Albastru negru de viaţă

picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt şi dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată

Da?

timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau duşman
poate fi aproape sau departe
El este şi nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieţii le estompează
nu trebuie să purtăm mănuşi, pe chipul feţei.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alţii ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existenţă, câci toţi avem un început
din el am făcut primii paşi, am gungurit şi am privit cerul
şi-am zis
toţi am privit copacul şi ne-am lovit şi atunci
am zis
toţi am uitat că eram şi încă mai suntem dependenţi
şi plângeam când ne luau alţii
astăzi plângem căci ne luăm noi şi ne ducem

Oare nu am rămas încă aşa?

plângem dorul îmbrăţişării!
şi uităm să mai iubim, nu mai vrem să avem braţe

Mi-e dor

aşa este, totul se împarte, nu poate fi numai dintr-o singură parte
împărţim sărutul
şi ne certăm să fim în el

iubita mea, eşti departe
undeva pe-o stea
pustie
fără nisip
fără uscăciune
fără raze de soare care să ardă
fără de fără
de tot şi nimic
decât un cer
fără albastru
fără nori, fără vânt, fără copaci
un cer care este neviu
un cer fără el
şi o gaură imensă
în noi
adâncă
şi fără de margini
care să ne cuprindă
ca braţele mamei sau ale iubitei

Da?

sunt un pustnic căţărat în muntele din el
aşa sunt eu, câteodată, nu vrea singurătatea din mine să iasă
adâncimea fiecăruia este imensă, dar diferită
încerc să mă repictez prin interior, cu imagini de clovn
pentru ca să râdă de mine
să-mi privesc pereţii pustietăţii cu imagini hilare care să râdă sarcastic
aşa-ţi trebuie şi să scoată limba la mine

ha... ha... ha...

şi nişte pitici să se ia de mână şi cu vocile lor piţigăiate să strige
nu mai eşti, nu mai eşti
şi dintr-o turlă îngustă-n dungă
un pitic gras
să zbiere pe strada principală
nu eşti decât un prost
şi lumea toată sa râdă
şi lumea toată să râdă

ha... ha... ha...

viaţa-i ca o brăţară pe care o putem pierde uşor
Dumnezeu ne-a dat-o si tot el ne-o ia
şi o dă alcuiva, ţărâna vom muşca

vaporul
sună a depărtare
când de la ţărm el pleacă
ca-n eseul meu
din lumea poveştilor şi a iubirii

sfârşit
ascultătorul a adormit

vânt... hoinar, hoinar
un suflet fără de viaţă
daţi-mi pe el un ban
şi mă faceţi fericit pe viaţă

Ce? Cer mult?

mă cheamă timpul
mă cheamă oful
mă cheamă cea ce m-a uitat
mă cheamă praful şi vântul

Nu mai fi trist...

cu si bemol
şi anulat de un becar
într-o cheie de portativ care nu a inventat-o niciun muzician
nici măcar femeia
poate tu ştii calea
să fiu eu
căci m-am pierdut
să sap acolo în rămăşiţele timpului, în cimitirul său atemporal
şi să mă scot dându-mi tu o mână

adun cuvintele într-un pom cu toată lumea pământului

Eşti confuz...

nu
deloc
extrem de clar
pun lume
pun o ea şi un el
şi o iubire
din care se naşte viitorul
ideală, poate
prea ideală
pentru carnea care moare

Să desenez pe obrajii tăi?

Da!

lacrimile care să se întorcă înapoi
în lăcaşul izvorului lor
cu tine

a adormit şi timpul
a amorţit
a căzut în necunoaştere
şi tu
care separi depărtările

da

roata se învârte
corăbiile timpului
sunt duse şi trase spre maluri fără ape
sapă fundul sufletelor scufundate
şi râd de urmele aripilor de pe cer
ca un vultur care moare înainte de a se naşte

Eşti trist...
zi-mi mie ce te doare...

desaga-i goală, sunt ca un Moş Crăciun fără cadouri, care vine sa-i facă fericiţi pe copii
cu ce să-i fac eu fericiţi?
oamenii lumii, mari şi mici
ca-s mic şi eu
dar tu uiţi să-mi dai şi mie un dar
ca să nu mai fiu trist

latră luna
stelele mă împung
au coarne
şi cerul a-ş vrea să fie

Şti ce?

