Fain, fain, zise bursucul

În cercuri tot mai vaste
Ne-ndepărtăm de noi,
Atraşi de alte astre,
De îngeri şi moroi.
Unii devin furtună,
Alţii doar vulturi gri,
Eterni vom fi, cunună
Altor planete vii.
Iar eu mă voi întoarce
La masa mea de scris,
Un vechi ceasornic toarce,
Oare ce vede-n vis?
**************************
Strâmbul zice că e drept,
Iar nebunul e-nţelept.
****************************
Suntem seniori şi signiorine,
Din Burgundia, Burdujeni, Berceni,
Avem aceiaşi părinţi, vezi bine,
Călătorim prin codri şi vremi.
Vorbele plutesc luminoase,
Soarele- coif lucind,
Pletele sale să lase
Speranţele către Ind.
Femeile frumoase scriu versuri?
Stăm roată şi aşteptăm,
Cineva cântă, alesul
Moare departe, pe ţărm.
Secerişul capetelor – pe terminate,
Cei plecaţi nu revin,
Cei rămaşi tânjesc după moarte,
Jocuri sălbatice. Ştim.
Goarne, statui amintirii
Amestecă rufele vechi,
Apar fiii omenirii,
Versurile perechi.
Începe ospăţul, finalul
Orele curg vuind,
Plângi Lorelei? E valul,
Mănăstirea cuvintelor. Simt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aforistic

Într-un mare război, mor cei mai mici.
Alături de ei, suntem noi, mici şi mari.
Alef şi istoria mondială a infamiei.
Cheia unei case din Toledo se află undeva.
Istovitoarea suferinţă şi strălucirea calmă.
Un steag la Massada. Nici unul.
Este oare înţelepciunea îndeajuns să ne apere?
Nu mă treziţi din somnul numit viaţă.
Necazul vine întotdeauna de la sine.
Amintirea cheamă amintiri.
Rabinul târgului cum a păşit către moarte?
Bunicii mei cum au păşit către moarte?
Mă viziteazpă tot mai rarpasărea vieţii.
Doamne, Tu mă cunoşti prin confuzie.
Unii suntem din lut, alţii din nisip, numai unii, din stâncă.
Liber îmi este cuvântul, dar gândul?
Descopăr adevărul şi, treptat, totul se năruie.
Dar, se spune, omul cu mâna sa şi-o face,
Groapa este o lucrare a omului.
Se poate muri în tihnă, la fel de bine ca şi în furtună.
Un singur martir poate salva o omenire.
Un nebun poate ucide o omenire.
Adevărul poate fi dezvăluit cu preţul vieţii.
Un înţelept cunoaşte umilinţa, nu se teme de ea,
El se mânie doar pe sine însuşi.
Iar războiul continuă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Se duc artiştii-n altă soarte,
Se duc săraci şi princiari,
Jeliţi târziu, abia în moarte,
Se duc artiştii cei mai mari.
Văzându-i, în sfârşit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum va împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa în noi, rămâne

La noi, în România
credinţa a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.

Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.

Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viaţă avem parte,
suntem tot împreună.

Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câştiga reduta,
vom deveni eroi.

Aşa e scris în carte.
Credinţa în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem aceeaşi soartă

Voi v-aţi gândit câte iubiri au dispărut
Şi le-a-nghiţit pâmântul, voalate?
Îmbrăţişări, săruturi, toate s-au cernut
Pe drumul risipirii către noapte.

Voi stiţi că-n miez, pământul cel clocotitor
A strâns iubiri şi pline, şi deşarte,
Ştiindu-se că-n tot e drept mânuitor
Şi noi, doar, ducem viaţa mai departe?

Voi ştiţi că suntem aceiaşi la intrare,
Priviri la fel, dar ne separă felul
În care-şi are destinul fiecare
Şi, în final, pe toţi ne-nghite valul?

Voi ştiţi că suntem părtaşi la astă viaţă
Din custodia unui parcurs banal
Şi fericirea este doar ca o paiaţă,
Care zâmbeşte, dar moare abisal?

Voi ştiţi că viaţa în sinea ei e doar declin?
Este un scurt sau lung drum înspre moarte,
Pe care, Doamne, mă rog adânc şi mă-nchin
Dar, la plecare-avem aceeaşi soartă!

