului, străine,
Ne-ai transformat pădurea în ogor.

Din ce în ce mai puţine triluri măiastre
Mai răsună în inima codrului îndurerat,
Ne-ai alungat cântăreţii spre zări albastre
Cu dulci amintiri sub aripi au plecat.

Străine, plânge amarnic sufletul în mine
Căci multele generaţiile ce vor urma
Vor zări trunchiuri ciuntite pe coline
De verdele lor crud nu se vor bucura.

Ne-ai băgat făr' de milă pădurile în sicrie
Făcute din lemnul propriilor lor copii
I-ai forţat să plătească crunta simbrie
Siluindu-le sufletele să bântuie pe câmpii.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

zăpăcite de soare şi vânt nişte păsări
s-au cuibărit în sânul
unei copile nomade
nicăieri
nu e mai cald ca-n zâmbetul ei larg
cu gropiţe
maidanul e plin de praf şi vise
de copii murdari
speranţa - o scamă albă agăţată de cer
ca un cocor spre desprimăvărare.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!