Şedinţă la Asociaţie

Am dat curs la invitaţie
Şi m-am prezentat pe loc
Sâmbătă, la Asociaţie,
La şedinţa pentru bloc.

Ordinea de zi e mare,
Dar răbdare, să vedem,
De rămâne în picioare.
Nu cumva să deviem...

Se începe cu prezenţa,
Care, sincer să vă spun,
Consemnează-n fapt absenţa
Celor care se opun
Din principiu, la schimbare
Şi la orice s-ar propune,
Neîncrezători se pare
Că se fac şi lucruri bune.

Suntem cinci, cu mine şapte,
Căci îmi reprezint şi soacra,
Care-i dusă după lapte
Şi n-a apărut săraca.

Prinde glas întâi Popeasca,
Până să înceapă totul,
Cum că nu mai vrea ca proasta
Să tot pună-ntr-una botul
Şi să măture aleea
De seminţe şi ţigări,
Când avem, vorba aceea,
O femeie pentru scări.

Sare arsă şi Ioneasca,
Cu pisicile din bloc.
A mai zis de treaba asta
Şi nu s-a schimbat deloc
Obiceiul să se pună
Animalelor mâncare,
Iar acestea să rămână
Şi să-şi facă treaba mare.

Dar Georgeasca mi se pare
C-ar avea altă problemă,
Cu gândacii de pe scară,
Care umblă fără jenă
Şi-au intrat la ea în casă,
Din bucătărie-n baie,
De-a ajuns să stea retrasă,
Disperată, în odaie.

Se mai plâng unii de molii,
Alţii nu mai vor căldură.
Cică se lucrează-n dodii
Şi că Asociaţia-i fură...
Uite-aşa se face unu,
Când şedinţa se încheie
Şi de ce-am stat ca nebunu'
Nici măcar nu am idee.

poezie satirică de Mihai Manolescu (27 martie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Şi poţi găsi acele imagini?! Vreau să-ţi arăt ceva, poate înţelegi tu mai bine decât mine, sau, nu ştiu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu maşina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găseşte, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aştepte în zăpadă... Oricum, aşa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama şi dom' director... Şi acum ascultă cu atenţie ce-şi spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui şi chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abţinut, să nu izbucnesc atunci, de faţă cu Ly... Dar am reuşit, m-am stăpânit! Apoi, discuţia a luat o întorsătură ciudată... Oricum, şi-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau şi ceilalţi musafiri... Ascultă doar, cu multă atenţie!
Mihai: Bine, ascult...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să trăiţi, domnule comandant! M-am prezentat, după cum aţi ordonat. Vă rog să mă scuzaţi pentru întârziere şi pentru neplăcerea provocată.
Lucian: Să nu exagerăm, totuşi... Ia loc, Lia, te rog! Nu eşti pedepsită, ca să stai în picioare. Raportul tău este acolo unde l-ai lăsat. Acum putem începe şedinţa, în sfârşit. Aproape la timp, la ora stabilită prin program.
Lia: Dar aţi menţionat deja "insubordonare" în raport, în dreptul numelui meu, domnule?
Lucian: "Domnule"?! Da, normal... Altfel cum crezi că ar fi posibil? Cum se poate denumi sau califica tot ceea ce ai făcut? Cum altfel poate fi clasificat comportamentul tău?
Lia: N-am idee. Dumneavoastră decideţi acest lucru, domnule.
Lucian: "Dumneavoastră"?! Cu mine vorbeai, Lia?! Hmm; renunţ... Bine. În cazul ăsta, fiind toţi prezenţi, putem începe şedinţa noastră de astăzi, pe care eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, o declar deschisă.. N-am uitat observaţia pe care mi-ai făcut-o data trecută, domnişoară consilier, aşa că astăzi eu voi fi cel ce va începe cu prezentarea raportului. Astăzi eu voi fi primul. Deci, vă voi spune ce am reuşit să aflu în ultimele patru săptămâni, de când nu ne-am mai întâlnit, de data trecută, de la prima noastră şedinţă. Pentru mine au fost de fapt doar trei săptămâni, fiindcă timp de o săptămână nu am putut face nimic, ştiţi cu toţii din ce cauză anume, din aceeaşi cauză din care am anulat întâlnirea noastră din urmă cu două săptămâni, fiindcă aceasta de acum trebuia să fi fost deja a treia şedinţă, nu a doua.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

