Albastre zări

E deajuns să privesc...
depărtarea-mi pare
mai aproape
şi liniştea mă-nsoţeşte
pretutindeni
mai puternică decât mine
păstrează lumina şi iubirea
albastre zări din priviri
albastre,
îmi bat la poarta primăverii
aud zbuciumul valurilor
şi cântecul pribeag
ca o rugă la visul
unei umbre...
în care te-ai închis
nimic nu se opreşte
încet, încet se aprind
stelele ascunse sub paşi
din care înfloresc veşnicii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierii dorului

Fiecare fulg
ţese o poveste
sub privirile lunii
cerul suspină când stelele cad
peste vorbe-ngheţate
pierdute speranţe,
ucise de ger
ascunse sub paşi
răsună ţipătul
şoimului din munte
ca un ecou
de clopot unic
zâmbesc, dar dorul
de tine
îmi tremură-n glas
o rază blândă-n
palma mea
îmi dă aripi să zbor
peste noapte.
Suntem prizonieri
ai dorului
uitând de ierni...
trăim în primăveri
albastre
pe aripa unui vis
renăscut
din torente şi furtuni.

poezie de Maria Ciobotariu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea toamnei

Câte dorinţe rămân neîmplinite
Şi câte vise în noapte mai aşteaptă
Dimineţi cu soare şi parfum
În lumea neînţeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potoleşte setea care mă cuprinde
Murmurul vieţii se aude lângă mine
Când toamna cu paşi repezi vine

De dor şi bucurie, când ploaia cade
Şi un miros de crizanteme pluteşte-n aer
Cu prospeţime de frunze şi culori
Iubirea revine încet, în suflet şi-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăşi toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniştită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va aşterne iarna...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de lumini şi umbre

E ziua aproape,
alerg cu paşi grăbiţi
pe întinderi de ape
din al ploii şuvoi
lumina pluteşte în zare
iar norii fumurii se risipesc
picături de ploaie m-ating
îmi umezesc privirea,
sunt lacrimi pe fire de iarbă
lacrimi din ochii,
ce se-nchid şi deschid,
sub culoarea albastă a timpului
un joc de lumini şi umbre
aprind un dor nevăzut
eu sunt aici,
tu esti acolo departe
şi între noi,
o mare de gânduri
cu fiecare clipă ce trece
căutăm neobosiţi
scânteia de viaţă
dorim să simţim fericirea
crezând în noi şi,
mereu aşteptând, revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când zorii freamătă de dor
adun cuvintele pierdute
frânturi din visul meu
din albastre nesfârşituri
mă gândesc când ai plecat,
despărţită de timp,
o umbră într-un asfinţit de soare
un zbor frânt...
şi zilele au început să doară
sub amurgul lăcrimând
mi-ai spus să port în priviri
seninul cerului
şi iubirea şoptită din suflet
eşti steaua mea ce mă priveşte
când ploaia rece mă-nconjoară
iar zâmbetul tău...
este mereu o primăvară.

poezie de Maria Ciobotariu (3 martie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea senină

Plouă cu vise
peste candela aprinsă
făclie nestinsă
din poemul de dor
izvor nesecat...
stropi din râvnita nemurire
în depărtarea,
unde liniştea senină
este cântecul
pe care-l ascult
chemări răscolitoare
din univers
închid ferestre reci
din anotimpuri apuse
trăiesc visul miilor de clipe
mulţimi de forme
din spaţii astrale
umplu cerul nopţii
iubesc zâmbetul tău
când eşti aproape.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iubirii

Cu glasu-acesta de pământ,
Nu pot, ca îngerii, să cânt
Iubirea, revărsată-n noi,
Pe când eram de noapte goi.

Acum, cu noaptea îmbrăcaţi,
Ne-ascundem, tot îmbrăţişaţi,
De-acelaşi Tată care-a dat
Pedeapsa pentru greu păcat.

Iar noi, din fructul interzis,
Muşcând şi-acum, ca-n Paradis,
Ne afundăm încet, încet,
În visul unui biet poet

Ce tot mai crede că-al lui vers
E cântecul din univers,
Iubit de Tatăl nostru care,
Prin dragoste, ne dă iertare!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

îmi spun povestea noastră
altfel de cum o ştiu
din alte locuri
mai aproape de
Dumnezeu
ca din lăuntrul Lui.

Nu e o metaforă,
e doar un joc
despre tăcere
tot mai multă
tăcere
de departe
tot mai de departe
precum cântecul
balenei albastre.

O combinaţie de sunete,
emoţii.

