Olăneşti iubit

Pe coaste cu pomi, păduri
Şi o nesfâşită vale
Vezi case şi vile în jur
Mai sus, apele minerale.

Râul curge agale
Pe făgaşul lui în aval,
Oraşul e în sărbătoare,
Cu lume multă, furnicar.

Unii pleacă, alţii vin,
Să se calce în picioare,
Petrec concediul din plin
Şi beau apă de la izvoare.

Veniţi pentru odihnă
Şi de toate vârstele,
Se tot plimbă într-una,
Deşertând şi sticlele.

Alţii merg pe la izvoare,
Toate grupate la un loc,
Fiindu-le folositoare,
Uitând de necazuri şi de tot.

Hotelurile, bazele de tratamente
Situate în îngusta vale,
Toate-s puncte de agrement,
Tratament şi relaxare.

Izvorul douăzeci şi patru,
Mai la nord situat,
Este iubit de întreg natu,
De mii de suferinzi vizitat.

După un timp petrecut
De odihnă şi tratament,
Pleacă omul mulţumit
Cu un frumos reviriment.

Mulţi, din întreaga ţară
Se gândesc de acum la bilete,
Să petreacă în curând iară
Clipe în oraşul din poveste!

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Weekend

În parcul din Olăneşti
Este mare veselie.
Multă lume întâlneşti
Şi oameni de omenie.

Copilaşii mereu aleargă
Cu trotinete şi maşinuţe
Bătrânii şi ei pe gânduri
Fac socoteala la zile.

Unii pleacă la izvoare,
Alţii fug la tratament,
Cei rămaşi în continuare
Vorbesc despre weekend.

Că vacanţa a fost scurtă
De numai câteva zile.
Dacă era mai lungă
Petreceau şi mai bine!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La odihnă

În Olăneşti la odihnă
Plouă mai în fiece zi
Iau umbrela cu mine
Şi mă plimb pe unde o fi.

Excursiile sunt scurte
Râmnic, Cozia, Ocnele-Mari,
Aş vrea să urc şi pe munte,
Fiind greu pentru veterani.

Salina este mare,
Cu biserica în mijloc,
Zidită numai din sare,
Neavând piatră deloc.

Inhalăm ionii de sare
Cei astmatici şi suferinzi,
Vizităm tunelul mare,
Fără stâlpi sau ceva grinzi.

Şi ne mirăm cu toţii
De acest munte de sare
Unde veneau strămoşii noştri
Cu căruţe sau călare.

Scoteau grunjii şi plecau
Spre colibele îndepărtate,
Cu toţii se bucurau
Când puneau sarea-n bucate.

Unii mergeau la izvoare,
Cu apele lor minerale
Umpleau troacele, ulcioare
Şi plecau voioşi la vale.

Acum, ele îs ferecate
Şi apa se bea cu plată.
De unde atâtea păcate,
Uitând ce-a fost odată.

Pentru o gură de apă
Lăsată de Dumnezeu
Omul să nu o soarbă,
Neavând bani tot mereu.

Au pus CIF-uri la intrare
Păzite cu străşnicie.
Întrebându-ne oare!
De ce atâta făţărnicie?

Cu gândurile răvăşite
Fac apel la demnitari
Să ia aminte şi să nu uite,
Să fie mai umanitari.

Să ia pravilele străbune
Care au fost altădată
Ele pe atunci au fost bune,
Dar, au fost odată!

Cu cele cugetate,
Trecând timpul şi anii,
Poate voi, nepoţi, nepoate
Stârpiţi răul şi avarii.

Vino, dreptate, odată
Şi te împarte egal la toţi,
Să nu mai fie vreodată
Neam din neam de Fanarioţi.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Petrişor

Motto:

Petrică şi Petrişor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Ştiute sau tăinuite.
Care pleacă şi vin
Din Craiova sau Negomir.

Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord şi la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici şi buni.
Este satul lui Petrişor
Care este fermier
Iubeşte agricultura
Florile şi pomicultura.
Multă vreme a fost plecat
Din îndepărtatul sat
A uitat copilăria
Şi a îndrăgit milităria,
Încontinuu a lucrat
Până s-a pensionat
Şi ca să nu stea degeaba
A început omul treaba.
Sădind un pom, câte o floare
Până a ajuns grădina mare,
Are şi un solar cu legume,
Lăudat de multă lume.
Flori frumoase şi căpşuni,
Soiuri de trandafiri buni.
Când trece omul pe drum
Se îmbată de parfum.
Creşte în ogradă şi curcani,
Frumoşi, graşi şi dolofani,
Spre uimirea tuturor
Vrea să crească în viitor
O sută de dendoni*1 şi mai bine
Să-i vândă în piaţă şi la lume,
Tot aşa vrea alt solar
Cu căldură şi cu geam,
Să producă trufandale
Iarna, când e gerul tot mai tare.
Vrea şi struguri de masă,
Afuz-Ali, Cardinal şi Tămâioasă.
În vale, un eleşteu pentru sat
Cu crap, plătică, fitofag.
Şi pescarii pe al lui mal,
Alţii cu peşte pe grătar,
Când este vreo sărbătoare,
Să ne ureze şi cu pahare
Pline cu palincă şi cu vin,
Care se găsesc din plin.
În glasul cucului din culme
Şi al păsărilor din pădure,
Cintezele şi privighetoarea,
Înveselind toată valea.

