Petronius
Petronius cu sclavele sale,
Sângele curge în vale,
Arde orașul în slavă,
pentr-un monarh fără glavă.
Vremuri trecute, viitoare?
Ce spun profeții? Ne doare
Tăcerea din Univers,
Scriu și eu vers cu vers,
Fără să știu ce sfios
Crește un chiparos
Numai din oseminte,
Ca un poem din cuvinte.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Suflet de vers
Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.
Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrățișate în balans,
Ce numai muzică așteaptă
Și suflete încet deșteaptă.
Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc ușor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.
Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vers mai vesel amorul e-un copil pribeag. Și Carmen a fost ucisă.
aforism de Boris Marian Mehr din Hypocratice
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
distih de David Boia (15 noiembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Din cătarea de cuvinte, ține minte
Într-o ziuă, oarecare
dintr-un an la întâmplare
am să ies din pielea-n care
tot cuvântul meu mă doare.
Prind în ochi albă năframă
cât să-i fac durerii vamă
să-i dau libertății hrană
din tăcerea ce mă-nhamă.
Să desprind ca din pristol
păsări, sentiment, control
îngeri, dor, lumini în stol
tot ce-n inimă-i pârjol.
Să le las să se înfrupte-n
unda șansei ne-ntrerupte
prin extazuri și simțiri
vindecabile-n iubiri.
Să știu toate că-mi revin
într-un cer de piept senin
unde, ritmu-i mai calin
ca un vers, un vers blajin.
Cât credința mi-este sfântă
lacrima în ochi se zvântă
dragostea în sânge-mi cântă,
castității, ce-nveșmântă.
Printr-o-ncredere deplină
doi într-unul se-ncunună
pulsu-n vene foc răsună
când e dragostea nebună.
Într-un an, la întâmplare
din ăst veac ce mă tot doare
am să ies la drumul mare
să-ți pun slovele-n cătare.
Din cătarea ce-ți rămâne
îmi scot versu' din ruine
scriu ce-aș spune fără glas
spun de-aș fi, în ultim ceas...
Iolanda Șerban ©
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Terra
Ce-ar fi Terra fără Soare
Fără raze de lumină
Fără râul ce în vale
După trupul tău suspină
Ce-ar fi Terra fără tine
Fără pasul tău ușor
Fără verzile coline
Fără unda mea de dor
Ce-ar fi Terra fără stele
Fără luna cea tăcută
Ce privește în fereastră
Gura ta ce mă sărută
Ce-ar fi Terra fără noi
O planetă-n amorțire
Chiar de vântul în trifoi
Ar cânta la mandoline
Terra, raiul cu iubire
Unica in univers
Un miracol.... nu-l cuprinde
Frumusetea unui vers
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai viermele pătrunde în nucă fără să o spargă.
aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Scriu cu inima...
De un timp anume știu ce e suferința
din înșelăciune, iubire, durere sau credința,
toate le pun în vers, dar aș vrea să tac
îngerii nopții îmi spun să mă împac,
cu gândul meu și locul unde-mi aștern,
cu îngerul credincios, duios pe care eu îl chem,
ce m-ajută să scriu cu inima fiecare vers,
bună să vă fie azi inima, ca să dau un sens...
poezie de Eugenia Calancea (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mielul turbat
Singurătatea este cea mai gravă boală,
Asta o știu toți, nu de aceea scriu eu aici,
La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,
Înfășurat avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.
Lumea întreabă, ce știi să faci, străinul răspunde, a povesti,
Despre Lilith și vârcolaci, morți călărind pe stafii.
O lumânare ardea într-un colț, era târziu și somnul venea,
Când deodată se auzi de sub bolți țipătul morții,
Murise și ea.
Dar mai există și mielul turbat, vine un lup fără dinți, fără păr,
Iată îl scuipă, acest scuipat parcă ar fi doar un strop dinspre mări.
Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul și țipă un vers,
Mielul turbează, nu este el, nu mai e loc în Univers.
Mielul mai scrie, nu este miel, ei și ce dacă scrie, întrebi,
Mielul este Mefistofel, poți ajunge cu el pe Horeb.
Amestecă el blesteme, nectar, asta și Domnul o știe, iertat
Intră mielul în Rai, asta e, intră deși este mielul turbat.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Poem_fără_titlu
fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp și spațiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între viețile și morțile noastre
fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toți își caută comoara
fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
și fără vis
fără vis acest poem nu există
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu un cuvânt
"A fost atâta chiu și cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câți martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele și umbre.
