Pentru mine, prietenul cel mai bun este soţia mea. Chiar aşa! Ea este cea căreia îi spun absolut orice, aşa cum îi spuneam în copilărie mamei mele. Suntem foarte apropiaţi. Ştie orice necaz de-al meu, indiferent cât de mărunt. Din '74, de când o cunosc, ea e mereu prima care ascultă o compoziţie nouă. Tot ce am compus de atunci, maldăre de piese, de musicaluri, de show-uri de televiziune, i le-am cântat ei. Mai vine câteodată şi strâmbă din nas şi spune că nu-i place. Şi mă enervez şi zic: "Bine! Bine! Gata!", că eu stau şi compun aici şi curg apele pe mine. Dar după o vreme, îmi cam dau seama că de fiecare dată a avut dreptate. Are sensibilitate muzicală, a făcut pian la liceul de muzică, deci nu e străină de arta asta. Şi are şi ureche muzicală.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelaţie a omului conştient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conştiente şi raţionale lucrurile acelea. M-am gândit aşa: nu voi putea face şi pian şi film foarte bine în acelaşi timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place şi muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film – spun film pentru că atunci nu ştiam că o să fac şi teatru – şi să răzbesc prin mine făcând film.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl către fiu

Vremurile-au scos la lumină tot ce-i mai rău.
Am întreţinut în zadar prosteşti speranţe,
Iar acum, când îl priveşti de sus pe tatăl tău,
Vezi, desigur, un om banal în orice circumstanţe.
Deşi nu mă suspectezi de inteligenţă
Şi te indispun glumele mele, ia seama,
Aminteşte-ţi când eşti prea plin de exigenţă:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

În ciuda tuturor gafelor pe care le-am făcut
Şi-n ciuda tuturor păcatelor – care nu m-au evitat,
A cusururilor pe care le voi fi avut,
Acest fapt rămâne limpede şi-adevărat
Şi-n apărarea mea mereu va sta.
Nu uita, te implor, ia bine seama,
Orice-ai gândi pieziş sau judeca:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

Chicoteşte pe-nfundate-n spatele meu
Privind pălăria, cravata sau bieţii mei saboţi.
Pe judecata mea să nu dai niciun leu.
Zâmbeşte când îmi asculţi părerile, cât poţi.
Spune, dacă-ţi place, că-s absurd şi-un pic nebun.
Dar, în pofida tuturor greşelile mele, ia seama,
Ţine minte toată viaţa ta ce-ţi spun:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

De când eşti pe lume – ani şi decenii, zile şi luni –
Ai avut parte de veghea ei, continuă şi-ntreagă;
De-o mână blândă alungându-ţi ai grijilor tăuni,
Iar iubirea ei te-a-nsoţit în lumea largă.
În fiecare zi şi-n fiecare noapte
Un înger te-a adorat, ţi-ai dat bine seama.
Deci, aminteşte-ţi că măcar o dată am avut dreptate:
Eu am fost cel care ţi-a ales mama!

poezie de Edgar A.Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

muzică

Muzica este o artă. Ea se ocupă cu studiul sunetelor muzicale. Sunet muzical este orice sunet care place urechii, spre deosebire de zgomot, care nu place şi de care nu se ocupă arta muzicală.

definiţie clasică de Nicolae Lungu în Gramatica muzicii bisericeşti "psaltice" - Studiu comparativ cu notaţia liniară, Noțiuni generale asupra muzicii (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar, spune-mi, Luci, înainte de a pleca, nu-i aşa că o iubeşti pe Lia? Spune-mi, e adevărat?
Lucian: Tu ce crezi?!
Maria: Nu, te rog, nu ceea ce cred eu... Ţi-am spus deja ce cred eu. Vreau însă să aud asta de la tine personal, pentru că m-aş simţi mult mai liniştită; ar fi ca o confirmare a afirmaţiilor pe care le-am făcut, o confirmare din partea ta a convingerilor mele.
Lucian: De ce crezi că ţi-aş spune ţie?
Maria: Te rog, Luci...
Lucian: Dacă insişti atât, fie, cedez... Da, recunosc: O iubesc; şi încă foarte mult, de la bun început, de cum am văzut-o... Poftim, e bine?! Ai aflat, direct de la mine. Deşi aş fi dorit foarte mult ca ea însăşi să fie prima persoană căreia să-i spun acest adevăr, nu tu, sau altcineva...
Maria: Sunt convinsă. Dar te rog, să nu-ţi pară rău că mi-ai spus mie mai întâi; eu oricum ştiam deja acest lucru, mi-am dat de mult seama, nu uita asta.
Lucian: Sigur. Sper să ai dreptate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfoniile mele reprezintă o muzică fără nicio temelie literară. Nu sunt un muzician literat. Pentru mine muzica începe acolo unde se termină cuvântul. O scenă poate fi tălămăcită în pictură, o dramă exprimată în cuvinte. O simfonie trebuie să fie înainte de toate muzică. Indiscutabil, s-a întâmplat ca în timpul când am compus o lucrare să apară câte o imagine în fantezia mea, dar elementul generator al simfoniilor mele este inspiraţia pur muzicală.

