În mod vădit, podişul stâncos nu aparţinea nimănui. Cel mai apropiat sat se găsea doar la douăzeci şi unu de kilometri spre sud-vest. Primăria comunală, aşezată la zece kilometri mai jos în vale, vânduse clădirea şi un hectar de teren cuiva pe nume Tozgrec, în 1957. Vânzarea e înregistrată cum se cuvine; în ultima vreme, mai mulţi experţi au verificat autenticitatea documentului; i s-a analizat hârtia, scrisul primarului, cerneala socotelilor şi a ştampilei, spre a se ajunge la concluzia de nezdruncinat că totul era în regulă şi că Tozgrec plătise efectiv primarului incredibila sumă de o sută de dolari americani. Explică oare aceasta prosperitatea fără pereche a celor două sate de munte? Nimic nu le lipseşte oamenilor de acolo, ale căror pretenţii sunt de altminteri hotărât modeste. Din 1957, nimeni nu-şi aminteşte să se mai fi îmbolnăvit. Copiii, puţin numeroşi, sunt sănătoşi şi zdraveni, bătrânii, chiar la o vârstă foarte înaintată, nu dau semne de decrepitudine.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când manifestările lui Tozgrec au devenit supărătoare pentru întreaga lume, numeroşi s-au dovedit aceia care şi-au părăsit bisericile ca să devină tozgrecişti fervenţi, căci îl considerau pe Tozgrec divin. Situaţia era încurcată mai ales pentru Institutul Epistofelic, cea mai importantă biserică din lume, cu peste un miliard de membri. Patriarhul, care locuia pe Colina Epistofelică, a trimis câţiva mesageri pe podişul din Golful Smaraldelor în scopul de a stabili relaţii diplomatice cu Tozgrec. Între timp, o comisie de teologi epistofelici se apleca cu gravitate şi aplomb asupra problemei existenţei lui Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciunul din numeroasele romane, filme şi studii biografice mai mult sau mai puţin imaginare despre Tozgrec, recent compuse, nu pare să facă dreptate personalităţii sale. De-ar fi să-l credem chiar pe Tozgrec, puţin contează cine este el în realitate. Acest adevăr, a afirmat el odată la Naţiunile Unite, riscă să nu intereseze pe nimeni la ora actuală. Unii au interpretat asta ca un semn de dispreţ pentru oameni; alţii nu i-au dat nicio atenţie; dar cei mai mulţi au simţit că acum, ca întotdeauna, Tozgrec spunea chiar adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După unii specialişti, primarul n-avea de altfel niciun interes să vorbească despre el, căci pusese mâna în mod ruşinos pe suta de dolari, fără s-o mai împartă comunităţii. După alţii însă, asta era practica obişnuită în toată regiunea, iar buna credinţă a primarului e dovedită de faptul că nu rupsese foaia din registrul care confirma această vânzare neobişnuită. După toate probabilităţile, găsise absolut normal să-şi însuşească banii; iar Tozgrec devenise proprietarul legitim al ruinei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar era oare îndreptăţit patriarhul să creadă că revelaţiile din ce în ce mai numeroase ale lui Tozgrec aveau ca rezultat să învenineze relaţiile deja extrem de problematice dintre ţările lumii? Nu neapărat. Aceste relaţii fuseseră dintotdeauna întemeiate pe neîncredere şi minciună şi doar imbecilii puteau fi de altă părere. Din moment ce nimic nu se schimbase în natura relaţiilor dintre state, acestea încercară mai întâi să se descotorosească de Tozgrec, însă, neizbutind, hotărâră pur şi simplu să-şi schimbe tactica spre a nu se mai lăsa contrazise de el. Reprezentanţii puterilor începură acum să comunice lucruri adevărate ce semănau într-atât cu minciunile că nimeni nu remarcă schimbarea. Din când în când, Tozgrec dezvăluia dedesubturile unor afaceri cu deosebire de scabroase şi viaţa marilor tâlhari deveni din ce în ce mai grea. Milioane de oameni înarmaţi până-n dinţi erau peste tot în căutarea lui Tozgrec, pe care iar nu-l găseau niciunde. În această căutare armată, sute de bătrâni, maiestuoşi sau zdrenţăroşi, îşi pierdură viaţa din pricina asemănării lor, reale sau aparente, cu Tozgrec. Un şef de stat declară la televiziune că cea mai grea condiţie de la începutul secolului al XXI-la era fără îndoială aceea de bătrân.