Pedro, mereu îşi aduce aminte
De ce a fost mai înainte,
Plânge pe frate şi părinţi,
Pe vecie dispăruţi,
Se întâlneşte cu fraţii din sat
Pe care niciodată nu i-a uitat.
Merge pe câmp, culege flori,
Pe coastele pline cu pomi
La oameni pe a lor moşie,
Ce muncesc cu bărbăţie,
Este harnic şi priceput
Dar, are multe de făcut
Şi nu-şi iese din cuvânt
Spunând, că traiul e pe pământ,
Muncind cu cinste şi vrednicie,
Ele aduc bogăţie.

Să ai suflet de fecioară,
Să iubeşti ce te înconjoară,
Unii, poate că te înjură
Tu să nu le porţi de ură,
Cine-i harnic şi munceşte
Natura îl răsplăteşte.
Cu bunăstare şi sănătate
În casă având de toate.
Omul poartă al său destin,
Trăindu-şi viaţa din plin.
În rest totul este trecător,
Ca şi pasărea din zbor,
Că..., nimic nu iei cu tine
Decât un nume şi ce a fost bine.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne-a dovedit că această cale a iubirii este grea, pentru unii este mai uşor a urî decât a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, aşadar să mergem tot mai des la acest izvor să ne umplem inima de iubire şi s-o împărtăşim şi semenilor noştri. În lume este un singur izvor din care curge adevărata iubire, restul toate sunt izvoare otrăvite. Nu alergaţi la alte izvoare, căci, bând din ele, veţi muri.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul meu natal

Deschid fereastra sufletului către lume,
Şi văd un colţ de rai, cum altul nu-i,
Sub cerul înstelat de vremuri bune,
Comori spirituale de peste tot am adunat
Şi vreau să le împart în patru zări vecine
Şi să le dau un nume, cum alţii n-au mai dat.
#
În podul unei palme de pământ străvechi,
De Dumnezeu lăsat cu gânduri bune,
Pe umeri mioritici râvniţi de orice muritor,
O mică perlă citadină încet s-a ridicat.
E urbea mea natală, oraşul Cisnădie,
E liniştea-mi apusă în viitor,
Sub Sfânta piatră de mormânt.

Un loc ca din,, Poveşti nemuritoare"
Cu plaiuri înverzite şi brâu din falnici brazi,
Sub cerul unde se îngână doina cu izvorul
Şi cucii cu alte mii de păsări migratoare,
Un loc de basm, cu oameni harnici, buni şi dragi.

Aici, în urbea mea natală, cum alta nu-i în lume,
Oraşul meu sortit pe acest pământ,
Mi-am pus amprenta, destinată mie,
Aici, cu drag eu am copilărit şi încă mai sunt vie,
Aici iubesc, ce în viaţă mi-e mai sfânt.

Aici, am învăţat de toate,
Aici, m-am înălţat spiritual,
Aici, m-am regăsit întotdeauna,
Alături de români frumoşi şi sănătoşi moral.

Oraşul meu cu porţi străvechi şi binecuvântate,
La care tot străinul a bătut sfios,
Deşi portul şi limba le-au fost diferite,
Mulţi oameni ai oprit în timp,
Pentru un trai decent şi armonios.

Căci armonia vieţii omul o crează,
Omul sfinţeşte locul şi traiul vieţii lui,
Iar Dumnezeu a tot stăpânitor
Ne răsplăteşte mărinimos pe fiecare,
Cu tot ce merităm, iubim şi înălţăm.

poezie de Valeria Mahok (septembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la acest loc şi satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereţii şi acoperişurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În faţă cu biserica e şcoala. Iară zidirea cea mare, care se vede mai la vale, este primăria. Dacă satul nu ar fi atât de îndesat, ar trebui să ni se înfăţişeze foarte frumos. Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic. Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că copilaşii cu care se joacă înspre seară la laiţa cea de dinaintea casei sunt copilaşii lui. Unul dintre copilaşi, pe care l-a ridicat ca să-l sărute, îi fură pălăria din cap şi fuge cu ea năstraşnic. Măriuca deschide fereastra şi strigă: "Trandafirică al mamei, nu lăsa pe moş-tătuca cu capul gol". Moş-tătuca râde din toată inima; îi place gluma.... Un om din sat trece, le pofteşte "bună odihnă!" şi-şi zice: "Ţine-l, Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!"

