Voi da Pământul înapoi un minut

la buzele mării am învăţat să sărut
şi totul în jur a rămas amuţit un minut
m-am învârtit pe călcâie
până când picioarele mi-au luat foc
dorinţe, dorinţe
ce nu voiau nicicum să dispară
fugeai, fugeam cu Soarele-n zenit
gelos, Pământul şi mai cu zor s-a rotit
să nu ne vadă, în plină zi, regăsirea

desenam inimi pe toate urmele
mesaje, pasaje, vestale, piedestale
le săgetam şi sângele curgea-n pocale
mă îmbătam ca musca de oţet, agale

paşii îmi sfîrîiau pe nisipul fierbinte
făceam doi metri înapoi şi unul înainte
corpul meu întreg parcă era o torţă
dar mă ţinea pe loc nemaivăzuta forţă
întindeam degetele ca un balaur cu zece capete
Soarele, nepăsător
începea spre alte ţinuturi să scapete
---
îmi doresc să ne mai întâlnim o dată
aşa cum merităm
şi cum visăm:
la buzele mării am învăţat să sărut
chiar acum voi da Pământul
înapoi un minut

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău e genial dragoste

Picioarele dumneavoastră
doamnă
sunt spectaculoase
cum mă poartă
dintr-un vis în altul
dintr-o noapte în alta
până la capătul lumii
şi
înapoi
Sânii
sânii dumneavoastră
doamnă
sunt geniali
îmi ştiu toate poeziile pe de rost
cele scrise şi cele pe care le voi scrie
Iar buzele
buzele dumneavoastră
fug dintr-un sărut în altul
cu
viteza dragostei
Eu
eu ce să mai zic
din al şaptelea cer
O
dar cine ştie
să numere mai bine
decât
dragostea
prietena noastră de taină

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (21 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi de dragoste cu umbra

umbră, haide să ne iubim
până la întuneric
înainte ca visele să ne
acapareze dorinţele
ştii tu cum
aşa cum ne iubeam
în paradis
înainte să ne ispitească
acel cuvânt interzis de la care
au pornit toate păcatele
iubeşte-mă, umbră
aşterne-ţi pe buzele mele
tăcerea ta ca un sărut abisal
răscoleşte-mă tot
cu muţenia ta sfântă
fă-mă să ard
până la cenuşa sângelui
înainte ca genele
să mă vândă morţilor
pentru o ultimă
iluzie

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Damn it!"

Şi gândurile mele nu mai respiră de tine.
Mă frământ, îţi caut dată de expirare în suflet..."damn it!", îmi zic iar.
Eşti nelimitat, obşcen îmi apari în gânduri.
Îmi etalezi jocuri de cuvinte cu zâmbete şi priviri năucitoare.
Mă zăpăceşti cum tragi din ţigare... hmm!
Parcă mă inspiri şi expiri cu fiecare fum.
Damn it... încerc să mă adun!
Şi simt cum mă ţes mai adânc în parfumul tău.
Vreau să-mi aparţii, minut cu minut.
Să-mi domini timpul, amorţită, de dulcele tău sărut.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de cuvinte

Îţi las pe piele urme din mine,
Cu dorinţe ce muşcă din tine,
Te privesc azi aşa să ştii
Căci mâine dacă orb voi fi?

Ai rai în privire şi iad pe buze,
Ce au aprins foc sub îngheţate bluze,
Buzele mele parcă nepregătite
Să cunoască frumuseţi infinite.

Ai zâmbet ce pictează cu cerneală,
Ce-mi pătează sufletul seară de seară,
Deşii aveam speranţe surde
Mi-ai învăţat inima să te asculte.

Creezi secunde ce îngheaţă
Mulţi ani dintr-o altă viaţă,
Şi eşti mult mai frumoasă
Decât o primăvară, devreme acasă.

Te pictez în sute de culori
Şi pielea ta îmi vorbeşte-n fiori,
Căci şi regele cuvintelor ar rămâne mut,
Dacă te-ar putea privii măcar un minut.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (29 martie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

Acum prea vag îmi apare conturul feţii tale,
un dor răzleţ îmi aduce doar linii inegale,
sunt mai şterse de trecerea timpului, agale.
Amintirile odată vii, se văd aşa de goale!

Cât de sublim păreai, era de-a dreptul ireal,
cum te-ai schimbat, de-ai devenit aşa banal?
Erai întreg cerul meu, cu toate stelele ardente,
când te privesc în ochi, văd doar priviri absente.

De ce ne-am despărţit, azi nu mai are importanţă,
în inimi nu mai este loc de nici-o altă speranţa.
Tu ce îmi făceai sufletul să cânte ca şi o vioară,
acum e doar un loc pustiu, o rece a inimii cămară.

poezie de Gabriela-Maria Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povesteşti una ca asta, oamenii spun că aşa ceva nu poţi să simţi, e doar o închipuire. Nici nu poţi dovedi, dar, cu toate astea, eu ştiam. Simţeam cum venea pe drum şi se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, şi ajung. Acum au mai rămas două ore şi trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuşi ceva mai repede. Încă două ore, şi un sfert, şi voi fi acolo. Voi fi la ea.

Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surorile Karamazov

Tot privind o fântână dintr-un tablou de acolo din,
am văzut cum mă întâlneam la.
Cu surorile Karamazov de mai multe ori sunt.
Oglinda nu exista în tablou, noi rosteam taum
în numele tatălui culorilor şi priveam cum rostim,

le făceam cinste cu câteva lumi secrete
culorilor, îmi spuneau ce titlu voiam să-i
dau acestui volum din.

