
Când iubeşti o femeie, aşa cum o iubeam eu pe soţia mea, tot ce e legat de chipul ei e împodobit, în dragostea ce i-o porţi, cu calităţi şi virtuţi imaginare: oraşul în care ai întâlnit-o ţi se pare mai frumos decât este în realitate; şi restaurantul unde ai luat cina împreună cu ea ţi se pare deodată mai bun decât toate celelalte; chiar şi rivalul, cu toate că-l deteşti, îl vezi într-o lumină mai frumoasă.
Andre Maurois în Climate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Citate similare

Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi defecte, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu. Bătaia de inimă pe care ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de mult cunoscută îţi pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!




Sufăr când vă văd că neglijaţi toate celelalte virtuţi şi socotiţi că postul vă este de ajuns pentru mântuire; şi doar postul este cea mai mică parte din corul virtuţilor. Cea mai mare virtute este dragostea, bunătatea, milostenia. Aceste virtuţi depăşesc chiar virtutea fecioriei.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



De ce oare dragostea este mai mare decât toate celelalte? Pentru că toate celelalte vor trece.
citat celebru din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ceea ce iubim ni se pare mai frumos decât este în realitate, iar ceea ce nu ne place, ni se pare mai urât.
aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!




Oricum ai fi
Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea
Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate
Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă
Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând
Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai şi ce nu ai,
Eşti un dar, rază de soare,
Hai iubeşte! Că nu doare!
Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăţi, fii cochetă,
Şi zâmbeşte! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!
Femeie cu păr roşcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poţi fii de specială?
De ce stai în îndoială?
Femeie cu păr şaten,
Eşti motiv pentru refren
În al vieţii portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!
Femeie... oricum ai fi,
Eşti cea mai frumoasă... ştii?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubeşte... e mai bine!
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


...neoficial
... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.
... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.
... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.
... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Greşesc cei care spun că dragostea e oarbă; adevărul e că dragostea-i indiferentă la defecte sau slăbiciuni – pe care le vede foarte bine – când îşi închipuie că a găsit într-o fiinţă acel ceva ce o interesează mai mult decât orice şi care de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.
Andre Maurois în Climate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Am vrea să vedem în duşmanul nostru un adversar demn de noi şi aşa se face că, dintre toate dezamăgirile pe care ni le poate pricinui o femeie, dezamăgirea cauzată de rival este cea mai gravă.
Andre Maurois în Climate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Să iubeşti o femeie
Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti.
Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult,
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi.
Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii.
Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine cât şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri.
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să iubeşti o femeie
Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti
Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi
Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E, o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi,
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii
Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine dar şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri
poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mă iubeşti...
Sunt atât de fericită că vei fi cu mine,
De ziua femeii!
Cum n-aş preţui darurile tale de suflet,
Pe care, cu degete tremurânde, mi le vei dărui,
Când le ştiu valoarea?
Sunt de-o seamă cu dragostea pe care mi-o porţi,
Şi toate,
Ei, da, chiar toate
Sunt
Din
Coprolit!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- dragoste (vezi şi iubire)
- Dragostea nu este decât un punct luminos şi cu toate acestea pare că stăpâneşte timpul.
definiţie de Benjamin Constant
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!



Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi "zeul" mai are defecte, vezi că şi "vechitura" de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că "vechitura" e mai bună decât "prospătura".
Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!


"Îţi mulţumesc că m-ai aşteptat." e mai bun decât "Îmi pare rău că am întârziat." "Îţi mulţumesc că mă înţelegi." e mai bun decât "Îmi pare rău dacă nu are sens ce zic". "Îţi mulţumesc că vrei să-ţi petreci timpul cu mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă sunt plictisitor." "Îţi mulţumesc că m-ai ascultat" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă am divagat de la subiect." "Îţi mulţumesc că ai încredere în mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă te-am dezamăgit." Dacă vrei să spui "Mulţumesc", nu spune "Îmi pare rău."
citat din Yao Xiao
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


De ce-ţi pare rău?
... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.
... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.
... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.
... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea pare să fie cea mai rapidă şi totuşi cea mai lentă dintre toate împlinirile. Nici un bărbat şi nici o femeie nu ştiu cu adevărat ce este dragostea perfectă până când nu depăşesc pragul unui sfert de secol de căsătorie.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Duplicitatea, între sfinţenie şi destrăbălare
spune-mi că mă iubeşti. devedeşte-mi-o. fă-mă să te cred. dovedeşte-ţi-o
te iubesc. mai mult decât orice pe lume. mai mult decât viaţa
dacă e aşa cum spui atunci mori. ridică-te prin moarte
dar te iubesc. dacă eu mor cum ai să te mai bucuri de iubirea mea?
voi suferi, dar voi fi convinsă.
uite, aici ai pistolul. arată-mi că mă iubeşti.
am luat pistolul. şi-am împuşcat-o.
o iubeam prea mult ca să o fac să sufere
n-aş fi putut să o ştiu plângându-mă
strivindu-şi viaţa sub lacrimi
care e legătură între titlu şi conţinut?
mai are importantă?
toate balenele plâng când florile albe cantă în zori...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea nu poate fi gândită, dragostea nu poate fi cultivată, dragostea nu poate fi practicată. Practica dragostei, practica înfrăţirii îşi au locul încă în câmpul minţii, şi de aceea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu dragostea. Când toate astea dispar, atunci când dragostea intră în fiinţă, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti. Dragostea nu este cantitativă, ci calitativă. Nu spui "Iubesc întrega lume" ci, chiar şi atunci când iubeşti o singură persoană, ştii, de fapt, cum să iubeşti totul, întregul. Dacă nu ştim cum să iubim o singură persoană, dragostea noastră faţă de umanitate este falsă, fictivă. Când iubeşti, nu există nici unul, nici mai mulţi, există doar dragoste. Numai datorită existenţei dragostei toate problemele noastre pot fi rezolvate, şi doar prin ea putem afla împlinirea şi fericirea.
citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- îmbătrânire
- Îmbătrânirea nu este decât o deprindere rea pe care un om ocupat nu are timp să şi-o formeze.
definiţie clasică de Andre Maurois
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Este disponibilă şi traducerea în germană.

- căsătorie fericită
- O căsătorie fericită este o lungă conversaţie care pare întotdeuna prea scurtă.
definiţie de Andre Maurois
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

