Stări

Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp să treacă,
Până o să îngheţ, albit şi gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, să revin din dur, armat
Din ce-am reţea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfinţit pe fir de busuioc, să iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
Mă ţine strâns, îndiguit în mine... apă!

În fond esenţa-i că-s fluidul, gheaţă-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie

E ca-n orice, cu rezultat
Depinzând polul ce-l priveşti...
Deci pozitiv, să ştii ce eşti
Ori, negativ... la exaltat.

În fond e numai o idee
Ce ţi-o faci singur, nedidact;
Din mizerabil... epopee
Ori, calităţii să faci pact.

Poate servi de reuşită,
Depinde reuşita cui...
Indusul altuia-n ispită,
Înspre avantajul... nimănui...

... Sau -spusul cu alte cuvinte-
Indus de ego în păcăleală,
Ajunsă la extrem de minte...
Până a-şi mânca singur momeală?

Ideea, în sinea-i că nu... minte
Când mintea, ea, şi-a pus în minte,
Sau, nu ştii cât te duce... minte
Şi, ţi-ai adus -că ai- aminte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc vital

M-am gândit să-mi fac viaţa sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăţ, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roşu covor s-o întind, pe-o scară.

Aşa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ţine.

Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toţi cotizaţii
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacţii!...
Poate Divin ne-acceptă troc...

Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi loveşte.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste ţărmuri, şi de ce-i sărată... când din ape dulci, iţeşte.

Priveam, şi-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mişcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip şi două le roteşte-n hăuri-
Iar sus, în vârf, îşi ţine-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipeşte, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am şi uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Şi tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu ştiu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, şi totul... ne revine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă şi m-apasă
Pe aripi, veşnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînţeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toţi primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem şi frunză, râmă...
Rememoraţi o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-şi numai iz de floare.

Îmi pierd şi timp ce am puţin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veşnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Şi altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc îşi agăţând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Şi-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de nevinovăţie pentru pierderea eternităţii

Alerg nebun spre staţia "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputinţă, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deţine; soarte!

Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alţii aş fi născut
Şi n-am luat vieţi, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!

Nu ştiu, nu-i Constituţie Universală
De respect pentru fiinţa-mi, nu-i nici o transparenţă
De a-mi decide, singur, prin bine, experienţă...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?

Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!

Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu deţin raţiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecţiune...
Am învăţat ce-i dreptul, să m-apăr şi mă doare!

Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister de sori

Stau într-un octombrie însorit cu pielea caldă
Şi nu pot să privesc scânteia care mă dezmiardă;
Chiar mă-ntrebam, cum n-amendăm pentru pericul
Potenţial, cum facem pentru jucării, neprevăzutul la vehicul?

Mai mult, sunt chiar cu totul depăşit, nici nu cred ştiinţa
Ce de amar de timp 'mi tot spune să-i accept credinţa;
Cum de atâta forţă poate negrul să străbată
Şi gheaţa interplanetară apă o face, ziua crapă?...

... Şi-atâta cald e pân' la mine, pe nisipul-plajă,
Sau stând sub via dezgolindu-se cu-azur de vrajă!?
Cum nu topeşte totu-n cale; cosmos, sateliţi
Şi inimi ce-ar fi îngheţat?... Cum ne-ncălzim... iubiţi???

Mi-e mintea caldă, simt pe pleoape ca un fulg de bine
Şi heliul ce-am primit îl vărs, pupila-mi îndreptând spre tine
Mă-nvăluind de gânduri, ce le-aştern în frază...
Ce-o scriu să ţi-o trimit, cum sorul dă o rază;

"Ce mult aş vrea să-ţi fiu calda lumină... veşnic trează!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Redescoperit, eu

Stau mult cu mine însumi de un timp,
mă caut
şi încerc să mă găsesc,
că nu m-aveam până acum...
-uitat, de când eram copil de anotimp-
în veşnic... căutări de drum.
Mă răspândesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgând... de-un flaut.

Mă redescopăr
cum n-am fost vreodată,
ca peştele ce-l căutam sub lespedea de piatră
şi-am bucuria să mă-nşirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
şi s-acopăr
din golurile ce-am... să nu mă nărui.

Ce interlocutor;
mă minunez pe zi ce trece
cum pot altul să fiu,
să mă transpir sudoare-n pergament,
să-ncerc un nou, la Nou şi Vechiul Testament,
tulburător,
convins că fiecăruia-i dator să-ncerce
şi n-am intenţia să demonstrez că-s unicul şi cel mai viu.

Mă-ncerc în pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
căci pare-se nu am citit de-ajuns
să am răspuns...
Mă vizualizez un Prometeu,
să redescopăr Maupassant printre Mathilde...
măcar o parte, nu pe toate.

Şi nici pretenţii n-am
-că nu-mi servesc-
în fond doar mie-mi scriu
să mă incit,
cu sufletul ce-n trup am răstignit
şi-acum îl regăsesc
fără tam-tam,
şi pe tăcute... cum se bea un rachiu...

Şi mă extaziez la faptul că nu-i prea târziu
şi că mă spovedesc la mine însumi, cât mă ştiu
că-s încă viu... Reînviu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt val pe apă

Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.

Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc şi mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.

Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăşi stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Şi la iubire nu ajunge.

Sunt val pe apă şi-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund şi iarăşi ies,
Astăzi de mare mă feresc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
şi mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morţi,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... şi beau din ei stând în odaie;
de aceea minţi tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porţi,
să primim vizite, părinte...

... şi peştii stau tăcuţi la fund,
perpetuându-se-n neştire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
şi valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaş,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu şi-au făcut făgaş
şi pică iar pe muritori
în păr şi buze încleştate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul creaţiei

Păşeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Şi mă gândeam; ce mic sunt, deşi-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu serveşte la nimic,
Chiar de vorbeşti, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai ştiu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spaţiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorinţele nebune- câştigate...
Ce-am învăţat, mulţi ani, când făceam carte...
Şi mulţi apoi, gândindu-mă deştept...

Şi poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Şi niciodată, ţel, nu reuşeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu ştiu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ţine...
Şi timp, nu iroseşte de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce ştiinţa... îmi povesteşte? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu ştiu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susţin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorinţa de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca şarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâş mă mişc, nici pom nu urc uşor.

Şi chiar cu sticle de dublez vederea,
Şi aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Şi nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Şi chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulţi de-aş fi, mai mulţi decât albine;
Tot nu aş umple univers... de miere.

Iar dacă aş fi Chanel, Armani... toţi,
Cu averi imense şi laboratoare;
N-am cum s-ating esenţele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coţi.

Chiar galaxie, de buchet, de-aş da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Aşa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susţin că-s primul?
Căci nu pot depăşi, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!