Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Și ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Și pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Și-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni și însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu știu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, ești cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai șters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârșit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ți-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toți i-ai ajutat!
Morții cum i-ai înviat
Și poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând și Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Sfaturile mamei

Iubește ca să fii iubit!
Fă fapte bune negreșit!
Tu nu minți, tu nu fura!
o respecți pe mama ta!

Să-ți duci credința-n Dumnezeu,
Oriunde-ai fi, tu, pruncul meu!
Tu mulțumește-i lui Iisus
Și pentru Lumea cea de Sus!

Fă fapte mari, fi blând și bun,
Om rătăcit pe-al vieții drum.
Roagă-te-n taină, la icoană,
Cum face tatăl și-a ta mamă!

Tu să-ți iubești aproapele,
Să îl privești cu dragoste!
Iisus e poarta către cer,
Iubește-l dară și pe El!

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.

Lasă mamănu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu plănge mamă

Mi-e dor de tine mamă, ca și ție.
Departele ne-apas'-acum pe toți.
Aici, pământul nu miroase-a glie
Iar tu iți plângi privirea către porti.

Nu plânge, mamă, nu strivi tăcerea,
Cu plânsul, depărtarea n-o scurtăm.
Ne-ai învățat de mici ce e durerea
Și cât de grea e crucea ce-o purtăm.

Și o purtăm, chiar dacă ne desparte,
Spre ziua-n care vom fi iarăși toți,
Departele va fi și el departe...
Nu plânge, mamă, fiindcă știu că poți.

poezie de
Adăugat de Marin BungetSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă. mamă

Iartă-mă, mamă
Mamă, iartă-mă de toate
Ce eu le-am făcut,
Cu tandrețe și cu șoapte
Alte gânduri am avut.
Refuzând a ta vorbă
Am avut mai multe rele
Iartă-mă de rog mamă
Și ma rog eu pân' la stele.
Știu că nu te-am ascultat
Când îmi vorbeai adesea
-Ascultă Sorina acest sfat
Și vei putea să treci de rele.
Iartă-mă mamă, am greșit
Că nu te-am ascultat la timp
Tu ești cel mai scump prieten,
Cel mai scump cuvânt.
Aș da totul să mă ierți,
Doar pe-o clipă să te-ascult
Mamă iartă-mă re rog
Pentru tot ce am făcut.

poezie de (4 noiembrie 2017)
Adăugat de Sorina GandraburSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine, mamă (variantă)

Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.

Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.

Când ești acasă, mamă,
Nimic numai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.

De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.

poezie de (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Chelaru

De ziua ta, mamă!

Mamă, tu, izvorul vieții,
Elixirul tinereții,
Tu dai viață, tu pui nume,
Tu aduci copii pe lume!

Azi, de ziua ta, cântăm,
Sufletul să-ți alinăm,
Tute bucuri de noi,
Mamă dragă, la nevoi!

Toate florile din lume,
Sunt azi, mamă, pentru tine!
Tânără și zâmbitoare,
Mamă dragă, scumpă floare!

Ești născută-n suferință,
Tu ești sfântă în credință,
Noi te vrem nemuritoare,
Mamă scumpă, dragă floare!

poezie de din Prin labirintul vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!

Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Șinu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălțată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Și ochiul închis care vede și plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Și-o lume întreagă, păcatele-și lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger își frânge o aripă-n două
Și ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-și lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine și-a noastră e vina!

Purtăm toți pe frunte, coroană cu ținte;
Așa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem pașapoarte și-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Afară s-a înnoptat

Mamă, uite, s-a-nserat!
Să-ngenunchem lângă pat!
Șine rugăm frumos
La Domnul Iisus Hristos...

Luna să ne lumineze
Și cu noi să-ngenuncheze,
ne rugăm împreună
Pentru o viață mai bună.

Cu sufletul să ne rugăm
Și lucruri bune să-nvățăm,
Să fim mai buni, mai drepți, mereu,
Să fim plăcuți lui Dumnezeu.

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărută, mamă, fruntea

Sărută, mamă, fruntea
fierbinte și-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana
ce ustură și doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii
închiși de suferință.
Sărutul tău coboară
o sfântă ușurință.

