Strigătul mamelor

Multe mame-îndurerate
Strigă-n stradă disperate:
Ne-aţi adus lacrimi pe faţă,
Ne luaţi dreptul la viaţă.

Voi v-aţi ridicat palate.
Copiii noştri nu au lapte.
Aveţi maşini, aveţi de toate.
La gură ne-aţi pus lăcate.

Noi n-avem dreptul să vorbim.
Avem doar dreptul să murim.
Voi în desfrâu vă lăfăiţi,
Din munca noastră huzuriţi.

Spune-ţi voi: asta-i dreptate?
Binele, aşa se-împarte?
Voi adunaţi miliarde,
Nouă sufletul ne arde.

Doamne, mai întoarce timpul,
Să apară din nou chipul
Celui ce-i trăgea în ţeapă,
Pe mişeii de-altădată.

Ridică-te Ţepeş din moarte!
Să faci în lume dreptate.
Să-i spânzuri pe cei netrebnici,
Pe cei laşi, pe cei nemernici.

Lumea să fie mai bună
Precum în vremea străbună.
Viaţa să fie curată,
Aşa cum a fost odată.

Om cu om să se unească,
Împreună să trăiască,
Să nu se mai duşmănească.
Pacea-n lume să domnească.

poezie de Dumitru Delcă (10 iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne-aţi înfrânt (După Noi vrem pământ de George Coşbuc)

Creduli, deşi eraţi din foşti,
Ce-i drept, prin cap nu ne-a trecut
Că tot furaţi. N-am conceput
Că ne luaţi de proşti.
Lacomi ciocoi, v-aţi luat avânt
Călcând pe sacrul jurământ.
Şi-atunci când aţi lovit în noi,
Cu taxe şi-alte dări purcoi
Şi jug ne-aţi pus, precum la boi,
Nu ne-aţi înfrânt.

Astăzi, de-n fruntea ţării staţi,
Cu-apucături ca de satrap,
Vrem să vă intre bine-n cap
Că-n funcţii cocoţaţi,
Sunteţi că noi un vot v-am dat,
Iar voi lipseaţi, ori ne-aţi sfidat.
Şi-ntr-un aşa solemn decor,
Văzând că plenu-i dormitor,
În noi, sărman român popor,
Ceva s-a frânt.

Dreptate pentru potentaţi
Doriţi, că unul nu-i mai breaz;
Altă schimbare de macaz
Doar pentru-ai voştri "fraţi".
Cum să vă dăm noi crezământ
Când nu aveţi nimica sfânt?!
Vă zbateţi pentru voi şi-atât.
Speranţa-n noi aţi omorât.
Tot natul e posomorât,
Dar nu şi-nfrânt.

Am vrea să ştim ai cui suntem?!
Principiile-s vorbe-n vânt?!
De n-avem dreptul la cuvânt,
Ce drepturi mai avem?!
Au emigrat mame şi taţi.
Copiii noştri-au fost lăsaţi
La rubedenii, prin vecini;
Cuprinşi de-nchipuite vini,
Privesc în zări cu ochi străini
Şi suflet frânt.

În plen, cu greu vă adunaţi,
Să treceţi aberante legi,
Al căror sens nu-l întelegi,
Când pentru noi votaţi.
În schimb, dacă primiţi un pont
Ce vă mai varsă bani în cont,
Daţi toţi năvală-n parlament
Visând doar bani prin virament;
Elanul vostru-i iminent,
De neînfrânt.

Nazişti, voi ne-aţi catalogat,
Ne-aţi insultat şi umilit
Şi prin noroi ne-aţi tăvălit,
Că păsul ne-am clamat.
Vreţi amnistii şi graţieri,
Ce-s explicate în doi peri.
Cum de cei mulţi vă doare-n cot,
Ştim că în joc e-un mare pot;
Doar puşcăria-i antidot,
De neînfrânt.

Nu mai putem să mai răbdăm
Cum găşti avide de şnapani,
Fură sub nasul nostru bani!
Cât să mai aşteptăm?!
De mult ulciorul s-a vărsat,
Că ne-aţi minţit şi ignorat.
Până-n alegeri sunteţi miei,
Ca mai apoi să vă daţi zmei.
Nici de-aţi fi neam de dumnezei,
Nu ne-aţi înfrânt.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veţi şti ce e durerea,
Implorând iertare soartei.

Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veţi găsi îndurare.
Prea ne-aţi făcut viaţa grea.

Va veni acea zi mare
Când socoteală veţi da,
Când va răsări nou soare
Şi viaţa se va schimba.

Vom avea şi noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viaţa ne este averea,
Şi-o apărăm pân-la moarte.

Sfârşitul vă e aproape.
Vă va înghiţi pământul.
Veţi răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii de bani gata

Voi la muncă, mai puţin.
La distracţie, din plin.
Aveţi bani ori nu aveţi,
Voi sunteţi băieţi deştepţi.
Vreţi părinţii să trăiască,
Doar pentru voi să muncească.
De la ei voi luaţi bani
Şi-i lăsaţi lefteri, sărmani.
Dar, dacă moare mama şi tata,
Ce fac "băieţii de bani gata"?

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.
Zeci de taxe-aţi inventat
Şi nu v-aţi mai săturat.
Vă-ngropaţi în saci de bani,
Parc-aţi trăi mii de ani.
Pe buget v-aţi năpustit
Până l-aţi secătuit
Şi-n prăpastie ne-aţi dus,
Ţara-n coada lumii-aţi pus.
Mi-e ruşine că trăiesc
Pe pământul românesc.
Vă blesteme Dumnezeu
Pentru tot ce-aţi făcut rău!
Ne-aţi lăsat copiii goi,
Trăiţi bine numai voi.
N-avem slujbe, n-avem case,
Doar la voi sunt cefe grase.
Sufletul ne-aţi mai lăsat,
Astăzi ne impozitat,
Dar nu este prea târziu,
Diabolici, cum vă ştiu
Şi pe suflet să luati bir,
Zău, că nici nu mă mai mir.
Rătăci-v-aţi pe pustiu,
De voi nu mai vreau să ştiu!
Ce-aluat o fi în voi?
Ce plămadă şi ce soi?
Nici satane, dac-aţi fi,
Parcă nu ne-aţi chinui
Cu atâta-nverşunare,
De ne-aţi dus la disperare.
Genocid e-n toată ţara!
Nu ştiu cum vom trece vara?
Zău, sunteţi descreieraţi!
Dac-o să ne lichidaţi,
De la cine mai furaţi?

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată ţara
Să ardeţi în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te desfid generaţie a părinţilor mei, te desfid!

Plini de ură ne-aţi născut, de ne-am ivit, aşa,
Cu dinţii încleştaţi şi pumnii strânşi, a luptă.
Ura voastră, murdară si rapace, v-o dăruim acuma
Înapoi, curată şi pură, ca apa ce-i neîncepută.
Vânduţi mereu de voi, e timpul să înceapă acum,
După mii de zile de vânzare, o răscumpărare.
Nu noi plecat-am capul, ci voi, mereu, josnic
V-aţi plecat grumazul pentru burta plină,
Şi-o aşa zisă siguranţă a zilei ce va să vină...
Murdăriţi mereu de voi, ne ridicăm curaţi dar noi
Şi punem stavilă menirii de neom de voi menită.
Un fruct amar poate să pară ruptura de acum -
Dar este fructul începutului din noi, ce tot creşte.
Blestem pe osul tău părinte, ce ţi-ai uitat de moşi, strămoşi -
Blestem! Urâtă viaţă aţi avut, urât vă e sfârşitul -
Ne-aţi vinde iară de aţi putea, unei stele blestemate,
Ce e pururi însângerata, de toţi spurcată, afurisită.
La revedere! si chiar adio! noi vă spunem -
În deşert veţi rătăci de-acum - o notă discordantă voi aţi fost -
Şi poate că în timp, vă vom ierta şi-apoi uita, ca El.
......................................................
Şi-n veci, voi vreun drept nu mai aveţi asupra noastră.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ne daţi speranţa

Voi ne daţi speranţă
Că avem un viitor,
Să nu cădem în disperare,
Să fim ca pasărea în zbor.

Voi aveţi mâini de aur
Şi răbdare de oţel
Vă mulţumim din suflet,
Pentru al vostru caracter.

Voi, care din paturi ne ridicaţi
Şi cu vorba ne alinaţi,
Sunteţi pentru noi,
Ca nişte mame şi taţi.

Sănătate să aveţi
Şi ceea ce vă doriţi,
Să nu uitaţi de noi
Cei mai puţin fericiţi.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi imaginari

Ne-aţi pus eroi închipuiţi.
Umplând analele-n istorii...
Şi cei adevăraţi, cinstiţi,
I-ascund în întuneric norii.