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi falşi Tozgrec fură astfel puşi în circulaţie ca să deruteze adversarii. Au dispărut toţi fără urmă, apoi s-a căzut de acord să se purceadă la un schimb de falşi Tozgrec, aşa încât Tozgrecii-Ivanov se reîntoarseră la Ivanovi, Smith la Smith, Mishima la Mishima şi Lopez la Lopezi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara numeroşilor tehnicieni instalaţi zi şi noapte la posturile de observaţie, se mai amestecau şi agenţi în mulţimea aşteptând nerăbdătoare manifestările lui Tozgrec (acestea aveau loc la fiecare oră şi se constatase de mult că Tozgrec era practic ubicuu: apărea în mai multe locuri deodată). Oricum, se pare că niciunul dintre agenţi n-a fost considerat demn de o vizită a lui Tozgrec, nici chiar aceia ale căror probleme personale erau grave; dar exista cu toate acestea un enorm pericol ca el să fi avut preferinţe de sex, de rasă şi de culoare şi, mai rău încă, preferinţe politice. Ar fi putut să se producă cele mai supărătoare consecinţe internaţionale dacă s-ar fi pus să le povestească Ivanovilor secretele clanului Smith sau viceversa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au venit la rând alte puteri şi continente şi Tozgrec nu cruţă pe nimeni, încât echilibrul se mai restabili oareşicât. Partea cea mai gravă o constituiau informaţiile privind operaţiunile ultrasecrete (inclusiv Operaţiunea Pace), pe care Tozgrec le furniza în timpul vizitelor sale şi de care ziariştii profitau fără ruşine. Dezminţirile nu foloseau la nimic şi trebuiau mereu schimbate nişte planuri minuţios puse la punct. Autorităţile ţării, cu sprijinul entuziast al Ivanovilor, au lansat o interdicţie împotriva prezenţei ziariştilor în Golful Smaraldelor; Smith s-a opus cu tărie, în numele principiilor democraţiei. O discuţie la cel mai înalt nivel determină autorităţile să revină asupra deciziei, sub ameninţarea infailibilă a sancţiunilor economice. Dar scandalul izbucni şi mai puternic când Tozgrec dezvălui unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale Mafiei şi ale băncilor. Un val de asasinate, puse pe seama teroriştilor suedezi, zgudui cele două continente.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deveni din ce în ce mai limpede că discursul lui Tozgrec la schimbarea mileniului nu conţinuse ameninţări zadarnice. Jocul Adevărului intrase de acum în lume, fără ca prin aceasta omenirea să devină mai bună. Obligaţia colectivă şi individuală de a spune adevărul sub presiunea posibilelor dezvăluiri ale unui Tozgrec omniprezent şi omniscient duse treptat la dispariţia comerţului cu stupefiante şi mai avu şi alte implicaţii, ca de pildă aceea că bancherii nu mai puteau prospera prin afaceri ilegale, maculiştii nu mai puteau cotropi ţările recalcitrante sub pretextul de a le elibera de sub jugul imperialist, agenţiile de spionaj se vedeau constrânse să-şi dea afară personalul pentru că nu mai erau în măsură să organizeze operaţiuni secrete, directorii întreprinderilor maculiste erau siliţi să admită că sistemul lor economic era o catastrofă. De atâtea ori a apărut Tozgrec ca să rectifice cele mai abile minciuni ale politicienilor, ale şefilor de stat şi chiar ale oamenilor umili, încât acum toată lumea îşi dădea din răsputeri silinţa de a face adevărul suportabil. Dar aproape întotdeauna adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţii au mai pomenit încă şi de puritatea inimii sau a intenţiei, de facultatea pe care-o are rugăciunea de a-l aduce mai repede pe Tozgrec şi de efectele negative exercitate de bogăţie asupra apariţiei lui. Deşi opinia populară e încă încredinţată că acţiunile lui Tozgrec, neputând fi lipsite de orice coerenţă, răspund probabil în felul acesta unei logici, spiritele