Pentru Constantin Iordache, la lansarea volumului "Buchet de cuvinte"

Am vrut să-ţi fac o cronică mai dură,
Analizându-ţi cartea cu măsură,
Dar deschizând "Buchetul de cuvinte",
Am reflectat matur şi ia aminte:
Mi s-a uscat cerneala în peniţă,
Văzându-te cu doamna primăriţă
Şi atât de tulburat am fost încât
Mi s-a părut că te ţinea de gât.
Iar tu, sedus de-al AURULUI prag,
Râdeai de fericire şi de drag,
Gândind că eşti alături de nevastă,
Dar ai şi primăriţa într-o coastă.
Şi-atunci, pornirile de critic vehement
S-au estompat şi cu puţin talent,
Am zis, cu bănuială şi cam trist,
Că C. Iordache poate-i PSD-ist
Şi primăriţa, cu puterea-n vid
Mă critică-n biroul de partid,
De mă declară aspru, pe măsură
Non grata pentru Casa de Cultură
Şi-n consecinţă, lucru cel mai trist,
Nu voi mai fi o vreme cenaclist.
M-a speriat în plus şi vreau s-o spun,
Precuvântarea scrisă de Gorun.
Dacă Buchetu-acesta de umor
Este girat de domn' ambasador,
Cum să-mi înmoi peniţa-n vitriol
Şi să vorbesc ca un nebun în gol?
De ce să îmi expun greşit talentul,
Să supăr chiar prosteşte prezidentul?
Aşa cum dau adeseori din clanţă,
Punând umorul lui într-o balanţă,
Cu fabula, dar şi cu poezia,
Spre-a ţine în cenaclu armonia,
Îl laud, cu destule argumente,
Chiar dacă el a scris mai pe'ndelete
Şi-i spun cu drag părerea mea, în pripă,
Volumul lui e-o mare reuşită.

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MUNCA DE PARTID

Ma numesc Popescu Lica,
Muncitor cu leafa mica
la o sera de tomate
de doi ani societate.
Membru de partid din vara,
c-o tinuta exemplara
si in fapte,si in vorbe,
am chiar un dosar cu probe.
Dar acum nu-mi fac reclama
si nici gind darea de seama
sa o laud ,sa o critic,
chiar va spun:sint apolitic.
In partid eu n-am intrat
ca sa fiu salariat
ci sa lupt in contra cui...
dar nu asta voi sa spui.
Vreau sa spun :ieri la sedinta,
si va jur am cunostinta
despre ce s-a petrecut
si fac totul cunoscut.
Actualul secretar
scoase-o cheie din sertar
si i-o-mpinse doamnei Mita
care pleaca cu cheita.
Iar cind paza s-a dat
secretarul s-a scuzat,
s-a-ncuiat in cabinet
spre-a citi un document,
zise el:"foarte secret".
Dar eu, om mai intimplat,
nu ma las manipulat
chiar asa de toti miseii
si fac uz de...borta cheii.
Secretarul si cu Mita
au continuat sedinta...
in ce fel sa-i pui la zid,
dar ,asta-i munca de partid.
Insa uite-comitetul
vrea sa stie,cabinetul
a fost folosit legal?
De-aia fac si eu scandal,
vreau procesul verbal,
nu ca sint gelos pe Mita,
dar...sa-nregistram sedinta.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marius Robu, la volumul "Degeaba"

De-aş fi găsit în standuri cartea
Eu aş fi ocolit taraba
Scăzându-mi curiozitatea
De vreme ce era DEGEABA.

Dar oferindu-mi-o poetul
Fără vreun preţ de librărie
Şi pentru că-i ştiam talentul,
DEGEABA, fu o bucurie.

Citind-o, nu de circumstanţă,
Chiar de-am lăsat o vreme treaba,
Găsii în versuri cutezaţă
Deci, Robu nu a scris DEGEABA.

Aprofundând tipăritura
Să-mi satur gustul de confort,
Văd, până chiar şi editura
Că nu-i DEGEABA "Contrafort".

Am zis cu toată greutatea
În ritmu-n care mai creez:
Ar fi DEGEABA răutatea
De-aş vrea să-l minimalizez.

Şi-acum, în zi de Bobotează,
Să-l laud şi să îl admir
Când Domnul nostru se botează,
Eu ung pe Marius cu mir.

Îl las unde îi e menirea
Fiind cu scrisu-n apogeu
Să îşi apropie iubirea
Şi sufletul de Dumnezeu.

Să stea acolo zi şi noapte
Ca şi epava unui vis
Şi fără grai şi fără şoapte
Pierdut o lună în abis.

