![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Pentru o mie de pesos, obținu ca un gardian mai tânăr să arunce o privire într-un registru. Mulți cu numele de Garcia fuseseră reținuți în anchetă și soldatul n-avu timp să-i citească toată lista, ceea ce-i lăsa lui Ines oarecare speranță. Cheltuindu-și toate economiile rămase - două mii de pesos - obținu colaborarea unui sergent. Soldatul aflat la ordinul acestuia petrecu de astă dată trei ore ca să parcurgă toate registrele în căutarea dispăruților, care erau doar trei din cei 365 de Garcia arestați în cursul ultimei luni. Dar, conform datelor din acest catalog de nume ("Registrele noastre sunt infailibile", îi spusese soldatul în mai multe rânduri), cei trei fuseseră eliberați de două săptămâni. Și Ines trebui să îndure o ultimă umilință: aceea de a fi copios ironizată de soldat, care înclina către ipoteza că bărbații profitaseră de ocazie ca să-și ia tălpășița de la ea.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Citate similare
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Apoi, Ines avea să-și amintească perfect înfățișarea bătrânului, dar nu și glasul lui; de altfel, n-ar fi putut preciza dacă mesajul pe care i-l transmisese avusese ori nu o formă sonoră. Oricum, după acea întâlnire, când, potolită, coborâse în viteză spre casă, știa ce li se întâmplase alor săi de parcă nu fuseseră niciodată despărțiți. La încăierarea petrecută în piață, cei trei Garcia nu luaseră parte în niciun fel. Fuseseră arestați o dată cu ceilalți, în vreme ce aceia căutați de poliție fugiseră. Fuseseră duși pe un stadion și bătuți și înainte și după ce li se luaseră numele. Nu fuseseră fotografiați, nu li se luaseră amprentele, numai numele.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Astfel, satul află mai multe variante ale dispariției familiei sale, de la clasicul accident de tren până la înecul celor trei care, la recentele inundații, ar fi intervenit cu mult curaj ca să salveze o oaie aflată în primejdie. În realitate, cei trei dispăruseră pur și simplu fără urmă, în timp ce se aflau la oraș ca să-și vândă marfa - spanac, castraveți și pepeni. La piață avusese loc o încăierare și cei trei Garcia, laolaltă cu alți țărani, fuseseră luați și duși de militari către o destinație necunoscută. Unii se întorseseră de acolo, după ce fuseseră bătuți. Nu le plăcea să vorbească despre asta. Șapte țărani în total, între care și cei trei Garcia, n-au mai apărut însă. Ines începu să-i caute pe la secțiile de poliție; puțin a lipsit să nu fie arestată; în orice caz, încasă mai multe lovituri în stomac, la bărbie și în cap. Nu se descurajă dintr-atâta și ceru lămuriri Prefecturii.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Două zile și două nopți au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau niște țărani lipsiți de importanță. Se aflau acolo mii de inși sub paza câtorva soldați înarmați cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanții autorităților nu erau plătiți degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldați venea să rostească niște nume la difuzor. Cei chemați se ridicau și se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiți erau aruncați în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaților: îți răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulți schimbau informații pe șoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ți ții gura și cei trei au servit drept exemplu: două zile și două nopți n-au scos niciun sunet.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Legenda începe pe la mijlocul anilor '70, când în satul de munte își face brusc apariția o femeie de vreo cincizeci de ani, Ines Garcia Clemente, nepoata lui Pedro Garcia Luciente, membru al vechii familii Garcia al cărei nume este purtat de o jumătate de sat ca patronim și de cealaltă jumătate ca matronim (există doar puțini Garcia Garcia, iar Institutul Epistofelic i-a privit multă vreme cu suspiciune, deși toată lumea știa că mama și tatăl proveneau din sate diferite). Noua sosită e bine primită de clan; își pierduse bărbatul și cei doi fii și n-avea rude decât la Mesala. Ines vorbește puțin, iar când vorbește e incoerentă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Ines fu impresionată și plânse amar, apoi se liniști, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit așa, fără o vorbă; bărbații sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neașteptate, dar fiii prezintă mai multe garanții. Cu cât raționa mai mult, cu atât mai extravagantă i se părea explicația soldatului. Și pe când își ștergea lacrimile pe un colț de bancă instalată pe culoarul Prefecturii, văzu mai multe mame - poate vreo douăsprezece ori chiar mai multe - care și ele își căutau fiii sau bărbații dispăruți. În majoritatea cazurilor, Prefectura le răspundea că fuseseră puși în libertate. Femeile o înconjurară pe Ines și o scoaseră în stradă, reflectând cu voce tare la pricina nenorocirii lor; încet-încet, ajunseră la concluzia că li se ascundea ceva, căci era neverosimil ca atâția bărbați să se hotărască toți deodată să-și părăsească familiile.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
La un an de la întâmplarea cu Ines Garcia, podișul era presărat cu locuințe precare, însă compania Nectariano Inc. a construit alături un hotel cu șapte etaje și o bancă pentru pelerinii cu dare de mână. Tozgrec nu-i ocoli pe clienții hotelului și nu le ceru nicio umilință suplimentară.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Joseph de Maistre](http://www.citatepedia.ro/autori/f/joseph_de_maistre.jpg)
Singurii care pot ucide fără să fie acuzați de crimă sunt călăul și soldatul. Călăul trimite la moarte criminali condamnați în urma unui proces, soldatul inocenți. Totuși, soldatul este onorat iar călăul hulit.
