Vieţile Marilor Personalităţi ne aduc aminte că putem fi noi înşine sublimi şi că, atunci când vom merge, ne vom putea lăsa urmele pe nisipul timpului. Aceste urme pe care poate un altul, care navighează prin viaţa sa, un frate pierdut şi naufragiat le va vedea, va putea să le urmeze şi se va putea vindeca. Deci: curaj şi actiune, inima deschisă către tot; mereu în căutare, mereu în călătorie, învăţând să reziste şi să aştepte.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile tuturor oamenilor mari stau mărturie că putem să ne înnobilăm propria viaţa, iar moartea lasă amprenta paşilor noştri pe nisipul timpului.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea şi nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu ştim să fim ce am putea să dăruim,
ne naştem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânţăm din noi al vieţii arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârşitului de an
şi vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
şi totuşi... suntem o poveste plină de destine.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul vieţii

Hai nu-mi spune cu durere
Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.

Viaţa e pe veci stăpână
Nu se-ndreaptă spre mormânt
Trupul nostru e ţărână
Însă sufletul e sfânt.

Bucurie, supărare,
Nu pe-acestea le visăm
Ci să ne silim mai tare
Zi de zi să progresăm.

Arta-i artă, Timpul zboară,
Inima deşi-n avânt
Răscolită-i de fanfară
Când ne ducem spre mormânt.

Pe-al lumii câmp de bătaie
Când viaţa te va sfădi
Nu sta ca o vită-n ploaie,
Luptă şi vei izbândi.

Viitoru-i aparent
Trecutul e mort mereu
Tu trăieşte în Prezent,
Cu frică de Dumnezeu.

Sfinţii care-au fost ne-nvaţă
Că mereu, în fel şi chip,
Noi lăsăm urme în viaţă
Pe al timpului nisip.

Şi aceste urme poate
Vor fi de folos cuiva
Vreunui oropsit de frate
Care se va-ncuraja.

Aşadar, hai să lucrăm,
Nu contează ce va fi,
Să-mplinim, să căutăm,
S-aşteptăm ce va veni.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne trimiteam scrisori. Le primeam şi ne bucuram cu toată fiinţa. Au apărut telefoanele... Urechile noastre erau fericite. Restul fiinţei le invidia, mai ales ochii. Acum, ne putem şi auzi, şi vedea. Va veni o vreme, de-o vom prinde, în care ne vom putea face orice, de oriunde. Ne vom putea bucura cu toate simţurile... Doar sufletul va tânji după vremea aia-n care noi ne trimiteam scrisori.

citat din Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vom putea pătrunde în geografia complicată a lumii din text, nu vom deschide acele uşi imaginare ale relaţiilor, care pentru noi nu sânt simple ficţiuni, dacă nu vom lăsa odată cu paltonul la garderobă, tot ce ne ţine legaţi de tirania tabietului.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul şi aură am scris.

Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,

prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)

Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs

şi ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu vom mai putea să operăm cu succes "Nava Spaţială" Pământ pentru mult timp dacă nu o vom putea vedea ca pe o navă întreagă, şi soarta noastră ca fiind comună. Trebuie să includă pe toată lumea sau pe nici unul.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful şi înfrângerea nu se află în zarva unei străzi aglomerate, nici în strigătele şi aplauzele mulţimii, ci în noi înşine.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palatul

Ninge. Ninge şi creşte palatul nostru de gheţuri şi zăpezi.
Aici doar liniştea e atotstăpânitoare şi lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
îngheţate, atârnând de lanţuri cu capul în jos ca nişte
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai creşte puţin
templul acesta al tăcerii şi albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit şi aşa va ninge mereu, căci în
faţa noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereţii tot mai groşi, cu tăceri tot mai trainice şi mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârşi niciodată,
căci trebuie să ne cunoaştem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spaţiu căruia
nu îi cunoaştem şi ultima tainiţă. Nu vom putea vieţui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a şti dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri şi a unei speranţe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut şi rece, pe care-l stăpânim.

Ştii?, va trebui odată să ne oprim şi să facem focul, asta numai
pentru a ne mai aminti de foc, de frumuseţea şi căldura lui.
Dar unde să-l aprindem, căci se va topi totul în jurul nostru, se vor
nărui peste noi munţi de zăpadă şi de apă, vom afecta întreaga structură,
perfectă, a acestui splendid edificiu de cleştar? Ne vom plimba în
continuare încrezători în viitor şi poate că în curând vom găsi
un cotlon de piatră în care să aprindem un foc minunat,
galben şi roşu, scânteietor. Dar până atunci, să căutăm ieşirea,
să ne aducem caii înăuntru, să zburde şi ei prin saloanele
acestea mari şi nesfârşite ca nişte catedrale ale eternităţii.
Destulă zăpadă se va fi aşezat pe ei, dar ne vor aştepta frumoşi
ca la început, cu boturile deschise şi aburinde, nechezând fericiţi,
ridicându-se pe picioare în perdeaua groasă de fulgi.
Desigur că afară ninge mereu, căci priveşte: palatul nostru creşte
necontenit, noi şi noi saloane încep să se deschidă în faţa noastră,
până la capătul cel din urmă al timpului.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţului meu [To my husband]

Poate-aş putea, de-am fi nemuritori,
Să nu te îmbrăţişez de-atâtea ori,
Şi rămas bun cu grijă n-aş rosti
De-aş fi convinsă că vei reveni.
Cum trece timpul nu mi-ar mai păsa,
N-aş mai zâmbi atât de mult nici eu
De-aş şti că împreună noi vom sta
Şi două jumătăţi vom fi mereu.
Dar poate unul brusc va dispărea,
Că anii trec, sunt veşnic călători,
Şi să te-ating eu nu voi mai putea,
De-aceea să fim mult mai iubitori.

Ah, de-aş putea să schimb ce ne e dat,
Nemuritori ne-aş face-o imediat.

poezie de Wendy Cope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva-n univers...

Mi-ar plăcea să plec în univers,
Să putem găsi un alt sens,
Fiecare dintre noi e un individ
Şi nu ne place să trăim în vid.

Dacă am da viaţă universului,
Tot omul ar fi-n largul lui,
Cu mare plăcere ar pleca
Şi pe-o altă planetă ar ateriza.

Nu ştiu totuşi dacă ar putea,
Să-şi lase aici toată viaţa sa,
Aici pe pământ toate au viaţă
Şi nu cred că e mai bine plutind în ceaţă.

Dacă se întâmplă ceva cu pământul,
Atunci ne vom lua avântul
Către alte stele dacă am putea,
Să fie pentru noi libertatea.

poezie de Eugenia Calancea (4 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu alergăm niciodată după un vânt de care nu suntem siguri că ne poate umfla pânzele! Vom trăi o iluzie a unei realităţi, pe care o vom vedea cu adevărat, prea târziu, doar atunci când vom trece prin moarte!

Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când nu vom înfrunta monştrii din noi înşine, vom încerca mereu să-i distrugem pe cei din lumea exterioară. Şi în timp, şi cu multă suferinţă, aflăm că nu putem face asta. Pentru că tot întunericul din lume ia naştere şi creşte din întunericul din inimile noastre. Şi acesta este locul în care trebuie să ne ducem munca.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vom şti să ne îngrijim unii de alţii, plini de iubire şi de seninătate, noi putem crea o viaţă prosperă pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Abia atunci vom putea spune că a meritat să trăim clipa prezentă.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!