Atunci când se
opreşte din cântat,
cânt eu.

poezie de Eli Gîlcescu (9 martie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâme de amintiri

Adun din firele de nisip
urma paşilor de timp
şi lacrimile mării.
zorile-mi deschid visul
spre cântecul de chitară
unde ziua mă vrăjeşte
cu razele soarelui şi murmurul vântului
în gând îmi înfloreşte primăvara
între noi doi e doar melodia
care ne leagă,
pluteşte pe portativul vieţii
pe note dulci-amare
rătăcim prin lume
prin anotimpuri fugare
păsări albastre ne însoţesc călătoria
vreau să devin iertarea
la capătul de hotar
unde steaua ta va răsări
din fărâme de amintiri.

poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi albastre

S-a aşternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeaşi cărare
paşii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viaţă
umbrele nopţii împletesc
flori de gheaţă
dintr-o tristeţe de-a mea.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta...

Frunzele îmi spun
despre tine
că eşti drăguţ
şi te vreau lângă mine,
iar acum când,
iluziile-nfloresc,
mi se pare
că pe tine te zăresc.
În amurgul palid
şi pustiu
adorm în patul meu
purpuriu.
Sentimente,
iluzii, dorinţe
spuse în şoapte,
încet, amintirea ta,
s-a stins în noapte.
Poate că şi tu încet,
pe mine m-ai uitat,
dar rămân aici,
eu din viaţa ta
am plecat.
Distanţa dintre noi
m-a ucis,
că în a nopţii somn
te-ai închis.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Mă ninge încet
pe tâmplele aşteptării
o iarnă venită prea devreme
se aştern nămeţi
la început de drum
a visului neîmplinit
frânturi de gânduri zac strivite
le calcă timpul în picioare
pe cărări albe nestrăbătute
m-aş ratăci... de n-ai veni cu mine
în poezia iernii fulguită
mă răscolesc dorinţe
ce au fost odată
din anotimpuri ce-au trecut
în umbra nopţii, steaua noastră
ne veghează
magia unei clipe
ne aduce mai aproape
au trecut anii...
suntem bunici
fericirea este mai aproape.

poezie de Maria Ciobotariu (4 ianuarie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţii

(Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţi (Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii,
Vibrând mereu ca o vioară,
Atunci când gândul mă frământă
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre

poezie de Maria Ciobotariu (18 septembrie 2012)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta

Privesc pe cer
stele fără număr
plăpânde gânduri tresar
în albastre amurguri
pescăruşii îşi resfiră aripile
în briza îmbietoare
cu aromele-nserării
jur-împrejur razele lunii
sting conturul umbrei
din adâncuri
frumuseţea clipelor profunde
din lumină şi întuneric
tăceri din cercuri mari de ape
se prind în cunună
timpul, ca o plutire nefirească
îmi aminteşte de tine,
castele de nisip spulberate...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul unei clipe

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sonor

Eu am văzut în vis sonor
Cum dalbe stoluri de cocori
Pe lanţuri grele de omăt
În ceruri coborau încet

În palma mea se adânceau
Pre limba lor pierind, rugau
Să smulg troienele de flori
Din unghiuri negre, de fiori

Să las doar florile de tei
Să-şi picure din spinii mei
Din crucea colţului de cer
Rugina cuielor de fier

Trecea zâmbind un fluieraş
Prin doina sa şi ciobănaş
Mulţimi în robe de ocnaşi
Băteau orbeşte, paşi cu paşi

Capace pline de pustiu
Pe umbre goale de sicriu
Albastre luturi de mormânt
Învolburau şi vis şi vânt

Şi herghelii de cai bronzaţi
Sorbeau şi stepe şi nesaţ
Iar apa vie din izvor
Turnau la câinii morţii lor...

Din cer în cer, din lung în lat
Nici plinătate nici păcat
Şi nici trecut nici viitor
În sarea ochiului din dor

Încet urcând şirag de scări
Purtat de-al valurilor mări
Cerşeam destinului stinger
Un ultim strop de adevăr

Prin foc de stele şi prin fum
Din drum în drum din scrum în scrum
La efemeric nesfârşit
Cerşeam destin neostoit

Cu albe stoluri de cocori
Pe gardul muchiei de zori
La lumi în care eu-l meu
Veni ca om, pleca ca zeu...

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul nopţii

Rupând încet colţurile stelelor
Adorm
Norocoase, visez că potcoavele
Se-aud cum îşi lasă pe străzi amprente
Foind mi se pare ca şifonez
Cute din cearşaful nopţii
Ce se frământă în mine
Visând
Că sclipirile ei sunt ochii mei...
Urmele potcoavelor în urma carului mare
Nu se mai văd şi nu se mai aud
Mă cutremur fără să se mişte lampa
Fără să clatin perdeau din geam
Stelele la locul lor privesc speriate cum
Noaptea în mine visează
Şi se chirceşte
...sub coşmarul ce-l aduce poştaşul
Spunând: bună dimineaţa !

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!