Maidanezii

Mă trezesc în miez de noapte
Într-un vacarm de lătrături
Câinii vagabonzi în haite
Sunt veniţi de prin grădini.

Disputele sunt aprinse
Cu încăierări şi muşcături
Care nu pot fi stinse
Toţi, cu aceleaşi apucături.

Edili? Pe unde sunteţi
De nu veniţi la festin?
Ori vilele sunt departe
Şi dormiţi somnul din plin?

Staţi departe mai retraşi
Fără zgomot, nici ţânţari,
Ce vă pasă de oraş
Şi de ai câini hoinari!

Care au fost năpăstuiţi
De al nostru trecut,
Stăteau singuri în curţi,
Fără griji şi liniştiţi.

Răspunderea şi munca
Nu vă pun semne de întrebare?
Neliniştea noastră şi frica
N-o simţiţi şi nu vă doare?

Treceţi, domnilor, la treabă
Şi hotărâţi soarta lor
Cu adăposturi, hrană, apă,
Fiind ai noştri, ai tuturor.

Să nu mai avem urgie
Cu muşcături, spitalizare
Siguranţa noastră să fie
Un semn bun de revigorare.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români!!!

Veniţi, români! Veniţi de prin străini!
Sunt satele pustii, pe câmpuri cresc, ciulini,
Cad garduri de tristeţe si se dârâmâ, porţi,
Veniţi din depărtâri, veniţi acasâ, toţi,
Mai scuturaţi din cei ce-n frunte huzuresc,
Gem-n pâmânt străbunii, nimic nu-i omenesc,
Plâng mame ce sunt duse, la trudă-nstrăinate,
Şi prunci - ce cheamă-ncet în fiecare noapte,
Bătrâni ce se usucă de doruri, pustiiţi,
Veniţi români acasâ, grăbiţi-vă, veniţi,
Şi poate se mai aflâ, un Mircea, un Ştefan,
Sâ poarte spre izbândă pe ţarâ si pe neam,
Poate din cei plecaţi, în zâri departe - duşi,
E unul să ne scape de trântori şi căpuşi,
Să spele tricolorul de pulberea minciunii,
Să-i pese de amarul ce-a-mbrăcat românii,
Veniţi, români, acasâ! Pe hoţi sâ-i izgoniţi,
Veniţi! Vă cheamă ţara! Veniţi, români! VENIŢI!

poezie de Elena Caruntu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta
De fiinţele pe care le iubiţi departe,
Fără un braţ alături la stânga sau la dreapta,
Doar de pustiu deasupra având parte –

Să ştiţi că nu sunteţi singuri pe pământ,
Lumea-întreagă cu voi lacrimi împarte,
Câţiva pentru o noapte, două, alţii pentru
Toţi anii pe care-i mai au până la moarte

poezie de Vikram Seth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clăcaşul

I

Oh! legaţi pentru vecie
De pămîntul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru ;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.

Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi striviţi pe muncitor.
El şi fiii, şi soţie,
Boul, vaca şi viţei,
Toţi sunt zestre pe moşie:
Robi ai muncii, robi ai ei.

Sunteţi veseli cînd ne vindeţi
În arendă la cochinţi!
Camătă pe muncă prindeţi
Pruncilor de la părinţi!
Bătrîn, văduvă, copilul
Munca-le vă sunt datori ;
Şi sudoarea lor, suspinul
V-aprind setea de comori.

După ce, prin asuprire,
Stoarceţi, ca proprietari,
Veniţi iar, ca stăpînire,
Născociţi la biruri mari,
Ş-apoi v-aşezaţi pe jeţe
Jefuind ca dregători!
Zgripţori cu-ntreite feţe,
Jupuiţi pe muncitori.

II

Noi le suntem toat-averea.
Munca ne-o măsor cum vor ;
Fiii noştri l-e puterea,
Ş-aste mîini, comoara lor.
Ei trăiesc în nelucrare ;
Munca-ne de zece ani
Pun p-o haină de purtare,
P-un ospăţ, cu şarlatani.

L-a lor jicniţe, grînare,
Ca p-albine ne adun ;
Cînd sunt pline de mîncare,
De tot ce-are ţara bun,
Gonesc musca, înfund înfund uleiul.
Ne pun fum ca să fugim ;
Ei iau mierea, noi bordeiul
Gol ca palma lor găsim.

III

D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ş-o schimbăm pentru pămînt.
Mîncaţi voi ţărîna voastră!
Munca noi n-o dăm în vînt.
Şi, de vreţi s-aveţi cuvîntul,
De vreţi a vă domiri:
Este-al braţului pămîntul,
A-l lucra, nu a-i robi.

