Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L.) şi-i trimise pe loc la scaunele de tortură ca să-şi denunţe complicii. Li s-au smuls unghiile de la mâini şi picioare, presărându-li-se rănile cu sare groasă din belşug; li s-au ars tălpile cu trabucul; li s-au descărcat sute de volţi în trupuri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna poveste

S-au cunoscut, s-au cununat,
S-au înşelat, au divorţat,
S-au recăsătorit apoi
Şi-i bine-acum!... ca-n versul doi!

epigramă de Stelian Ionescu-Astralus din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei naşteri/morţi

Cu un ultim suspin
aripile s-au smuls
din trupul zdrobit
şi s-au ridicat
spre cer.
De astăzi
un înger
va învăţa să zboare,
iar un om
să se târască.
Numai cicatricile îi vor aminti
că,
cândva,
şi el,
OMUL
a făcut parte din tagma îngerilor.

poezie de Eugenia C. Creţu
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După aceea, dat fiind că n-avuseseră nimic de mărturisit, au fost aruncaţi într-o celulă şi bătrânul Garcia, căzând, şi-a crăpat ţeasta şi şi-a dat duhul până a doua zi, când eroarea deveni manifestă şi colonelul Pereira ordonă să li se dea drumul de îndată ce vor fi în stare să umble. Cei doi fraţi erau năuciţi şi nu voiau să se mişte. Au fost părăsiţi acolo cu puţină hrană timp de zece zile şi fără îndoială că ar fi fost uitaţi pe vecie de n-ar fi fost criză de celule.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna are picioare scurte

La adevăr s-au cam format
Picioare lungi de-atâta stat,
Iar la minciună s-au scurtat,
Că s-au tocit de-atât umblat.

epigramă de Elis Râpeanu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fâl-Fâl

O fluturiţă din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl ştia demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături şi el şi ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl şi el,
fâl-fâl şi ea...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Şi nu ştia
De ce e el tot supărat,
Şi o pândeşte pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puţin răstit
A abordat-o cam aşa:
- Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Şi nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e... omida mea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1993, două milioane de zorabi, urmaţi prudent de armata lui Bostan, s-au îndreptat către Jorjan, necropola presidentială. În piaţa palatului regal au fost atacaţi cu rachete, obuze, grenade, mitraliere. Mare parte a zorabilor fură masacraţi. Cei scăpaţi s-au arătat însă şi mai feroce când palatul a fost în cele din urmă cucerit. La 31 mai 1993, la ora nouă seara, cei 78, după o rezistenţă disperată, pieriră de o moarte atroce. La 1 iunie, armata lui Bostan alungă restul de zorabi din capitală cu ajutorul unei puternice esenţe de trandafiri de fabricaţie bulgărească, al cărei secret fusese dezvăluit de Solcan, care pretindea că-l aflase de la un vânzător imaculist de tabele cu efemeride. În ziua aceea, trupele Maculiei îi sfidară mai mult ca oricând, de dincolo de râul Putan, pe ultimii grăniceri de la frontiera jormană.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi

Pe-o vreme tristă şi ploioasă
Furat de-un gând afar' priveam
Trei stropi s-au furişat în casă
Şi s-au prelins, încet, pe geam.

Păreau că-s lacrimi cristaline
Şi că s-au scurs din ochii mei
Purtând trei doruri cu suspine
Şi dragostea unei femei.

O lacrimă era curată
Prelinsă ca şi-un fir de tort
Sclipind ca piatra nestemată
Ca semn al dragostei ce-ţi port.

O lacrimă era amară
Ca despărţirea ce-am trăit-o!
De-atunci, de mult, din acea seară
Când tu m-ai părăsit, iubito.

O lacrimă tulburătoare
Părea atunci că poartă-n ea
O stare grea şi-apăsătoare,
Ca şi singurătatea mea.

Mi-adun un gând de-o noapte albă
În care n-am putut să scriu
Când am prins lacrimile-n salbă
Şi-apoi am adormit târziu.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce pană de inspiraţie a fost cel care a dat numele unui Zeu cu aripi unei biciclete. Sărmanii poeţi nu s-au supărat că lui Pegas, patronului lor, i s-au pus în locul aripilor roate.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornitologică

Îl făcură bichineii,
Raţiunea să şi-o piarză:
S-au iubit ca porumbeii
Şi s-au pomenit c-o barză!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români "s-au mâncat", au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întristare de la... picioare

Duduia s-a-ntristat. Se pare,
Că ochii lui frumoşi nespus,
I s-au plimbat pe la picioare,
Dar nu s-au ridicat mai sus.

epigramă de Gheorghe Cutasevici din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins cu-atâţia morţi în iarna asta!
Pe buze mi s-au cuminţit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Şi oasele s-au cuminţit.
Nu, nu s-a plâns şi nici nu se va plânge
Pentru cenuşile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviţi-o
Şi nu se mai topeşte când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ţii în tine adânc şi-l taci.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din felurite pricini, eram îndurerat şi profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur şi simplu cea mai minunată fiinţă cu care mi s-au încrucişat vreodată paşii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape inconştient şi potrivit unor metode neortodoxe şi dubioase. De-ar fi să-mi traduc o impresie vagă, aş spune că minţile ni s-au întâlnit la un fel de răspântie şi-au dat o luptă teribilă. Din fericire, mintea îmi era puternică şi umblase prin locuri foarte îndepărtate. Lupta avea întrucâtva realitate şi nu era doar un joc. E clar că n-o pot descrie decât metaforic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pa

râmele ce ne legau la ţărm
s-au insolat s-au bronzat s-au uscat
îndeajuns
mi-a fost vara asta cu tine în soare: intru
puţin sub pământ

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât a trăit profesorul William H., nu s-a ştiut că pasiunea sa fusese să colecţioneze smaralde. Or, în apartamentul său s-au găsit smaralde în valoare de peste trei milioane de dolari. Colecţia lui de la Boston, Massachusetts, conţine o piesă unică pe care a cumpărat-o nu se ştie cu cât de la un lama tibetan provenit din mânăstirea Tashihunpo. E vorba de celebra piatră numită Ochiul Zeiţei Tara.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi şoltici au înjghebat două războaie de ţesut, s-au aşezat şi s-au prefăcut că ţes, dar nu ţeseau nimic. Cereau mătasea cea mai subţire şi fire de aur de cel mai bun, dar băgau mătasea şi aurul în buzunar şi lucrau la stativele goale până noaptea târziu.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!