Scandalul intenţiei

încă n-am învăţat
să păşim printre cuvinte
pieptul sticlos al intenţiei
scandalizată caută din priviri
capătul de lumină rămas
la aceeaşi înălţime a tăcerii
învăţată să locuiască cu chirie
în jumătatea strofelor
dispuse să devină
poem între poeme

silabele eroine ale realităţii
îşi cer răsplata să apară
în versuri aidoma actriţelor
cu dorinţe absurde ce se lasă
mituite la o adică
pentru a creea o stare de fericire
precară în actele unui scenariu
de care ne facem vinovaţi
în acelaşi timp
pe aceeaşi pagină muşcată
la colţuri de vechime îndoită
într-o infinită durere

încă n-am învăţat
să trăim printre cuvinte
recunoaşte şi zâmbetul meu
cu coatele goale
înfipte parţial în dicţionarul
deschis la fila 13
număr fatidic
în toată această frământare
interioară

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi plecare ca a trenului tragic din februarie, la aceeaşi oră, în aceeaşi frământare a gării, în acelaşi zgomot, aceeaşi fumăraie. Decât că acum era încă lumină, un amurg clar, de o infinită blândeţe.

Emile Zola în Bestia umană (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimativ sacrificiu

În acest moment de suspans
cuprins între rădăcinile gândului
ce se zbate în nuanţe fauviste,
cuvintele tale picură aidoma
cântecului ce te poartă în timp...
cu acea inocenţă primară
printre hohotele scrisului meu.

Unele cuvinte, cu aripi istovite,
îşi lasă cadavrele trupurilor prelungi
peste armonia iubirii
ţesută, ca o pânză de păianjen,
întinsă, ultimativ sacrificiu,
la picioarele clipei confuze care ne răneşte.

Alte cuvinte se nasc
dintr-o margine a rostirii
cu braţele pline de gânduri
rostogolindu-se-ntr-un zâmbet,
la sfârşit de poem sprijinit
pe albul paginii atacată
de fumul ţigării uitată-n scrumiera
uimită şi ea în plină zi de Crăciun.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi am profunde remuşcări pentru că am învăţat provocând altora durere, sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce am învăţat şi mai am încă de învăţat mulţumită oamenilor din viaţa mea.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-am născut

Universul a tuşit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înţepenise cu picioarele printre meteoriţi
şi nu mai vroia să iasă,
şi după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru şi mai împopoţonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
aşa că am ieşit nu din două, ci din câteva tusete
împrăştiate printre copaci
şi până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop şi tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
şi te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii şi degete,
te-am crezut şi am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
şi pentru că şi tu mă iubeai, în aceeaşi măsură,
şi-apoi într-o zi s-a făcut atâta linişte,
într-o zi universul n-a mai tuşit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naşte vreodată într-un alt univers,
înţelegând în sfârşit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
şi parcă temându-ne să ne recunoaştem, unul în altul,
şi de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deşi adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăştiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut să înţeleagă,
tu însuţi te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă ţină aproape,
apoi am deschis geamul şi parcă l-am auzit iar tuşind,
cât pe ce să zâmbesc şi să zic "să-ţi fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama şi tata cu braţe subţiri şi capete dezlânate,
eu am râs,
aşa m-am născut eu, de fiecare dată,
şi tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ţi-ai aduce aminte,
şi dacă nu-ţi aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste şi pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineaţă,
înainte să alergi la servici, înainte să-ţi leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut şi să-ţi spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i aşa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu eşti al meu şi vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi şi ne vom spune ultima şoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
şi dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârşit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbuşită în mine,
eu – tusea grea,
împrăştiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Zilele nu sunt nici pe departe o poezie...
Poezie e ceea ce ascundem din calea clipelor reci şi seci...
ca să nu ne moară sufletul...
Poezie e esenţa încă verde a inimii,
ce-a mai rămas din drumurilor desfrunzite de oameni...
Şoapte pe la colţuri de ziduri reci...
ascunse în spatele tarabelor deşirate de nimicuri...
E cântecul ce răsună sub clar de luna...
după ce ceasurile au bătut în miez de noapte...
Deseori poezia se ascunde de lumina zilei...
pentru ca zorii destramă visul...
la fel cum stinge stelele
împlinitoare de dorinţe vii...
Între apus şi răsărit curge viaţa...
cântec trist, cu versuri calde,
Versuri plânse, vărsate pe claviatura unui suflet...
Cuvinte şoptite scrise tremurând pe piele... şi puse pe muzică...
Poezii scrijelite cu inima pe suflete...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Printre atâţi telefantastici şi prolifici scriitori
Care astăzi sunt la modă pomeniţi până departe,
Iată vin eu păcătosul şi smeritul cu o carte
În speranţa c-o să placă la vreo câţiva cititori.
... Una simplă din cuvinte mai puţin sofisticate
Pentru suflete frumoase purtătoare de Cuvânt
Şi credinţă absolută în iubiri fără de moarte,
Ce vor dăinui de-a pururi şi în Cer şi pe Pământ