citat clasic din Jean Sibelius
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Acum, scumpă colegă, îmi faci deosebita plăcere sau onoare de a-mi acorda acest dans? Te invit să dansezi cu mine.
Lia: Nesuferitule! Toată ziua nici măcar nu mi-ai vorbit deloc, ba nici nu te-ai uitat măcar spre mine şi acum ai tupeul să mă inviţi la dans?! Cum îndrăzneşti? Nici nu mă gândesc! Aşa că, ia-ţi gândul!
Lucian: Hei, ia-o mai uşurel! Te rog, nu mă refuza... Nu şi la dans; nu ţi-am cerut prietenia, ca să mă respingi din nou. Te rog...
Lia: Bine... Deşi nu cred că ar trebui să-ţi accept invitaţia, nu după cum te-ai purtat astăzi cu mine. Ai fost cam nesuferit. Foarte!
Lucian: Fie, îmi pare rău. Asta voiai să auzi de la mine, da?! Bine, te rog, încearcă să mă ierţi, din nou, indiferent că am greşit sau nu, indiferent de ce-am spus sau nu, indiferent de ce-am făcut sau nu, indiferent de motivele pentru care m-am purtat astfel, pentru că... Ascultă, trebuie să mă ierţi! Rămânem... Colegi, nu-i aşa? Măcar atât. Să păstrăm între noi măcar această relaţie, de colegialitate. Te rog, încercă să mă ierţi, să nu mai fii supărată pe mine. Recunosc, am fost un idiot că m-am purtat astfel cu tine azi, dar iartă-mă, te rog! De câte ori vrei să-ţi mai spun? Ştii foarte bine că în topul preferinţelor mele, încă eşti numărul unu pentru mine. Ce spui?
Lia: Nu astfel tratează un adevărat cavaler domnişoarele, cum ai procedat tu astăzi cu mine, dar pentru că insişti, fie. Deşi... Topul preferinţelor?! Ce vrei să spui cu asta?
Lucian: Hai să formulăm altfel; lista priorităţilor. E mai bine aşa? Hai, iartă-mă, te rog! Cu orice ţi-aş fi greşit...
Lia: De acord, te iert, de data asta. Poate că doar ai greşit, superiorul meu coleg.
Lucian: Excelent... Dar nu-mi vorbi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi, prima dată dacă fumezi o ţigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existenţa umană. Nu-i ca şi când ai mânca. Este o treabă în plus şi nu poţi fi şi cu Dumnezeu şi cu fumatul. La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun că ţin posturi, se roagă şi le spun că: "Da, numai că pe acestea toate ţi le şi afumi". Cel mai bine este să fii liber. Liber de orice, iar dacă eşti liber de orice, eşti liber şi de fumat.

Teofil Părăian în Veniţi de luaţi bucurie (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulţumeşte de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici şi fii liniştită! E ca şi aprobată, cu toate condiţiile solicitate, pe care, sper, le-ai menţionat.
Diana: Poţi fi sigur că le-am menţionat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai şi altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile maşinii tale? De ce i-ai pus maşina ta la dispoziţie?
Traian: Pentru că aşa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Eşti inconştient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ţi dai seama că atenţia ta exagerată faţă de el devine suspectă?
Traian: Inconştient, zici?! Bine spus! Însă inconştient am fost în urmă cu mulţi, mulţi ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deşarte cu care mă amăgeai şi nu-mi dădeam seama că mă prosteai în faţă; nu şi acum! Acum nu sunt inconştient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziţie fiului tău cea mai bună maşină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ţi închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea ştie că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenţie exagerată.
Diana: Ba este! Gândeşte-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat maşina şi n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în dragoste

Nu ştiu ce-ar putea fi,
dar când o fată începe să-mi placă
foarte mult
nu mai am încredere în mine.

Asta îmi produce o stare de nervozitate.

Atunci nu spun ce trebuie să spun.
sau poate încep
să examinez,
să evaluez,
să calculez
ceea ce spun.