Joseph de Maistre în Serile din Sankt-Petersburg (1821)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Ines Garcia ajunse în sat cu câteva ceasuri înaintea lor: numai bine cât să gătească o fiertură bună de urzici și să șteargă praful care le năpădise bordeiul.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Așa a fost prima întâmplare ce a dat loc extraordinarei legende a lui Tozgrec, în care e cu neputință să discerni adevărul de închipuire. Pentru că tot ceea ce bătrânul îi comunicase - în ce fel anume, nu se știe - lui Ines Garcia se dovedi exact, ea trase concluzia unei intervenții divine și li se destăinui tuturora. Se porni un pelerinaj către podiș și vechea hacienda în ruină, căci majoritatea oamenilor avea probleme insolubile, iar cei care n-aveau erau totuși foarte dornici să întâlnească divinul. Fiindcă, spuneau ei, dacă divinul există, asta schimbă într-adevăr totul.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
De câtva timp cei doi frați Garcia fuseseră puși în libertate, dar ei stăruiseră să li se dea cadavrul tatălui lor, ceea ce era imposibil, deoarece cadavrul fusese zvârlit într-o groapă comună, laolaltă cu cele ale altor defuncți anonimi. Incapabili să muncească, se așternuseră la drum către sat de-a lungul căii ferate, hrănindu-se cu ierburi, rădăcini și resturi alimentare aruncate pe geam de călători mai cu stare decât ei. Găseau de asemenea din belșug și mucuri de țigări de toate mărcile, chiar și din cele mai scumpe.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Două-trei
Două dimineți:
Un soare.
Trei dorințe
La picioare.
Două căști:
O melodie.
Două mâini:
O veșnicie.
Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.
Două guri:
O nostalgie.
Două vieți:
O bucurie.
Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.
Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.
poezie de Gabriela Chișcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Dumitru Sârghie](http://www.citatepedia.ro/autori/f/dumitru_sarghie.jpg)
Dialog cu soldatul câinelui
.. pe Strada Independenței,
soldatul câinelui în pas de defilare,
cu kalashnikovul ruginit la spate...
ce hram mai porți, soldat,
de vreme ce România e complet dezarmată?
am rămas singuri, poetule, eu și câinele,
și ni-i frică, ni-i frică!
să mergem la un whischey, soldat,
i-am spus,
iar el a zâmbit, stingherit, și mi-a răspuns:
ai înnebunit, poetule,
ce-o să zică prefectul că ai băut un whischey,
cu soldatul câinelui?
... atunci, mi-a sărit muștarul și i-am strigat,
cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să știi,
nu-mi pasă de prefectul tău comunist,
îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau peste bot!
te rog să nu ridici tonul la mine,
îmi spune, aproape umil, soldatul câinelui,
ce rău ți-am făcut eu, poetule?
sunt singur soldat și mi-i frică, mi-i frică,
împrumută-mi câinele,
vreau să fiu poetul câinelui tău...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Charles Baudelaire](http://www.citatepedia.ro/autori/f/charles_baudelaire.jpg)
Sunt doar trei ființe pe lume care merită respectul nostru: preotul, soldatul și poetul. Cel care cunoaște, cel care ucide și cel care creează.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Morfina celor nenăscuți
De trei săptămâni, farmacia de la colț
are în beci trei lingouri de aur.
De trei săptămâni,
De cand scriem.
Trei săptămâni de când,
O dată la trei zile,
Lăsăm fără morfină
Pruncii nenăscuți.
Procesul creației este unul dureros.
poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Tristete
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Fețe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.
poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Alin Ghiorghieș](http://www.citatepedia.ro/autori/f/alin_ghiorghies.jpg)
Soldatul alerga în cerc
Soldatul alerga în cerc în jurul inimii ca un nebun.
Îmi purta printre mărgele ochii talisman la gât.
Fâlfâiau buzele mele zob
sub tresele lui în bătaia de tun.
Soldatul alerga în cerc în jurul inimii
de timpuriu
pe timp de pace
atât de mort într-un mormânt
dar de vechime viu.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
În 1988, Imperiul hotărî în secret pentru o intervenție indirectă în Jormania. Întru aceasta a fost utilizată o armă mai de temut decât chiar armele bacteriologice și meteorologice: arma zoologică, deja experimentată, ca și celelalte două, în Borbishtan. Redutabila Bedeker (BDKR, poliția secretă a Imperiului) era Sigură, de astă dată, că arma zoologică va repurta un mare triumf în Jormania, deși în Borbisthan rezultatele fuseseră destul de slabe (aproximativ 200.000 de victime), aceasta datorându-se condițiilor geografice și demografice diferite din cele două țări. În Borbisthan, partizanii omorâseră, în șase ani, mai multe milioane de zorabi (numele internațional al purtătorilor armei zoologice), dar ei erau trăgători de elită mereu la pândă și, dacă altele le lipseau, muniții aveau suficiente. Din acest motiv, zorabii deveniseră din ce în ce mai rari în Borbisthan, iar supraviețuitorii se transformaseră din nou în pisici obișnuite.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ioan Petru Culianu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ioan_petru_culianu.jpg)
Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînțelegeri, al unei confuzii de nume și cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) și-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-și denunțe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini și picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belșug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volți în trupuri.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Charles Baudelaire](http://www.citatepedia.ro/autori/f/charles_baudelaire.jpg)
Există doar trei ființe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A ști, a ucide, a crea.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Pe mormântul unui soldat
În acest loc soldatul se stinse cu durere
Când a băut odată și el "puțină" bere.
Trecător, ia aminte la al lui nenoroc,
Și de bei, ori bea zdravăn, ori nu mai bea deloc.
epigramă de Andor Tutunio
Adăugat de Andor Tutunio
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)