Va veni fără îndoială ziua în care veţi avea chiar în casa dumneavoastră o cameră luminată numai cu radiu. Lumina, răspândită de radiul cu care sunt zugrăviţi pereţii şi tavanul, va fi asemenea blândei străluciri a lunii.
citat din Sabin von Sochocky
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Călător la drumul mare
Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără stres...
Stresul e confuz şi bine încurcat,
iar dacă vrei un indiciu pe nisip,
nu e bine că vine valul şi sterge tot.
Eu zic să nu lăsaţi lumina aprinsă ziua când sunt nori
ca soarele să poată veni din nou
şi chiar nici noaptea nu trebuie lumină,
ca să poată veni lumina lunii,
iar voi îndrăgostiţii să puteţi pluti în melancolie.
Scăpaţi de stres plimbându-vă-n natura dezlănţuită,
iar cei puternici se strâng la pieptul unul altuia,
rătăcind printre copacii bătrâni,
ascunzându-se de ochii celor curioşi,
zâmbind şi sorbind lacrimile de bucurie.
Aşa necazurile noastre înşelate şi întristate,
vor plânge şi apar bucuriile coapte,
care atât de mult sunt căutate
şi care uneori fug de lângă noi.
poezie de Eugenia Calancea (21 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Relaţiile pe care le aveţi vă sunt oglinzi. Dacă cineva se poartă frumos cu dumneavoastră, nu face decât să reflecte modul amabil în care vă trataţi singur. Dacă se poartă rău, reflectă doar răutatea pe care dumneavoastră o îndreptaţi asupra propriei persoane. Când veţi înţelege că relaţia presupune mai degrabă ce se întâmplă în interior decât ce se petrece în afara dumneavoastră, veţi identifica sursa experienţelor prin care treceţi şi vă veţi putea modela viaţa de acolo de unde contează cu adevărat: din interior.
citat din Alan H. Cohen
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Atracţia lunii
Femeia-i viers de poezie,
E astrul blândei tinereţi,
Dar după ani de căsnicie
Urci chiar şi ziua pe pereţi!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Chiar dacă sunteţi singur în cameră, veţi umple întreaga cameră de iubirea voastră. Chiar dacă vă aflaţi într-o închisoare, o veţi putea transforma instantaneu într-un templu. În clipa în care o veţi umple cu iubire, ea nu va mai fi o închisoare. Invers, un templu poate deveni o închisoare dacă nu este umplut cu iubire.
Osho în Farmacie pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


De veţi trăi în curăţenie sufletească, va veni ziua când veţi auzi în voi, glasul conştiinţei, al adevărului, îndemnându-vă să săvârşiţi numai fapte bune şi iubite de Dumnezeu! Atunci veţi trăi suprema fericire. Altfel, viaţa vă va apărea ca un calvar fără sens.
citat din Valeriu Gafencu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să vânăm lumina lunii
Doamnă a deşertăciunii
care n-ai să pleci-napoi
să vânăm lumina lunii
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm plângând la noapte
lacrimi mari din ochii goi
să vânăm lunare şoapte
cu-ntunericul din noi.
Să vânăm vânatul dulce
care eşti şi care sunt
şi tot fuge pe pământ
şi-ar veni şi iar s-ar smulge.
Doamnă, ce ne-arată luna?
Vânător - vânat sunt una.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Iubiţi-vă pe tunuri (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un exemplu clasic în legătură cu puterea uriaşă pe care o poate avea sugestia. Să presupunem că sunteţi la bordul unui pachebot şi abordaţi un pasager, spunându-i cu un aer foarte timid: "Păreţi foarte bolnav. Ce palid sunteţi! Sunt sigur ca în curând vă va veni rău de mare. Lăsaţi-mă să vă conduc în cabina dumneavoastră." Veţi observa că pasagerul păleşte într-adevăr. Sugestia dumneavoastră negativă este acceptată, căci se asociază cu propriile lui temeri şi, odată ajuns în cabină, el ar suferi în realitate de răul de mare.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Corp de literă
Şi dumneavoastră veţi ajunge din iubit –
un bărbat din hârtie de scris şi citit. Astfel că
după moarte veţi avea mult timp. De trăit.
Veţi fi răscolit.
Veţi simţi o anume plăcere la răsfoit
poezie de Floarea Tutuianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă sensul uitării de proiecte este neîndoielnic chiar şi pentru profani, veţi fi cu atât mai puţin surprinşi să constataţi că scriitorii utilizează acest act ratat în acelaşi scop. Aceia dintre dumneavoastră care au văzut sau au citit piesa "Cezar şi Cleopatra" de Bernard Shaw îşi amintesc fără îndoială ultima scenă în care Cezar, pe punctul de a pleca, este obsedat de ideea unui proiect pe care îl concepuse, dar de care nu-şi mai putea aminti. Înţelegem în final că proiectul consta în a-şi lua adio de la Cleopatra. Prin acest mic artificiu scriitorul vrea să-i atribuie marelui Cezar o superioritate pe care el n-o avea şi pe care nici nu pretindea să o aibă. Din surse istorice puteţi afla că Cezar a adus-o pe Cleopatra la Roma şi că ea a rămas acolo cu micul ei Cezarin până la asasinarea împăratului, după care a fugit din oraş.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Va veni o zi în care
"Răbdare însă, vine o zi
Când legăturile s-or frânge
Când sufletul nu va mai plânge
Ci înălţat va întrezări
Lăcaşul veşnic ce-i va fi
Lumina care nu se stinge!"