2. Gică contra

Gică era un motan persan
Cu bot turtit şi-avea în plan
Ca în fiecare zi să se spele
Pe blăniţa mătăsoasă,
Să se joace la perdele
Şi să se agite prin casă.
Îşi ascuţea gheruţele
Şi era foarte perfecţionist,
Dar să nu-i iei în seamă sfaturile
Că e puţin cam fixist.
În general era tare prietenos
Îşi împărţea până şi din sos
Cu un şoricel mititel
Care spuse către el:
- Eu am să plec la un verişor
Că am auzit că acolo e mai binişor,
Şoarecii au mâncare din belşug.
Îmi fac bagajele şi diseară am să fug.
- Eu zic Chiţălău să o laşi baltă
E o prostie să te nemulţumeşti de soartă!
Dar şoricelul n-a mai zăbovit
Şi cu puţin grâu, s-a dus la drum fericit.
Noaptea pe la două îl strigă pe Gică
Căţelul Mitică, ce-a scăpat de frică:
- Mi-am propus să plec la apariţia lunii
Am auzit chiar eu vorbind vecinii
Despre stăpâni şi o plecare în altă lume,
Iar noi o să rămânem flămânzi şi fără nume.
- Eu nu cred vorba nimănui
Căci am crescut aici de pui,
Şi mereu m-au hrănit, m-au alintat
Crezi că acum m-ar fi lăsat?
- Faci ce vrei Gică contra
Eu mă urc în maşina ce-aduce lapte
Dacă nu vrei, nu intra
Şi ai să vezi cu ochii tăi dimineaţă la şapte.
Gică s-a întors la somn calm şi nepăsător.
- Ei de parcă m-ar lăsa pe mine stăpânii să mor!
Iar dimineaţă când s-a trezit pe la zece,
Mâncarea era ca gheaţa, tare şi rece.
- Cred că au uitat să-mi pună altă mâncare
Mai bine să-mi ascut gheruţele mai tare.
Dar când să meargă la perdele rămâne uimit
Nu mai era nici urmă de ele şi s-a-mpânzit
Întreaga locuinţă ce avea acum de suferit.
Miau-miau, miau-miau în zadar se plângea
Şi îi era aşa ciudă că la pervaz nu ajungea
Era cam grăsuţ şi pervazul destul de sus
Dar încercând, repetitiv, până la urmă, a ajuns.
A hoinărit săracul Gică devenind mai sprinten
Şi mânca pe furiş sau pe la câte un prieten,
Dar mare i-a fost mirarea, pe nepusă masă,
Când apare Chiţălău la fosta casă.
- Ooo... Gică tu eşti? Prietenul meu bun!
Am venit să te vizitez în prag de ajun.
- Chiţălău tare dor mi-a fost de tine
Îmi pare atât de rău că nu te-am ascultat mai bine.
- Ai slăbit de-ai ajuns acum piele şi os
Dacă aş putea ţi-aş da înapoi întregul sos,
Dar deşi nu pot face asta, mi-a mai rămas
Să te iau cu mine la vărul meu Matyas.
- Nu ştiu Chiţălău, eu m-am obişnuit şi aşa
Îmi vine tare greu să-mi schimb, iar soarta.
- Pe bune? Tu chiar nu te-ai schimbat
Mai bine fă-ţi băgăjelul şi am şi plecat!
- Dar de ce te grăbeşti aşa? Că nu te înţeleg!
- Pentru că mâine e Crăciunul, nu mai fi bleg!
- La mine Chiţălau de mult nu mai există Crăciun
Am peste un an de zile de când stau în drum
Casa în care cândva am stat e o dărăpănătură
Crezi că voi mai avea vreodată eu viaţa bună?
- Gică eu ţi-am zis de când am plecat
Şi aşa am şi făcut, soarta mi-am schimbat!
Acum am unde sta, ce mânca şi îmi este bine
Crezi tu că un motan aşa pufos ca tine
Nu va reuşi să fie iar frumos şi iubit
De ce crezi că stăpânii te-au părăsit?
C-au avut necazuri mari şi s-au prăpădit
Iar noi ceilalţi marele răul l-am simţit
Suntem animăluţe şi avem şimţuri ascuţite,
Dar tu te ocupai de gheruţe! Cine să asculte?!
Şi au plecat cei doi prieteni în alt oraş
Unde avea Chiţălău strâns mult caş
Trăia bine la o fermă sau o fabrică de lapte.
Ce mai contează! S-au veselit întreaga noapte.
Acolo l-a întâlnit şi pe căţelul Mitică
Şi prietenii şi-a reîntregit motanul Gică
De atunci a fost mult mai atent cu semenii lui
Şi povaţa să o tragi tu, ca altora să le-o spui.