Sărută, mamă, gura
ce plânge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.

Sărută, mamă, fața
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mângâiere.

Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frământă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfântă.

Sărută, mamă, dulce,
căci fața ta durută
și inima ta frântă
doar Domnul le sărută.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă către Maică

Nu plânge, mamă, când lovit
Și-nsângerat îmi este trupul,
Nu doare locul biciuit
Cum doare ura și cuvântul.

Bătut, scuipat, batjocorit,
Eu port povara lor în spate
Și-n crucea grea duc istovit
Noianul lumii de păcate.

Nu sunt de cuie azi rănit,
Cu dragoste le rabd pe toate,
Plâng doar păcatul săvârșit
De ei, ducându-mă la moarte.

Nu plânge, mamă, știu că-n gând
Te-ai răstignit și tu cu mine
Te simt în toate îndurând
Chiar dacă jale curge-n tine.

Eu i-am iertat căci am venit
Cu dragoste întru zidire
Precum a fost proorocit
Să fiu jertfit spre mântuire.

poezie de (6 mai 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Anton

Dor de mamă, dor de tată

Sus, la deal, în țintirim
Toți părinții noștri vin
Și pe noi ades ne cheamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

În sat, clopotul iar bate
Visele orbesc a singurătate
Și în gânduri lumi se destramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Vin copiii și ne-alintă
Să uităm de viață-o clipă,
Vin și ne pun fotografii-n ramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Noi sărutăm nepoții pe frunte
Și răbdăm luptele pierdute
Luând toate amintirile-n seamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

... Și, ne-am duce, ne-am tot duce,
Sus, la deal, sub altă cruce...
Și va fi cerul luminat cu oarbe stele
Dorul de Copii of,... altă rugă-și cere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
și tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veșnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îți caut chipul mamă și noaptea-n așternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrățișare, să-mi dai iubirea ta,
nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea și te-aștept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
și știu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Iisus Mântuitorul

Iisus pe sine s-a jertfit
Spre-ai fi poporul mântuit...
Slăvite Fiu!
Venind a fost crucificat,
Și a murit și a-nviat,
Iisus e viu!

Vândut pe treizeci de arginți...
De oameni simpli și cuminți
El fost-a plâns.
Și salcia în jalea sa,
Ramuri sfielnic își pleca
Pentru Iisus.

Dar cei ce crunt l-au osândit
La moarte, nu, oh, n-au voit
Cununa Sa
De mărăcini ce-l înțepau,
Când din ochi lacrimi îi picau
La schimb s-o dea.

Oh, Miel, oh, Sfânt și Împărat,
Laa moarte mulți mișei te-au dat
Tu i-ai iertat,
Ești veșnic Blând și Iertător,
Înlăcrimat Mântuitor
Și supărat.

Dar an de an te-ntorci mereu
Iertând acelui care-i rău
Și-i rătăcit,
De-aceea îngenunche iar
În fața Sfântului Altar,
Câți te-au iubit.

Iisus, Iisus a înviat,
Lumină-n cer s-a arătat,
Stele-au nuntit.
În lumea fără de hotar,
Păstor cu dragoste și har
Iar a venit.

Cu mâna ta tămăduiești,
La orbi lumină dăruiești
Mângâietor,
De-aceea te-au ales să fii
Păstor în lumea de orgii,
Vindecător.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Din lacrimă m-ai plămădit

(Cameliei Rogojinaru)

Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.

În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.

Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.

În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.

Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

România-i mama sfântă

Mamă, mamă, mamă, mamă,
N-am avut să, mă iubească,
M-a născut și a plecat
Sub țărâna românească.

Altă mamă mi-a dat lapte,
M-a-nvelit în tricolor,
Am crescut, nu sunt orfană,
Dar de mama-mi este dor.

Merg la mormântu-i din zare
Să iau un pumn de pământ
Ca să-l duc la Alba Sfântă
Unde totul este sfânt.

Acolo au fost bunicii
Și-au făcut Marea Unire,
Mama mea e România
Și în trup și în simțire.

