Rezultanta sexuală a convingerii

Cât de la fel suntem, e atât de straniu;
atâta de identici pe bucăţi, făcuţi, făcute,
doar un detaliu ne desparte, în craniu;
hormon un pic, ceva-n adaus, lipsă... slute.

În rest păr scurt, sau lung, mijloc subţire,
sau os mai gros... e relativ! Ex pământean
nici nu ar şti! Oricum cuvântul omenire
necunoscut îi e; că limba-i zgomot neînţeles la... marţian!

Doar noi ne ştim şi ne producem prin incest,
mirându-ne la rându-ne de atât aseamăn,
în jur, aici... şi pentru cer om fi vreun test!?...
Şi atunci asemănare-i tot! Şi-n Univers, avem un seamăn!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi nesigure

Cum de frumos
se leagă de extaz
şi cum frumos se vede?...
Doar pentru că ni s-ar fi spus în ce a crede,
o formă aparte de obraz,
ceva mai vaporos...
Şi e frumos urât,
grotesc,
sau inestetic se decide
în vreun fel, sigur după un etalon,
sau tot depinde de-un şablon;
că ce e arar, chiar de-i diform, handicapat, chiar de-ar ucide,
e îndeajuns... că împodobesc?...
Parcă-s un pic posomorât...
ca să nu spun, aproape de neînţeles... prostesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origine de nesfârşit

Printre altele, lumea se iubeşte
ca să fie!...
În loc numai atât să facă
-nu ambiţiile să-şi zacă-
că de altfel n-ar fi vie...
restul, totul, putrezeşte!

Rămâne, înseamnă, valabil
numai sentiment
-şi nu oricare, doar cel mai profund-
unicu-n fond, ce ne asigură rotund,
incipient
şi, mai uşor realizabil!

Neînţeles însă, iubirea
nu ar avea, adesea, vreun control
şi atunci cum ştie
cât să fie, sau nu fie...
poate de aceea îşi inversează rol...
şi astăzi şi-a uitat menirea?!

Oricum nu risc, o practic chiar de mă întrec... mă-ntrec cu firea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mapamond

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi şi pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... şi alta, umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Şi ascundem muşcătură, omor ce viaţă curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect inteligenţa,
Ce mijoteşte rău, la seamăn ia potenţa;
N-ascultă penitenţa, spovediri, părtăşit
Şi vârf, cel mai ades, e ambiţios smintit!!!

Şi evoluţii unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Şi specii criminale, tot păr şi fără minţi,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminţi!?

Şi om, suprem de creier, se auto-depăşeşte
Schimbându-şi norme zilnic, ce exclusivist prieşte
Şi uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!

La sensul greşit, unic, să fie reparare
Şi n-ar fi prea târziu să reflectăm; de oare
Va fi cândva o zi, de judecăţi pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărţi, tot noi... Un mapamond!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta vreme cât rămânem înlăuntrul timpului, avem semeni cu care intrăm în rivalitate; de îndată ce nu mai suntem acolo, tot ce fac şi tot ce pot crede despre noi ne lasă indiferenţi, pentru că suntem atât de desprinşi de ei şi de noi înşine, încât a produce o operă sau a ne gândi numai la asta ne pare zadarnic sau bizar.

Emil Cioran în Căderea în timp, Să cazi din timp...
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia reînvierii

Îmi cânt decăderea din hit, în romanţă,
Ca anii ce nu se sfârşesc, nu se ştiu;
Se adună şi apasă, din trup fac o zdreanţă...
Ce-o zi va rămâne din timpul pustiu.

E ca lumânarea ce tot se topeşte,
Cum flama în fitilul ce-o arde pervers,
Pierind pic cu pic căpătâi, ce iţeşte
Cum n-ar fi nimic, pân' ce anii s-au şters.

E cum prăvălirea pe groapa săpată,
În care tot intri cu corp mai sleit,
Doar cap, îndărătnic, tot speră să înceapă
Un alt iluzoriu, minţind pe murit...

