Frica de rugăciune
Doamne,
De ce să numesc
Lucrurile pe care ți le cer?
M-ai întocmit să pun eu nume
Fiecărui lucru din lume,
Apoi să le stăpânesc
Pe toate anume.
Așadar, fiecare lucru pe care-l pot numi,
Îmi aparține. Știu bine.
Ce să-ți mai cer?
Ce n-am de pe pământ?
Ceva din cer?
Mă tem că n-am cuvânt!
Lucrurile pe care le numesc
Și ți le cer,
Avându-le deja,
Mă tem că pier!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (28 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Reușita zilei
Te visez frumos în fiecare
Noapte-n care mai visez ceva,
Mă trezesc apoi, șoptind la soare:
Bine că e bine undeva!
Te visez de bine, așadar
Și mă rog din zori în asfințit,
Ca să-ți fie astăzi-ul măcar
Ca în visul meu de reușit.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (30 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Să nu mă ierți, Doamne ...
Doamne,
n-am numărat niciodată bucuriile
și mângâierile și clipele de fericire
cu care, din pruncie, m-ai învățat
să-i slujesc pe cei din jur!
N-am numărat nici iertările de cu seară
greșiților mei;
nici zâmbetele dis de dimineață,
oferite, cu îngăduința Ta, semenilor!
Știu că, prin zâmbirile din zori
și iertările din amurg,
eu îmi alcătui zilnic,
un mic Eden, cum ți-ai dorit Tu!
Și că, aceasta e treaba mea, pe Pământ!
Știu că, Tu m-ai ales pe mine,
ca să-ți înfăptuiești Binele!
Doamne, cu toate acestea,
nu m-am învrednicit niciodată
să-mi număr creditele de răsfăț divin,
și concesiile de bunăstare pământeană!
Iartă-mă, Doamne!
Dar, Doamne, număr în fiecare zi
iubirile confiscate, refuzate,
reprimate de mine semenilor mei,
fără voia Ta!
Iar ele mă dor într-atât,
încât simt cum, fiecare
golește ireversibil,
cupa din mine a Binelui Tău!
Pentru aceste nevrednicii,
Doamne, să nu mă ierți...!
rugăciune de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Eu nu știu cum...
Eu nu știu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales și m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat și miluit!
Ce oare să-Ți fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?
Cum oare-atît Te-ai aplecat
Și din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, știu: Tu m-ai primit
Și m-ai ales, căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ți fiu ascultător,
Recunoștință arătînd
Iubirii Tale orișicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greutatea cu care ne debarasăm de un lucru mi se pare de multe ori invers proporțională cu usurința cu care se despart lucrurile de noi. N-am întâlnit până acum nici o mașină / haină / mobilă care să spună: "Mi-e așa greu să renunț la omul ăsta". Bineînțeles, lucrurile de care ne agățăm atâta nu vorbesc. Și cu toate astea spun atât de multe. Despre noi.
Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea are obiceiul de a se "supraalimenta" cu exact ceea ce deja există în ea. Adică dacă ești vesel, mintea caută și găsește și mai multă veselie, dar dacă ești trist, o să cauți tot ceva care să îți întrețină tristețea. Acest lucru eu îl numesc inerție a minții. Este ca și cum mintea nu dorește să își schimbe starea inițială, ci preferă să păstreze starea pe care deja o are.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile noastre sunt de două feluri și anume: unele sunt acțiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acțiunile sale sunt toate voințele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru și par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepții sau cunoașteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt și pentru că întotdeauna el le primește de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.
Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hannibal Lecter: Principiul de bază, Clarice. Simplitate. Citește Marc Aureliu. Pentru fiecare detaliu în parte, pune-ți întrebarea: Ce este acesta cu adevărat? Care este natura lui? Ce face acest bărbat pe care-l cauți?
Clarice Starling: Omoară femei...
Hannibal Lecter: Nu. Acesta este un lucru secundar. Care este primul și cel mai important lucru pe care-l face? Ce nevoie își satisface omorând?
Clarice Starling: Își alina mânia, hm, integrare socială și frustrare sexuală, domnule...
Hannibal Lecter: Nu! El râvnește. Aceasta este natura lui. Și cum începem să râvnim după ceva, Clarice? Căutăm lucrurile pe care să le râvnim? Fă un efort să răspunzi.
Clarice Starling: Nu. Noi doar...
