Cartea

În scoarţă, îndoită mănunchi, stă-n foi subţiri,
Aproape se lipind, că atâta se succed
De istorii, epopei reale, sau parşive,
Cu un deget linse-n colţ de multele salive,
Când din arare minţi pe suflete purced
Să-şi umple gol, pustiu, tânjind la împliniri.

Însemne-nscrise-n negru îmbobocesc imagini,
Pe-o altă scoarţă, fină, de griuri canioane
Şir, râuri se scurgând, lăsate-n tuş uscat,
Ce redevine-n minte, iar fluviul, de un citat,
Putând pe agnost să-l umple, sclipitor în galoane,
C-un frunzărit de pomi, întinşi în fine pagini.

E doar ceva, pierind de-un timp, ceva aparte,
Ce va lipsi şi-i grav, de nu o ai!... O carte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incarnaţii

Dacă atât de multele sentimente, suferinţe şi-ar pierde trupul -apă,
ce s-ar evapora- aş fi tot doar cristale de sare, pân' la kilometru-n profunzime,
un fel de lac Assal, un trup crestat Marele Rift, plin de caustice, ce sapă
în mine ca-n pământ, sau poate un flamengo colorat aş fi, din milionul veşnice-i mulţime
pe lac Natron, ori în mai sus, în Bogoria poate şi, peşte-n ape fierte aş fi,
că el nu se scufundă în lacrimi, este în mediul lui, tăcut şi îl înghiţind
să îl strecoare în branhii, să-şi umple fier de roşii hematii...
M-aş putea explica uscat de mine, târâtor pe-o coajă aş fi, tot înotând, zburând mă încarnând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Ea nu este doar
o femeie.
Ea este un roman
pe care l-ai citit
din scoarţă în scoarţă –
şi, totuşi, când îl citeşti iarăşi,
de fiecare dată
descoperi ceva
care mai înainte îţi scăpase.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie sau extaz

Se vorbeşte tot mai des;
culmea,
de la animale, la om...
Mai mult se plânge
fără lacrimi...
Căci râs provoacă
tot ce-i simţământ ales,
de la un timp; cu lumea
nouă, ce nu mai sădeşte pom
că doar i-ajunge!...
Sunt păduri încă, ceva pătrimi
dintr-un uscat deşert şi doar apă potroacă,
că-n rest tot e mânjit
de zoaie;
tot pământul
biet rănit, uitat neoblojit
şi care nu mai vrea să-şi ude ploaie!
Şi-a refăcut veşmântul
să se-acopere-n hârtii;
bilete de valoare
creatoare de gâlcevi...
E aşezământul
unei seminţii
ce nu crede că doare
atâta os de foşti elevi
ce şi-au transmis jalonul
cursei timpului de zeci de mii de ani,
umflând balonul eliptic
de o scoarţă cenuşie,
diformă, de la creasta, canionul,
ce poate se vor reîntregi-n contemporani,
oral sau virtual, ori scriptic...
şi poate, oare
sufletul să reînvie;
cum pe-un boboc, ţărâna îl face floare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Primăvara. O carte cu flori din scoarţă în scoarţă.

definiţie aforistică de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi nesigure

Cum de frumos
se leagă de extaz
şi cum frumos se vede?...
Doar pentru că ni s-ar fi spus în ce a crede,
o formă aparte de obraz,
ceva mai vaporos...
Şi e frumos urât,
grotesc,
sau inestetic se decide
în vreun fel, sigur după un etalon,
sau tot depinde de-un şablon;
că ce e arar, chiar de-i diform, handicapat, chiar de-ar ucide,
e îndeajuns... că împodobesc?...
Parcă-s un pic posomorât...
ca să nu spun, aproape de neînţeles... prostesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viticolă

... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-şi dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
şi se ţine să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
şi zile ploioase şi crâncen de soare...
ţinând să-şi dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
şi strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-şi trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
şi poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
şi-i simt minţi în putoare,
ce întind din micelii
să-şi facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmaşa ce mistic înşeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitaţii Irozi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri în portrete

Rămân de neşters, neuitat treze amoruri,
Chiar platonic de-au fost întâlniri, escapade,
Picături de adulter sub ascunse faţade
Se păstrând talisman în şiraguri de doruri.

În scrinul din minte, în sertarul cu cifru,
Sub rama oglinzii cu propriul portret,
"De dragoste" scrise, "pierdute", "regret"
Pe-o filă de carte, îs un opis sub titlu.

E leagănul veşnic ce-şi face balans
Din chipul din sticlă 'nspre gând în imagini,
Visând că iubirile-s tot printre pagini
La fel, neschimbate, în cuplaje de dans.

Şi parcă şi trupul se înflamă deodată,
Începe să simtă vâltori renăscute
Şi timp se topeşte, cuvinte din mute
Se-aud iar idilic pe buze... într-o şoaptă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era un sentiment asemănător îndrăgostirii sau dorinţei sexuale. Era ca şi cum ceva pătrunse în el şi încerca să umple un gol care era acolo. Aceasta era senzaţia lui. Nu era vorba despre un gol pe care ea l-a iscat, exista acolo în el, din vremi îndepărtate. Ea doar a proiectat asupra lui o lumină aparte.

Haruki Murakami în 1Q84
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu de întâlnire

... în blugi raiaţi şi cu ciocate
cu vârf metalic şi carâmbi,
bluzon în "cowboy", scris pe spate
şi, nasturi de metal în bumbi,
c-o fină, ca din praf, brăţară,
de-aur la încheietura dreaptă
şi un ceas, cu mecanism pe afară,
la mâna stângă... stă şi aşteaptă
cu ochii duşi, doar uvertură,
pe chip în colţ în bejul ten,
sub scurtul păr cu coafură
în periuţă, în gold şaten,
fără să mişte, aproape static,
doar un mic tic de maxilar,
probabil de la gumă, apatic
îşi trage lent, cu calm, fermoar...
când un surâs pe colţ de buză
îi dă un aer şic de bine
şi, apare, ca din vânt, o muză...
longin fuior, pe tocuri fine...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Şi de-alţi de-ai mei sădiţi, ce ştiu doar a iubi
Şi va ploua cu norii de-un zbor, de ţarăfil...

Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talente

Apocaliptic, cât talent e-n foaia de-un ecran, o sticlă
Cernând pe dedesubt lichid, cristale scurse în alfabet
De tastatori ce-şi bat cu deget tâmple, plesnind de-atât poet,
Ascuns, c-aşa se poartă mutra; mister, fumându-se-ntr-o pipă...

Se lasă scurgeri pe canal, de fraze rupte inegal,
Să dea impresie de nou, surplus de acetil-cholină,
Lipind sinapse-n multitudini de franjuri, spume-n dopamină,
S-atenueze iz de gol, c-un plin de minţi schizofrenal...

Şi apelaţia dispare, titulatura-i numai stele,
Tot câte trei, căci cinci, ori şapte, îmbată rău, provoacă vomă,
Ce-ar arunca critica-n rău, în loc de lins cu mintea-n comă,
Se-nlănţuind masculi fatali, himeric erotindu-şi iele...

Talente, chiar fără de titluri, aşa, folclorice manele...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuş pluteşte zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanţa alburie,
iar pică şi fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
şi-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
îngheţat de emoţii, de frig
şi-i plăpând
mai uşor ca un gând
care-mi zboară şi el
şi mă pierd eu acum, câte-un pic, un niţel
şi-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulţi şi de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
şi alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă şi-i alta, o una, sunt două, sau trei
şi se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!