fabulă de Cristian Harhata din Animăluţe grăitoare (1 octombrie 2015)
Adăugat de Cristian Harhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, ce fel de mesaj le-ai lăsat părinţilor tăi?
Mihai: Am vrut doar să-i liniştesc. Aşa că le-am transmis să nu-şi facă griji inutile, că suntem cu toţii bine, sănătoşi, că am ajuns pe Proxima, obiectivul misiunii noastre şi bineînţeles, că m-am căsătorit de curând, doar că n-am precizat şi cu cine. Am mai adăugat faptul că şi alţi colegi de-ai mei au făcut acest pas important în viaţă, doar că, de asemenea, fără acordul lor, n-am precizat care ar fi cuplurile formate şi le-am spus că singurii care n-au renunţat încă la burlăcie până acum sunt Nis, Lia şi... tu!
Lucian: Eu, da... Foarte bine! Şi ce-ai vrea să-ţi spun?
Mihai: Păi, nu ştiu... Spune-ţi părerea!
Lucian: Mihai, cred că ştii foarte bine care-i părerea mea în legătură cu asta. Dar de moment ce tu ai crezut că ai procedat corect, nu-mi rămâne nimic altceva de adăugat, decât să iau la cunoştinţă şi atât!
Mihai: Şi chiar nu protestezi deloc?
Lucian: Acum, după ce faptul e deja consumat, ce rost ar avea?! Doar ai trimis deja mesajul... Orice protest de-al meu ar fi absolut inutil!
Mihai: Deci, doar din cauza asta nu protestezi deloc?
Lucian: Campionule... Mi se pare că nici tu nu m-ai înţeles aşa cum trebuie! Eu doar v-am spus care este punctul meu de vedere în legătură cu acest gen de acţiune, dar nu v-am interzis niciodată să luaţi legătura cu cei de acasă, dacă voi consideraţi că ar fi corect să procedaţi astfel. Nu v-am impus nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată şi un exemplu de combinare a unei amnezii cu o eroare: cineva care, uitând prima dată de o întâlnire şi ferm hotărât să n-o uite data următoare, s-a prezentat totuşi la o a doua întâlnire la o altă oră decât cea fixată. Unul din prietenii mei, care se ocupă de ştiinţă şi totodată de literatură, mi-a povestit de un caz întru totul analog din propria sa viaţă. "Am acceptat acum câţiva ani – îmi spunea el – o funcţie în comitetul unei anumite asociaţii literare, gândindu-mă că asociaţia ar putea ajuta într-o zi să fie reprezentată una din dramele scrise de mine. În fiecare vineri asistam, de altfel fără mare interes, la şedinţele comitetului. Cu câteva luni în urmă am primit asigurarea că voi fi jucat la teatrul din F. Şi din acel moment am uitat cu regularitate să mă duc la amintitele şedinţe. Dar după ce am citit ceea ce aţi scris despre astfel de lucruri, m-am ruşinat de procedeul meu şi mi-am spus cu reproş că n-ar fi frumos din partea mea să absentez de la şedinţe din clipa în care nu mai aveam nevoie de ajutorul pe care contasem. Am luat deci hotărârea ca vinerea viitoare să nu mai lipsesc. M-am gândit tot timpul la aceasta până în ziua în care am ajuns în faţa uşii sălii de şedinţe. Şi nu mică mi-a fost mirarea găsind-o închisă, pentru că şedinţa avusese loc în ajun. Într-adevăr, mă înşelasem în ceea ce priveşte ziua: era deja sâmbătă!"

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina mea

Ţi-am spus vecina mea, vreodată, că ador
Să fiu trezit în fiecare zi la şapte,
Ca să constat, buimac, că încă-i noapte,
Când tu cobori, pe scări, ca un tractor?

Mă trec fiori când tropăi, greu, pe scară,
Sau la galop când o porneşti, ştii bine,
Iară atenţia ta specială, pentru mine,
Mă face să roşesc ca-n prima zi de şcoală.

