Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compozit de floare

... fir, subţire, un peduncul
parfumat, stamină suavă,
cu obrazul de petală,
vârful de iz fin, pistil,
crudă, îmbobocind rozeu
cu sclipiri de buze maci,
dezgolind perle de nuferi
de sub picurii de rouă
irisată, ades clipind
de-un timid neînţeles,
se închizând ca o mimoză
în mătasea, tot fuioare
răzvrătite-n vânt neastâmpăr,
unduind-o în fină boare,
mişcând soarele... O floare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Love café"

Pupila excitată în rondul buzei se prelinge
pe labirintul mărunţit, de bob printre arome arse în grunj de-un brun închis
şi umed încă,
să desluşească figurine în nume, cifre de un fin drog, ce-atinge
bulgăre de imagini, tom încă de necitit, nescris
nici de la amprenta apăsată în linul luciu, înfigând pelicula adâncă.

Stă în echilibrul piramidei inverse un pumn de atât de multe aşteptări, pretinse, de-un siaj, un fel
de călătorie de o turmentată picătură, rătăcită de-un sorbit
tremurător de ezitant, de o fierbinte înfrigurare a dorinţei să se adulmece lin, iute,
mai întâi gustată într-o spumă fină, caramel,
în haloul de un abur clar, subţire, aproape intuit,
ce lasă, toate, un parfum răstălmăcit în crez, credinţele atât visate, vrute...

în timp ce gândul zboară, dus printre fotolii, la măsuţa de la "Love café", frântă... minute.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie printanieră

Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei,
Viorele, zambile, cărnoase lalele.
Imaşuri se zburdă în saltul de miei
Şi bleu liliac parfumează stradele.

Se scutură pomii de ninsul de flori
Şi mâţii pufoşi vânt de cald îl mângâie,
Lăsând loc la nuci, ciucuri verzi în culori
S-atârne-n ghirlande de iod... gust să înfrâie.

Pe câmp e salteaua de-un verde de grâu,
Ce adie ca valul când luciu, răspăr
Şi, apele-n ploi din pâraie fac râu...
Pisicile au noi mogâldeţe de păr.

E cerul brăzdat, când şi când, ca de suliţi
Penate, lăsându-şi în urmă din triluri
Şi fete, de-un proaspăt sclipind, umplu uliţi...
E-un aer, ce iar primeneşte iz, stiluri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale
de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale
şi schimbă loc, pe aceeaşi temă, în rapul negroid de-un uperground,
iar jos pe-o pâclă subţire, plumbuită, se înalţă aburi ca din mare fiartă,
pe care navighează arar, ciudat, câte-un vehicul; roţi ce par a fâşâind
cum apa ar călca, sau grundul ce s-ar prinde molatic şi-ar cădea, se dezlipind
de coca-n cauciuc ce-nvârte caldul agregat, ce face şi mai cald, arde
în măruntaiele-i carbon bilionar, sau se asudă-n păr ecvestru... sus pe coarde,
au mai zburat din note; albastrul feliat e-o partitură goală îmbiind la cânt,
alene se iţind din mintea înfierbântată, se evaporând în gânduri către-un punct,
ce-i prins din zborul pur imaginar... se mişcă reavăn, măturat de la un ciuf la altul;
verde împătat cu negru crud şi insule de azur, adie, prăvălit din cald, înaltul
apăsător, o boare ce sub pene de reptile zburătoare-n piele de-o temperatură avicolă
îşi căută răcoare, în zburlit cu cioc deschis, fără să ştie c-aşa înghite iar... caniculă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amantic

Aştept cu ochii într-un cârlionţiş la coafor,
Cu gândul alb ca un cearceaf de dormitor
Să ies cu zâmbetul întins pe bigudiuri...
Să m-anin mii de întrebări, de interviuri.

Să aflu tot ce ţii-n ascuns sub poala rochii,
Să îngenunchez îmi tremurând în extaz ochii,
Să mă îmbăt între amestec de parfumuri
Pe-un fixativ... ce-ndreaptă pasu-mi tot pe drumuri.

