În rezidenţa Bromwall, unde am locuit în ultimele luni, în timpul nopţii (şi poate că şi în timpul zilei, numai că atunci nu se observă), e un zgomot supărător, uneori într-adevăr intens, cauzat de sistemul de ventilaţie sau de ceva de genul ăsta. Rezidenţa Bromwall se presupune că adăposteşte cupluri de căsătoriţi. Nu sunt sigur dacă zgomotul e de vină sau faptul că apartamentele sunt prea mici, dar cele mai multe cupluri divorţează, astfel că poţi vedea în zonă - împotriva tuturor aşteptărilor, mai ales celor ale administraţiei - o mulţime de oameni singuri ce par s-o ducă bine în ciuda stress-ului şi a neputinţei de a se înţelege cu un partener (cuplurile japoneze par să dureze, dar asta-i altă poveste).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte primitiv, dar, după cum ne arată antropologii, lucrurile primitive nu sunt obligatoriu depăşite dacă le comparăm cu cele mai elaborate. Astăzi, de pildă, ei supun şoarecii, singuri sau în cupluri, unor condiţii de stress crescând, cauzat de un zgomot comparabil cu acela al frigiderului meu, doar că din ce în ce mai puternic. Şoarecii singuri îşi pierd somnul şi libidoul şi în cele din urmă mor; cuplurile, dimpotrivă, încep să se bată, îşi ling rănile şi supravieţuiesc atât cât ţine viaţa lor de şoareci. Cercetătorii folosesc acest exemplu spre a dovedi că e mai bine să te căsătoreşti, decât să arzi, dar eu nu sunt deloc sigur că au dreptate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Cox: Relaţiile nu merg aşa ca la televizor sau în filme. O s-o facă? Nu o s-o facă? Şi când în final se întâmplă ceva, sunt fericiţi pentru totdeauna. Scuteşte-mă. Nouă din zece dintre cupluri se despart pentru că nu se potriveau de la început şi jumătate dintre cei care se căsătoresc divorţează oricum şi îţi spun chiar acum că, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu am devenit un cinic. Nu. Da, se întâmplă să cred că dragostea se rezumă în principal la oferirea de bomboane învelite în ciocolată şi ştii, în unele culturi, un pui. Poţi să zici că sunt fraier, nu-mi pasă pentru că eu chiar cred. Ideea de bază este: cuplurile care se potrivesc trec prin aceleaşi tâmpenii ca toţi ceilalţi, dar marea diferenţă este că nu se lasă doborâţi. Unul dintre ei va lua atitudine şi va lupta pentru acea relaţie de fiecare dată. Dacă este bine, dacă sunt cu adevărat norocoşi, unul dintre ei va spune ceva.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns să-ţi îndrepţi ochii către înlăuntru şi vei vedea izvorul tuturor frumuseţilor. (Cu greu izbuteam să văd; iar după fiecare izvor venea altul şi la urmă nu mai rămânea nicio frumuseţe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de şine şi cu un hârdău înăuntru; şi asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudăţenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumuseţe sau generozitate; da, era o chestiune de importanţă vitală de-a şti dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumuseţe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumuseţea îndeobşte admirată de noi.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii au nişte mecanisme mult mai complicate: sunt plănuiţi ca să aibă o infinită capacitate de duioşie, o nesfârşită admiraţie pentru frumuseţe şi mai multe în genul ăsta, lucruri care mai mult ca sigur că nu sunt împărtăşite şi de capcanele neînsufleţite. Comportamentul unui şoarece poate fi uneori surprinzător de antihedonist şi chiar aşa s-a şi întâmplat cu mine, după cât îmi pot aduce aminte.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ne învaţă analiza este că multe alte vise, care nu par la prima vedere să includă preocupări erotice se reduc, prin munca de interpretare, la o realizare a dorinţei sexuale şi, pe de altă parte, că astfel de materiale ale gândirii noastre conştiente, care par să fi trecut în visul nopţii ca "relicve ale zilei", nu sunt admise aici decât pentru a juca rolul de figuranţi în reprezentarea dorinţelor erotice refulate.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există cupluri care au afinităţi în lumea gândirii şi a simţirii, dar sunt absolut contrare în lumea voinţei. Aceste cupluri se ceartă în mod constant, nu sunt fericite.

Samael Aun Weor în Căsătoria Perfectă, Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile nu sunt niciodată la fel de frumoase ca cele ale unei seri de iarnă, când apusul aproape că ascunde trupul şi când ele par să vină din neant cu o notă de intimitate rar auzită în timpul zilei.