Doar mâinile în sus, ridicate înspre cer,
Pot încă să ţină, deasupra de craniu,
Un dor nesfârşit... de îl au scris, spre eter...
Doar ele pot veşnic să dăruie-n straniu...

E scrisu' izotop, ca eternul uraniu?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munţi cu peşteri, ape cu bulbuci,
Avem şi furci si ascuţite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

Noi încă mai avem boieri în ţară
Cu cap de taur si cu minţi la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Şi guvernanţi ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci avem cumplită lipsă.

Avem si potere ce în cătuşe
Ar vrea să ţină un întreg popor
Avem vreo şase sute de căpuşe...
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

Dar încă mai avem de-un leu speranţă
Că nu o să sfârşim cu toţi pe cruci...
Ne vom trezi şi-n ultimă instanţă
Vom fi o ţară-ntreagă de haiduci.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană... de lumină

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Şi mai îngrozitor, de cunoşteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am şti nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simţ pierdut, din cinci sau şase
Şi nici n-am şti să spunem "Ce frumos!"...
Nici n-ar conta de cât eşti de jegos;
Am fi mai înţelepţi cu mult, nu plini de strasse!?...

... C-am pierde raza călăuză şi frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrenţăroşi am fi
Şi poate timp ne-am mai petrece a citi
Aşa pe întuneric... Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toţii, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esenţă.
Prostia ar dispare din necompetenţă,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

Sigur am fi mai parfumaţi, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte şi miere,
Căci orice simţ parcă-n mister se cere...
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoţi... Ce să apuce?

Cu siguranţă alb ar fi şi suflet, har
Şi minte-ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii
Am deveni iar ciclul timpului pierdut, numit zadar!

Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern...
Se-ntoarce lumea-n haosul banal... E iar lumină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licenciaţii

E plină ţara de licenţiaţi...
Nici vârsta nu contează, toţi fac şcoală,
Femeile prin telefon, de-acasă, de la oală...
Bărbaţii, de prin crâşme-s învăţaţi.

Şi Universităţi acum sunt comunale,
Cu plata pe un an sau pe un semestru.
Ajunge un singur prof', el e maestru,
În rest pot fi oricare!... Nişte haimanale.

Se-nvaţă tot mai mult fără frecvenţă
C-o plată bunicică şi-n avans
"On cash" sau prin serviciul "Inter-trans"
Şi la sfârşit de un an, eşti tipul cu licenţă.

Spiru Haret e de departe cel mai bine
Nici cursuri n-ai şi ore nu mai faci...
Te duci doar personal sau prin "babaci"
Şi-ţi iei diplome, două, trei, sau cât te ţine.

E ţara ca un raft, plină de carte
Cu tomuri genii, ingineri ori avocaţi...
Se vând la "kil", "tel quel" sau încercaţi
Căci de-i "citeşti", cert, nu ajungi departe!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer şi mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiţii în multe dogme, nu o ştim, că stăm în ambient majoritar azotic
Şi credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poţi să spui nicicum că e frumos.
N-am înţeles cum de superbul, tot din el, se înalţă- atât de maiestos
Şi cum de e suficient de dur, să ne suporte, şi să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieşea, din calcul, raţiune, nicio ştiinţă, isteţime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă şi la o-astfel de înălţime,
Şi cât de moale este, totuşi, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aş fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Şi cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deşert l-a împărţit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi loveşte.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste ţărmuri, şi de ce-i sărată... când din ape dulci, iţeşte.

Priveam, şi-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mişcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip şi două le roteşte-n hăuri-
Iar sus, în vârf, îşi ţine-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipeşte, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am şi uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Şi tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu ştiu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, şi totul... ne revine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera lipsă

Noi doi,
avem acelaşi nume.
Dar eu,
mai am o literă în plus.
Sau poate că,
tu ai pierdut-o
în timp,
pe drum...

Dar litera asta,
e...
cât o lume-ntreagă!
Şi tot pe atâta,
ne desparte.

