Esenţa războiului constă în distrugere, nu neapărat de vieţi omeneşti, ci a produselor muncii omului. Războiul este o modalitate de a zdrobi în bucăţi, de a arunca în stratosferă sau de a scufunda în adâncurile oceanelor acele produse care ar putea fi, altminteri, folosite pentru a dărui maselor prea mult confort şi, în ultimă instanţă, prea multă inteligenţă. Chiar atunci când armele destinate războiului nu sunt distruse, simpla lor producere rămâne o modalitate convenabilă de a cheltui forţa de muncă fără a fabrica nimic ce s-ar putea consuma.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar patru moduri în care un grup conducător poate cădea de la putere. Ori cedează unei cuceriri din exterior, ori guvernează atât de ineficient încât masele se revoltă, ori permite apariţia unui grup de Mijloc puternic şi nemulţumit, ori îşi pierde încrederea în sine şi voinţa de a guverna. Aceste patru cauze nu se manifestă, de obiciei, individual, ci sunt prezente, toate patru, într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă o clasă conducătoare le-ar putea ocoli pe toate, atunci ea ar putea rămâne la putere definitiv. În ultimă instanţă, psihologia clasei conducătoare însăşi este factorul determinant.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa existenţei omului nu constă în tendinţa spre perfecţiune, ci în aceea de a fi gata să facă chiar un păcat de dragul fidelităţii faţă de cineva şi să fie pregătit ca în final să nu rămână cu nimic, un preţ inevitabil pentru că şi-a fixat dragostea asupra altei fiinţe umane.

citat din George Orwell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi.

Bertrand Russell în Impactul ştiinţei în societate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crea, indiferent ce (fiinţe, lucruri, emoţii), este un act religios în sine. Asta este esenţa universului. Asta este esenţa lumii. Asta este esenţa omului. În ultimă instanţă, asta este esenţa lui Dumnezeu, care este şi creatorul, şi creaţia sa, şi actul creaţiei.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi doreşti să ai parte de iubire, află că singura modalitate de a obţine iubirea constă în a o oferi. Cu cât vei oferi mai multă iubire, cu atât mai mare va fi iubirea de care vei avea parte. Singura modalitate de a oferi iubirea constă în a te umple până la refuz cu vibraţia ei, până când ajungi să devii precum un magnet.

citat din Charles F. Haanel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, să nu te dărui prea mult semenilor, că s-ar putea să te nărui.

calambur aforistic de David Boia (21 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între abstinenţă şi ortodoxia politică era o legătură profundă. Pentru că, altminteri, cum s-ar putea menţine exacerbarea obligatorie a fricii, a urii şi-a credulităţii tembele de care Partidul are nevoie la membrii săi? Numai încătuşând un instinct puternic şi folosindu-l ca forţă motrice. Atracţia sexuală era o primejdie pentru Partid şi atunci Partidul o pusese la lucru în folosul său propriu.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao reflectă etern Non-Acţiunea şi totuşi, nimic nu rămâne nefăcut de El. Dacă regele şi supuşii săi ar putea să practice Tao, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor rapid şi cu uşurinţă. Atunci, chiar dacă dorinţa de a acţiona nu este complet stinsă, în ei s-ar putea totuşi frâna spontan, datorită simplităţii fiinţei fără nume. Tao aduce lipsa de dorinţe. Fără dorinţe rezultă fericirea şi pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăşi şi va putea atinge Absolutul.

Lao Tse în Tao Te King, 37
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela: Unde mergem?
Nistor: Unde vrei tu; alege!
Adela: Hai în parc.
Nistor: Hai...
Adela: Cum vrei să mergem? Pe jos sau cu taxiul?
Nistor: Cum doreşti, sau cum crezi că ar fi mai bine. Desigur, pe jos, alături de tine, ar fi mult mai plăcut, doar e vară şi e cald, dar există riscul de a fi descoperiţi cu uşurinţă şi nu vreau să fim deranjaţi, deşi... Uite, ar fi totuşi o modalitate de a mă feri de curioşi... Ce zici, acum, cu şapca asta, mai pot fi recunoscut?
Adela: Ah, Nis, nărodule... Pentru mai multă eficienţă, trageţi-o mai bine pe ochi!
Nistor: E mai bine aşa?
Adela: Da. Dar ar putea fi şi mai bine dacă ai reuşi să te faci mai scund.
Nistor: Mai scund? Mi-ar plăcea şi mie, dacă s-ar putea, dar asta chiar e imposibil. Deci, rămâne varianta cu taxiul; bineînţeles, e mai rapid şi mai sigur.
Adela: Atunci hai cu taxiul.
Nistor: Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insurecţia, ca sancţiune ultimă a regulii de drept, rămâne singura modalitate de constrângere juridică împotriva deţinătorilor puterii politice, atunci când aceştia o încalcă într-un mod sistematic.

Grigore Geamănu în Rezistenţa la opresiune şi dreptul la insurecţie (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voce de femeie: Deoarece reprezintă o modalitate simplă şi evidentă de a ne diferenţia, sexul şi rasa au fost primele de care s-a ţinut cont atunci când oamenii au fost împărţiţi în superiori şi inferiori şi forţa de muncă ieftină pe care se bazează acest sistem. Vorbim despre o societate în care nu vor mai exista alte roluri cu excepţia celor alese deja sau celor câştigate. Chiar vorbim despre umanism.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta războiului e să prevezi limpede ce s-ar putea întâmpla.

citat din Yagyu Munenori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer omul de caracter fără prea multă inteligenţă, omului inteligent lipsit de caracter.

aforism de George Budoi din Caracterul în aforisme şi epigrame (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peleg Poaque

Caii şi oamenii sunt aidoma.
Am avut odată un armăsar, Billy Lee,
Negru ca o pisică şi svelt ca o căprioară,
Cu flăcări în ochi, gata de start;
Putea atinge cea mai mare viteză
Dintre toţi caii din Spoon River.
Dar chiar când te-ai fi gândit că nu mai poate pierde,
Conducând cu un avans de de cincizeci de metri sau mai mult,
S-a ridicat pe două picioare, a aruncat călăreţul
Şi a căzut peste el, care atârna de scară,
Făcându-l, pur şi simplu, bucăţi.
Vedeţi, calul era o fraudă perfectă:
Nu putea învinge, nu putea munci,
Era prea uşor pentru plug sau pentru tracţiune.
Iar când am încercat să-l călăresc – well,
A luat-o razna şi m-a ucis.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creedy: De ce ar trebui să am încredere în tine?
V: Pentru că este singura modalitate prin care vei putea vreodată să mă opreşti.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria e doar în lucrurile mărunte, cele care sunt distruse de marile filozofii ori de prea multă cunoaştere. Aşa cum nu mă pot bucura de cele mai multe discuţii pe care le aud, pentru ca am dobândit prea multă înţelepciune.

Anais Nin în Jurnal- Foc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită şi nu-şi va schimba esenţa,
pentru că orice piatră este şi rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!