Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran, Emil

Emil Cioran, acest sceptic de serviciu al unei lumi în declin.

definiţie clasică de Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A răsplati răul cu binele fac doar îngerii şi sfinţii! Rău pentru rău, bine pentru bine, iată echitatea omenească. Dar să faci rău când ţi se face bine e odios şi infam. Acest gând nu poate veni decât din iad.

Paul Feval în Cocoşatul
Adăugat de ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul e incompatibil cu legea cauzalităţii: atâta fascinaţie de inutilitate emană el.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseala e rând pe rând vulgară şi sublimă, după cum ne pare că universul miroase a ceapă sau că emană din inutilitatea unei raze.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinţii nu au nevoie să ştie lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu – el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme şi, în tremurul lui, ar scutura lacrimile şi am pieri în propria mare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea este sentimentul ce ne eliberează de un rău înconjurător şi ne învăluie în singurătatea gândurilor noastre care ori ne arată lumina cea pururea veşnică, ori întunericul nesfărşitului infern...

Ilie Răpcianu
Adăugat de Ilie Răpcianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o limbă de împrumut eşti conştient de cuvinte, ele există nu în tine, ci în afara ta. Acest interval între tine însuţi şi mijlocul tău de exprimare explică de ce este greu, chiar imposibil, să fii poet într-un alt idiom decât al tău. Cum să extragi o substanţă din cuvinte care nu sunt înrădăcinate în tine? Noul venit trăieşte la suprafaţa verbului, el nu poate traduce, într-o limbă învăţată tardiv, această agonie subterană din care emană poezia.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ar trebui să vorbim decât de senzaţii şi de viziuni: niciodată despre idei – căci ele nu emană din lăuntrul nostru şi nu sunt niciodată cu adevărat ale noastre.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negaţia nu provine niciodată dintr-un raţionament, ci dintr-un nu ştiu ce obscur şi vechi. Argumentele vin mai târziu, ca s-o justifice şi s-o susţină. Orice "nu" izvorăşte din sânge.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele rubinii

Toamne rubinii se scutura de frig,
Odata cu ploile, pe spinari de umbrele.
Trecatori cenusii stau covrig,
Sub paltoanele ude si grele.

Dimineti de crepuscul poleite cu bruma,
Petice de nori plumburii aruncate aiurea pe cer,
Seri pe alei cu luna oglindita-n baltoace cu spuma,
Zile de lacrimi de jale de ger.

Corbi care croncane a pustiu si tristete,
Muscate cu parfum de romante inghetate-n ferestre,
Restaurante calde pline de lumini si de feţe,
Precupeti ce isi vand inghetati marfa prin piete.

E toamna iubirilor soptite numai la stele,
In seri cu fum cenusiu in hornuri cu scrum,
Anotimpul asta il simt in oasele mele,
Si e toamna chiar si in sufletul meu acum.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până astăzi încă nimeni n-a putut spune ce e bine şi ce e rău. Nu ştiu ce e bine şi ce e rău, dar calific acţiunile în bune sau rele. Dacă m-ar întreba cineva de ce numesc o acţiune bună şi o alta rea, nu i-aş putea răspunde. Este un proces instinctiv care mă face să apreciez sub prisma criteriilor morale; când mă gândesc ulterior la acea apreciere, nu-i mai găsesc nicio justificare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma...

Am crezut ca daca ma trezesc
in aceasta dimineata cu ochii inchisi
voi reusi s-o prind pe toamna de umbra.
Presupunand ca afara plouase cu vise uitate
i-am dat vantului adresa gresita a uitarii.
Intre mine si tine e bruma...
bruma aramie...

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran este un fragment din povestea celor care au contribuit la dezvoltarea imaginii naţionale a României. Înţeles greşit sau corect printre oamenii care l-au cunoscut, Emil Cioran este nuanţa cu caracter religios şi istoric din perioada interbelică, atunci când România avea nevoie de împrospătarea imaginii sale naţionale cât şi de solidificarea speranţei acestei naţiuni pentru continuitate.

aforism de Camelia Opriţa (13 iunie 2013)
Adăugat de MariaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea unui castel scoţian pare viaţa, de câte ori găseşti obiecţii împotriva Creatorului. Fiecare din ele măreşte singurătatea şi reduc pe Dumnezeu la formele absurde. Dar despre el nu se poate gândi decât unde paradoxul se neagă pe sine în absurditate...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi care sfredelesc pământul şi răsar ca aştrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Remus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna iscă bruma

Când toamna iscă bruma, deci când se-ngroaşă şaga,
Când norii peste suflet pun straturi de beton,
Păi n-o să-mi cat resurse de sprijin la Malaga,
Când eu mai am în hrubă molan autohton.

epigramă de Gheorghe Azap din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine muşcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.

catren de Emil Botta din Post Ludum
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

e liniste, n-aud nimic,
decat fosnetul frunzelor,
ecoul surd tipic
zgomotelor ploilor

totul este trist
frunzele ingalbenesc
cu peisajul toamnei
incet, ma obisnuiesc

nici soarele nu se arata
randunelele se duc,
se scutura de-a valma
frunzele de nuc

si bruma s-a lasat
peste lanuri si campii
vara-mbalsamatoare
unde esti? cand o sa vii?

ramurele fara frunze
si uscate doar de vant
fara cuiburi prea stufoase
fara pasari care cant

scriind multe versuri triste
ploaia bate in fereastra
singuratic, melancolic
toamna este a mea mireasa

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie înseamnă leşin, abandonare, nonrezistenţă la farmec... şi cum orice farmec este dispariţie, cine ar putea găsi o singură poezie înălţătoare? Ea ne scoboară spre suprem...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru budism (la drept vorbind, pentru Orient în general), neantul nu comportă semnificaţia întru câtva sinistră pe care i-o atribuim noi. El se confundă cu o experienţă-limită a luminii sau, dacă vreţi, cu o stare de veşnică absenţă luminoasă, de vis radios: e fiinţa care şi-a depăşit toate atributele, sau mai curând o nonfiinţă în chipul cel mai înalt pozitivă şi care răspândeşte o fericire fără materie, fără substrat, fără nici un reazem în vreuna din lumi.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!