Şi totuşi mi-aş dori ca mai discretă
Să fi cu-aceste declaraţii matinale,
Căci n-aş vrea ca nevasta să se scoale,
Rupînd idila noastră desuetă.

epigramă de Mihai Manolescu (2 mai 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon (încercând s-o facă pe Ninotchka să râdă): Poate că nu gluma e problema, poate e din cauza ta. Îţi mai dau o şansă. Când am auzit-o pe asta prima dată, aproape c-am murit de râs! Aşa... Un bărbat intră într-un restaurat, se aşează la masă şi zice: "Chelner, adu-mi o ceaşcă de cafea fără frişcă." După cinci minute se întoarce şi spune: "Îmi pare rău, domnule, dar nu mai avem fără frişcă. Să vă aduc fără lapte?" (Ninotchka nu reacţionează în niciun fel.) Chiar nu ai simţul umorului! Deloc! Niciun pic, măcar! Nu eşti deloc amuzabilă! Toată lumea râde la bancul asta, numai tu nu! (Leon se întinde deasupra mesei din spatele lui şi din greşeală cade peste scaun, spărgând totul în jur. Ninotchka râde în sfârşit.) Ce-i aşa de amuzant? (Începe să râdă.)

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorii

S-a făcut o casă într-un sat
Într-o curte mare de om bogat,
Ce avea o grădină înflorată
Un coteţ şi o poiată
Toate aşezate gospodăreşte
Unde şi-un copac altfel creşte!
Pentru că gospodarul bogătaş,
A lăsat viaţa de oraş
Pentru casa de la ţară.
S-a mutat în primăvară
Să pună şi o clocitoare
Pentru 50 de vieţuitoare
Puiuţi de rasă de găină
Ce iute mari o să devină.
Însă o cloşcă, moştenire,
Umbla prin ogradă în neştire
Făcând zarvă mare
Să nu o bage în mâncare
Bogătaşul cu răbdare
A luat 10 ouă de la clocitoare
Şi i le-a pus în cuibar să le ocrotească
Ca să nu mai cotcodăcească,
Iar după 3 săptămâni
Au ieşit 40 de pui păgâni
Şi alţii 9 de la cloşca mamă
Ocrotiţi cu mare seamă.
Obrăznicăturile ce se alergau prin curte
Râdeau în hohote că cei 9 au picioare scurte
Că nu ţin pas năzbâtiilor
Chinuind viermişorii de zor,
Fugărind un măr o zi întreagă,
Jucând cică fotbal prin ogradă
Îşi mai dădeau coate unii la alţii
Şi pe deasupra neobrăzaţii
Mai râdeau şi de biata găină
Că e grasă cât luna plină
Şi că îi ceartă pe cei 9 cuminţei
Să nu se îndeparteze din ochii ei
Pe când orfanii erau împrăştiaţi
În toată ograda, nu ca ceilalţi
Ce stăteau mai mult la fusta mamei
Fără a se îndepărta în ciuda Foamei.
Foamea era o pisică înstrăinată
Cu cicatrici, fără un ochi şi ciudată,
Ce-şi câştigase urâtul nume
Trăind din furat prin lume.
O pradă sigură şi uşoară
Erau cei 40 de pui de odinioară
Ce dispăreau care mai de care
Rămânând 8 pui din întreaga clocitoare,
Iar până să vadă bietul orăşan
I-a mâncat Foamea până la ultimu' năzdrăvan
De şi-a zis săracul om
Că la anul o să facă un ocol
Şi în loc de clocitoare
O să pună tot cloşca străduitoare
Iar aceasta mândră şi înfoiată
A povestit puilor fabula toată!

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Uneori, când oamenii fac treaba aia, se simt obligaţi să rămână peste noapte. Când de fapt nu prea este vorba despre culcat. Culcatul e separat de treaba aia şi nu văd de ce s-a făcut o legătură între culcat şi treaba aia.