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarului Mazăre ...care a concesionat o bună parte din parc pentru construirea unui Mall

Pe cel ce-n urbe este naşul,
Îl invităm să meargă-n faţă
În, singurul din tot oraşul,
Loc de odihnă şi verdeaţă.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Om politic drept și bun, Făt-Frumos și Moș Crăciun (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamnă lungă şi bogată
Cu ale tale roade
De lume eşti lăudată
Oferindu-i de toate.

Păpuşoiul este gata
Să închirieze porumbarul
Viile de pe coaste
Gata şi ele cu darul.

Pomii din livezi şi grădini,
Cu fructele parfumate,
Aşteaptă oamenii buni
Ca să fie recoltate.

Pe şesuri se văd tractoare
La arat şi semănat,
Pentru recolta viitoare,
Turmele vin la iernat.

Lumea este mulţumită
Şi lucrează cu ardoare
Aşteaptă şi-i pregătită
Pentru marea sărbătoare.

C-aşa-i datina străbună
De când omul s-a plămădit
Să lucreze cu voie bună
Şi să fie mulţumit.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenii sunt prin multe diferiţi între ei. Unii nu gândesc de loc, alţii numai prin trecut, alţii numai prin prezent, alţii numai pentru viitor, dar foarte puţini pentru toate la un loc! A trăi gândind pentru toate, înseamnă că vom avea şansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce va îmbunătăţi şi consolida prezentul pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greşelile trecutului.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i pe primul loc în viaţă?

Mulţi îmi cer să dau povaţă
Ce-i pe primul loc în viaţă;
Vor să le spun clar, tranşant,
Ce e cel mai important.

Unii spun că-i dragostea,
Ea pe primul loc să stea;
Însă, când îmbătrâneşti,
Nu mai poţi ca să iubeşti.

Alţii pun pe primul loc
Să ai din belşug noroc;
Dar norocu-i nestatornic
Şi la alţii pleacă zornic.

Unii, cum fac bogătanii,
Pun pe primul loc doar banii;
Dar ei griji ţi-aduc şi ură,
Şi vin hoţii şi ţi-i fură.

Poţi să ai noroc cu carul,
Bani să-ţi crape buzunarul,
Să iubeşti, ca Don Juan,
Sute de femei pe an,

Tu ascultă-aici la mine
Ia aminte şi reţine:
Geaba bani, noroc, de toate,
Dacă nu ai sănătate!

poezie de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (28 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Sorin Poclitaru, omul care dă fo(l)k

Sorine, eşti un binecuvântat,
Ţi-a dat ursita însuşiri - o droaie,
Cu care ieşi în lume, la bătaie:
Umor, talent la scris şi la cântat.

Puterea ta de muncă-i colosală,
Ai scris deja vreo douăzeci de cărti,
Ai mers cu folku-n nşpe mii de părţi -
Nu poţi a le mai ţine socoteală!

La piţeria ta-i întruna full,
Se-adună, din Humor, protipendada,
Făina-ţi este albă ca zăpada,
Şi nimenea nu pleacă nesătul.

Ai cel mai devotat, din lume, câine,
Cutreieraţi pădurea, curajoşi,
Amici pe viaţă, liberi şi vânjoşi,
Ce nu-s preocupaţi de ce-o fi mâine.

Femeile-ţi roiesc în jur, mereu,
Şi lucrul ăsta nu e de mirare,
Când ai întreg Humoru la picioare
Şi - inclusiv la propriu - eşti un greu.

Şi faima ta-i mai mare an de an,
În plus, eşti chipeş - ce zic eu, frumos! -
De-aceea sunt aşa invidios,
Al dracului să fii de piroman!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, omul nu mai este om

Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzeşte,
omu-n pământ putrezeşte.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.

poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tratament

În salonul de terapie
Este multă gălăgie,
Mulţi bolnavi cu lombare
Se plâng că-i doare
Şi în continuare vor
Câte ceva de ajutor.
Asistenta le vorbeşte
De parafină, că-i lipseşte.
Plec şi eu supărat
Şi... îi spun răspicat.
Ce vrei, scumpă duduie,
Doctoriţa, să ne tămâie?
Popa să se roage pe vecie
Şi tot nu ne mai învie!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!