Diamantul

Diamantul unei stele
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.

Vânători dintr-o lume străină
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.

Puieţii de plop descifrează
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma
cărţi. Nespus de tristă
în cimitire viaţa!

Începe-ţi cântul, broscuţo!
Ieşi din cotlon, greieraş!
Faceţi pădurea să sune
de flautele voastre. Eu zbor
neliniştit către casă.

Sub fruntea mea se zbat
sălbatici, doi porumbei,
şi-n orizont, mai departe,
apeductul zilei se surpă.
Cumplită roată a timpului!

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi poţi iubi patria legat la ochi.

citat celebru din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa noastră este râul care se varsă în marea numită "moarte".

definiţie de Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

.................

Probabil pasagerul a murit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu vrea partizani, vrea iubitori.

citat celebru din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistul, poetul în particular, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să asculte numai chemarea ce se înalţă în el din trei voci: vocea morţii, cu toate prevestirile sale, vocea dragostei şi vocea artei.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

teatru

Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească.

definiţie celebră de Federico Garcia Lorca (1936)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece noi

Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.

Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.

Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.

Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.

Fără carne lirică- un cânt
ce umple de râset tăcerea
(un stol de orbi porumbei
lansaţi spre mister).

Un cântec spre lucruri ţintind
şi spre sufletul vântului,
să afle odihnă în bucuria
inimii nemuritoare.

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbia, lumină în lacrimă

Serbia, Serbia, lumină în lacrimă,
Venin în paharul cu apă,
Întuneric în fructele derivă
Pentru cine în zbucium se-ngroapă.

Curcubeu se-ntinde cuvertura
Clipei sfâşiate în tunet pe cer,
Îngenunchează seminţele luminii,
Bisericile îndurarea o cer.

Dumnezeu cu stele în barbă
Roteşte vârtejul cu morţi,
Fluturii zboară în umede zdrenţe
Adăpostiţi în deschisele porţi.

Balcanii priveghează din zări
Oceanul de ape turnate cu sârg,
Oamenii fac tinichele din suflet,
Serbia, Serbia-n genunche o strig.

Ochii mai văd mărunţişul
Ce mâlul îl pun în case cu roţi,
Lumea aduce un codru de pâine,
Pe masa inimii, frăţeşte la toţi.

Nu mai dispera Serbie, soră,
Clipele mustesc de porumbei în zbor,
Pe fruntea ta va aşeza Dumnezeu
Surâsul Lui, al tău şi-al tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea vieţii noastre

Zac în tăceri şi-n linişti de uitare
Copacii lumii, singuri prin păduri.
Pe creste-i-mângâie cu taine, norii
Şi câte un cóndor, deasupra.. pragu-i trece.

Parcă ne vedem iubire pe-amândoi
Doi falnici goi, copaci.. aplecaţi unul spre altul.
Pe brate primitoare al unui miez de noapte
Umbrind nestingheriţi... îmbrăţişând pământuri
Numărând frunzele ce-s pline de poveste
Şi de-amintiri nostalgice.

Ne mângâia iubite lin, ploile de vară
La poalele cărunte creşteau rozi mărăcini.
Adăpostind de frig boboci de trandafiri, sălbatici şi cuminţi.
Ce-şi scoteau galeşi capul, tânjind un colţ de cer.

Eram pădurea verde, tu... plop umbrit de vise
Trăiam printre dorinţi zburând prin paradise, purtaţi de vântul rece.
Nu acceptam că toamna în zbor ne v-a-lúa frunza
Şi v-a preface-o-n veşted.. şi-apoi în zbor v-a-duce,
Tăcerile de ieri ce-n suflet ne-au brăzdat.
Tânjind fi tineri veşnic.. şi primăveri, eterne.

Parcă mă văd iubite în dansul căprioarei
Săltând de fericire prin limpezi, dulci izvoare.
Parcă te văd iubite în zbor de fluturi tainici
Presărând miriştii.. flori înviorate.
Sărutând petale de ceruri în culori.
cu aripile moi, zburând prin mii şi mii de vise.

Parcă eram vråjiţi şi plini de-ntruchipări.
Ne deznudam de iad.. cu-chip de heruvimi.
Ce luminau făclii... cu focuri vi, stelare
Fără a zăbovi, cerşind desconsolare
Când au căzut din rai..

Venit-au tăietorii a taie infinitul
A dezbrăca pădurea de-arbuşti-mbåtrâniţi.
Ne rupeau braţele servind de dezgheţare...
Fragila-i existenţă ce trece efemeră... mai repede ca noi.
Eliberând un spaţiu pentru lăstarii noi.
Întinerind pădurea ce pleacă fårå noi,
Spre-etape milenare.

Înţelegând iubire că ne-om găsi prin scrum
Eu... plăpândă scânteie tu.. arbust descompus.
Vom retrăi-n cenuşă prin dor recompunând
O tânără, plăpândă iubire ce-a apus.
Acumulând cenuşă şi presărând-o-n vânt.