mai obiective s-au resemnat de-acum să-i accepte caracterul insondabil al voinţei: el le apare celor curaţi şi celor impuri, bogaţilor şi săracilor, celor ce se roagă şi celor ce înjură. În toate acestea, sunt uneori frustrate aşteptările celor care se străduiesc să fie puri şi buni, fiindcă reţetele lor nu le asigură vizita lui Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut în revistă câteva efecte în general pozitive ale "stilului Tozgrec"; dar este de asemenea necesar să-i menţionăm şi consecinţele negative, faptul că reprezintă o pedeapsă severă pentru cea mai mare parte a genului uman, ceea ce explică urcarea procentului de sinucideri, ca şi enormele dificultăţi pe care toată lumea le încearcă în a nu mai minţi sau în a adăposti în suflet angoasa că omniprezentul Tozgrec va veni să dezvăluie fiece faptă rea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fenomen straniu s-a produs atunci: toţi acei năpăstuiţi care aşteptau plini de speranţă o vizită a lui Tozgrec s-au îndreptat deodată, ca înţeleşi, către un alt podiş, situat la câţiva kilometri mai la nord, în alt Golf al Smaraldelor, perfect identic cu primul, inclusiv în privinţa clădirii în ruină. Aici Tozgrec le-a apărut tuturora sub înfăţişarea unui bătrân scârbos, cu o rană mare supurândă care-i acoperea obrazul drept, şi le-a adresat un discurs cu prilejul sosirii Mileniului; discursul a fost şi el transmis, nu se ştie cum, în toate limbile, de către toate posturile de televiziune din lume, inclusiv cele din Maculia şi Jormania. Acest mesaj al lui Tozgrec de Anul Nou a fost considerat de multă lume deosebit de îngrijorător.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme s-a crezut că nu comunica decât cu cei a căror situaţie părea cu adevărat deznădăjduită şi doar în cazul când era prevăzută vreo ameliorare. E drept că mesajele lui - cărora încă nu li s-a putut preciza natura, căci în mod cert nu era vorba de secvenţe de cuvinte şi de fraze - au întotdeauna o latură încurajatoare; dar nici gravitatea vreunei probleme şi nici rezolvarea ei favorabilă nu reprezintă criterii ca Tozgrec să se manifeste.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată evidenţa, Tozgrec dăuna climatului internaţional. Nu se mulţumea însă numai să tulbure apele politice, ci s-a dedat chiar la o acţiune neruşinată ca să ruineze pacea lăuntrică a maselor atunci când a acceptat să apară la televiziune, sub nasul câtorva sute de agenţi mai hotărâţi ca nicicând să-l elimine. Omenirea a avut ceva de furcă până să desemneze un interlocutor pentru Tozgrec; multă vreme s-a şovăit între un fizician, autorul unor cărţi ce susţineau unitatea fundamentală a ştiinţei actuale şi a misticii, şi un celebru istoric. Alegerea s-a oprit la cel din urmă fiindcă el se voia neutru din punct de vedere politic şi credea cu tărie în progresul instituţiilor şi al tehnicilor umane. Pe lângă asta, era şi autorul unui roman poliţist despre Tozgrec, ce avusese mult succes.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă "stilul Tozgrec" a ajuns la o moralizare destul de apăsătoare a omenirii prin exerciţiul adevărului, rămâne încă un adevăr care ne scapă cu totul: cine este Tozgrec însuşi?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul se precipită să-şi rostească discursul final, dar Tozgrec nu se grăbea să iasă de pe platou şi, deşi camerele încetaseră să mai transmită, găsi mijlocul de a rămâne pe ecranele câtorva sute de milioane de televizoare pentru a dezvălui în faţa întregii lumi datele unuia dintre cele mai interesante scandaluri internaţionale. Începu prin a revela numele şi adresa unui personaj extrem de puternic care lucra în interstiţiile politicii, adică pe acel teren aparţinând serviciilor secrete unde ţări cu ideologii opuse au totuşi interese comune. Cu neputinţă de înţeles motivele subtile ce-l determinaseră pe Tozgrec să-l expună pe acel om, colaborator