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi şi cam deşarte,
O morţişoară, viişoară,
O draga mea boleşniţă,
Un şvarţ, un şniţel, veşniţă,
Vrei să spui, vere, nene Niţă,
Hai, las-o baltă, chiseliţă,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de ruşine,
Grav e Tolstoi, dar şi mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi eşti prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul vechi arde cel mai bine, prietenii vechi sunt cei mai de încredere, autorii vechi sunt cei mai buni de citit, iar vinul vechi este cel mai bun de băut.

citat din Athenaeus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgin

Virgin este cuvântul nerostit,
Prin aparenţe el îşi cheamă sensul,
Dar unde e iubire, ca-ntr-un mit,
Regina-şi va găsi alesul.
De marmură e marea fără vânt,
Fierbinte soarele topeşte păsări, maluri,
Poeţii vin, adaugă un cuvânt,
Iar noaptea va începe balul.
Eu te voi lua în braţe-ncet, tăcut,
Noi ne vom pierde în ciudate dansuri,
Poate, iubito, pentru asta ne-am născut,
Pendulul morţii, să-i oprim balansul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

Te iubesc si sunt cu tine,
Chiar daca inca-s prins aici,
Eu voi lupta sa-ti fie bine,
Iti voi fi sprijin... n-ai sa pici!

Stim, o viata impreuna
E un vis frumos si doare,
Dupa ce am scris poveste,
Unii spun: "dragostea moare".

N-o sa moara niciodata,
"Noi doi avem acelasi vis",
Cu piesa noastra preferata,
"O poveste de dragoste-am scris".

Intre noi distanta este,
Viata nu vine cu un plan,
Dar pentru cei ce-au scris poveste,
Ce o sa-nsemne si un an?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 85

Din bun simţ, Muza mea nu glăsuieşte
Când harurile-ţi sunt elogiate
De-o pană ce dibaci te poleieşte
Cu stihuri de-alte Muze inspirate.
Eu cuget drept, când alţii scriu de bine,
Şi strig "Amin", ca un diacon fraier
Când cei capabili te slăvesc pe tine
Cu-al lor condei ce toarce vers din caier.
Şi când aud cum altul te cinsteşte
Rostesc, "Adevărat", deşi aş spune
Ceva mai mult, c-al meu gând te iubeşte,
Dar vorbele ezită să se-adune.

Unii pun preţ pe ce zice cuvântul,
Pe când eu tainic te slăvesc cu gândul.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ne-o româniţi!

La mulţi ani, românătate!
De prin cele patru zări,
Cei plecaţi aşa departe,
Cei de peste mări şi ţări.
La mulţi ani, românătate!
Înecaţi de dor şi jale;
Am dat scumpa libertate,
Unde-i Horia să se scoale!
La mulţi ani, românătate!
Osândiţi până la moarte;
De la fiică scumpă, frate...
Nu mai este libertate!
La mulţi ani, românătate!
Cei cu inima română
De pământ legaţi şi poate...
Mai iubesc glia străbună.
La mulţi ani, români departe
Care-o muşti pe nedreptate;
Ai ales să -nduri de toate,
Şi-ai lăsat părinţi şi frate.
La mulţi ani, românătate!
Limba să ţi -o preţuieşti,
Să o laşi la fii(ce) poate...
Şi tradiţii româneşti.
La mulţi ani, români uniţi,
Mila, pacea şi -ndurarea
Cei ce le-au rămas onoarea,
Inima ne-o româniţi!
La mulţi ani, români din lume,
Cei care-s demult plecaţi
Să -şi refacă un renume
Dar de alţii -s certaţi!
La mulţi ani, români...
Unde scrie România
Pentru -o cauză mai bună
Daţi români mână cu mână.
La mulţi ani, uitaţi mânia,
Noi suntem toţi România,
Şi cred mai presus de toate..
Vom fi fraţi până la moarte!

poezie de Elena Buldum (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă întoarsă fără niciun rost

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare în propriul copac
şi cât mai departe
dacă se poate
unul de celălalt

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul vieţii, poeţii nu sunt luaţi în serios, iar după moarte sunt uitaţi. Unii.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre români sunt convinşi că noi suntem frumoşi, harnici şi deştepţi, nu! - cei mai frumoşi, cei mai harnici şi cei mai deştepţi de pe faţa Pământului, ce să facem însă dacă tot restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău! Nu i-ar trece niciunuia dintre aceştia prin cap că, dacă cineva îşi bate joc de el, o face pentru că poate şi pentru că are de cine-şi bate joc, iar pentru asta singurul vinovat este el.

Marian Pătraşcu (2010)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţile de luni de miercuri şi joi

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare
în propriul copac
şi cât mai departe se poate
unul de altul

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze
să ne vaccineze
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu din Banshee sau revolta piciorului de lemn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!