N-aş vrea să deranjez pe nimeni
întrebând,
dacă nu cumva...
cineva,
mi-a găsit...
litera lipsă.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un... pic

Pic, pic sună pe ţeastă; un cor universal
Din opera lumească, ce creşte câmp, oceane
Şi aer impercept prăvale-n tunet mal
De sunet, bang şi fulger... e-un sor de lampioane.

Aţâţă gând, rapace de înălţat frumos
La hăul tot, ce-i scenă, din mult uscat şi ape;
Lavabilul ce spală gunoaiele ce-am scos
Din pământ pur... topindu-l, dezintegrat aproape.

Se pică molecula lichidă, translucidă,
Neînţeles de clară după un atât parcurs,
Doar ca să zboare iar, de-al ei abis lividă,
Căci trebuie spectacol... Bilet nu-i cu ramburs!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... suntem români!?

Ni s-a urcat burta la cap
Şi mâinile-s cu ghiuluri grele.
Credinţa a devenit păcat
Şi obrazul s-a-ngroşat de piele!

Vedem prin ceaţă atât de aproape,
Toţi cataractici de interese;
Copiii... diplome, nu tu carte,
Copiind... nume şi adrese.

Nu ştim că ţara-i un pământ
Şi n-are singură avut
De nu e muncă, zel, cuvânt?...
Patriotism e-n... prefăcut!

Minţiţi şi în amor, pedeapsă,
Tot nu ne-am lecuit de rău;
La praf de puşcă suntem capsă
Şi-n ochi îl vrem, chiar de-i călău!?

Redezgropăm vicleni parşivi,
În zâmbete specialişti;
Plini de emfaze, guralivi
Hidoşi... Noi, neocomunişti!

Inertă, mintea nu ne duce
Nici cât pe-un melc, de atâtea bale!
Doar ştim să facem semn de cruce
La moaşte, sau când dăm de "boale"!?

Parc-am fi neam de cerşetori,
Că nu ştim ce e sacrificiu;
Să dai ce poţi, muncind din zori
Şi hoţi să bagi la zdup, 'n ospiciu!

Ne păcălim, quaternal ciclu,
Cu aceleaşi lepre stând la pândă
Să-şi facă din viaţă un periplu
Pentru-ngrăşat în burţi şi-n pungă!

N-avem decât gustul de sânge
În răzbunări, mistici păgâni,
Cu crez că a sâmbetei apă tot curge
Schimbând stăpâni, cu alţi stăpâni.

Hlizim a proşti văzând călăul
Mascat mereu şi suntem orbi,
Neştiind că noi le suntem răul
Şi el e-un alt corb, printre corbi.

Tot clevetim şi nu înţelegem
Cu toţii acum suntem la fel,
Cum nemţi, francezi! Putem să dregem
Greşeli!... Facem un Turn Eiffel?!?

Dar nu, c-avem rău de-nălţime
Şi-ntr-o mocirlă ne iubim;
Narcisişti, top frumoşi, sclipime
Ne-auto-apreciem!?... Minţim!!!

Avem imens tupeu în toate;
Dăm "Paşaport de România",
Crezând că tot e-un dat din coate,
"Învăţând " pe alţii... cu tăria!?

E timpul scurt să ne trezim,
Să învăţăm ce-i spirit civic;
Să cerem mai puţin! Să fim;
Om doar şi mai puţin... partinic!!!

M-am săturat de manifeste
Ce scriu şi nimeni nu citeşte!
C-aşa suntem; "Ori, cine este
Ăl de ne spune? Ce vorbeşte?

... Că noi ştim tot! Ce ne prosteşte?"

Am şi răspunsul pregătit,
Că ştiu de-acum reacţiunea;
"Uşor să spui, să ceri citit!..."
Ba nu, c-am şi-alta, naţiunea!...

... Ce-i tot la fel de mică, mare,
Dar şi-a făcut ţară de vis;
O uriaşă, nu oricare!
Prin cinste, fără compromis!

... Eu, un de-al ei! Nu un pros(t)cris!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!