Dacă spun: "Crezi că o să plouă?"
şi ea răspunde: "Nu ştiu,"
încep să mă gândesc: Oare chiar mă place?

Cu alte cuvinte,
devin cumva un pic neliniştit.

Un prieten de-al meu spunea odată:
"E de douăzeci de ori mai bine să fii prieten
cu cineva
decât să fii îndrăgostit."

Cred că are dreptate şi, pe lângă asta,
pe undeva plouă, dau mugurii florilor,
iar melcii sunt fericiţi.

Cineva are grijă de toţi.

DAR

dacă o fată chiar mă place
şi devine foarte nervoasă,
şi deodată începe să-mi pună întrebări stranii,
şi se întristează dacă îi dau răspunsuri greşite,
şi spune anumite lucruri, cum ar fi:
"Crezi că o să plouă?"
şi eu spun: "Habar n-am,"
şi ea spune: "Oh,"
şi devine tristă
sub cerul Californiei, clar si senin,
mă gândesc:
O, mulţumescu-ţi, Doamne, e rândul ei de data asta,
nu al meu.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru gândul născut din cunoaşterea "eu ştiu" îi este cel mai greu să creadă că tu eşti veşnic nenăscut! Orice om trece prin perioade de "Hai să nu îi spun delicate" prefer să îi spun mâhnire şi chiar uneori suferinţă, ele sunt inevitabile şi ştii care e frumuseţea lor? Aceea de a te aducă la mine! Dar nu la mine ca şi formă - aceasta ar fi doar schimbarea unei închisori vechi cu una nouă - ci la mine ca şi libertate. Pentru că doar atunci când vii la mine ca şi libertate vii la tine, la adevărata ta fiinţă. E acelaşi principiu ca cel al puiului care îi place în găoace, dar ar vrea afară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doug: Ai fost într-o formă extraordinară în seara asta.
Pacey: Şi cât de praf sunt, ah?
Doug: Deci ce problemă ai?
Pacey (dă din cap): Nu am nicio problemă, Dougie.
Doug: Oh, haide, Pacey, te-am găsit beat criţă atârnat de un copac... Deci e vorba despre o fată cumva?
Pacey: Ce?
Doug: Bine, deci despre asta e vorba. Cine e?
Pacey: Ştii ceva, Dougie, nu e atât de important, bine?
Doug: Bine.
Pacey: Totuşi o să-ţi spun ceva. E foarte foarte enervantă.
Doug: Da?
Pacey: Da. Adică fata asta este incredibilă. Are o părere despre tot ce există pe planeta asta. Te lasă fără cuvinte.
Doug: Uau! Cu siguranţă este un coşmar.
Pacey: Păi nu chiar, nici chiar aşa. Trebuie să înţelegi. Fata e foarte inteligentă, aşa că de obicei are dreptate şi atunci când te contrazice, totul vine dintr-un suflet atât de frumos şi pur. Şi atunci cum ai putea să i te împotriveşti? Mai ales când faci pe deşteptul aşa ca mine.
Doug: E drăguţă?
Pacey: Da, e drăguţă. E foarte foarte drăguţă. De fapt e atât de drăguţă că am fluturaşi în stomac când o văd. Înţelegi ce vreau să spun?
Doug: O, da... Să nu laşi fluturaşii să dispară.
Pacey: Ce?
Doug: Poate că te întrebi ce e cel mai rău când îmbătrâneşti. Undeva pe drum se pierd fluturaşii. Aşa că, frăţioare, întrebarea e ce ai de gând să faci?
Pacey: Să fac?
Doug: Da, să faci. Adică chiar să faci ceva. Să acţionezi.
Pacey: Nu, nu cred că înţelegi cu adevărat gravitatea acestei situaţii, Doug. Vezi tu, dacă aş face ceva în legătură cu asta, e o mare probabilitate ca soarele să nu mai răsară, ca valurile să nu se mai înalţe. Pun pariu că e foarte probabil ca pământul să se crape şi Capeside să se transforme într-o gaură a iadului ce ar scuipa întruna monştri şi demoni care i-ar sugruma pe locuitorii acestui oraş, făcându-i să îngenuncheze şi să se roage pentru o revenire la zilele de dinainte de a face eu ceva. Cu asta avem noi de-a face aici.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Aşa nu-ţi place?
Lucian: Ba da; n-aş putea zice că nu. Arăţi foarte bine.
Lia: Ştiu că nu prea mă potrivesc cu costumaţia ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine şi aşa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurţi.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanţi, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar şi uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Eşti deci un pic băieţoasă, în privinţa asta?
Lia: De ce? Nu-ţi plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnişoară cu pantaloni!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!