Natura a trasat cu o mână grosolană, dar fermă, proiectul istoriei omului şi al revoluţiilor sale în liniile munţilor pe care i-a ridicat şi ale fluviilor pe care le face să coboare din vârfurile lor... Mările, munţii şi râurile sunt limitele cele mai naturale ale naţiunilor, obiceiurilor, limbilor, regatelor, tot atât cât şi ale teritoriilor, şi chiar în cele mai mari revoluţii umane, ele au fost linii directoare sau hotarele istoriei lumii. Daţi fluviilor un alt curs, lanţurilor de munţi o altă direcţie, malurilor mării alte contururi: nu este suficient pentru a schimba în întregime şi pentru totdeauna formele de dezvoltare a omenirii pe acest teren nesigur pe care se succedă naţiunile?
Johann G. Herder în Idei despre filosofia istoriei omenirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Fac declaraţia de adeziune la istoria romanului, deşi din toate romanele mele emană oroarea faţă de Istorie, faţă de această forţă ostilă, inumană, care, nepoftită, nedorită, ne invadează şi ne distruge vieţile. Şi totuşi, nu e nimic incoerent în această dublă atitudine, pentru că Istoria omenirii şi istoria romanului sunt lucruri total diferite. Dacă prima nu-i aparţine omului, dacă i s-a impus ca o forţă străină asupra căreia n-are nici o putere, istoria romanului (a picturii, amuzicii) s-a născut din libertatea omului, din creaţiile sale absolut personale, din opţiunile sale. Sensul istoriei artei se opune sensului Istoriei pur şi simplu. Prin caracterul său personal, istoria unei arte este o răzbunare a omului împotriva caracterului impersonal al Istoriei omenirii.
Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cel mai bun răspuns pe care îl putem da cercurilor reacţionare, acelora care doresc să distrugă independenţa şi să oprească construcţia socialistă în România este unitatea noastră, a tuturor, a întregii naţiuni, îndeplinirea în cele mai bune condiţii a programelor de dezvoltare social-economică, de înaintare fermă a patriei noastre, liberă şi independentă, pe calea socialismului, acţionînd cu toată hotărîrea pentru pace şi colaborare, pe principiile deplinei egalităţi în drepturi cu toate naţiunile lumii!
Nicolae Ceauşescu în Mesajul adresat poporului român în seara zilei de 20 dec.1989
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a o stoca în cantităţi suficient de mari pentru a menţine caii şi vacile în viaţă în timpul iernii. Tot ceea ce ştim este că tehnologia fânului a fost necunoscută în imperiul Roman, dar a fost cunoscută în orice sat în Europa medievală. Ca multe alte tehnologii vital de importante, fânul a apărut în Evul Mediu Întunecat. Conform Teoriei pe baza Fânului a Istoriei, invenţia fânului a fost evenimentul decisiv care a mutat centrul de greutate al civilizaţiei urbane din bazinul Mării Mediterane spre Europa de Nord şi de Vest. Imperiul Roman nu avea nevoie de fân fiindcă în climatul mediteran creşte destulă iarbă pentru ca animalele să pască şi iarna. La Nord de Alpi însă, oraşele mari, dependente de cai şi de boi ca forţă motrice, nu puteau exista fără fân. Aşadar, fânul este acela care a permis creşterea populaţiilor şi înflorirea civilizaţiei între pădurile Europei de Nord. Fânul a mutat măreţia Romei la Paris şi Londra, iar mai târziu la Berlin şi Moscova şi New York.
citat din Freeman Dyson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ritmurile de bază ale vieţii sunt: ritmul păcii, al sănătăţii, al frumuseţii, al fericirii, al acţiunii creatoare, al abundenţei. Când modelul tău de viaţă se suprapune peste aceste ritmuri universale, tu faci ca esenţa fiinţei tale şi influenţa pe care o exerciţi să depăşească limitele unei simple vieţi terestre. Devii unul dintre acei oameni despre care se spune că au fost mai mari decât vieţile lor, care au schimbat cursul istoriei, au îmbunătăţit starea omenirii, au adus pace, adevăr, înţelepciune şi o mai profundă înţelegere lumii în care au trăit.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cele mai mari intelecte, ca şi vârfurile munţilor, sunt primele care prind şi reflectă zorile.
citat din Thomas B. Macaulay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este vorba mai ales de apărarea ansamblului resurselor naturale ale lumii întregi şi de asigurarea unei producţii care să-i îngăduie omului să supravieţuiască. În felul acesta se vor salva, totodată, şi vieţuitoarele care constituie ansamblul biosferei, de care omul depinde în mod direct. Omul şi natura vor fi salvate împreună într-o fericită armonie; în caz contrar, specia noastră va dispărea odată cu ultimele rămăşiţe ale unui echilibru care nu a fost creat pentru a contracara dezvoltarea omenirii, ci pentru a-i servi drept cadru.
Jean Dorst în Înainte ca natura să moară (1970)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât economia se rezumă la import export, specula de orice fel, servicii pentru companii străine sau activităţi care implică puţină materie cenuşie, situaţia nu se va schimba. Aici e vorba de mândria naţională pur declarativă şi lipsită de forţa ambiţiei. Când va exista dorinţa de a avea cea mai buna industrie de medicamente, cel mai bun design de avangardă, cele mai bune maşini şi cele mai bune cosmetice naturale din Europa, lucrurile se vor schimba radical. Eu sunt singurul creator de parfumuri român, din păcate nu se produc parfumuri în România pentru a le face cele mai bune.
citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşinea este sentimentul adânc înrădăcinat de însăşi mama natură în fiecare om. Ruşinea îi spune omului că anumite acţiuni sunt total împotriva firii. Problema este că ceilalţi oameni au învăţat să folosească acest sentiment pentru a-i manipula pe cei din jur. Ruşinea este una dintre cele mai primare emoţii umane. Ea este şi periculoasă pentru că îi spune unui om că el, ca individ, nu are valoare şi nu este destul de bun pentru a exista. Sentimentul de vinovăţie este sentimentul că acţiunile noastre au fost greşite însă ruşinea ne spune că noi suntem greşiţi. Omul va face orice ca să evite sentimentul de ruşine şi de aceea poate fi manipulat prin acest sentiment. Invidia, ruşinea şi vinovăţia sunt cele 3 emoţii negative pe care trebuie să le evităm în viaţa noastră socială.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.
citat din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cultura morală, ce face pe om stăpân pe instinctele sale animalice, e scopul cel din urmă al vieţii istorice a omenirii. Egoismul, în care fiecare om priveşte pe celălalt ca hrana sa, ca mijloc pentru poftele sale şi pentru interesele sale, iar nu ca făptură independentă, e izvorul obştesc al demoralizării.
citat din Johann Heinrich Pestalozzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cele mai mari victorii ale lumii au fost înfăptuite de oameni care nu au fost suficient de inteligenţi încât să ştie că sunt imposibile.
citat din Doug Larson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale.
citat din Ingrid Bengis
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!