Pe cei ce nu-s, i-aţi tatuat
Şi laurii le-aţi pus la tâmple.
Când pe cei drepţi i-aţi alungat.
De lacrimi gândul mi se umple!

Voi aţi mânjit şi aţi ucis
Ce-i mai frumos în astă ţară.
Cartea dreptăţii s-a deschis
Şi rănile încep să doară!

Căci în osoarele ce dorm
Vlad Ţepeş s-a trezit deodată
Din al întunecinii somn.
Istoria adevărată,

De astăzi poarta şi-a deschis...
Adio fast şi poleială!
Destinul ţării s-a decis –
Se vrea, năpârcile, să piară.

Pe libertate şi pe steag,
Pe glia ţării de lumină,
Nu mai avem picior beteag
Şi nici străin care să vină.

Prea mulţi la Ţepeş au strigat...
Şi eu şi voi şi fiecare...
Şi Sfântul Domn ne-a ascultat
Şi face printre noi cărare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profundă recunoştinţă

Dumneavoastră, celor care
Ne-aţi fost ieri învăţători,
Azi în plină sărbătoare
Vă aducem în dar, flori.

Totdeauna se cuvine
Să fim recunoscători,
Fiindcă patru ani de zile,
Ne-aţi fost buni îndrumători.

Sunteţi valorile care
Alte valori aţi creat.
Ani la rând, fără-încetare,
Cu mult tact ne-aţi educat.

Cu privirea voastră blândă
Peste noi v-aţi aplecat.
Mâna noastră, tremurândă,
Să scrie a învăţat.

Şi tot de la dumneavoastră
Cititul cărţii am deprins.
Spre viitor, o fereastră
Cu dragoste ne-aţi deschis.

Din lumină daţi lumină
Ca să creaţi noi valori,
Pentru-o lume mai senină,
Fără furtuni, fără nori.

Noi vom duce mai departe
Aşa cum ne-aţi învăţat,
Învăţătura din carte
Cu care ne-aţi luminat.

Profundă recunoştinţă
Pentrucă ne-aţi înzestrat,
Cu a cărţilor ştiinţă
Şi mintea ne-aţi luminat.

Să trăiţi întru mulţi ani!
S-aveţi multă sănătate!
Să rămâneţi peste ani
Tot învăţători de carte.

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Din seara asta-nchină-te, te roagă,
De pace şi iubire-n lumea-ntreagă!
Aşa să îţi ajute Dumnezeu,
Român sălăşluit în gândul meu!

În post şi rugi, către Golgota, iar,
Să-ţi plângi durerea, viaţa de amar!
Cu mirul vieţii - plânsul lui Hristos,
Să-nveţi, român, să vieţuieşti frumos!

Celui ce-i însetat de rugi fierbinţi,
Daţi-i să bea, românii mei cuminţi!
Iisus e însetat de fapte bune...
Căci plouă peste noi cu-amărăciune...

De-n calea ta, un om flămând va cere
Un colţ de pâine, ori vreo mângâiere,
Voi ştiţi cu toţi, Isus a flămânzit
Căci lumea noastră, oh, s-a înrăit.

Voi cei bogaţi, cei care-aveţi destul,
Acoperiţi pe cel rămas în drum.
Cel rătăcit e sufletul pe care
Iisus îl va primi cu îndurare.

Deşi e drumul drept, un vechi calvar,
Ne duce-n faţa sfântului altar...
Să fim mai buni, să plângem, doar aşa,
Iertare şi lumină vom avea.

Talantul vostru, daţi-l celor mulţi,
Spre a nu fi de Dumnezeu flămânzi!
Aici doar aveţi dreptul a plăti,
Pentru ce-n cer, etern veţi vieţui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori negri s-au abătut

Peste ţara mea grădină,
Nori negri s-au abătut.
A rămas fără lumină
Fiindcă voi aşa aţi vrut.

În alb, toţi v-aţi îmbrăcat.
Aţi simulat puritatea.
Când de fapt, aţi semănat
Peste capitală moartea.

Cu mintea întunecată
Aţi învrăjbit iar românii.
Peste ţara lor bogată
Vreţi să fiţi doar voi stăpânii.

