Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dor

Sub arzătoarea creastă,
a timpului de dor,
Aliniate, stau
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu tare-aș vrea să zbor,
Căci mă simt prea mic
în fața-aceastui munte.

Cățărat, deja,
pe vârful unei ore,
Zilele, privesc,
ce ard atât de crunt
Și în urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atâta greu,
prin dor, le-am străbătut;

Apoi cobor ușor,
trecând prin amintiri
Și-nviorat mă simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Și iarăși urc, pieptiș,
învăpăiate creste.

Prezentul, parcă, este,
tot mai ascendant;
Viitorul și trecutul
s-au învelit în ceață;
Deasupra mea, apasă,
un nor incandescent,
Dar, prin credință, urc
spre zarea cea albastră;

Și tot urcând, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborât, de-odată,
pe gândul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
și brațele chemării.

Urcând pe povârnișul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Și mă-nvăluiește
cu al iubirii nimb.

Pe arzătoarea creastă,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi să zbor
Și iată-mă, trecut,
dincolo de munte!

poezie de (septembrie 2005)
Adăugat de Sergiu MănușSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eugen Coța

Mereu sub neuitare

Mi-e dor de ce ai fost odată
Demult, prin anii noștri de liceu,
De zâmbet fain, priviri de fată
Că-n gându-ți rătăceam doar eu.

Mi-e dor să mai dansăm prin ploi
Iar tălpile urce-n lung cărarea,
Mi-e dor mereu, mi-e dor de noi
Pe luncă ne prindă înserarea.

tot rebesc aducerile-aminte
Prin iernile când lângă mine stai
Și-ți înșiram, din dragoste, Cuvinte
Pe cea albastră sanie cu cai...

Departe-mi ești de mine și de sat,
Tot mai departe-i ziua revederii,
De noi, mereu, ne-am tot îndepărtat...
Scrisorile-au sporit culmea durerii.

Mi-e dor de tine, de anii de liceu
De zilele când de la ore mai fugeam
Și nu ne speriam de dam de greu;
Ce tineri, Doamne și ce fericiți trăiam!

Mi-e dor să-ți umplu pocalul de cuvinte
Ori de vin roșu ca-n fostele vacanțe,
Mi-e dor de tine ca de cele sfinte...
Prin neuitare ne cheamă circumstanțe!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În urma mea

Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau vă salut,
dar priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v- ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Și simt c-aș vrea să mor încet... încet.

dor amintirile... și gândurile dor
Și-aș vrea să nu mai simt nimic, dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruș în zbor,
Dar totu-i doar vis și speranță-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt și rătăcesc,
Iubirea-n viață nu mi-a fost tovarăș.
Eu am iubit din suflet și încă iubesc...
Sper totuși s-o găsesc când voi renaște iarăși!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat și mă zbucium și crunt mă lovesc...
Încercând ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată -ți spun: Te iubesc!

poezie de (2016)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!

Nu mă dor amintirile știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dan Mitrache

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munți, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe țărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm și s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să știu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o mușc și să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, și dorul... doare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau vă salut,
dar priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v- ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Omagiu

Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.

Vă strig pe nume, vreau vă salut,
dar priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v- ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De țărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De țărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dor de primăvară

A venit o vară cruntă,
atât de timpurie,
Pentru inima-mi cu dor
ce tot încă mai arde,
În foc de amintiri
de martie și aprilie
Iar mai, grozav, își varsă
văpăile-n cascade.

A sa dogoare-o simt
ca pe-o stranie simbioză,
În care-i hranit florarul
de luna lui cuptor;
Primăvară, e doar clipa
suspendată de o poză,
Ca un strop de apă rece
într-un încins ulcior.
.
Dar însfârșit spre seară,
un nor imens se-ntinde,
Pe cerul tot mai roșu,
t ot mai incandescent
Iar dorul meu de jar
și aerul fierbinte
Se sting sub stropii desi
ce cad ca un torent.

Fiorul de aversă,
ce doru-mi potolește,
Pătrunde-n flori și iarbă,
prin fiecare fir;
În culori de curcubeu
apoi se arcuiește,
Atunci când norul pleacă
pe aripi de zefir.