Cuvântul fruct oprit.
Cuvinte păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu știe unde nimerește.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără șir cuvinte, necunoscute, omenești.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citește lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Prinos cuvântului
la 31 August - Ziua Limbii Române
mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanță de vers,
un vers ce dă sens și rost existențial formalității cu nume de trup trecător
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacție).
mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.
mi-e sufletul o colonadă ce dă sens și rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers
... un univers în care
cuvintele ce se preling din ochi,
din suflet,
din trupul dezgolit,
le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,
cuvântului nedefinit și nerostit
(de teama neputinței de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârșit)
când eu le căutam în întruparea celor morți din cei vii,
și-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne mii-
în alte cuvinte ce le-au adus,
alte cuvinte care s-au spus,
alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute,
de teama neputinței de-a iubi,
din preaplinul iubirilor trecute,
iubirilor tăcute și nerostite...
te caut cu neputință printre cuvinte.
poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vers aprins
Din depărtari spre mine vin
Mici bucurii sau un suspin
Le-adun din spații ancestrale
Le risipesc apoi în vale
Voi duce mai departe-n timp
Fără să cer nimic în schimb
Izvor de gând fără oprire
În vers aprins de poezie
Strălucitoare nestemate
La ușa ta cândva vor bate
Voi fi poate demult plecată
Lumina cerului uitată.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atingeri în vers de poem
Eram, împreună, un vers
Din marele-al vieții poem
Și-n vechiul, știut, Univers,
Eram mai presus de suprem.
Puteam în străfund să privim,
Lumină de-acolo s-avem,
Cuvinte-mpreună să fim,
În inimi, adânc, să vedem.
Ce dulce și tandru-mi părea
Sărutul pe umerii goi!
Ce caldă privirea-mi era
În versul din dansul în doi!
Am scris ne-ntrecutul poem
Purtați de-al iubiri avânt,
Iar azi, împreună, avem
Atingeri de mâini în cuvânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare...
Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu ești lângă mine
Mă doare să știu că nu-ți este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubești,
Mă doare atunci când mă umilești
Mă doare când știu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece și grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când știu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine și orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poți să-nțelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.
poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prieten este și cel care îți înțelegea tăcerea. Tăcerea și vorbirea sunt fapte în virtual.
Boris Marian Mehr în propriu, nu a fost publicat
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
De ce?
De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce destul de probabil s-a mai scris?
Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.
Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers și să mi-l confunde unii cu o cugetare?
Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visez
Apari
Și dispari
În univers.
Crezi,
Că visez
Fără sens?
Pot
Să mai scriu
Un vers.
Fugi,
De îndemn,
Când te chem.
Azi
Am uitat
Să iubesc.
poezie de Elena Chitoroagă (2008)
Adăugat de Elena Chitoroagă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...
Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă și dex-uri,
Mai simplu și mai plin de ințelesuri,
Și românesc... e limba mea frumoasâ.
Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cumințenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, așezat în rânduri
Și demn de-a fi citit... și de răsplată.
Iubesc, în vers, și rima și măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea și câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.
Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Și lumea lor... de patimă și vise.
În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ține,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dac-ar fi să-i spun
Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin
știu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veșmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate
Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har și-nțelepciune
doar atât, să-nvăț a-i spune
scriu cu fir de dor nebun
țesând șoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste
Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căință
dezmierdând cu neputință
știu că-n consacrată vină
sorții i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie
Doamne, fă-mă doar ce știi
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult și nici puțin
cât din dragoste mă-nclin
fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
și din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul
Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare
și-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi șoapta din impas
fă-mă foc, și dor, și ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie
Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aș vrea să-i fiu surghiun
i-aș picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme
spune, Doamne-n câte porți
cumpănind astfel de sorți
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?
Doamne, dezrobește-mi firea
nu-s poet da-mi știu menirea
cât să știu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfințind aminte!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Yin și Yang
Din postură de chinez
Am încercat să meditez
Fără să denaturez
În ceea ce privește yang
După lucire după rang
E fărâmă din big bang
Referitor la acel yin
Nu pare a fi divin
De aceea mă abțin
Numai prinse tandem
Yin și Yang fac un sistem
Cu alură de totem.
Formează un univers
Prin metoda vers cu vers
Nici pervers nici pe invers.
poezie de David Boia (10 ianuarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.