Chemaţi oamenii la luptă
De parcă suntem în război.
În două ţara e ruptă,
De cei care-au ajuns ciocoi.

Ca pe două oşti duşmane
I-aţi aşezat faţă-n faţă.
Le-aţi pus în mâini iatagane
Să-şi spună: Adio viaţă!

Voi aveţi mintea bolnavă.
Nu mai simţiţi româneşte.
Ne vreţi ţara o epavă.
Dumnezeu vă pedepseşte.

Eu, domnilor, vă sfătuiesc
Să staţi o clipă. Vă opriţi!
Şi pentru neamul românesc,
Doar binele să îl gândiţi.

Din nou, lumina să revină
În mintea noastră-a tuturor.
Să păstrăm ţara grădină
Şi pentru neamul viitor.

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul meu la despărţire

Pe cărarea vieţii noastre,
Nu mai mergem împreună.
Eu mă ridic printre astre
Să veghez la lumea bună.

La voi, cei care-aţi rămas
Undeva, acolo, pe pământ.
Tot ca voi, şi eu am tras
Pentru idealul sfânt.

N-am reuşit întotdeauna.
Înapoi însă, n-am dat.
Catedra mi-a fost tribuna
De la care am pledat.

Acum este rândul vostru
Să zidiţi, să construiţi.
Faceţi-vă-n viaţă rostul,
De vreţi să fiţi preţuiţi.

Doar aşa lumea va spune
Că nu aţi trăit degeaba.
Ce clădiţi voi, va rămâne.
Nu dărâmă nici tornada.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 1999)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?

Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?
Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie clasică de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne

Lăsaţi-ne în pace şi-n nevoi
În ţara sărăcită şi trădată,
Să n-o târâţi cu forţa în război
Şi nu-i mai puneţi ţintele pe hartă!

Nu faceţi din soldaţi carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt şi bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreţi, cei din apus şi răsărit,
Să semănaţi pe glob doar panică şi ură,
Cu ace şi cu boli ne-aţi umilit
Şi ne-aţi călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbaţi cu foc şi sânge harta!
Cu gândul hâd şi suflet de strigoi,
Voi vreţi cu tancuri să-i decideţi soarta...

Vă credeţi mari, dar sunteţi nişte sclavi
Ai marilor magnaţi,... marionete,
Săraci în duh şi de arginţi bolnavi,
Producători de bombe şi rachete.

Lăsaţi-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viaţa, însăşi, este la răscruce!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoitarii şi friptura

Făptura mea-i de fiară vie,
Cu sânge rece v-am pus frâu
Să înotaţi în propriul sânge,
Să puneţi sufletul sub grâu.

Să v-opintiţi ca animalul
În jugul vremurilor noi,
Ţin biciul pentru vânătăi,
Pe trupul vostru, cu puroi.

Nu mai aveţi focul în lacrimi,
Le-aţi stors aiurea pentru ţară?
Nu vă gândiţi că nu au sens,
Copiii voştri sunt pe-afară?

Iar tot ce-a fost acum nu este
Decât privată bogăţie,
A mea, a celor ce-s ca mine,
Hiena ce inimi sfâşie!

Nu mai vorbiţi de România,
A fost vândută şi mai este,
Şi orientul şi occidentul
Făcut-au plinul de poveste!

Noi am ştiut să-ntindem bâlciul,
Să batem palma la hotare,
Am fost şi mai suntem stăpânii
Ţărânei ce arde în soare.

Nu încercaţi să puneţi pieptul
În calea noastră de bandiţi,
Nu ţinem cont că sub o brazdă
Dorm şi ai noştri, foşti părinţi.

Aşa că-i bine pentru voi
Să nu vă îndârjiţi deloc,
La semnul nostru plumbi fierbinţi
Puteţi primi foc după foc!

Luaţi mâna de pe simboluri,
De pe tradiţii, de pe vise,
Lăsaţi-ne să fim noi, noi,
Iar voi doar gândurile stinse.

Avem organele de drept,
Simbolul de democraţie,
Forţă vitală pentru cei
Ce au profit în veşnicie.

Voi staţi cu faţa spre apus,
Nu mai gândiţi deloc profund,
Puteţi primi ca recompensă
Şuturi făr̓ număr, drept în fund!

Aşa se laudă hoitarii,
Vor să ne pună pumnii-n gură,
Ei nu gândesc, că pe grătar,
Îi punem şi-i facem friptură!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!