Să te găsesc în orice fir ce păr îţi lasă
Urmă pe drum, să îţi găsesc traseu spre casă,
Unde te duci să te primească mângâiere
De-un cineva, duşman de-al meu... ce-i eşti avere.

Să îl provoc, să ne fii gajul de duel,
Să-ţi mor în braţe de amoru-ţi tău... măcel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrea

M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiţă de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.

Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiştea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
şi iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.

M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluş pe un firicel, o blândă...
Mi-aş da din viaţă, să pot fi ca ea... albastră floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea vrere

În pragul uşii,
ce-am deschis
cu inima-ndoită
de-un nesigur,
am tresărit
la zâmbetul păpuşii
-semn de paradis-
'n sclipirea mult râvnită
şi iar mă tulbur
... un neprihănit.

Şi-am luat de mână
visul, drept real,
să mă încânt cu tot ce mi-am promis
-un aşteptat, demult,
din elixir ce-mbată;
cum pe-un cal, cadână,
într-un amor fatal,
l-nmoaie chip de fată
de-atât de mult tumult-
şi-i mai presus de nedescris...

"Intră, de vrei,
în casa vieţii mele,
păşeşte dincolo de zid
ce l-am pus stavilă
de-a nu mă pierde-n lumea
ce numai tu poţi să mi-o iei...
şi zilele şi vis de stele,
la care să mă-nchid
în soarta mea umilă...
Cu tine să mă porţi aiurea!"

Se-nchide, însă,
aievea prematur
şi-o undă diafană
lasă urmă de parfum
ce se prelinge
de pe sticla plânsă
şi-un fuior-contur
îmi taie-n suflet rană,
cu sânge, semn de-ntoarcere de drum...
... Şi mă trezesc, e frig, mă ninge.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul... de noi

Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mişcând şovăielnic reala amintire,
Păşesc gânditori... cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanţi, tot grăbiţi,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviţi,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduţi de orar
Şi-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Şi agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse aşteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o ştie de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Şi acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simţul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se aşază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum şi-l amintindu-l
Din când doi erau... cuplu-n şoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Şi pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă... ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip şi-o colombă îs în fee...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Şi caut să te-ajung şi nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ţi-aş da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Şi simt un iz ieşit de nu ştiu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie şi miresmele-s talaz, pot să inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă şi nu-i pod aşa de lung şi eşti aşa departe, de departe, de departe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun hivernal

Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colţ de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgoleşte creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceaţă, pe-un maidan, om de zăpadă albu' ar vrea să şteargă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pat...

... un labirint de nesfârşite pliuri curbe-n ascuţişuri,
tăind din florile de pânza-n impregnări înzămislite
de somn, trezit visându-şi iele, pitite printre ascunzişuri,
cu palpu' înfiorând... este cearceaful, zilei, nopţii nesfârşite...

... şi fără niciun gând, din gândurile puse-n amurg blând,
răsar două movile, voluptos cum fumul de tavernă
întortochiat de-un timp întunecat, fumat bolând,
părăsit din respir, plecat în zori... din puful fin de pernă.

... tronează în colţuri răsfirate strâmb, fără vreo geometrie,
o boare de duvet cutat, îşi străduind intim purced
să urce florile, la fel buchet, frunziş de iz de iasomie,
spre locul cald, răcit lăsat acum... de părăsitul pled.

... un ieşit diafan, de tafta roză lucitoare, sau mătase,
se urcă în aer, pur de-acum, c-un mix de olfactive,
cu dulce şi subtil deopotrivă în unde vaporoase
şi-un fir de păr prelung răscolă... instincte primitive.

... în tuburi de lumină se tot revarsă, varsă raze,
ce lasă să plutească ciudate, infime translucide,
dinspre fereastra largă, printre reflexii de topaze
se mângâind natura de corpurile duse... locuri vide.
,
... o undă mişcă alene din faldul voal de o perdea
şi parcă un freamăt scurt, himeric, apare dintr-odat'
din corpuri fremătând suspine, murmure ce ar cădea
din razele adulând zefiric, din fiorul, castul, nepătatul... pat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!