Argheziana

Nu-ţi voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun şi patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrăteşte seara, marea,
Când plânge-n ţărmuri toată ţara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mişei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ţine.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înţeapă doar şi strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec şi picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
Să nu punem coroane, doar butelci,
Nu sunt otrăvuri, lacrimi sunt, de melci.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestament

Nu veţi lăsa drept ţară, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Printre ruine de fabrici furate
Pe brânci de străbuni mei lucrate
Din care, tânăr, să furi te-ai apucat se ştie
Din ţara mea ai făcut hoţule o colonie.
V-aţi aşezat mafia căpătâi,
Minciuna e hrişovul vostru cel dintâi.
Aţi furat tot, fără ruşine
Păduri şi fabrici şi uzine
Şi glia toată strămoşească
Şi chiar mormintele eroilor din brazdă
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate pentru tine.

Ca să schimbaţi, acum, ultima oară
Ţara-n mişei şi brazda-n altă ţară
Serviciile au furat, dintre sclavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul tău cu-ndemnuri pentru vite
Tu am ivit sloganuri potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, jefuite mii de săptămâni

Pe draci ţi i-ai făcut icoane,
Făcuşi din oameni lacrimi şi coroane.
Mierea ai preschimbat-o în venin
Furând puterea ei puţin câte puţin.

Ai luat o turmă, şi furând uşure
Ai pus-o când să-mbie, când să-njure.
Ai luat cenuşa morţilor din vatră
Şi ai făcut-o voturi de răsplată
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Minţind prin pliscul datoriei tale.

Corupţii sunt ca lupii nesătui
Puterea lor stă-n haita fără căpătâi.
Corupţii-s ca hienele nesăţioase
Ce-nfulecă totul de pe oase.

Durerea ţării surdă şi amară
Nu mai răsună pe nici o vioară,
Căci ascultând-o ar mai fi jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din fabrici şi uzine pentru noi
Ai refăcut iar bube şi noroi
Iscat-ai datorii şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor
Căci nedreptatea se suceşte în morminte.

Te-ai făcut frate cu dracu
... Ca să iei caimacu.
De frate cu dracu te-ai făcut
Inima la draci ţi-ai vândut
Din frăţia dracilor faci acum parte
Fugi diavole în pustietate

Nedreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la-ntuneric din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Duhoarea hoţiilor de ani întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Ţara suferă în cartea mea.
E plină ţara de presă cumpărată
Până şi libertatea azi e o privată
Se scriu multe, dar prea multe degeaba
Şi nu-nţelegem unde este graba
Sunteţi mânaţi prin circul pandemiei
Spre lagărul conştiinţei şi-al mâniei
Slova de foc şi bărbăţia aiurită
Împerechiate-n ţară se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte
Omul a scris-o, hoţul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

E atât de multă nedreptate
Că aş mai scrie înc-o carte
Dară mai bine lăsăm boala
Şi începem mai 'nainte cu răscoala.

pamflet de Ciprian Dragne, după Tudor Arghezi
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un uroborus

Nu sunt un uroborus, închipuind un cerc,
Atunci când se hrăneşte, din coada lui muşcând,
Dar îmi hrănesc iubirea de-a pururi, când încerc
Să fiu doar în Cuvântul dintâi ca om de rând,

Nu sunt fantastic şarpe care închide-un Cer
Încolăcit pe ceasul rotund ce naşte zori,
Dar sunt îndrăgostitul de marele mister
Al cercului ce creşte-n petalele de flori.

Nu sunt un uroborus, nepăsător şi orb
Suficient doar mie, când lumea Rai e-acum
Dar într-o-ncolăcire eu timpu-aş vrea să-mi sorb
Să nu se mai sfârşească la un sfârşit de drum,

Nu sunt un uroborus, deşi aş vrea să fiu
Ca-n dragostea eternă să nemuresc şi eu,
Muşcând din mine însumi, convins că-s şi eu Fiu
Al Tatălui prin care voi fi doar viu mereu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glumă cu lumea

De unde mă cunoşti, iubito,
Când eu pe mine nu mă ştiu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii şi ţepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăşi crunt.
Şi nu-mi mai spune că aluneci
Precum un şarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
şi te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteţ decât se spune,
Noi despre noi nu ştim nimic,
Se nalţă soarele, apune,
Tu eşti furnică, eu... furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuşi, mai ştii?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârşirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buştenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuţele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteţ,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învaţă, fii isteţ.
Oricât aş scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yahoo