Îngrijorat că el s-a dus
Prin stele făr' să fie sfânt
Mă voi ruga la Cel de Sus
Să dea cu Robu de pământ.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă scumpă, mire drag

Mireasă scumpă,
mire drag,
am vrut s-aştern şi eu,
voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.

Şi-am întrebat din zori
pe-oricine,
pe crini,
pe nuferi:
Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Şi ce urări din zări senine?

Un trandafir
m-a agăţat
şi,
fără să mai dea bineţe,
mi-a zis:
Urează FRUMUSEŢE!...

Pe vale,
firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis:
Urează-le BELŞUG!
Să fie casa veşnic plină,
precum e sacul de făină.

Apoi,
în cale,
un bujor
cu chip aprins
mi-a zis:
Frate!
Ce vrea tot omul?
SĂNĂTATE!

Urează-le, aşa zic eu,
să aibă chipul ca al meu!

Mai sus,
pe-o coastă,
un stejar
îmi zise grav:
Sunt de părere
să le urezi atât:
PUTERE!

Şi-apoi,
din viţa cea de vie,
doi strugurei chilimbarii
mi-au zis:
Urează
BUCURII!

Dar m-am oprit şi la furnică.
Vreţi să vă spun ce-a zis?
Mi-e frică...
A zis:
Urarea ta să fie
atâta numai:
HĂRNICIE!

Şi cum stăteam aşa pe gânduri...
(să spun cumva tot şiru-ntreg?...
sau numai una să aleg?...)
deodată,
mai de către seară,
doi porumbei
de nea
zburară
din ceru-albastru
către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
Apoi veniră tot mai jos
şi,
după cercuri fără număr,
s-au aşezat încet pe umăr,
ca să-mi şoptească la ureche:

Am fost trimişi din Cer,
pereche,
cu-acest cuvânt
de la Isus:
Pentru mireasă,
pentru mire,
un singur lucru ai de spus:
IUBIRE!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetu' lu' Gică Sonetistu'

Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Aşa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu ştii răspunsul meu? "Nici gând!"

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalţ!
Poţi tu să-ţi dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalţ,
Chiar de sunt vorbe goale şi în vânt.

Iar dacă eu îţi spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoşti, să ştii
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în braţe, pururea să-mi fii.

Aşa că, blonda mea şi, încă, iubiţică,
Să nu uiţi că mă cheamă Contra Gică!

sonet epigramatic de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică rimată la volumul "Zâmbete şi lacrimi" al doamnei Any Drăgoianu

Tot citindu-ţi cărţulia
Zâmbetelor tale, Any
Şi prinzndu-mă soţia
Mi s-au înmulţit duşmanii.

M-a 'ntrebat, dar cu dojană
Luându-mi cartea ca pe-o pradă:
- Cine este această Ană
Şi cu igrecul în coadă?

Tensiunea se ridică
Şi îmi strigă fără zâmbet:
-Am văzut că ţi-o dedică
Chiar ca pe un dar de suflet!

Văzând, totuşi că repetă
Întrebarea şi-n amurg,
I-am răspuns că e poetă,
Prozator şi dramaturg.

Dacă-n jur aruncă drama
Zâmbetelor când îi vine,
Spune-mi tu, mâncate-ar mama
Lacrimile pentru cine?

Ăsta este titlul cărţii,
Dar ea e cum tu nu ştii
Şi deasupra judecăţii,
Scrisă e pentru copii!

Răsfoi în grabă cartea
Şi văzu cu bucurie
Estompându-şi răutatea
Cui şi pentru cine scrie.

Îi pieri întreaga frică,
Dar mi-aprinse un fitil:
- Bine-mi pare moşulică,
Ea te crede infantil!

poezie satirică de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem trist pentru votantul PSD-ist

Sunt amărât că nu mă iubeşte partidul
Avea o europeană gândire,
Dar într-o seară am simţit că se uită prin mine
Şi începe discret să... transpire

Sunt un ideolog mic şi trist mi-am zis
Poate nu înţeleg eu rostul trecerii prin lume
E frumos partidul şi nu înţeleg ce îmi spune
Când mă priveşte aşa interzis

Bate un aer de prost prin frunzele ţării
Se apropie încălzirea globală
Eu îmi iubesc partidul ca un şcolar indecent
Care vrea să meargă la toaletă afară

Mi-ar plăcea să fiu ideologul lui preferat
Să-mi imaginez spunând adevăruri eseţiale
Apoi obosit chiar dacă nu mă înţelege nimeni
Să adorm pe o pernă mare şi moale

Sunt amărât că nu mă iubeşte partidul,
Partidul frumos din gândirea mea absolută
Dar într-o seară am simţit că se uită prin mine
Şi emanaţia lui începe să pută

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt eu?...