(Iulia Haşdeu)
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise
Acea zi ea schimbă toate, forţe noi vor fi trimise
Ca să scoată la lumină câte-n lume-au fost comise.
N-o mai fi ură pe lume şi nici fapte neadmise
Răii ei umple-vor locul, milioane de abise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise
Va fi ziua împlinirii milioanelor de vise.
Va fi ziua întâlnirii, fericiri ce nu-s descrise
Leul cu mielul va paşte, câmpii multe cu narcise
Pământul el dă rodire din noile învelişe
Lumina ce nu se stinge, luminează paradise
Va veni o zi în care porţile vor fi deschise.
poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Voinţa de a păşi în necunoscut derivă din acceptarea înţelepciunii incertitudinii. În acest fel, în fiecare clipă din viaţa dumneavoastră veţi avea parte de aventură, de trăiri vii, de mister. Veţi experimenta astfel viaţa ca pe un joc incitant, ca pe o magie, ca pe o sărbătoare a propriului dumneavoastră spirit.
Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


"Şansele tale spre succes împotriva unui inamic cresc numai, dacă realizezi că inamicul poate avea unul la fel de bun ca tine, or chiar mai mulţi şi chiar mai buni."
-Sabin Sabău -
Sabin Sabău în Sabin (21 februarie 2023)
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta, voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.
Ion Antonescu în proces (14 mai 1946)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dl. Price: Dacă-mi permiteţi, scopul pentru care ne-am adunat e ca să ne prefacem că într-o bună zi veţi avea o contribuţie importantă în societate. Poate aţi putea să-mi faceţi pe plac. De exemplu, domnişoară Polk, ce-aţi zice de jurnalism, care este o profesie unde oamenii chiar sunt plătiţi să fie cinici şi ostili.
Grace: Nu de când toate publicaţiile au fost înghiţite de patronatele de media care manipulează informaţia şi...
Dl. Price: Ajunge. Dumneavoastră, domnule Rover, ce carieră v-aţi dori?
Adam: Vreau ceva fără suflet şi corporatist, domnule Price.
Dl. Price: Bună alegere.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iubirea contemplativă este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le înfăptuieşti numaidecât şi în aşa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea contemplativă te poate îndemna chiar să-ţi jertfeşti viaţa, cu condiţia numai să ţi-o jertfeşti cât mai repede, ca pe scenă, sub privirile tuturor, ca să primeşti aplauze. În timp ce dragostea vie înseamnă străduinţă necontenită şi stăpânire de sine, pentru unii poate chiar o adevărată ştiinţă. Pot să vă spun, totuşi, că în clipele când veţi descoperi cu groaza că toate străduinţele dumneavoastră s-au irosit în van şi cînd vi se va părea că în loc să vă apropiaţi cât de cât de ţelul dorit, v-aţi îndepărtat şi mai mult de el, în clipa aceea puteţi fi încredinţată că l-aţi atins; atunci veţi simţi lămurit puterea minunată a lui Dumnezeu, care n-a încetat să vă iubească şi care v-a călăuzit, fără să ştiţi, pas cu pas.
citat celebru din romanul Fraţii Karamazov, O cucoană mai puţin credincioasă de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Whitey: Ce faci aici?
Lucas: Vroiam să vă salut.
Whitey: M-ai salutat.
Lucas: Nathan a fost acceptat de High Flyers. Nu ar fi putut obţine asta fără dumneavoastră, aşa că... m-am gândit c-aţi vrea să ştiţi.
Whitey: Fiule, greşeala ta e că ai impresia că-mi pasă. De tine, de echipă, de tot. Am pierdut demult singurul lucru de care-mi păsa.
Lucas: Am o poză în cameră, din ziua în care aţi înregistrat victoria cu numărul 500. Omul din acea poză arată ca un om căruia îi mai pasă de ceva pe lumea asta. Avem nevoie de dumneavoastră... Nu doar ca să câştigăm meciuri. Avem nevoie de dumneavoastră în vieţile noastre. Operaţi-vă.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nikola Tesla: Îmi pare rău că am plecat fără să-mi iau rămas bun, dar se pare că am prelungit prea mult şederea în Colorado. Realizările cu adevărat extraordinare nu sunt premise nici în ştiinţă, nici în industrie. Poate că dumneavoastră veţi avea mai mult noroc în domeniul ales, unde oamenilor le place să fie fascinaţi. În această cutie veţi găsi ceea ce căutaţi. Alley v-a lăsat un set complet de instrucţiuni. Eu mai adaug doar o sugestie la folosirea acestei maşinării: distrugeţi-o. Aruncaţi-o în apele celui mai adânc ocean. Un astfel de obiect vă va aduce numai tristeţe.
replici din filmul artistic Prestigiul, după Christopher Priest
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)
Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.
Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.
Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.
Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.
Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veţi şti ce e durerea,
Implorând iertare soartei.
Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veţi găsi îndurare.
Prea ne-aţi făcut viaţa grea.
Va veni acea zi mare
Când socoteală veţi da,
Când va răsări nou soare
Şi viaţa se va schimba.
Vom avea şi noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viaţa ne este averea,
Şi-o apărăm pân-la moarte.
Sfârşitul vă e aproape.
Vă va înghiţi pământul.
Veţi răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.
poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

