Căpăţâni în dulapurile femeilor

Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbaţi şi-încâlcite laţe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca nişte junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbeşte neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.

Acum şaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soţ, la primul copil.

Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morţii şi, apoi, delirul.

poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Acesta este primul lucru

Am înţeles,
Acesta este primul lucru:
Timpul este ecoul unui topor
Ȋntr-un lemn.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o femeie romantică

Ea a obţinut stabilitatea la care a visat –
Acolo unde pietre albe zac însorite în miros de fragă.
Tulpini abandonate se leagănă deasupra ei,
Egal şi sprinten, ca nişte oameni tineri care-aleargă.

Întotdeauna în adâncul inimii a iubit,
Alţii au trăit, ea le-a simţit a râsului săgeată.
Zace acolo unde nimeni nu a mai dormit,
Unde, cu siguranţă, nimeni n-o va urma vreodată.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Pentru ce sunt zile?
Zilele sunt pentru a fi locuite.
Ele vin, ele ne trezesc
Iarăşi şi iarăşi.
Sunt făcute pentru ca noi să fim fericiţi în ele:
Unde altundeva putem trăi, dacă nu în zile?

Ah, pentru a rezolva aceasta întrebare
Vin medicul şi preotul
Ȋn trenciurile lor lungi
Alergând peste câmpuri.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectiva

Perspectiva, de la nivelul cincizeci în jos,
Este splendidă - scrie alpinistul în album;
Aşa că, supraponderal şi lunecos,
Ȋntorc capul pentru-a revedea acel drum
Şi-acea perioadă parcurse până-acum.

Ȋn loc de şesuri şi piscuri cu nea,
Şi lanuri de flori fluturând batiste,
Drumul se frânge chiar în faţa mea
Şi se pierde în ceţuri nihiliste.
Perspectiva încetează să mai existe.

Unde a dispărut – o viaţă de om?
Cauta-mă. Ce-a rămas e umbră pe ape.
Fără copii şi nevastă, eul monocrom
Este capabil sa vadă ultimele etape:
Atât de implacabile. Atât de aproape.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Dincolo de toate, este dorinţa de a fi singur,
Deşi cerul se întunecă de numărul scrisorilor-invitaţie,
Deşi urmăm procedurile indicate – chiar şi pentru sex,
Deşi familia este fotografiată sub emblema companiei,
Dincolo de toate, este dorinţa de a fi singur.

Sub toate acestea, domină dorinţa de uitare:
Ȋn ciuda presiunilor insinuante ale calendarului,
A asigurarii pe viaţă, a pastilelor pentru fertilitate luate zilnic,
A aversiunii pe care privirea o are în vecinătatea morţii ---
Sub toate acestea, domină dorinţa de uitare.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.
O lume amărâtă trece pe lângă el
prefăcându-se că nu-l vede.
Nimeni, nimeni nu-l întreabă:
ochiule, vrei să fii al meu?
Nimeni, nimeni nu-i zice:
ochiule, ce mult îmi lipseşti!
Orbii nu vor să mai vadă.
Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd.
Lumea se teme de ochiul acesta
care mai ştie ce-i plânsul:
i-ar putea schimba punctul de vedere
asupra propriei sale orbiri.

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.

poezie de Vasile Romanciuc (1997)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că ochii devin mai clari cu vârsta.

citat din Philip Larkin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sârme

Ȋntinsele prerii au garduri electrice;
Bovinele bătrâne ştiu că nu trebuie să se răzleţească,
Dar juncanii simt că parfumul apei pure
Nu trebuie căutat aici, ci în altă parte. Dincolo de sârme.

Asta îi face să se îndrepte orbeşte către sârme;
Dar efectul violent al şocului electric nu le dă nici o şansă.
Din ziua aceea juncanii devin bovine bătrâne,
Electricitatea le limitează vasta generozitatea a simţurilor.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi pierduţi

Vor fi de lacrimi plini şi grei
Doi ochi ce te vedeau odată,
Ca pe-o zeiţă între zei,
A stelelor frumoasă fată.

Şi nimeni nu va fi să vadă
Cum se vor stinge ochii mei,
Şi-n întuneric or să cadă,
Căci eu te-am vrut, tu nu mă vrei.

Cui o să-i pese atunci de mine,
Şi cine o să-mi ducă dorul?
Eu mă înec în reci suspine
Şi plâng că am pierdut amorul.

Nimeni nu-şi va aduce aminte,
În gânduri nimeni nu mă poartă,
Nici de-ale mele oseminte
Ce zac pustii în lumea moartă.

