Spaţiul uitat

Visul meu a murit intr-o inimă neagră,
Înmormântat e în ascunsa-i desagă,
Au plâns ochii tăciunele stins
La capăt de tristeţe şi de paradis.

Raiul este negru şi-i din negre lalele,
Îngerii brodează vopsitele stele,
În luna mai mintea e sumbră,
Lupta cu iubirea rămâne o umbră.

Trupul meu a murit sub o inimă neagră,
Propria-nmormântare crucea aleargă,
Ochii nu plâng, sufletul ştie –
Gestu-i o pasăre închisă-n colivie.

Am colindat cu tine peisaje, verdeaţă,
Ziua era rouă, noaptea era viaţă,
Pata timpului vrea să ne vadă
Din spaţiul uitat, iubirea colorată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de iubire al fetei furioase [Mad girl's love song]

Îmi închid ochii, lumea a murit;
Îmi ridic pleoapa şi a renăscut.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Stelele prinse-n vals s-au înroşit,
Şi vine noaptea neagră, de temut:
Îmi închid ochii, lumea a murit;

Visez că-n patul meu tu m-ai vrăjit,
Şi scos din minţi apoi m-ai sărutat.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Din ceruri Dumnezeu S-a repezit:
Şi pe Satan în iad l-a alungat.
Îmi închid ochii, lumea a murit;

Speram să vii, cum ai făgăduit,
Îmbătrânesc şi-aproape te-am uitat.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Mai bine un cocor aş fi iubit;
Căci an de an se-ntoarce neîncetat.
Îmi închid ochii, lumea a murit.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

poezie de Sylvia Plath, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

un om a murit
lumea aleargă în grabă să vadă spectacolul
soarele se scaldă dureros în mare
marea e neagră
chipul lui e frumos
fruntea înaltă, barba albă
pe buze un surâs ireal
şi ochii...
ochii închişi
lui nu'i pasă
aici timpul a murit, la sfârşit...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger a intrat cândva în mine

Un înger a intrat cândva în mine,
În inimă, în vene şi în trup,
Am simţit că oasele îi rup,
L-am îmbăiat în miere de albine.

S-a murdărit de viaţă şi nesomn,
L-am spălat cu sângele-mi fierbinte,
L-am mângâiat cu rouă din cuvinte,
Să simtă că am sufletul de om.

Am început să ne-ncântăm gândirea,
El m-a încântat cu sferele cereşti,
Eu i-am cântat cu doruri pământeşti,
Definindu-i prin zâmbete iubirea.

El are ochii mari să vadă noaptea,
Eu am ochii mici să văd lumina,
Miroase-n jurul nostru smirna,
Se-nalţă peste cruci de mir cetatea.

Un înger a intrat cândva în mine,
N-a mai ieşit, îi este cald şi bine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din iubire

Am colindat zburînd cu gândul
Cerul înalt câmpurile înstelate
Cu ochii minţii mi-am văzut destinul
Te am întâlnit pe tine-n noapte

In zbor eu m-am găsit în mine
O liniste în loc de inimă aveam
Iertarea am regăsit-o în tine
Iar sufletul un porumbel era

Te îmbrăţişez tu visul meu frumos
Sărutul stelelor în noapte
Alungă vântul rece furios
Poarta mă în vis pe mai departe

Când zorile de zi te strigă
Roua cerului sărut al ierbii
Desculţ piciorul meu sa te atingă
Sărut al iubirii noatre si al jertfei

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb şi negru

#alb

ceaţa a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii şi în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorinţele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violenţele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb şi am zâmbit în faţa aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârşit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viaţa mă întreb de ce frunzele sunt negre ca şi cum ar fi suportat o operaţie am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reuşit să ies la suprafaţă
noaptea mă îndrăgostesc de linişte dar e o linişte neagră şi sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfăşurată ca o mumie soarele s-a dezlănţuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârşit.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnobilând iubirea

Oasele mele cad în visele somnului,
Crucea lui în braţele Domnului.

Tu îmi priveşti inima cu inima ta,
Pâlpâie în dânsa o minunată stea.

Să fie iubirea magia din cuvânt,
Clepsidra sorţii din coji de pământ?

Oasele mele sunt axe la-ntreg,
Cu aripi la glezne spre tine alerg.

Te privesc prin fluturii care
Pătrund în ochii sculptaţi de o floare.

Au umbre rănile dorului meu
Înnobilând iubirea în arc de curcubeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră cu imaginaţie

Pe-o umbră cu imaginaţie
Desenez o inimă cu graţie,
Desenez buzele-n cuvinte
Şi fluturii cu aripi infinite.