citat din Virginia Wolf
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visului copilului se află în relaţie directă cu viaţa cotidiană. Dorinţele pe care le vedem realizate aici, copilul le-a formulat în timpul zilei, cel mai adesea în timpul zilei precedente, cu o intensitate cu totul deosebită. Pe de altă parte, el nu visează niciodată lucruri care par insignifiante sau indiferente pentru spiritul infantil.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poţi menţine ceva, înseamnă că o să-l şi pierzi, nu-i aşa? Dar ceea ce eşti tu rămâne, da sau nu? Oare faptul nostru de "A-Fi" sau simpla Prezenţă dispare dacă nu mai putem face efortul menţinerii? Sunt prea bătrân şi am Alzheimer, deci nu pot lucra cu gândul menţinerii, dar faptul meu de "A-Fi", este atins de asta, da sau nu?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt interesant: o mulţime de oameni se plâng de sistemul actual de învăţământ (şi pe bună dreptate), însă uită cu nonşalanţă că la dispoziţia lor mai stau şi o mulţime de alte forme de (auto)educare. În loc să aşteptăm reforme miraculoase, poate ar fi mai indicat ca fiecare dintre noi să-şi investească timpul în propria arie de interes în loc să aştepte ceva mură-n gură (care, evident, se va lăsa mult şi bine aşteptat). Până la urmă ne plângem de lipsa opţiunilor când ele se află în jurul nostru DACĂ într-adevăr există interes suficient. Măcar să căutăm o soluţie alternativă disponibilă decât scuze şi acuze. Cred că e mai folositor tuturor.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Scuză-mă, Luci, probabil nu-i treaba mea şi nu vreau să par indiscret, dar... Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat aseară?
Lucian: Hmm?! Chiar trebuie să fiţi toţi atât de curioşi? Da, s-a întâmplat ceva neplăcut pentru mine aseară, după plecarea voastră, a celorlalţi... Eu am mai rămas, deşi, dacă aş fi ştiut ce avea să urmeze, aş fi plecat odată cu voi. Dar am mai rămas şi m-am ales cu o reclamaţie serioasă, depusă împotriva mea la Comisia Disciplinară a Institutului, care va porni începând de luni dimineaţă o anchetă amănunţită în ceea ce mă priveşte.
Mihai: O reclamaţie?! Cine ar fi depus o reclamaţie împotriva ta?!
Lucian: Colega noastră, domnişoara consilier Stancu. Lia.
Mihai: Ea?! De ce? De ce a procedat astfel?
Lucian: De ce?! Nu ştiu; nu ştiu de ce. Ea... Consideră că aş fi indisciplinat sau că aş avea un comportament necorespunzător poziţiei mele...
Mihai: Tu?! Comportament necorespunzător?!
Lucian: Da; într-un fel, ştii şi tu despre ce-ar putea fi vorba; în general, despre fete... Ele mă asaltează, mai ales de când misiunea a devenit oficială, dar jur că nu-i vina mea! De fapt, cred că ai văzut şi tu ceva, iar atunci încă nu era nimic oficial... M-a văzut şi ea, domnişoara consilier Lia, de vreo câteva ori, în astfel de situaţii şi cred că asta a deranjat-o, sau... Nu ştiu... În orice caz, a cerut destituirea mea din funcţia de comandant şi excluderea mea definitivă din echipaj.
Mihai: Poftim?! Cum putea cere aşa ceva? Doar nu te cunoaşte decât de vreo săptămână...
Lucian: Nu, ea mă cunoştea de mai mult; am întâlnit-o în urmă cu un an şi ceva. Se pare că încă de atunci n-a avut o părere prea bună despre mine, dar nu credeam că... Nu ştiu. În orice caz, de luni voi fi cercetat amănunţit; veţi fi chemaţi şi voi, colegii mei, vi se vor pune o mulţime de întrebări, se vor face investigaţii serioase. Nu-mi cade deloc bine chestia asta, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există vise în care legătura directă cu evenimentele din ziua precedentă este vizibilă şi altele în care evenimentele nu par să joace nici un rol. Făcând atunci apel la analiză, observăm că toate visele, fără excepţie, îşi au rădăcina într-o impresie dobândită în ajun, sau mai bine zis, în ziua care a precedat visul. Această impresie, care poate fi numită incitarea la vis, este uneori atât de puternică încât nu este nimic surprinzător în faptul că ea ne-a preocupat în timpul stării de veghe. În acest caz spunem pe bună dreptate că visul nopţii nu face decât să continue preocupările zilei.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a spus că Bromwall e cunoscut drept unul din locurile cu cea mai mare rată de divorţuri din Hatch Park, iar apartamentelor sale li se spune "apartamente de divorţ"; am văzut însă şi un cuplu care a luat naştere acolo - motiv de a ne gândi că e dificil să deducem ceva din acest gen de experimente sociale, deşi oamenii îşi au de bună seamă limitele lor de adaptare, la fel ca şoarecii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian, tu eşti conştient de faptul că băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Şi cum poţi fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuşi fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! Mă mir că ţi-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greşeşti! Par nepăsător şi insensibil; reţine însă, aparenţele înşeală...
Diana: Şi atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuşi directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaşte adevărul; toţi ştiu doar că-i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aş manifesta altfel, adică aşa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să ştii, nu mă aşteptam să-mi spui aşa ceva! Chiar nu mă aşteptam la asemenea reproşuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulţumirile sau recunoştinţa ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând să renunţi la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea şi insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-mă, te rog, Traian... Iarăşi am spus ce nu trebuia.
Traian: Să ştii... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!