Chiar dacă eu mai cârtesc puţin, îi spunea inima, o fac pentru că sunt inimă de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!




Formele de manifestare a umorului sunt determinate de două particularităţi care depind de condiţiile apariţiei sale. Mai întâi, umorul se poate contopi cu vorba de duh sau altă varietate a comicului; rolul său este de a înlătura posibilitatea unei dezvoltări afective conţinute în situaţie, dezvoltare care ar bloca efectul hedonic. Apoi el poate suprima această dezvoltare afectivă sau o poate anula doar parţial, ceea ce reprezintă cazul cel mai frecvent, pentru că presupune un efort mai mic; în acest din urmă caz apar diferite forme ale umorului "atenuat", ale umorului care zâmbeşte printre lacrimi. El ia afectului o parte din energia sa şi îi dă în schimb o nuanţă umoristică.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Înainte să practici Zen, munţii sunt munţi şi râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munţii nu mai sunt munţi şi râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munţii redevin munţi, iar râurile redevin râuri.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cum ar fi arătat lumea fără războaie, boli, cataclisme naturale şi alte asemenea? Nu sunt convins că ar fi fost cu totul diferită de ceea ce vedem cu ochii noştri în ziua de azi. Imaginaţia omului şi nevoia imperioasă de a contacara cumva starea de "bine" şi de "pace" care i s-a dat la "facerea lumii", ar fi dus cu siguranţă la "rezultate" asemănătoare cu cele obţinute până acum şi cu care nu avem prea multe motive să ne mândrim. Să ne amintim doar că "piatra de temelie" la edificiul "performanţelor" ridicat de specia umană a fost pusă devreme, foarte devreme, pe vremea când umanitatea era reprezentată doar de două suflete...
Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ziua de 24 Ianuarie şi cea de 10 Mai sunt cele două mari sărbători naţionale. Ele amintesc punctele culminante ale istoriei noastre contemporane, care strălucesc cu atât mai puternic, cu cât, dindărătul lor, înspre trecut, se-ndeseşte negura atâtor vicisitudini seculare.
începutul de la 10 Mai 1897 de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!



Omul este aşa de prost încât face arme nucleare şi le îmbunătăţeşte astfel încât să fie de 1000 de ori mai distructive decât arma nucleară care a fost aruncată asupra oraşului Hiroshima. Dacă ei continuă în această direcţie, va însemna sfârşitul speciei umane aşa cum o ştim. Fiinţele umane nu sunt suficient de înţelepte încă pentru a-şi folosi tehnologia lor inovatoare.
citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoana care m-a inspirat cel mai mult, dintotdeauna, a fost Bob Dylan. Îi admir geniul şi modul în care îşi exprimă stranietăţile inimii. E capabil să capteze stări emoţionale bogate şi amintiri, ceea ce încerc şi eu să fac cu parfumurile mele. Consider că instrumentele cele mai importante pentru înţelegerea lumii sunt propriile mele simţuri şi sentimente, care sunt atât de puternice, încât singurul aliat cu care le pot captura şi fixa este parfumul. Cealaltă mare inspiraţie a mea este minunea esenţelor naturale. Am avut fericirea să petrec lungi perioade de timp căutându-le prin toată lumea. Când am o esenţă în mână sunt întotdeauna preocupată cum să îi dau viaţă în universul unui parfum şi cum să reuşesc să îi înţeleg toate esenţele pe care, la rândul ei, le dezvăluie.
Mandy Aftel în Istoria parfumului, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiinţele umane nu sunt carnivore în mod natural. Atunci cînd ucidem animale pentru a le mânca, ele sunt, de fapt, cele care în final ne ucid pe noi, deoarece carnea lor, care conţine colesterol şi grăsimi saturate, nu a fost niciodată gândită pentru a fi consumată de fiinţele umane-care sunt ierbivore prin natura lor.
citat din William C. Roberts
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