Hannibal Lecter: Nu. Începem să râvnim ceea ce vedem în fiecare zi. Tu nu simți priviri care se plimbă pe tot corpul tău, Clarice? Și ochii tăi nu caută lucrurile pe care le dorești?
replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Experiența m-a învățat câteva lucruri. Primul este să îți asculți instinctul, indiferent cât de bine sună lucrurile pe hârtie. Al doilea lucru este că îți e, în general, mai bine cu lucrurile pe care le cunoști. Și al treilea lucru este că uneori, cele mai bune investiții sunt cele pe care nu le faci.
citat din Donald Trump
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Helen: Doar că... Am fost crescută în spirit catolic și mi-au spus că lui Dumnezeu nu-i ceri ceva anume, dar e un miracol care tare mi-ar plăcea să mi se îndeplinească. E ca un lucru pe care-l vezi în magazin, te gândești la el întruna și începi să crezi că îți aparține deja, doar că e pus undeva greșit. E ceva rău în asta? Dacă te rogi pentru ceea ce vrei, se poate întoarce împotriva ta?
Preotul: Cred că rugăciunile nu fac nimic rău. Atâta timp cât înțelegi că nu vei recunoaște răspunsul din prima. Majoritatea miracolelor se întâmplă după ce le înțelegem.
Helen: De ce nu mă simt mai bine după ce vorbesc cu tine?
Preotul: Nu știu.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost trasă de urechi să merg dreaptă și nici în ziua de azi nu merg dreaptă. Mi s-a spus că nu știu să mă îmbrac, că sunt șleampătă, că n-am nicun lucru de valoare în casă. Dar eu nu m-am supărat. La mine astea intră într-o zonă neutră. Nu contează. Ceea ce contează pentru mine, lucrul pe care trebuie să-l spun ca să mă fac bine înțeleasă, este puterea de a aștepta. De la lucrurile mici la lucrurile mari. De la autobuzul 31 la un rol minunat.
citat clasic din Leopoldina Bălănuță
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
O devenire se numește naturală când ea provine din natură. Lucrul din care provine ceva îl numim materie; acel ceva prin care provine e un lucru ce există în chip natural; lucrul provenit este sau un om, sau o plantă, sau altceva de acest fel, și acestea sunt lucrurile pe care noi le numim mai ales substanțe. Toate ființele a căror devenire e datorată fie naturii, fie artei, au o materie, căci fiecare din aceste ființe are posibilitatea de a fi și, totodată, de a nu fi, iar această posibilitate constituie pentru fiecare lucru materia lui.
Aristotel în Metafizica, VII, 7
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei care sunt nemulțumiți de monarhie o numesc tiranie, cei care sunt nesatisfăcuți de aristocrație o numesc oligarhie; de asemenea, cei care se simt dezolați de democrație o numesc anarhie.
Thomas Hobbes în Leviathan
Adăugat de nominder
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu n-am spre cine
Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.
El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.
Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puțin, puțin mai mult sau toată
Eu nicăieri și niciodată.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebarea nu este cât de bine merge fiecare lucru în parte, ci cât de bine merg toate lucrurile împreună.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt cel mai bogat om din lume: stăpânesc toate lucrurile care nu există.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nebăgare de seamă
Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri:
Viață, viață din belșug
Aer, să respir o mie de vieți
Apă, să beau câtă vreau
Lumină, ocean care mă inundă
Păsări, voioase dimineața, grele seara
Îmgreuiate de cântec, de zbor.
Copaci și frunze fără număr
Să-mi facă umbră câtă vreau
Animale de tot felul,
Pământ să m-alerge
Drumuri nesfârșite, pe care
Să merg până la capăt
Și multe alte lucruri, pe care
N-am timp să le spun.
Ho, Doamne, mai ho!
Că n-am timp să mă bucur
De toate
Și-ți rămâne creația
Nebăgată-n seamă.
Și omul, cerându-ți mereu altceva,
Nebăgat în seamă.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn este ceva care ține locul a ceva pentru cineva, în anumite privințe sau în virtutea anumitor însușiri. El se adresează cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creează îl numesc interpretantul primului semn. Semnul ține locul a ceva, anume al obiectului său. El ține locul acestui obiect nu în toate privințele, ci cu referire la un fel de idee, pe care am numit-o uneori fundamentul representamentului.
citat din Charles S. Peirce (1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucrurile care trebuie făcute sunt: lucrurile care necesită făcute, care vezi tu că trebuie făcute, și pe care nimeni altcineva nu le vede că trebuie făcute. Apoi îți vei concepe propriul mod de a face ceea ce necesită făcut - acel lucru care nimeni altcineva nu ți-a spus să îl faci sau cum să îl faci. Acest lucru va scoate la iveală sinele tău adevărat care de multe ori ajunge să fie îngropat în interiorul unui personaj care a dobândit o gamă superficială de comportamente induse sau impuse de alții asupra sa.
citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ori am ceva, dar nu știu ce, ori n-am nimic și știu ce am.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!