Doi ochi pierduţi în bezna morţii
Au fost cândva strălucitori,
Acum cuprinşi de gheara sorţii
În moarte sunt rătăcitori.

poezie de Răzvan Isac (5 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu vede

Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia Miller

Ne-am certat în dimineaţa aceea,
Pentru că el avea şaizeci de ani, iar eu treizeci –
Şi eram nervoasă şi însărcinată cu un copil
A cărui naştere mă înspăimânta.
M-am tot gândit la ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o
Acel suflet tânăr, înstrăinat,
A cărui trădare am ascuns-o
Măritându-mă cu un om bătrân.
Apoi am luat morfina şi m-am aşezat să citesc.
Peste întunericul care îmi acoperea ochii
Mai văd şi acum sclipind în lumină aceste cuvinte:
"Şi Isus i-a spus,
Adevărat, adevărat îţi spun,
Astăzi vei fi cu mine în paradis."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace

Simt capul greu,

o minge de bowling

într-un impact continuu,

apoi

strâng schijele de pe podea,

din pereţi,

din

sângele tău,

le adun, le lipesc

şi mă prefac că sunt toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real

ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

ca

soarele de smoală de pe retină, dimineaţa,

pe stomacul gol,

când totul e atât de străin

şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,

ace, ace, ace

sunt

o păpuşică vodoo

în mâinile

cuiva

care mă urăşte rău,

iartă-mă,

iartă-mă,

şi

apoi

mai du-te

naibii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materialul uman din barăcile-spital ale KZ-ului este format din trupuri uscate până la piele şi os, slabe, în greutate de treizeci de kilograme, adevărate schelete ambulante, acoperite de flegmoane extinse, de abcese purulente; nişte umbre cu pielea galbenă, înspăimântător de buhăite din pricina denutriţiei...

Nyiszli Miklos în Am fost medic la Auschwitz
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

A văzut-o cu ochii minţii pe liceana de 16 ani, năltuţă, cu frumuseţea bobocului care îşi înalţă boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină şi căldură pentru ca, într-o dimineaţă senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea priveşte pe furiş poarta casei de alături, ştie că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă şi să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mişcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, nişte ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste nişte sfinte limite. O vede pe studenţa care este acum floare împlinită Ea răspândeşte în juru-i surâs şi voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care ştie că o iubeşte. Ei nu socotesc că viitorul îi aşteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să şi-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mişcă, nişte priviri se pierd în zădărnicie. Ei îşi unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor şi simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă şi mai înţeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.

Neron Aurel în Romanul "Generaţiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre albastru

Ca atunci cînd priveşti prin picătura de ploaie
totul se putea schimba la o a doua vedere.
trebuia să-l descopăr
cu un briceag şi o bucată de banzic
aproape cald, înlăturînd coaja neagră mirosind a grajd
şi trei viermi orbecăind pe sfîrcuri ca făina pe carii,
apoi cînepa fină ce învelea carnea stejarului precum o nucă
dezrobind relief cu relief şi iar relief...

dar, sînul acesta nu-l poate mîngîia nimeni
terminîndu-se într-un final neconvingător - frugal
totul e mai prozaic în afara atelierului, acolo unde
lumea aleargă orbecăind spre locul de muncă
în oraş au descălecat Napoleon / Maxim / Amancio şi Ogata
la muzeul Albastru să ne facă statui.

acum nu mă ajută nici maşina de citit gînduri la răsăritul soarelui
nici tabletele de ciocolată neagră lîngă cea mai nouă cafea
închid sertarul plin de cilimuri, de raşpe,
şi-mi pregătesc cheile spre poarta unui mare oraş

poezie de Ioan Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorului îi era dor şi de toate poznele pe care le făceau acei tineri neastâmpăraţi. Nostalgic, deschise un album cu fotografii, destul de multe; amintiri adunate în timpul vieţii sale, comori nepreţuite... N-avea pe nimeni alături, să-i aline suferinţa, era singur, dar se obişnuise astfel. Singurătatea nu-l transformase într-un om ursuz, lipsit de sentimente; dimpotrivă, îi accentuase bunătatea. Iar funcţia pe care o îndeplinea de destui ani în acest Institut, încă din tinereţe, nu-l transformase nici aceasta într-un om strict, sever, inabordabil, învăţat doar să împartă ordine şi să i se dea ascultare. Deloc... Nu reuşi să închidă ochii decât târziu, foarte târziu, aproape spre dimineaţă, când mai avea puţin şi deja trebuia să se trezească; dar îi visă, negreşit, pe cei şapte tineri, pe puntea principală a navei albastre. Iar asta era foarte odihnitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii plătesc pentru faptele lor şi mai mult, plătesc pentru ceea ce şi-au dat voie să devină. Şi plătesc într-un mod foarte simplu. Prin vieţile pe care le duc.

citat din H.L. Hunt
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în mintea fiecărui nebun un geniu neînţeles ale cărui idei, strălucind în capul său, au înspăimântat oamenii şi pentru care delirul a fost singura soluţie către strangularea pe care viaţa a pregătit-o pentru el.

citat celebru din Antonin Artaud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către Kerity

Îţi aminteşti cei doi bătrâni pe lângă care-am trecut
pe drumul către Kerity,
cu rucsăceii lor aşezaţi pe pavelele ude ale trotuarului,
privindu-ne cu ochi obosiţi şi lipsiţi de lumină
prin ploaia care curgea nemiloasă, pentru ca apoi
să scruteze stâncile şi linia albă a mareei?
Stafii înfrigurate care-au fost odată copii,
soţ şi soţie, tată şi mamă,
uitându-se la noi cu ochi goi şi-împietriţi;
ai văzut vreodată ceva mai îngheţat
sau mai bătrân.
Dar noi, îmbrăţişaţi,
nu am simţit frigul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!