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: M-aţi chemat, deci, aici sunt. Şi... Eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, declar şedinţa de azi deschisă. Aşa că, puteţi începe! Vă ascult, desigur...
Stela: Ce-i asta, comandante?! Aşa te prezinţi tu la şedinţă? Ciufulit şi... În pijama?!
Lucian: Doctore, sunt foarte obosit, deci, puteţi fi mulţumiţi că am venit totuşi, indiferent cum.
Stela: Obosit?! Ce oboseală mai e şi asta pe capul tău, la ora asta?! Du-te imediat şi schimbă-te în uniformă! Şi aranjează-te puţin! Dă-ţi cu apă rece pe faţă, bea o cafea, fă ceva, orice, să te trezeşti!
Mihai: Stela, lasă-l în pace!
Stela: Nu, nici nu mă gândesc! Cum să-l las în halul ăsta? Voi nu vedeţi cum arată? Ce-ai făcut, frumosule? Te-ai îmbătat cumva, din nou?! Iar ai băut?
Lucian: Nu, doctore, nu sunt beat, sunt doar foarte obosit! Atâta tot. Ce-i greu de înţeles?
Stela: Greu de înţeles... Nu-mi place deloc oboseala asta a ta! Ori te duci imediat în rezerva ta, să te pui la punct, ori mergem chiar acum în cabinetul medical, să vedem care-i problema cu oboseala asta!
Lucian: Nu, nu-i nevoie. Bine, îmi pare rău... Mă duc să mă schimb şi să mă aranjez... puţin măcar.
Stela: Să nu întârzii prea mult. Şi repet, să nu cumva să mă faci să vin din nou după tine!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şedinţa debută cu cuvântarea comandantului lor, care, de data aceasta, mândru, nu numai că stătea în picioare, dar îşi putea ţine raportul pe care-l citea cu mâna dreaptă, nu cu stânga. Şedinţa se derulă fără probleme, pe pacursul a patru ore şi jumătate, după care tot comandantul o declară încheiată.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns în secolul XXI şi cu toate astea trăim tot pe tărâmul fanteziei. De fapt, nu suntem cu mult mai avansaţi decât amărâţii ăia de troieni! Toată planeta suferă de amăgire cronică în masă. Unii urlă pentru creştinism, alţii pentru iudaism, alţii pentru islamism. Cu toţii sunt gata să moară apărând până-n pânzele albe fiece cuvinţel din cărţile lor sfinte, despre originile cărora de fapt nu ştiu mai nimic. Pe ce se bazează ele? Pe legende sau mituri de acum nu ştiu câte mii de ani? Tu chiar crezi povestea asta a lui Avraam, care - dacă e să te iei după ce scrie în Vechiul Testament - a devenit tată la frageda vârstă de o sută de ani şi care a mai trăit pe urmă alţi şaptezeci şi cinci? Ţi se pare firesc că oamenii încă îşi ghidează viaţa după o grămadă de aiureli care mai de care mai amuzante?

citat din romanul Ultimul templier de Raymond Khoury (mai 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de suflet

Bate gongu-n depărtare,
Pentru omul cu candoare,
Pentru viata trecatoarea,
Pentru luminata cale.
Bate clopotu' mai rar,
Pentru pomul dat cu var,
Pentru omul cel avar,
Pentru drumul ideal.

La o zi după acestea,
Pentru vii se-mparte zestrea.
Se face o masă mare,
Pentru toţi e de mâncare.
După altă zi pe seară,
A început sa dispară,
Orice gând şi amintire
Despre ăl din şerpărie.

Se făcea acum un an,
De când eu nu mai eram.
Cică azi era sa fie,
O zi despre mântuire.

poezie de Bucur Ionuţ
Adăugat de Bucur Ionuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea bunica...

Avea bunica mea de toate:
Avea o prispă cu muşcate,
Avea fântână, pâine, sare,
Avea putere şi răbdare.

Avea credinţă şi iubire
Şi-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o căruţă,
Şi lapte bun de la văcuţă.

Avea poveşti nenumărate
Şi cântece nemaicântate,
Şi le spunea adeseori
La clacă şi la şezători.

Avea o sobă, un vătrai,
Avea şi gura mea de rai!...
Nu mai găsesc ce a lăsat,
Căci satul s-a modernizat:

Nu mai zăreşti ca altă dată
La geamuri floarea de muşcată,
Văd atârnate la balcon:
Begonii şi rhododendron....

Fântâna e necurăţată,
Căci se consumă apă plată.
Văcuţe sunt puţine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.

Căruţe vezi foarte puţine,
Dar te-întâlneşti cu limuzine.
Nu mai există şezători,
Cu basme şi cu ghicitori,

Pe potecuţa spre vecini
Crescut-au spini şi mărăcini
Căci avem facebook şi aşa
Ştim noi a socializa...

Nu mai avem deloc răbdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca dată, să iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!

Bunico, satul de poveste
Azi îl vedem, dar nu mai este..

poezie de Aurelia Panait
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!