Cand a înflorit sărutul într-o zi la ceas de toamnă,
Prematur în slova scrisă a unui,, poet din flori"
... Cum a zis odinioară cea mai de cuvinte doamnă,
Astăzi dărui poezie pentru simpli muritori,
Iar de veţi găsi vreodată printre griji cotidiene
Acest mic volum de versuri odihnind pe noptieră
Sau pierdut printre bagaje pe meleaguri marţiene,
Veţi vedea că-n timp şi spaţiu veşnicia-i efemeră...
Numai dragostea-i perenă printre alte fenomene.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul femeii asistăm, încă de la început, la un conflict între existenţa sa autonomă şi cerinţa de a fi altceva; este învăţată că, pentru a plăcea, trebuie să caute să placă, trebuie să se transforme în obiect, să renunţe la autonomia ei. Este tratată ca o păpuşă vie şi i se refuză libertatea; astfel se conturează un cerc vicios; deoarece, cu cât îşi va exersa mai puţin libertatea pentru a înţelege, cu atât va găsi în ea mai puţine resurse, cu atât mai puţin va îndrăzni să se afirme ca subiect; dacă ar fi încurajată, ar putea manifesta aceeaşi vie exuberanţă, aceeaşi curiozitate, acelaşi spirit de iniţiativă, aceeaşi îndrăzneală ca şi băiatul. Aceasta se întâmplă adesea când unei fetiţe i se dă o creştere virilă; este cruţată atunci de multe probleme.

Simone de Beauvoir în Al doilea sex
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptare

acum e cald şi-mi pare
că n-am zăcut prea mult
în poezia asta
Isus a înnoptat
pe trei cuvinte
Doamne
şi n-am crezut că poate
cu zâmbetu-i ceresc
să mă înveţe iarăşi
lumina de-nceput

e cald
e bine
Doamne
se naşte-o altă lume
pe ziduri legendare
şi nicio prăbuşire
nu voi gusta de-acum
din unghiurile clare
eu voi iubi din nou
pământul
dar şi cerul
şi marea şi oceanul
din pieptul unui înger
ce s-a plimbat o vreme
prin visul meu albastru

e cald şi bine
Doamne
m-ai învăţat să cânt

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie. E foarte important de înţeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relaţie conştientă cu Liniştea. Din Oceanul Esenţei, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanţă cu alte unde, care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanţă. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conţine acele unde care au intrat în rezonanţă de frecvenţă. Această nouă formă se uneşte cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. După care, această nouă formă urmează acelaşi proces, până când se ajunge la forma finală a unei creaţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea eşti tu! Este zâmbetul tău sincer, este strălucirea ochilor tăi prin care pot vedea frumuseţea sufletului tău pur. Sunt fericită chiar şi atunci când ne aflăm în aceeaşi încăpere sau pe aceeaşi stradă, în acelaşi oraş sau în aceeaşi ţară! Fericirea mea este chiar şi când mă gândesc că trăim sub acelaşi cer! Fericirea mea eşti tu!

Raluca Chirilă în Înainte de a mă judeca
Adăugat de Raluca Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pământ şi cer

Neliniştea şerpuia printre frunze
Îşi desfăcea eşarfele de umbre,
Atârnandu-mi de priviri
Idoli de lut.
Doar o rază de soare mi-a întins
O frânghie să mă caţăr în sus,
Tot mai sus,
Şi n-am observat cum amurgul
Îşi ascuţea stiletul...
Şi eu atârnam între pământ şi cer.

poezie de Zeno Ghiţulescu din Dincolo de umbre (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul neîntâmplat

priveam rotundul Terrei
încercând să-i opresc răsucirea
ca să mă nasc mai repede
ochii întindeau trepte de piatră
înecându-şi lacrima în pântecul ars

căutam cifra 0 să mă sprijin de linia curbă
căutam să fiu o literă
sau zâna din basme
pana de scris a cuvintelor
născute-naintea mea

rostogolite-n oul de lut mergător
silabele m-aruncă printre cuvinte
câtă durere geme în coaja plesnită
câtă iubire suspină alt ou

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şcoala vieţii

pentru mine cerul e mereu deschis
şi Dumnezeu mă priveşte cu milă
m-a învăţat să nu fiu om proscris
ci să urmez credinţa de sibilă.

m-a învăţat să fiu mereu umilă
să nu mă las angrenată de zbucium
să-mi fie inima cu iubire utilă
şi-n suflet să răsune mândru bucium.

am învăţat să am un rost în toate
masa de scris să emane lumină
să lansez cuvinte în eternitate
să-mi zburde fericirea în albumină.

am învăţat să-i iert şi pe nebuni
sacre învăţături primesc de la străbuni.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpi

pe podul dâmboviţei
singurul felinar
e spart

veştile bune
numai în cutia flaşnetarului
care a dispărut
din centrul vechi

pe strada lipscani
aceeaşi aşteptare
şi-a tocit coatele
lipită de ferestrele
unui magazin
de perdele

nu ştiu să beau

sorb toate paharele
în care oamenii se scufundă

mimez o bucurie
pe care n-am înghiţit-o niciodată
de una singură

port fustă mini
între femei aidoma mie
dar nu sunt niciuna dintre ele

în dreptul băncii naţionale
au apărut
câţiva şerpi boa
înfăşuraţi în blănuri

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!