O pasăre ciuguleşte uşor
Din visul ce curge în zbor,
Tu râzi, umbra dispare
Sugând lapte din soare.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine am făcut nebunii

Pentru gura ta
Şi pentru ochii tăi zglobii
Am jertfit cândva
Inima mea făcând atâtea nebunii
Nopţilor de mai
Spuneam ades tot dorul meu
Plânsul fără grai
E-atât de greu

Pentru tine am făcut nebunii
Şi credinţa în zei mi-am ucis
Pentru tine-n clare nopţi argintii
Am ţesut poezii şi vis
Şi am strâns în inimă povară tot mai grea
Cald mărgăritar de rouă din iubirea mea
Pentru tine am făcut nebunii
Şi-am ucis primul meu paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascade de rouă

Cascade de rouă
Din ochii Iubitei plouă
Sufletul ei cât oftează
Ochii ei cât lăcrimează!
Distanţele o întristează
Inima i-o îndurerează...
Dar ea plânge fără rost
Chiar dacă lângă ea eu nu-s
Iubirea mea în sufletul ei
s-a pus
Sufletul meu in ochi mi s-a mutat
Şi suferinţa ei cât a regretat!
Iubita mea cu ochi de mare
În ochii mei s-a aprins un Soare
Soarele in ochii tăi se oglindeşte
Numai la tine se gândeşte
În braţe cât te mai doreşte!
Te doreşte, te iubeşte
Si tare te mai roagă ca ochii tai să nu mai plouă
Cu-atatea casacade de rouă!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis nocturn

Am stins lumina şi m-aşez
Pe patul ce mi-e mare,
Mi-e greu s-adorm, căci te visez,
Şi visul rău mă doare.

Nu închid ochii bine şi
Încep a te visa,
Aş vrea din visul meu să ieşi
Să mi te pot îmbrăţişa.

Desprinde-te, o, vis nocturn,
Din gânduri ieşi afară,
Şi vino-ntr-al capelei turn
Să ne iubim în noapte iară.

Desprinde-te şi fă-mi visarea
Reală ca şi un sărut,
Apoi alungă-mi întristarea
Şi dă-mi iubirea ce am vrut.

De-ai prinde viaţă, vis frumos,
De m-aş trezi cu tine,
Nu mi-ar fi gândul tumultos,
Iubirea mi-ar curge prin vine.

Şi dac-ar fi să se împlinească
Dorinţa sufletului meu,
Aş vrea inima să iubească
Un vis nocturn atât de greu.

poezie de Răzvan Isac (6 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Singurătatea o cânt sub clar de lună
şi alung norul ce dă lunii umbre reci,
un sărut ziua de mâine vrea s-o pună
pe dorul potecii pe unde poţi să treci.

Şi mi-am învelit ale mele doruri
cu taina lacrimii din rugăciune,
cu scânteia picăturilor de rouă,
care dă îngerilor înţelepciune.

Cu versuri am şters rujul surâsului,
iar nopţile uitate le-am ţinut la uşă,
în doruri ameţite de furtună
şi finaluri împrăştiate în cenuşă.

Eu dorul l-am cules din bucuria
romanţei, horei şi doinei româneşti
şi nu pot s-ascund cuvinte-n inimă,
sau să le pun în posomorâtele poveşti.

Am plâns, am râs şi am murit pe scenă,
n-am dorit nicicând să fiu o premieră,
am împodobit iubirea cea eternă
punând dorul meu pe o etajeră.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger din raze

Din fuiorul timpului cresc flori de vis,
Tu eşti lujerul ce prelungeşte spaţiul,
Retina ta pătrunde-n candelabre
Unde şi eu privit-am cu nesaţiu.

Te laşi la braţul Îngerului Raze
Creat anume-n Raiul Nemuririi,
Vântul întrebării te poartă în sămânţa
Pusă-n suflet, încolţind iubirii.

Stau cu mâna-ntinsă înspre calea
Ce te aduce-n zbor din stelele pitice,
În inimă te voi purta cu grijă,
O taină-a măiestriei iubirilor antice.

Nu voi lăsa în jurul tău otravă,
Nici timpul împietrită cărămidă,
Frumuseţea ta, căldura-ţi şi virtutea
Îmi pune în balsamuri dragostea avidă.

Am să te port în pieptu-mi o vecie
Chiar dacă Domnul spaţiul ar curba,
Iubirea mea nu e grădină moartă,
E-o inimă de vise şi te port în ea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre neagră

umbra se desprinde de mine
în fiecare seară
şi devine pasăre neagră
cuvânt de cercetat întunericul
dar se întoarce
la streaşina trupului meu
în fiecare dimineaţă
acolo unde i-a rămas cuibul
într-o zi, în cuibul ei
a apărut o umbră micuţă
care avea un dulce piuit de viaţă
iar umbra mea o hrănea
într-o îmbrăţişare
cu mici porţii de întuneric
hrană pentru o nouă
pasăre neagră

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forme geometrice rupte

n-am plâns crucea,
n-am plâns mortul,
n-am plâns vocea
când m-am stins cu totul...

de ce aş plânge?
ştiu ca n-am murit
doar că inima se frânge
şi curge ca un pietriş...

şi tu n-ai plecat...
ai libertatea dorită
şi eu înmormântat
devreme... pripită

daca-ş fi cunoscut un sânge
care să fie ca al meu
l-aş păstra, dar mă va frânge
sunt părăsit în antic, precum un muzeu....

şi rafturile pline
ar arde dintr-o dată
şi-or rămâne doar ruine
şi ţărâna lor uscată...

a clocotit în mine dorul
din spaţiul nostru Arctic,
ne-am despărţit pe 7 corul...
tu în sol, eu în Atlantic...

am refuzat un soare cald
să ne poată dezgheţa
tu regină, eu herald,
şi orgoliul ne distanţa...

am plecat şi m-am întors
oase fără trup
şi carne fără os
am început să mă astup...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!