Pîinea, fierul o rodeşte ;
Tot cu fierul ne-o păstrăm ;
Ea e-a celui ce-o munceşte ;
Trîntorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între fraţi.
Nu vreţi? Ni-l ţinem cu pieptul,
Şi veniţi de ni-l luaţi!

poezie de Cezar Bolliac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Vă primesc pe toţi cu braţele deschise.
Veniţi oameni, veniţi stânjenei,
veniţi vise, veniţi lupi.

Fiecăruia dintre voi vă trebuie altceva, ştiu,
pentru voi mă pot face pământ,
râu cu dinţi feciorelnici sau pradă.

Pe toţi am ajuns să vă înţeleg,
vă trebuie tuturor hrană.
Din sângele meu se adapă bujorul sărbătoresc
şi limba lupului roşcovană sclipind.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din an în an

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moş Ajun,
E ger cumplit şi drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.

E veselie şi e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun!

Veniţi, veniţi de sărbători
Veniţi, veniţi cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Şi pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoşi,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni şi trecători
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

folclor românesc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românaş din Calafat: "Câinii vagabonzi din oraşul nostru sunt străini, sunt veniţi din Bulgaria: se cunosc după lătrat"

Dacă ar durea prostia,
Ar fi jale-n România;
Pentru cei din Calafat,
Ar fi chiar de ne-ndurat.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (28 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Domnul

Veniţi la Domnul mântuirii
La Acel ce munţii a întărit
Nădejdea mea ş-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăţie
Ce dealuri face a sări.

Veniţi, că Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Şi viaţa n-are nici un rost.

Veniţi că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut şi va lucra.

Veniţi la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniţi. că somnul face dulce
Şi boale vindecă de tot
Veniţi la El, veniţi la Cruce
Veniţi că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Şi car din nori nu şi-a făcut
Păcatul altul nu va şterge
Nu e putere - este lut -.

Veniţi căci ziua e aproape
Şi în curând El va sosi
Veniţi la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi

Câini vagabonzi au fost mereu,
Chiar şi când încă trăiau Dacii,
Dar astăzi ei o duc mai greu,
Că-şi împart hrana cu săracii.

epigramă de Paul Constantin (24 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un neam, aparţinem unei singure ţări, numită dulcea Românie. Iubiţi credincioşi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre româneşti. Ar trebui ca toţi să facem ce ne stă în putinţă, prin cuvânt şi prin rugăciune, să ştergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura ţară din Europa care nu-şi are toţi fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiţi fraţi basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceţi la Patria-Mamă, dar să nu veniţi singuri, ci să veniţi cu zestrea lui Ştefan cel Mare, ca să întregim neamul şi ţara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pui o mână de sare într-un pahar cu apă, nu mai poţi bea din acea apă. Dacă, însă, presari sarea într-un râu, oamenii vor continua să ia apă din el pentru a bea, a face mâncare şi a spăla. Râul este imens şi are capacitatea să primească, să îmbrăţişeze şi să transforme. Când inimile noastre sunt mici, înţelegerea noastră şi compasiunea noastră sunt limitate şi ajungem să suferim. Nu putem accepta sau tolera pe alţii ori defectele lor şi le cerem să se schimbe. Atunci, însă, când inimile noastre se extind, aceleaşi lucruri nu ne mai deranjează în niciun fel. În acest caz, avem o mulţime de înţelegere şi compasiune şi putem să-i îmbrăţişăm pe ceilalţi, îi acceptăm pe alţii aşa cum sunt şi apoi ei au cu adevărat şansa să se transforme.

citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul PSD-eilor

cu dedicaţie lui P. Stănescu

Veniţi, veniţi cu toţi în capitală!
Să-i omorâm pe cei ce nu-s cu noi.
Ce dacă ne sunt fraţi, mare scofală!
Pentru partid facem civil război!

Veniţi, veniţi să ne-apăram penalii
Cu arma la picior, cu glonţ pe ţeavă
Cu toţii pregătiţi de represalii,
Să demonstrăm că suntem de ispravă!

Pe toţi acei ce ne sunt împotrivă
Chiar dacă-n ţară sunt majoritari
Că ne sunt rude, prieteni, deopotrivă
Să-i înecăm în sânge, noi suntem cei mai tari!

Că suntem idioţi, inculţi ce mai contează
La vot noi scoatem morţii din morminte
Să moară deci cei care nu votează
Cu noi, pe dictatorul Dragnea, preşedinte!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu (24 iunie 2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deşarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenuşa arsă de-amintiri, de plumb şi foc,
Nu-i nimeni prin oraş să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc nişte răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Şi-o umbră beată mai coboară nişte scări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!