Ne lăudăm cu diplome primite,
Dar nu spunem că toate sunt plătite,
Iar dacă n-avem bani în buzunare
S-a zis cu diplomele de onoare

Suntem poeţi cu toţii, dar câţi oare,
Rămâne-vor în cărţi nemuritoare?
Vă spun fără invidie sau ură
Că numai banul are azi cultură

Ce ifose ne dăm dacă la poartă,
Într-o revistă croita cu artă
E poza noastră şi o poezie
Şi le postăm cu mare frenezie

Şi mulţumim cu mare reverenţă
Deşi primim ades indiferenţă,
Acelora care îşi fac castele
Cu nume care, rareori sunt stele

Eu ştiu că nu-s poetă şi e timpul
Să uit cum mă mândream cu anotimpul
În care am crezut cu- nflacarare
Că nu mai sunt o simplă muritoare

Şi de aceea mă retrag o vreme
Pentru că azi am prea multe dileme
Iar după ce-o să-mi fac o analiză
Cred că voi pune versul în valiză
Şi voi pleca fără să spun vreodată,
Cât mi-e de dor să fiu ca altădată

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hai, intră,
aşează-te cât mai aproape,
şi gustă din restul dulceţii de prune
când câinele meu bate trist din pleoape,
tu priveşte-l în ochi
şi cu zâmbetul spune-i:
- uite, fotoliul în care demult n-am mai fost
şi ar vrea să mă strângă ca pe vremuri
în braţe...
- ce fac?!
stai puţin acolo
să pun nişte lemne pe foc
căminul e rece şi strigă la mine cu voce de gheaţă
- sunt bine
desigur că sunt bucuros
am noroc că iar ai intrat pe la mine
chiar de e ultima dată
un an a trecut de când nu ai mai fost,
mă aşez
un an m-am zbătut ca un peşte pe maluri
de bine dacă vrei
- deschide te rog frigiderul şi scoate din el tot ce vezi
astă seară doar vară s-a dus,
şi toamna loveşte în mine
şi strânge te rog de pe masă slănină şi coajă de ceapă şi spăla vesela,
te rog
cât e lingura-mi plină cu apă...
îţi spun
- uite sunt mai cuminte,
mai matur,
mai aşa nu ştiu cum
dar şi tu te-ai schimbat
în cuvinte parcă torni gingăşie de fum
şi te rog,
nu-ţi feri ochii,
vreau o seară întreagă
în ei ca pe vremuri-adânc să privesc
şi mai vreau să şoptesc înc-o frază banal de banală,
însă iată o calc,
o strivesc
şi ceasornicul ăsta pe masă
sună parcă a dimineaţă
şi ecoul lui trist în timpane leagă cuie de ţine cu aţe,
- mie-mi par zornări de ciocane
te rog
tot mai rar să mai intri
- cum am spus?!...
Da desigur
mai des... dacă vrei,
poţi să-mi scrii
uite-i toamnă
deja e răcoare,
şi afară-i o ceaţă lăptoasă
vezi să nu te răceşti la picioare
ai drum lung de făcut pân-acasă...

poezie de Iurie Osoianu (5 septembrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alina Barbu: Ştiam... Ştiam că nu sunt aceea pe care ţi-o închipuiai. Şi chiar dacă aş fi fost... la ce bun? Viaţa mea e atât de tristă - chiar o glumă pe care vreau s-o fac, tot trist se sfârşeşte... De aceea, visează cât poţi... Şi, dacă poţi, nu te mai trezi din visare... Ţi-am sfărâmat un vis, clădeşte-ţi altul, mereu altul... Doamne, cum m-ai tulburat!

replică celebră din romanul Elevul Dima dintr-a şaptea de Mihail Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeţii ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceş,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în braţe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că eşti frumoasă şi aştepţi
Să-ţi spun măcar o strofă
Originală, s-o accepţi.
M-am dus la ţărm să-ntreb şi marea
Ce vânt te-aduce şi de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat şi-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
şi-acum, şi-atunci.
Tot mai aştept poeţii vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea

"Trebuie să fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...

E şi mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!

Munca mea de cercetare...
Au, nu vă trebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant şi... pot!

Iar voi abia aşteptaţi
Din nou să vă vaccinaţi,
Fără măcar să vă pese
De efectele adverse..."

Aşa vorbea şoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!

"Cartea ce o ţin în braţe,
Deşi-i legată cu aţe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,

Caci am reţeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Şi-o s-o umplu pân' la gât!

Unul va fi de speranţă,
Să reducem din distanţă,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,

Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieşit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, şoarece!

Şi-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai straşnic antidot!
Veţi fi lecuiţi pe loc...

Aştept să mă lăudaţi
Şi să mă aplaudaţi,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Şi izbăvesc omenirea..."

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!