Yahoo, yahoo, o, Katmandu,
Reţele literare, cât încape,
voi m-aţi blocat în două ape,
credeţi că-mi place să fiu prins?
Sunt Cavaler, deşi mă credeţi şui,
Eu realizez că uneori dau ghionturi,
Dar cel ce-i drag pricepe că sunt ponturi,
Eu mă închin iubitei Atehui.
Ti-am dat mai ieri sărutul mortuar,
Ai înţeles că te iubesc şi dincolo de moarte,
Te bucură copilă de pindar,
Tu ai motive să nu fugi departe.
Toate la timpul lor vor fi,
Mă bucur eu cu bucuria noului venit,
Poate voi scoate şi o carte de copii,
Poate o carte pentru premiul mult râvnit.
Eu zic să întreţinem orice foc,
Ce facem fără el, fără lumină?
Nu te-aş vedea, nu m-ai vedea deloc,
Îţi dau o întâlnire în grădină.
Acolo eu voi îndrăzni sărutul,
Îl vei simţi? Mai ştii trecutul?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă

Sunt atât de temătoare, atât de firavă şi... atât de plapândă!
Îmi e teamă că nu sunt în stare să te accept, să te iubesc...., îmi e teamă!
Mi-e teamă de mine, de tine, mi-e teamă de viaţă! Mi-e teamă, e toamnă, mi-e teamă de iarnă că am să îngheţ şi nu voi putea să iubesc!
Aş vrea să te iubesc, să nu te-alung în disperarea mea, şi totuşi...!
Ţi-aş da drumul să zbori, ţi-aş lega aripile să ramâi lângă mine, te-aş lăsa să mori!
Ţi-aş fura penele şi toate zilele, aş face orice să ramâi, să fii doar pentru mine, nu ştiu ce să fac!
Dar Eu sunt zdrobită şi mi-e teamă că am să te zdrobesc şi pe tine!
Dar ce pot să fac? Te-alung să mă urmezi, să rataceşti în iubirea ce mi-o porţi, ce ţi-o... port!
Îţi voi închide toate porţile, toate clipele în urma mea, voi ridica... ziduri din lacrimi, din lacrima mea, din lacrima Ta!
Dar îţi voi lăsa totuşi ceva! Tăcerea mea şi cuvintele tale, petalele din acel trandafir şi toţi spinii, şi peste toate te voi blestema să le uzi cu lacrimi, să te zgârie timpul cu toţi... spinii!
Să sângerezi sânge în lacrimi, să mă simţi şi atunci când nu mai simţi... nimic!
Să-ţi fiu ce nimeni nu-ţi poate fi, să-ţi fiu moarte şi zbatere între clipe, şi dincolo!
Înţelegi? Dincolo de viaţă, dincolo.... eternitate!
Să mă chemi şi să nu am putere să vin, să-ţi fiu un chin!
Să mă scri cum doar îngerii pot, să nu te dezleg de mine că mor!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către străbunicul meu

Nu ştiu cum o fi în rai,
Dar la noi, ca tot săracu',
Străbunicule să ai
Pile şi tot dai de dracu'!

Nu-s poveşti, nici nu bârfesc,
Dar ţi-o spun fără perdea,
Câte şuturi eu primesc
Personal pe pielea mea,

Nici nu îţi imaginezi
Prin ce cazne poţi să treci,
Nu e timp s-o fredonezi,
Sau ridichea s-o mai freci,

Ca să vezi de ce am parte,
Mama ei, azi, de belea!
M-a pus dracu' să-nvăţ carte
Şi-am un post de muhaia,

Eu, cu facultăţi, chiar două,
Doctorat neplagiat,
Ani de muncă, peste nouă,
De a nins ori c-a plouat,

Birocrat în minister,
Acte, lupte, dat din coate,
Pe teren, fără şofer,
Chiar şi sâmbetele toate,

De-aia, mare mi-e necazul,
Când îi văd pe şefii mei,
Cum aiurea freacă prazul,
Că nu-s membru ca şi ei...