la vreo douăzeci de agenţii de informaţii. Evident, o ploaie de gloanţe îl doborî pe loc, căzură guverne, bănci săriră în aer, armate se revărsară în Golful Smaraldelor şi podişul cu vechea-i hacienda sau schit, ce-o fi fost, se făcu praf şi pulbere, lovit de cele mai puternice explozive: Tozgrec depăşise fără nicio discuţie orice măsură imaginabilă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator, alcătuit de majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, care, ţinând seama de faptul că Dumnezeu şi-a interzis sie însuşi să intervină vreodată în treburile lumii, nu putea să-l considere pe Tozgrec decât ca reprezentant al Diavolului, Principe al acestei Lumi, sau ca Diavolul în persoană. Dat fiind că în credinţele originare ale epistofelicilor se vorbeşte că sfârşitul lumii va fi precedat de venirea Anticristului, o figură capabilă de toate minunile, cea mai mare parte a conservatorilor a căzut de acord că Tozgrec era cu siguranţă Anticristul. După îndelungi dezbateri, conservatorii au avut câştig de cauză, iar Tozgrec, care nu putea fi excomunicat fiindcă nu aparţinea Institutului, a fost anatemizat după toate regulile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţiile lui Tozgrec cu comerţul ar merita studiate atent. Ele infirmă opinia Şcolii de la Frankfurt, după care Tozgrec însuşi ar trebui să fie un fenomen comercial, dar arată limpede tendinţa de a-i transforma prezenţa în valoare de schimb. Nu mă refer numai la zecile de cărţi şi la cele câteva filme despre Tozgrec deja apărute după doi ani, ci îndeosebi la păpuşile şi la celelalte efigii ale lui Tozgrec pe care mai multe companii neautorizate le vindeau peste tot cu profituri enorme, ca să nu mai vorbim despre comerţul cu relicve (fire de păr murdare, cutii cu puroi, zdrenţe când imaculate, când soioase), al căror preţ în Europa depăşea deja costul unei sticle de şampanie de marcă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că toate guvernele lucrează împreună spre a reduce natalitatea, se pare că peste câteva sute de ani, dacă Tozgrec va mai continua să se afle printre noi, clima globului va deveni respirabilă. Dar, chiar în cele mai influente cercuri, unii spun că autodistrugerea omenirii ar fi fost totuşi mai amuzantă decât acest imperiu mohorât în care, sub influenţa adevărului, deosebirile dintre oameni, idei şi sisteme se estompează din ce în ce mai tare. Până la urmă, spun chiar mai mulţi teologi epistofelici perfect ortodocşi, omul a fost de la început condamnat să distrugă pământul, pentru că liberul său arbitru (care, în realitate, nu-i aşadar liber defel) e "liber" doar să aleagă răul. Nu urmează oare de aici că omenirea de "stil Tozgrec" este pe viitor lipsită de această faimoasă libertate, dat fiind că e constrânsă să facă binele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţiva agenţi care se suspectau reciproc de contacte cu Tozgrec s-au omorât între ei şi astfel s-a înţeles repede că nimic productiv nu putea să rezulte din această situaţie. De aceea a avut loc o reuniune a tuturor agenţilor şi după multe dezbateri o hotărâre a fost luată: dat fiind că preferinţele politice ale lui Tozgrec erau departe de-a fi explicite (desigur, Ivanov afirma contrariul, dar Smith îi cită trei cazuri recente în care Tozgrec dezvăluise câteva secrete penibile ale Bedeker-ului Imperial), activitatea lui era dăunătoare pentru toată lumea, în egală măsură. În consecinţă, era în interesul tuturor să scape de el. A fost pusă la punct o operaţiune colectivă al cărei obiectiv era exterminarea lui Tozgrec prin eforturile conjugate ale tuturor ţărilor lumii. Ea a primit numele sugestiv de Operaţiunea Pace şi a contribuit, într-adevăr, la formarea unor prietenii preţioase între agenţi, ceea ce le îngădui mai multora dintre ei să-şi mai schimbe stăpânii, iar câtorva altora să se căiască.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!