Te uiți în ochii lui: te înțelege și tu nu cauți să-l înțelegi. Inima lui ți-e dăruită fără condiții și peste împrejurări: câinele-i o prelungire a ființei tale sufletești și tu îl chinuiești, îl bați, îl prinzi cu lațul și-l ucizi.
citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să nu ucizi
Să nu ucizi, nici chiar dușmani
(Și să nu lași copii orfani),
Nici prunci ce-s nenăscuți, valizi,
Și nici să nu te sinucizi.
De ești un om cu conștiință,
Să nu ucizi vreo ființă
Și nici să nu o chinuiești,
De vrei ca om să te numești.
Porunca cea "SĂ NU UCIZI",
Să nu fii printre homicizi,
Ți-a dat-o însuși Dumnezeu,
În Decalog, s-o știi mereu.
poezie de George Budoi din Crimele și criminalii în aforisme, epigrame, pamflete și satire (6 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot omul se naște cu cartea lui în sân... Nu o lăsa niciodată, căci se întunecă lumea și nu mai poți cunoaște slova. Cauți cartea altuia, și a ta îți rămâne străină. Răsfoiește-o la timp, înainte ca limba ei să treacă și să o uiți.
citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet lânced
Zidind lăuntric tainei monumente
eternitatea ta aprinde-o-n tindă
pe zbor de umbre-n mine nemurindă
și ruginind a sânge-n plăgi clemente.
Că nălucirii lațul să-mi întindă
îmi sunt a tale toate argumente;
Zoriri ființei tale-n predici lente
pe când privesc icoana din oglindă.
Ți-e noaptea fără gândului poruncă
și-o dragoste sub vis ți-am pitulat
când ghiocel în insomnii m-aruncă.
Nu sunt de os pe-altar, ci întâmplat,
albind sub rațiune de speluncă...
Dormirii tale pace i-am strigat...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la cărți, rămânea mărturie cimitirul. L-a învins biblioteca. Cartea ți-e țară, ți-e fiică, ți-e surioară, prietena și iubirea. E maică-ta, cartea, neîntinata și de-a pururea maica fecioară. Ai scăpat de mormânt!
citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Tudor Arghezi
Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?
hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantilenă
Trăindu-și zilele și anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca și dușmanii,
La fel, și legea ta nu cruță.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruță
Cu calul orb, bolnavi de boala vieții
Și proștii și isteții.
Le-ai dat și-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ți-e, și viața și neviața.
Începe noaptea. Unde-i dimineața?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Și nu pot ști cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea înghețată.
Am fost cîndva și n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poți
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toți.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O să pun zurgălăi timpului
să-l aud
să-l învăț să nu mai treacă așa pe neauzite
o să-l priponesc ca pe un bidiviu nărăvaș
într-o poiană unde să nu se mai sature de verde
o să-l leg chiar de inima mea
oricum face ea pe ceasornicul
poate așa o să îmbătrânească
să nu mai iubească
să facă ceva util
picătura și secunda
să învețe să bată egal
cu indiferență
fără aere de primadonă
apoi o să-i pun timpului și ochii mei
să vadă că nu e normal să treacă așa
fără să cunoască lacrima
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca Iov
O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauți mângâiere
Când ți-e ursit de-al tău soroc,
Să guști doar din oțet și fiere.
Sorbind eternul lor obroc
Turnat în cupa-ți de durere,
O, suflet fără de noroc,
Degeaba cauți mângâiere.
Potirul vieții tale cere
A fi umplut mereu la loc;
Ca Iov, de sus primind putere,
Tu rabzi și bei cu-ndoliere,
O, suflet fără de noroc.
rondel de Ionel Adrian Gugea (25 februarie 2004)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Fabulă
- " Pe profeți, ca pe omizi,
Îi pîndești și îi ucizi. "
-" N-am nevoie de profeți,
Ci de oameni mălăieți. "
-" Vreau ca omul să ia foc,
Nu-l vreau stins și dobitoc. "
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate comediile vieții noastre obștești purced de la absența totală a cărții menită să îndrepte toate deformațiile sufletești provenite dintr-o educație silnică.
citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc de creion
Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci nițel cu el.
Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A! că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mînjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe cînd
Ție ți-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuți,
Să-l mîngîi și să-l săruți.
Dar ai vrea să știi, acum,
Ce se fac, pe frig și-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul și brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul și brotacii.
N-avea grijă. Nu le pasă.
Și-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc și-n rădăcini.
Și-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinși pe-o canapea.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să ne rugăm la rugă
Să nu te uiți în ochii mei
fiindcă în ei stă lătratul
cu care ți-ai mușcat buzele!
Să nu te uiți în ochii mei
scremea din ochii lui divini
acel ceva ce se uita la zmei
la crengi de heruvimi!
Să nu te uiți la ei!
Zicea
O simplă piatră lângă una grea
Să nu te uiți la ochii mei
de-a-n pulea dacă-ai vrea!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă și-ar da într-adevăr seama de zestrea fără sfârșit care mișună ca niște aur viu în chivotele lor sufletești, scriitorii s-ar simți mai mulțumiți și invențiile lor literare ar aduce optimism și bucurie în viața bunilor cetitori. Ei ar construi iluzia cu realitatea în cantitatea necesară, pentru a înconjura mințile cu confort și a incendia lumea cu văpaia pură a speranței.
Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țăranul sinistrat
Țăranul nostru e sărac,
A depășit condiții dure,
Nu poți să-l prinzi cu mâța-n sac,
Că nu mai are ce să... fure.
epigramă de Vasile B. Gădălin din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-o carte
Cînd gunoi și cînd țărînă,
Tinerețea ți-e bătrînă.
distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închide ochii din afară și deschide-i înăuntru. Te sperie și îngrozește răul pe care îl vezi în lume? E doar teatru de păpuși. Ca să înțelegi ce se întâmplă în afară privește prima oara înăuntru. Înăuntru este gol. Bagi în tine calorii goale care nu servesc în niciun fel celulele tale, sistemul tău imunitar, nivelul tău de energie și apoi te miră boala ce apare în afară. Clipești neîncrezător și nu înțelegi ce se întâmplă. Nu vei înțelege niciodată până când nu înțelegi golul dinăuntru. Faci sex golit de orice încărcătură. O faci pentru statistică, o faci pentru că e singura monedă de schimb pe care o mai ai, o faci ca să mai uiți pentru o clipă, o faci în timp ce îți amorțești simțurile pentru a nu simți abuzul pe care îl comiți asupra ta și asupra sufletului tău deja epuizat de atâtea traume la care l-ai supus. Ai buzunarele și contul gol. Muncești mai mult ca niciodată cu prețul sănătății, al libertății și al visurilor tale și singurele lucruri pe care le acumulezi sunt stres, datorii și griji. Nu poate fi nimic plin în afară dacă totul este gol pe dinăuntru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e milă
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne căutam destinul în trifoi
Și-l căutam în cîte patru foi.
Dar tot ghicind în frunza adunată
Mi s-a uscat buchetul dintrodată.
catren de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne căutam destinul în trifoi
Și-l căutam în cîte patru foi.
Dar tot ghicind în frunza adunată
Mi s-a uscat buchetul dintr-odată.
catren de Tudor Arghezi din Catrene și distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
definiție celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!