tu să fii dincolo de nori
iar picioarele tale stâlpii lumii
să mă caţăr pe ei ca pe munţii vremurilor
să ajung acolo

Vrei în vârf?

da
sunt nebun

da
acolo
unde sunt cuvintele mele
care există între lumea reală şi adâncurile lui Dumnezeu, din materie
omul are nevoie de trecut
trecutul l-a ridicat... fără el nu există
Dumnezeu este iubit de fiecare precum vede el faţa lui
Dumnezeu deschide ferestre pentru fiecare

Tu mă iubeşti?

nu

ok
bine că încă nu mă urăşti!

Convorbiri cu Camelia

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
şi-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni şi nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuşi Dumnezeu

e un spaţiu rezervat şi nu insist

traversez singurătăţi şi învăţ
cum se moare
în înţelesul meu
un răsărit fără margini
şi fără intersecţii

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie
să te cunoşti pe tine însuţi?

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbeşte
îndrăgostiţii sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaş
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aştept o roată să se desfăşoare, fără drum
încălţările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfăşoar faţa trupului meu, nu am uitat
am o uliţă în priviri, pe care merg şi capătul
poate eşti tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deşira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat paşii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colţi de piatră ascuţiţi, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume, fără cuvinte, fără amic...

Tu nu ai luptat de frică să nu câştigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poţi să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...

Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă

Tu ai râs în hohote ţinând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...

Tu nu eşti cel ce eşti,
Tu eşti un fulg de om
azi topit în inima mea

Pentru că eu nu am ştiut să fiu aşa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare

poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-ţi dau

În fiecare noapte şi dimineaţă
Cerul îşi deschide ochii mari
Fără să ştii eu îţi dau speranţă
Sunt viaţa ta, de mine nu sari

Treci prin mine fără să gândeşti
Par fără de sfârşit şi nu realizezi
Căci într-un timp tu nu mai eşti
Nu vrei să mă vezi şi mă întristezi

Te îmbrăţişez cu fiecare clipă
Iubire-ţi dau, tu nu mă alunga
Nu face omule din viaţă o risipă
Caci aţa vieţii mereu te va lega

Tu cauţi în mine eterna fericite
Trebuie să lupţi să mă-mbunezi
Dar viaţa are şi clipe de mâhnire
Iubirea, fericirea, să nu le vânezi

Treci prin mine mă simti in vene
Tu foloseste timpul ce a rămas
Timpul este casa noastră o vreme
Eu viaţa să mă iubesti iti dau răgaz

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...
suflet de vis împlinit voi fi mereu!
albastru de Australia...
curat, rostind iubire de oameni!
secret universal, ţesut misterios
de un păianjen creator,
unind viaţă cu viaţă...
într-o carapace infinită...

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cum văd Eu lumea?
Cum mă văd Eu?
Eu mă văd fără tine!
Fără de lume!

Fără de început!
Fără de sfârşit!
Fără de... lume,
Fără....!

Şi... Te-am iubit!
Şi te iubesc,
Într-un fel,
Neomenesc!

Şi viaţa-mi...
Trece nefiresc,
Când Tu îmi eşti,
În tot ce mai gândesc!

Şi poate....
Mai aştept,
Poate greşesc,
Şi totuşi... Te iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

În casă toţi avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenţii peste poate

Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această ţară
Fără cultură, fără morală

Nu mai avem justiţie
Suntem o ţară fără coerciţie
O ţară plină de egali
Conduşi din umbră de penali

 
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbaţii înecaţi în vin

Bărbaţii care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat

Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Şi noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii fără vânt sunt trişti

Nu cunosc unduirea
Şi freamătul frunzei.
Pământul fără nori e sterp,
Nu gustă ploaia!
Orele fără secunde sunt vide,
Nu cunosc şi nu văd clipa de miraj şi durere.
Eu fără tine,
Sunt doar o formă care există!
Prezenţa ta lângă mine,
Îmi umple sufletul de dragoste şi iubire,
Tu îmi dai viaţă!.
Te iubesc femeie!
Şi-mi eşti singura si ultima speranţă,
În scurta mea călătorie, prin viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!