Nu-s orfana cea orfană,
România-i mama sfântă
Unde-naintașii dorm
Dar inima le cuvântă.

Mamă, mamă, mamă, mamă
Sunt și eu și-alte femei,
Înălțăm întru iubire –
Cruce-n zbor de porumbei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa pruncului orfan

Tu ai în suflet o poveste, Doamne,
Povestea unui prunc, a unei mame,
Ce zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Rod de iubire, cu sudoare-adună.
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Cu sufletul hrănit și îmbrăcat.
Un prunc pentru o mamă minunată,
O mamă, oh, o mamă-adevărată!

Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Cu-un prunc ce nu a suferit de foame.
Precum Iisus ce-n iesle s-a născut
Și lui i-a oferit un început.
Lumină, pace și iubire sfântă,
O mamă-atât de harnică și blândă,
O mamă ca o pâine coaptă-n vatră...
O mamă, oh, ce mamă minunată!

Povestea unui prunc, a unei mame,
Povești cu lacrimi și durere, drame,
Un prunc orfan, de numai patru luni,
Trăind în nebuloasa astei lumi.
Mamă și prunc, bătând la uși închise,
Speranțe, temeri, spulberate vise...
Dar Domnul, sub acoperișul Său
I-a luat și i-a ferit de tot ce-i rău.

Și zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Munceau cu ziua pentr-o bucătură,
Mâncau ori ba, aveau sau nu aveau,
Cu Dumnezeu alăturea erau.
Un colț de pâine mama de-l avea,
Tot pruncului flămând, cu drag, i-l da.
Prin ani de trudă, goi, desculți, murdari,
Nu au uitat să fie oameni mari.

Rod de iubire cu sudoare-adună
Mamă și fiu... Și lacrima-i stăpână
Pe gândul lor. N-aveau apă să bea
Și inima-nsetată le era.
Dormeau în gări, pe bănci de lemn murdare
Și nu găseau la nimeni alinare.
Țol le era pământul, dar credeau
În Dumnezeu și fericiți erau.

Un prunc, al nimănui, de suflet luat...
Cerul din ochii lui a-nseninat.
Cu părul, lan de grâne copt și sfânt,
Frumos, cuminte, săritor și blând...
Copil având cei șapte ani de-acasă,
Rugându-se-nainte, după masă,
Sfios și-atât de bun la-nvățătură,
Cu dragoste de tată și de mumă...

Cu sufletul hrănit și îmbrăcat,
E astăzi un adevărat bărbat.
Când amintiri îl poartă în trecut,
În anii lui, aceia de-nceput,
Sub clar de lună, când maicuța-n poală
Îl adormea în fiecare seară
Și îi spunea povești cu zmei și zâne
Și-l învăța că a răzbi prin lume,

Un prunc, pentru o mamă minunată,
Să-i poarte o iubire-adevărată!
Și adormea în paie, ca Iisus
Sub mângâierea stelelor de sus.
Cu haina ei acoperea feciorul,
Să doarmă-n bună pace puișorul.
Și alte paie așternut punea
Apoi pe frunte dulce-l săruta.

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
De Dumnezeu iubită și creată
Anume a fi mama-acestui prunc.
I-e sufletul mereu izvor adânc
Țâșnind de dor, de lacrimă și mir.
Iubește-i, Doamne, pe amândoi... Amin!
Trimite duh de pace peste ei
În clipe grele și în anii grei!

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
Un prunc pentru o mamă minunată,
Cu sufletul hrănit și îmbrăcat,
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Rod de iubire cu sudoare-adună
Și zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Povestea unui prunc, a unei mame...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-aimai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-aimai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stai mamă lângă mine

După tine, mamă, sufletul îmi plânge.
Pentru tine, mamă, inima-mi se frânge.
O lacrimă curge pe obrazul stâng,
Semn că mi se stinge viața în curând.
Ceva negru m-apasă, lumina mi se stinge:
Rămâi mamă acasă, în brațe tu mă strânge!
O ultimă lacrimă se scurge pentru tine.
Te strigă din inimă: Stai mamă lângă mine!

poezie de (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook