
Iubirea lui Hristos este minunea veşnică, aceea care transformă şi pe cel străin (iar fiecare străin, în adâncul lui, este duşman) în frate, indiferent dacă el are vreo legătură cu mine sau cu viaţa mea.
citat din Alexander Schmemann
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Paşte luminat
a Înviat Hristos şi în sufletul meu
pacea luminată o trăiesc intens
izvor de-înţelepciune să ajung şi eu
viaţa în credinţă că să aibă sens.
Hristos este minunea ce deschide Calea
spre viaţa veşnică lângă Tatăl Ceresc
El curma suferinţa tristeţea şi jalea
peste tot întinsul globului pământesc.
nu este fericire mai mare pe lume
decât traiul în iubirea de Dumnezeu
am strâns în lumină sentimente antume
în slava lui Hristos să dăinui mereu.
Hristos a înviat că să ne îndrume
printre hăţişuri pe drumul greu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătăţii nu-i pasă dacă eşti sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie... Dacă decide să te viziteze e greu să o alungi. Dacă a bătut la uşa ta, poţi fi însoţit de sute de persoane, dar nu mai simţi legătura cu niciuna dintre ele. Nevrând, devii prizonierul singurătăţii, iar ea transformă totul într-o închisoare: fiecare lucru devine străin, fiecare om îţi pare un duşman, fiecare faptă pare o greşeală...
Vladimir Mânăscurtă în Dulce Infern
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


În adâncul sufletului, ceea ce mă chinuie nu este activitatea în sine, ci o nesiguranţă interioară legată de ceea ce fac, de rolul pe care trebuie să-l joc. E greu de crezut cât de mult îmi displace acest rol, oarecum impus mie de împrejurări.
Alexander Schmemann în jurnal (21 februarie 1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De te simţi străin în lume
De te simţi străin în lume
Părăsit de ai tăi cei dragi
Nu te pierde-n deznădejde
Să nu-ţi faci singur necaz.
Nu uita că sus in ceruri
Ai un frate minunat
Şi El a trecut prin lume
Şi-a fost chiar crucificat.
El doreşte să fiţi prieteni
A murit şi-n locul tău
Nu mai sta străin in lume
Hai şi tu la Dumnezeu.
Nu uita, El te iubeşte
Cum nimenea n-ar putea
El îţi poate schimba viaţa
Cum n-o face nimenea.
Chiar de-ai fost în astă lume
Poate-un mare păcătos,
El te spala-n a Lui sânge
Căci aşa a spus Hristos.
Nu lăsa ca deznădejdea
Să te bage în mormânt
Căci atunci ai pierdut totul
L-ai pierdut pe Domnul Sfant.
AMIN
poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent, şi să nu te întrebi niciodată: "Cine este omul acesta?", ci să-ţi spui "Nu este străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca şi mine.".
Gheorghe Calciu-Dumitreasa în 7 Cuvinte Către Tineri (1996)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ieşi!
Fă-ţi bagajele şi ieşi din viaţa mea!
N-ai făcut decât mult praf;
Uşa a rămas deschisă de când ai plecat
Şi-ai uitat să te mai întorci...
...............................................
Ai intrat în inima mea, dar pe-a ta
Ai ţinut-o ferecată;
Eu am aşteptat şi am bătut la uşa ta închisă
Până m-au durut şi suflet şi trup.
Am strigat la tine până mi s-a întors ecoul
Ca un bumerang şi m-a străpuns...
Te-ai oprit la mine ca-ntr-o gară –
Trenul tău nu avea orar fix
Şi avea mereu întârziere.
Te-am primit zâmbind, de fiecare dată,
Ai avut grijă să mă laşi plângând...
Te-ai jucat cu mine de-a iubirea,
Dar ai pierdut pe mâna ta, deşi aveai atuul;
Ţi-am acordat mai multe revanşe,
Dar ai fost absent şi indiferent.
Sper să simţi acut golul pe care-l las în viaţa ta
Şi să-ţi dai seama că nimeni nu-l va umple ca mine!
Ce-ai căutat, ce-ai vrut, de ce-ai venit?
Eu nu voi înţelege niciodată!
Ştiu doar atât: ai intrat în viaţa mea ca un străin
M-ai rănit, nu m-ai iubit, tot un străin ai rămas!
Locul tău nu mai e în viaţa mea!
Fă-ţi bagajele şi ieşi!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- viaţă veşnică
- Iisus Hristos: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:1-3 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Pop Ludi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă şi niciodată dacă...
dacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău
dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă
dacă întâlneşti un străin pe stradă
îţi prelungeşti viaţa cu un surâs
dacă îţi mai aduci aminte
de lucrurile frumoase din trecut
îţi prelungeşti viaţa cu o visare
dacă ai încredere în oameni
îţi prelungeşti viaţa renunţând la orele fixe
dacă ţii la prieteni
îţi prelungeşti viaţa cu o strângere de mână
şi o vorbă spusă din suflet
dacă ai speranţă îţi prelungeşti viaţa cu o posibilitate
dacă eşti conştient că totul este posibil
îţi prelungeşti viaţa cu o alegere bună
dacă eşti credincios îţi prelungeşti viaţa
cu un crez şi o rugăciune
dacă ai căzut îţi prelungeşti viaţa
ridicându-te din nou
dacă te loveşti de un zid
îţi prelungeşti viaţa imaginîndu-ţi o uşă
imaginându-ţi un zbor
dacă iubeşti îţi prelungeşti viaţa
cu o altă viaţă
dacă eşti poet îţi prelungeşti viaţa
cu fiecare cuvânt
dacă şi niciodată dacă...
poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (23 decembrie 2010)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!




Ţelul suprem al călătoriei nu este de a pune piciorul pe un pământ străin. Este de a putea, în sfârşit, să păşeşti în propria ţară ca pe un meleag străin.
citat clasic din G.K. Chesterton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!




Nu ştiu câte suflete am
Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.
Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.
De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!




Kenosis
nu este nicio demnitate în a muri
să ajung la etatea asta
m-a costat viaţa
multora am dat motive să mă urască
fiindcă iubirea este rezervată numai naivilor
astăzi am ajuns profundamente străin
bietele mele oase au stricat destui dinţi
şi a venit vremea să-mi las macra
gingiilor betege
ca semn
de pură generozitate -
muşcaţi-mă...
senzaţia de vierme în tabloul ăsta
o creionează aglomeraţia
fapt pentru care mă dau afară
unui măr apocaliptic revendicat
de şerpi galactic de impetuoşi
sunt prea mulţi eu în această biată alcătuire şi
unicul străin
este tocmai cel care în adevăr
vă iubeşte
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- străin
- Şi cred că lângă acel zid m-am lămurit ce este un "străin": cineva în care nu poţi avea încredere decât după ce te convingi că nu-ţi vrea răul.
definiţie celebră de Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!




Într-o zi neagră un străin cu totul şi cu totul necunoscut
într-o zi neagră un străin cu totul şi cu totul necunoscut
mi-a bătut la uşă alungând iadul din mine –
eu n-aveam acces la iertare pentru că
el era (cum s-a dovedit de-altfel) sinele meu
– dar acum eu şi acel duşman suntem
pentru eternitate unul prietenul celuilalt.
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Fiecare rău are un singur mesaj: "Sunt bun".
citat din Alexander Schmemann
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă există un lucru care este străin pentru mine, este faptul de a face cumpărături de plăcere. Pe de altă parte, cred că este corect să-i onorez pe toţi cei care crează lucruri frumoase pentru mine şi le dă astfel satisfacţie celor care mă văd purtându-le.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Singurul răspuns, mereu acelaşi şi, totuşi, radical nou pentru fiecare fiinţă umană, ne este oferit de taina care constituie fondul însuşi, inima revelaţiei creştine - Taina Crucii.
citat din Alexander Schmemann
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşterea Sinelui, sau Realizarea Spirituală Ultimă, Libertatea Absolută, nu are nici o legătură cu condiţia ta fizică, cu vârsta, sau cu sexul/genul. Indiferent de ipostaza în care te afli, iar uneori cu cât acesta este mai alterată, TU TREBUIE SĂ FII, exact acest fapt de "A-FI" este Sinele. Nu, cum eşti!? Cum eşti, este relativ, dar faptul de "A-Fi" chiar şi atunci când nu eşti, este Absolut! Cine poate să accepte Asta? Ideea falsă, că vei recunoaşte Sinele, viaţa veşnică când te simţi foarte bine, e complet falsă şi e dată doar de exacerbarea ego-ului, nu de vreo realizare spirituală indubitabilă!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Omul mănâncă şi bea, omul luptă pentru libertate şi dreptate, pentru a fi viu, pentru a avea plenitudinea vieţii. Dar ce este aceasta? Ce este viaţa vieţii însăşi? Care este conţinutul vieţii veşnice?
citat clasic din Alexander Schmemann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înarmat cu depoziţiile celor doi binevoitori şi slujindu-se cu răbdare de bulan, de pumni, de picioare şi de stilou, anchetatorul m-a convins, pe parcursul multor confruntări, că sunt un duşman al poporului. Ziua în care am recunoscut acest lucru este ziua în care mi-am pierdut respectul faţă de mine însumi: ajunsesem complicele torţionarului. Din clipa aceea, viaţa mea a devenit, în bună măsură, viaţa unui străin. Eforturile de a mă reabilita în propriii mei ochi au fost un eşec. Nu numai în închisoare, ci şi mai târziu, ca om liber. Niciodată nu am reuşit să îmi iert slăbiciunea în faţa torturii. Singura mea consolare e că am avut totuşi tăria să rezist bătăilor şi presiunilor, când mi se cerea să-mi denunţ colegii, şi să nu amestec pe nimeni altul în decăderea mea.
Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