Suav parfum, prin aer,
cu miresme tandre,
Ce doar salcâmii-n floare
știu ca -l stârnescă,
Plutește ca s-aline
inimile-albastre,
In ele aducand
o pace îngerească.

poezie de (mai 2003)
Adăugat de Sergiu MănușSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu ochii timpului îți privesc mâna

înspre tabloul din adâncul metaforei
cărăușul timp
scrie povestea flămândă din ramuri de dor
pe colina iubirii
curge clepsidra – ne pândește cărăușul cristalelor

în verde crud de curcubeu
dintr-un inventar al vieții sădești o sărbătoare
în înserarea ceasului din turn
urc mereu scările mărunte
spre ora sosită cât mai târziu
în micul univers – e soare

în ochii timpului un colier de iris
o secundă celestă în copacul iubirii
în ceasul memoriei
tu și alb într-o singură nuanță
eu o creangă
tu un tot

o ramură plină cu rod
poemul fiecărei zile prin cuvinte viitoare
am prins rădăcini lângă tine
spre altă zi plecată spre înserare
în pași secunde
minute în doi
ore celeste
de mână amândoi

poezie de din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor!

Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate și împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...

Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi și dragostea
Mi-e dor s-ascult în șoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.

Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână și nuci în buzunar
aștepți în poartă, iar eu să-ți spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.

Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Și-aș vrea ca timpul -l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriți,
Mi-e dor de seara primelor dorinți.

poezie de (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan BăiatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Și ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
dor nebunii din prejur
dor și ale lor blesteme

dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna și-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în brațe

Mă doare totul și nimic
dor cuvinte-ncrucișate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paște

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnișul
dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuși infinitul

Mă doare și acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei știu
O poezie scrijelită

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

DOR

Nu știu cum, mă simt tot singur
Și parcă sunt trist mereu,
Mi-e dor de frontul lung,
Prin gânduri trec,
Doar bulgări mari de minereu.

În mușchi simt parcă trepidații
Ale aceluiași perforator C.P.-eu,
Deasupra mea sunt constelații,
Nu bulgări mari de minereu.

Urcă zgomotoasă Mocănița la Abrud,
Locomotiva mică, suflă tot mai greu,
Razele de soare usucă pământul ud
Și sclipesc, ca bulgări mari de minereu.

Dar abatajul e departe sub pământ,
Gândul mi-l aduce-n față mereu,
Păstrez un singur lucru-n gând,
Bucățile de minereu.

„Mocănița” - Turda – Abrud.
18 noiembrie 1963

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pastila mea de dor

Dați-mi pastila mea de dor,
De dor de mamă și pridvor,
De dor de țară și de flori,
Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor
Să nu uit frate și popor,
Să nu-mi uit neamul românesc
Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor
Să vizitez Carpații-n zbor,
Să văd din nou pământul sfânt,
Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor
Să văd al țării viitor,
Să văd copiii fericiți,
Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor
simtmai trăiesc din nou,
simt miros de iasomie,
Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor
Să nu regret în veci al meu popor
Și-n clipa ce va fi mor
îngropați în cimitirul gol.

în Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un suflet sihastru...

Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.

Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.

Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.

Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!

Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.

Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!

Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.

Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!

Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!

Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!

Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...

poezie de (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Steaua mea

Cu nostalgie pribegesc prin viața mea
Și comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Și de diamant sunt clipele fericite.

Urc și urc cu pași mici și ușori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai și căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
prin al meu destin așa mi-a fost dat.

Mă înalț anevoios și pașii -s numărați,
Mult a fost, puțin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Și în alt ținut eu voi ajunge.

În urmă mai privesc din când în când,
cobor desigur nu mai pot
Și așa eu urc, tot urc, până la cer
Și de acolo de sus aș vrea,
Să găsesc și să ating steluța mea.

Acum, la senectute, întreb firesc,
Voi reuși eu oare vreodată strălucesc
Și lumină aduc pe acest pământ
Prin a mea viață și al meu cuvânt
Așa cum sufletul îmi spune
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?

Sper și tot sper că în al nouălea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminița ce la naștere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă și să strălucească
Așa cum a vrut Pronia cerească,
Și cu lauri fruntea - mi împodobească.

poezie de (6 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineață de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Și pietre și copaci...
Le-am împreunat
Și le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinții,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alții,
Și pe mine.
Mâini care ți-au șters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere și viguroase
Și acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme țărâna.
Sunt mâini bătătorite de greșeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenușă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenușă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care țin o lumânare neîncepută
În așteptarea luminii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor

Mi-e dor de mine și de noi
când desenam prințese pe foi.
Mi-e dor de pașii tăi prin noroi,
mi-e dor de amândoi și de ploi.

Mi-e dor de atâția oameni,
mi-e dor de-asemeni
de visele noastre neterminate,
mereu în zori imaginate.

vrea să schimb cuvântul dor.
-i spun mai bine, ador.
Un simplu "a" în fața lui dor.
ce sentiment cuceritor...

Mi-e dor de atâtea secunde
pe care le-am împărtit la doi,
în prima secundă vorbeam eu,
apoi citeam pe buzele tale
ocupate cu buzele mele... ador.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook