Uluitori oameni, americanii ăştia! În comparaţie cu Parisul, unde la tot pasul, în fiecare dovadă de amabilitate din partea unui străin se simte umbra unui interes, sinceritatea, francheţea şi generozitatea acestui oraş (New York), ospitalitatea fără motive ascunse şi dorinţa de a-ţi veni în ajutor şi de a-ţi câştiga prietenia sunt pur şi simplu uluitoare şi, în acelaşi timp, înduioşătoare. Toate acestea, obiceiurile americane şi comportamentul oamenilor în general, mi se par foarte atrăgătoare – dar mă bucur de ele ca un om care stă la o masă acoperită cu cele mai mari minuni ale gastronomiei, fără să aibă nici cea mai mică poftă de mâncare. Numai perspectiva întoarcerii în Rusia îmi poate trezi din nou setea de viaţă.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare nouă cunoştinţă, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferinţă... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu ştiu ce este.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi ca din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să lucrezi tot timpul şi un artist care se respectă n-are voie să stea cu braţele încrucişate sub pretextul că nu are dispoziţia necesară... Am învăţat să mă controlez şi mă bucur că nu am luat-o pe urmele acelor colegi ruşi nerăbdători sau lipsiţi de încredere în forţele proprii, care aruncă pana la cea mai mică dificultate. De aceea, în ciuda faptului că au mult talent, produc foarte puţin.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori ale unui om se află în sufletul său... sunt toate sentimentele frumoase, forţa cu care se ridică ori de câte ori viaţa îl îngenunchează, spiritul liber, bunătatea, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, credinţa şi iubirea cu care se dăruieşte lumii... Iar fără aceste comori, până şi cei mai bogaţi oameni sunt foarte, foarte săraci...

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec printr-o perioadă foarte grea din viaţa mea. Nu intru acum în detalii, îţi spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar şi pentru tine, Modest, şi pentru toţi cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari şi mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forţele noastre. În ce mă priveşte, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, şi, dacă-mi lipseşte curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îţi dai seama cât de dureros este pentru mine să ştiu că oamenii simt milă pentru mine şi mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relaţie publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia turcească

1

Priveam acea ploaie turcească
Stând într-o cafenea
Cu oameni necunoscuţi,
Dar foarte simpatici.
Uitându-mă la vechiul obelisc
Şi la trecătorii fără umbrelă care alergau,
Mângâi continuu un pisicuţ care miaună,
Care îşi aşteaptă porţia de fericire carnală.
Ce-ar fi dacă aş întârzia la avion
Şi m-aş întoarce la această cafenea
Pentru a privi din nou
La ploaia turcească
În aşteptarea următoarei curse.

2

Sunt puţini câini pe-aici,
Iar pisicile – îndrăzneţe
Se freacă de tine.
Nimeni nu se întreabă aici
Cum să trăieşti.
Timpul se topeşte ca o baclava în gură
Parcă în ciudă,
Sau poate spre bine
Nu se poate suna
În Rusia
Mă simt piatră
La poalele muntelui.
Soarta mea
Şi obligaţiile faţă de cei apropiaţi
Sunt puţin importante.

Fără speranţă şi uşoară
E viaţa la Istanbul.

3

Scriu pe şerveţele
Stând în cafeneaua de lângă bastionul Sultanului Ahmed.
Altă hârtie nu există.
Cine-a mai văzut,
Ca cineva să vrea
Să mâzgălească cu litere cilirice
Hârtie turcească.
Mă întreb –
Pentru ce toate acestea?
Pentru noua mea fericire
Trecătoare?

4

Cunosc cele nouă trepte ale Istanbulului.
Ultima duce la banca mea preferată,
Poate cea mai discretă,
Cea mai scumpă.
Mă aşez pe ea seara
Şi privesc Bosforul...
Ce vreau să văd acolo?
Mă uit la luna plină,
La trecătorii întâmplători
Şi încep să înţeleg
Esenţa celor nouă trepte ale Istanbulului
care m-au condus, nu la bancă,
Dar pur şi simplu mi-a căzut în mâini o nouă carte
Despre viaţa pe pământ străin.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felix Mendelssohn Bartholdy rămâne totdeauna un exemplu de puritate ireproşabilă a stilului, o individualitate muzicală pronunţat conturată, care păleşte faţă de strălucirea unui geniu ca Beethoven, dar care se distinge în grad mai înalt de mulţimea de meşteşugari ai şcolii germane.

citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pot face foarte multe în acele mici fărâme şi resturi de timp, pe care le creează fiecare zi, şi pe care majoritatea oamenilor le ignoră, dar care, cu toate acestea, la sfârşitul zilei, nu vor reprezenta o deducere mică în viaţa unui individ.

citat clasic din Charles Caleb Colton
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că a-ţi câştiga existenţa nu înseamnă acelaşi lucru cu a-ţi câştiga viaţa.

citat din Maya Angelou
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a depăşi toate greutăţile actuale este nevoie de unitatea gândurilor şi acţiunilor, de disciplină a muncii, de spirit organizatoric. Fără de toate acestea, chiar şi cele mai atrăgătoare programe îşi vor pierde pur şi simplu sensul, vor fi zădarnice.

Mircea Snegur în Labirintul destinului (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,
nu mai are nici o valoare?
O! câte nu ar mai fi de spus pe această temă,
atunci când bat clopotele de adio
în cetatea dragostei, în turnul amintirilor ei
şi cum mai lacrimează inima de durerea despărţirii de cel drag.
Dar, ce să faci? te poţi împotrivi destinului? capriciilor lui, nici vorbă...
Voi trece si eu peste greul prag al despărţirii,
cum a trecut şi trece toată lumea, mi-am zis,
probabil este o probă necesară destinului omenesc,
dar voi trece frumos, să nu dărâm nimic din zidul amintirilor dragi,
doar nu sunt singura fiinţă
care a trecut prin furcile caudine ale dragostei.
Păcat, că oamenii în loc să-şi imunizeze reciproc sentimentele pentru a fi mai fericiţi în viaţă
şi le îndreaptă latent pe terenul comparaţiilor false.
Apoi, după ruptura legământului creştin,
când se trezesc la realitate, e prea târziu,
cioburile dragostei nu mai pot fi lipite
fără să nu se simtă cicatricele suferinţelor trecute
şi li se rătăcesc iluziile în care au crezut,
de nu mai ştiu ce vor cu adevărat.
Dar, probabil, că numai rănile sufletului
reuşesc să înţelepţească oamenii cu adevărat,
să-i apropie mai mult de Dumnezeu,
scopul suprem al spiritului omenesc,
păcat doar, că încrederea odată pierdută,
este foarte greu de recuperat,
iar cetatea dragostei odată lovită în orgoliul ei,
va sta mult timp cu jaluzalele încrederii lăsate în jos.
Timpul, vindecă rănile, dar cu ce preţ?
Unde dragoste nu e, fericirea este o imitaţie.
Oamenii răniţi din iubire îşi refac în timp viaţa sentimentală,
aşa cum furnicile îşi reconstruiesc furnicarul dărâmat de pasul rău,
dar teama de a nu fi răniti din nou, v-a mocnii tot timpul vieţii,
iar în turnul dragostei, redobândite oarecum,
clopotele fericirii vor bate mult mai prudent,
ca să nu trezească fantomele amintirilor rănite, ascunse voit.
Bat clopotele în turnul amintirilor,
În turnul vieţii,
dar ce minunat ar fi, ca ecoul lor să fie Divin.

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de uriaşe trebuie să fie corpurile acestea cereşti şi cât de neînsemnat este în comparaţie cu ele Pământul, teatrul pe care se joacă toate proiectele noastre măreţe, toate navigaţiile noastre şi toate războaiele noastre. O observaţie foarte pertinentă şi subiect de reflecţie pentru regii şi prinţii care sacrifică vieţile atâtor oameni doar pentru a-şi măguli ambiţia că ei sunt stăpânii unui jalnic colţ al acestui loc mărunt.

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au făcut din mine un funcţionar, şi încă unul prost.

Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată surorii sale (1863)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia unui destin

când dimineaţa tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă

visele par tot mai sinucigaşe
şi gropile tot mai comune
nopţile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineţi precare
şi seri tot mai sinistre

amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil

cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată

viaţa este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranţă
îndoială
şi certitudinea
unui destin

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunile sunt, cum se ştie, resorturile cele mai puternice ale acţiunilor omeneşti, şi poate nimic mare nu se creează în lumea asta fără pasiune. Dar, după cum ele pot fi motive de conduită care împinge mersul lumii mai departe, tot astfel ele pot deveni adevărate forţe ale iadului.

D.D. Roşca în Existenţa tragică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exsită printre contopiri nici una care să fi produs un sens nou din condensarea elementelor sale; acestea sunt puse în evidenţă de cea mai simplă analiză. Modificările şi înlocuirile trimit, asemenea cuvântului de spirit, la o formulă curentă şi familiară, însă ele nu exprimă prin ele însele nimic altceva, de regulă nimic valabil sau interesant. Prin urmare, pentru aceste "cuvinte de spirit" este valabilă dar prima concepere: ele sunt nonsensuri. Astfel de producţii, care s-au îndepărtat de una din caracteristicele esenţiale ale cuvântului de spirit, pot fi numite spirite nereuşite, sau pur şi simplu li se poate refuza calitatea de cuvânt de spirit.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Cred în Cuvântul ce-a venit să piară
Ducându-şi crucea până la sfârşit,
În timp ce ei credeau că Îl omoară
Pe Cel făr' de-nceput şi infinit.

Cred în Fiinţa Tatălui Părinte
Născută din femeie ca un om,
Să simtă carnea trupului ce simte
În genă, moleculă şi atom.

Cred că a fost Mesia şi minune,
Dar nu aşa precum credeau tiranii,
Căci Fiul Dumnezeului în lume
N-a coborât să lupte cu romanii.

Fără să am nevoie de dovadă,
De sacerdoţi, de temple şi de cler,
Mai cred apoi că S-a înălţat la Cer
Şi-am să-L mărturisesc fără tăgadă.

Crezând astfel în pace şi-n Lumină
Aceea ce cu focul nu te arde,
Mă închin numai la Voia cea Divină,
Din umbra crucii fără de stindarde.

Cred în Lumină Adevăr şi Viaţă,
Călătorind fără volum şi masă,
Spre veacul veşniciilor, acasă,
Unde lipseşte a spaţiului distanţă.

Mă închin la stele, univers şi floare,
Mă închin la cer, la apă şi pământ,
‘Naintea voastră îngeri oarecare
Şi oameni botezaţi în Duhul Sfânt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a putea să învăţăm mai cu uşurinţă constelaţiunile, vom începe cu cele cari nu răsar şi nu apun, numite circumpolare. Ursa Mare, sau Carul Mare e constelaţiunea cea mai cunoscută şi cea mai uşor de găsit pe cer, din cauza formei ei curioase. De obicei sunt cunoscute numai şapte stele ale Ursei Mari şi anume α, β, γ, δ, ε, ζ, η, dar stelele Ursei Mari sunt mult mai numeroase. Mai trebuie să ştiţi că cinci din principalele stele ale Ursei Mari şi anume β, γ, δ, ε şi ζ au aceeaşi mişcare în spaţiu, formează acelaşi sistem stelar, pe când toate celelate sunt străine de acestea cinci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!