Societate de maimuţe...
Făr' să aibe-n cap nimic,
Şi-au făcut bisericuţe,
Sau..."partide", cum ei zic,

Nu de fotbal, ce vorbeşti!
Ei cu d-astea nu se-ncurcă,
Sunt, dacă-ţi mai aminteşti,
Ca pe vremea ta, de ţurcă,

Ce se schimbă, fi'nd votaţi,
Tot la patru ani odat'
Când, şi şefii sunt schimbaţi
Cu alţi membrii buni de stat,

Şi... să fac un pas nainte
Ca oricare naşparliu,
Puteam fără pic de minte
Simplu, doar membru să fiu,

Ȋnsă eu, membru... în fine,
Nu-s... în papuceii mei!
Că, nici mort nu-mi şade bine,
Să joc ţurca ca şi ei,

Astfel că, în minister,
Chiar de-ţi pare cam sinistru,
Avansat să fiu nu sper...
Tot un membru-i pus ministru!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Policita

Un cântec trece pe lângă alt cântec,
Nimeni nu-l aude, o cetate trece pe lângă umbra ei,
Distanţele bătute cu ouă, frunze pe frunte,
Ziua seamănă cu un arbuz,
Forme strâmbe de străzi, vieţi evocate de clanţă,
O barză căzu în cuvânt,
Seara e o legumă, ochiul calului este violet,
Glasul devine strident ca o vioară,
Litera ezită, şovăim, şovăim, apoi mergem spre alte ţărmuri.

După o boală grea, sănătatea sau moartea sunt singurele soluţii
Să bei cidru din clepsidră.
Nu te teme de nimic, finalul este acelaşi.
După o viaţă de scris, premiul Nobel este o bagatelă.
O excursie cu diavolul nu strică nimănui, dar nu continua relaţia.
Am învăţat arta absurdului de la indivizii insipizi şi din seriale.
Calul nu avea nevastă, de ce, întrebă copilul.
Şeful era fost miliţian şi avea acasă un tramvai.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Eu au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt regi

Copiii sunt regi peste lume,
Ei nu au regate, dar sunt,
Ei au fiecare un nume
şi au un supus mai mărunt,
un câine, acolo, un greier,
copiii fac vrăji pentru ei,
au sufletul cald ca un gheizer
şi nu sunt ca noi de mişei.
Se tem de-ntunericul care
Ne domină încă pe toţi,
Îi rog, nici un gând de-abdicare,
Îi rog pe copii, pe nepoţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovata fără de vină

Cum de mă vezi nevăzându-mă?
Când nehotărâtă de tine m-ascund
Sperând să mă găseşti
Cea mai frumoasă azi...

Când nu sunt,
Cum mă auzi dacă te strig,
Printre alte strigate aglomerate...
Cum poţi să cunoşti lumea mea,
Printre atâtea lumi invetate?

Cum mă citeşti în privirea-mi
Când în cuvinte încerc să te mint?
De ce ţi-e străină privirea
Când prin atingeri
Sinceritate-ţi transmit?

Cum de mă ieriţi,
Când prin fapte par neiertată?
De ce să plângi în ploaie,
Dacă şi eu am nevoie de apă?

De ar fi să pleci, de ce mai lăsa
în lume de flori uscate?
Ştiind că nu le voi arunca...
Acele flori, frumoase, iubite, furate.

Cum poţi să mă iubeşti
Când în jurul meu un câmp magnetic,
Azi respinge, mâine atrage?
Ce vei face
Daca mâine atingerea mea
Ca o geam se poate sparge?

Neajunsuri am îndeajuns,
Dar sunt ca păsările ce pot să zboare,
Sa ştii că azi sunt mai buna
De mă zăreşti într-o zi zâmbitoare.

Acceptă-mi iubirea
Scumpa mea dulce lumină
şi iarta-mă,
Sunt Vinovata ta fără de vină.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (1 ianuarie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem păgân

străbunii mei au fost păgâni
n-au cunoscut altă credinţă decât sudoarea muncii,
s-au născut din roua humei ca merii,
le-au crescut şi aripi ascuţite de vultur,
dar niciodată nu s-au putut dezlipi de glia satului

au cultivat prin ogoare dărnicia,
iar în faţa colibei creşteau straturile dese de fericire
în fiecare an, babele din neamul nostru păgân
împleteau cu mâinile uscate de ani
cununi zdravene de cepe;
le atârnau la colţul grinzii de la târnaţ
ca un dar adus luminii din soare
şi mulţumeau cerului că n-a uitat niciodată
să ne alduiască cu o ploaie

aceste vremuri au durat mult şi bine
până la un moment dat când
au apărut alte legi nepăgâne
şi-atunci au fost nevoiţi să se mute
cu toţii în ceruri

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!