Ne-om aminti pădurea.. ne-om transforma în oameni
Privind ca muritori în vieţi.. ce transcendând
Aşteaptă uniunea cu spiritul pădurii
Ce s-o-ndura de noi.
Să fim din nou copaci cu crengile-n tăcere
Ce zac nestingheriţi în liniştea uitării.
În marea neclintire, valsând în Univers.

poezie de Cristina Tenea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să-mi aud din moarte copiii mestecând un bogdaproste

mă pusei să fac o cocă din stele verzi
am cernut din făina timpului clipă cu clipă
prin sita ochilor înlăcrimaţi de apocalipse
peste maiaua din lapte de noapte şi dospeală de gând
am pus şapte ouă de pasărea focului
şi tot frământ dragă până oi crăpa
cu pumnii goi din cer în cer
un pic rotund că mi-am cam zdrelit toate visele
din colţ în colţ într-o postavă din lemn de plop
să-mi crească măcar trei cozonaci uriaşi
un pic mai mentolaţi

tu să nu uiţi să-i bagi în cuptorul de pământ
şi să-i împarţi creştineşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un cuvânt magic "iubire" pe care oamenii ar trebui să-l ceară aşa cum cer pâine.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri în timp

Am ajuns bolnavul cuvintelor
aruncate pe muntele înzăăpezit;
la descifrez sensul
şi mă bat la gura sălbatică
a unei căţele ce muşcă
din carnea timpului,
căutând totuşi un drum
din pădurea albastră a visului
preschimbată în Voievodul unui cântec.

De multe ori ascult vibraţia sunetului
cu urechile unei feline
şi totul mi se pare colorat
ca un curcubeu peste oceanul cerului
cucerit de ninsorile albe

Drumurile sunt precum uliţele satului
unde bătrânii ies pe la porţi
să se intereseze de tine,
Luceafăr al purităţii cuvintelor,
dacă mai exişti în memoria vieţii.

Şi tu vieţuieşti în cugetul meu
vindecat de toate relele pământului
ca o stea strălucind pe firmament,
mereu mai căutat în gânduri.

poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Petre Lainic
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN CORB ÎN CIMITIR - O PASĂRE SINISTRĂ-Rubaiat
Un corb în cimitir - o pasăre sinistră,
În vârf de plop scruta printr-o fereastră
De cer senin, iscată-n nori din care plouă
Atâtea lacrimi să umplu o canistră.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit să mă aducă barza

dealtfel mult timp am crezut asta cu sfinţenie
faptul că veneam de undeva din cer
dintr-o lume atât de albastră
dintr-o lume atât de lipsită de margini
mă făcea să mă simt special
dar apoi am auzit că barza asta îi aduce pe toţi
şi nu-i decât mesager cu picioare subţiri
apoi ca mai toţi copiii am aflat adevărul
într-o zi tristă sub un cer parcă întors pe dos
de atunci număr berzele primăvara
din doi în doi mai tot timpul

chiar dacă mi-aş fi dorit să fiu puiul cerului
singurul bărzoi adevărat mi-a fost ceauşescu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima a fost în Granada

1. Crima

A fost văzut mergând printre carabine
până-n josul străzii
şi ieşind afară pe câmpul rece,
sub cele câteva stele-ale zorilor.
L-au ucis pe Federico
la răsăritul soarelui.
Cei din plutonul de execuţie
n-au îndrăznit să-l privească drept în faţă.
Au închis ochii;
s-au scuzat: nici Dumnezeu nu te mai poate salva!
Federico s-a prăbuşit mort,
cu fruntea însângerată şi cu plumb în intestine.
... ştii, crima a fost în Granada,
sărmana Granada?! Granada lui.

2. Poetul şi moartea

A fost văzut mergând singur alături de Moarte,
fără să-i fie teamă de coasa ei.
Era soarele deja pe turle, erau ciocanele
pe nicovale? Nicovalele, nicovalele pentru forjare.
Federico vorbea,
flirtând cu Moartea. Ea asculta.
"Pentru că ieri în poezia mea, dragă parteneră,
s-a auzit plesnetul palmelor tale uscate,
iar tu ai adăugat gheaţă cântării mele şi mi-ai finisat
tragedia c-o coasă de argint,
Voi cânta despre carnea pe care tu nu o ai,
despre ochii pe care nu-i ai.
Pletele tale fluturând în vânt,
buzele tale roşii acolo unde ai fost sărutată...
Astăzi ca şi ieri, ţigăncuşa mea, moartea mea,
este-atât de plăcut să păşesc singur alături de tine
prin aerul Granadei, Granada mea!"

3.

A fost văzut mergând...
Prieteni, sculptaţi
din piatră şi vis în Alhambra
un monument funerar poetului,
deasupra unei fântâni în care apa plânge
şi mărturiseşte fără contenire, zi de zi:
crima a fost în Granada, în Granada lui!

*** Poemul este dedicat poetului spaniol Federico Garcia Lorca şi se referă la un eveniment istoric real, asasinarea acestuia la începutul războiului civil din Spania, 18 iulie -1936, de către soldaţii franchişti.
Ambasadorii Mexicului si Columbiei, intuind tragedia, i-au oferit azil în ţările lor, dar Lorca a refuzat. Execuţia a avut loc în apropiere de oraşul lui natal din Granada.

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai viu decât amintirea.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În braţele toamnei

moarte, lasă-mi condeiul să cânte pe coală!
m-am lipit de vers ca timbrul de scrisoare
învăţ din poeme din agonii mă scoală
abecedarul vieţii m-apropie de Soare.

mai lasă-mă o vreme să răspândesc ca vântul
poemele iubirii născute într-o vară
cu petale de crini împodobesc Cuvântul
când visul mă răsfaţă cu cântec de vioară.

am încă perspective cu o iarnă blândă
îngeri să mă colinde în noaptea de Crăciun
chipul zâmbitor să-l zidesc în oglindă
unde nu-i durere şi stele nu apun.

loviturile morţii treptat mă răpun
dar în braţele toamnei poeme depun.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!