În somn, îmi şopteau fără să-şi mişte buzele,
de cum poţi să culegi fructe doar rostind litera A
şi litera V, care urmează după A.
Aşa a mai trecut un minut, nu minut.

Tot ele mi-au spus cum să las trei rânduri libere mi
între titlu şi creştetul poemului la care scriu numai
cu mâinile. Meddia se juca cu aritmetica iar.

mitsor încet timsor cetîn sormit eon noi iar rai fa
solstiţiu hossana

poezie de Petrişor Militaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenevia

"Leneşul îşi vâră mâna-n strachină, şi n-o duce înapoi la gură."
Solomon

Am trecut lâng-o tarla,
Care leneş o avea,
Şi mergând eu înainte,
Via unui fără minte,
Era plină ea de spini,
Dăduseră mărăcini,
Zid ce era la împrejmuit,
Era-n parte prăbuşit.
Şi privind-o înainte,
Am luat atunci aminte,
Şi învăţat m-am mai făcut,
Din acele ce-am văzut.

Să mai dorm atuncea zic?
Să mai odihnesc un pic?
Mâini să le îmbrăţişez?
Să mai stau, să mă aşez?
Sărăcia aşa vine
Şi dă buzna peste tine.
Ca un hoţ aşa a dat,
Ca unul ce-i înarmat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut rece

Apropie-ţi buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca şi-o lumânare,
Lasă-ţi iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îţi moare.

Aproape de toamnă rămâne tristeţea
Aproape de parcul cu frunze şi ploi,
Într-o statuie îţi plâng frumuseţea
Şi o invoc să te-aducă înapoi.

Apropie-ţi buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetişor,
Buzele mele sunt şi ele îngheţate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.

Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nţeles…
Rătăceşti în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.

Uriaşe simboluri mă chemă strident,
Sunt ce au fost…doar gânduri reci;
Înflăcărând dorinţe din spirit ardent
Dezlănţui sărutul prin care-ai să seci.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

Drumul spre moarte
are o singură cale
iubirea infinită
ce reînvie totul
din orice colivie
materiei întunecate
ce nu poate ţine
două suflete unul de altul
departe
chiar de ar fi cu cuie
de intuneric răstignite
căci din ele răsar muguri
de lumină din rugină
de eternitate
a intunericului
ce înfloreşte din atractia
rădăcini sufletului
spre alte universuri
ca doi trandafiri agătători
unul roşu şi unul alb
într-un fuior mărţişor
din iarna zăpezi negre
ce ascunde nisipul timpului
cu trupuri sfărmate
in dorinţe efemere
in coconi clepsidere
ce se amăgesc
cu reflexia pereţilor de oglindă
a narcisismului superiorităţi
ce nu are ce căuta
în aceea egalitate
a privirilor şi inimilor
ce se imbină in infinit
căci semnul lui
ne arată două inimi
într-un sărut
de nici o forţă
nedezlipit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

te-am aşteptat o viaţă, femeie
scrijelind orizontul cu pana
scriam poem după poem
căutând veşnicia chemării
striveam umbrele serii
visam să zbor cu aripi de soare
aş vrea să fiu în noapte un sărut
cu buzele de foc
m-ai învăţat să zbor spre necuprins
aş vrea să scriu pe trupul tău cu spuma mării
în zori, să te îmbrac în valuri
atingeam taina cu buzele
căutănd adâncimea unui vis
visam să fiu o liră a iubirii
să cânt, să-ţi cânt
împletind amurgul cu oceanul de gânduri
m-am oprit pe sânul tău mângâind neştiutul
te dezbrăcam de păcate până la limita cărnii
aşteptând zorii de apă
ţeseam din valuri o îmbrăţişare
femeie, fluture în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu din nou tânăr într-o noapte de iarnă... doar cinci minute, un minut... pentru a lua vântul de braţ şi a urca până la o fereastră dragă... Să sărut buzele ei şi ploaia... să expir silabele unui nume scurt într-un parfum de iasomie... Doar cinci minute, un minut...

Gesualdo Bufalino în Bluff of words, 1994
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat ce să iubesc

De la soare-am învăţat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învăţat
Să iubesc grădina.

De la vânt am învăţat
Să călătoresc.
De la om am învăţat
Multe să iubesc.

Să iubesc pământul
Care mă hrăneşte,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăzneşte.

Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.

Ciocârlia m-a-nvăţat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de cireşe amare

mai credeam că zorii cresc din pământ
nu ştiam pe atunci ce-aduce furtuna
un apus roşiatic tresare în vânt
un stigmat de argint este luna

era vara târziu fără să ştim
că nisipul ne arde ochii în zare
îţi luai rămas bun c-un adio sublim
şi-un sărut de cireşe amare

frunzele îmi par azi mai înalte
iarba îmi creşte mai aproape de cer
buzele ţi-erau ca cireşele coapte
ce au rodit prin copaci efemer

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

consumaţi-mă cât mai sunt
nu vă sfiiţi să gustaţi din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat aşa

Am visat că mergeam desculţ
picioarele mele ţipau în praful fierbinte al verii
drumul şerpuia de la celălalt capăt al satului
spre casa bunicilor
îngropaţi adânc în pământul începutului şi sfârşitului
Doar zarvă de oameni în jur
un soare arzător
şi câinii aceştia uriaşi
care îmi muşcau până la sânge
degetele picioarelor

poezie de Radu Ovnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!