Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut atunci că se hotărâse să se retragă în acel adânc calm despre care vorbea. Credeam asta cu adevărat, căci adunasem dovezi cum că era o străină în acest loc: nu mânca, nu bea (şi nici nu dormea, după câte spunea), n-avea articulaţii, îi displăceau trandafirii şi muzica şi nu era plămădită din aceeaşi substanţă ca noi toţi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O particularitate a Aliciei H. era aceea că ea nu-şi extrăgea energia din hrană. Îmi amintesc foarte bine că am invitat-o odată la masă: abia s-a atins de mâncare, ca terorizată. Şovăia la fiecare îmbucătură şi sunt sigur că-mi făcea o favoare încercând să înghită câteva bucăţele de peşte sau nişte legume (nu cred să fi cerut vreodată carne). De fapt, îmi făcea mai multe favoruri: întâi, se afla acolo, cu mine; şi încă, trecând prin acea teribilă umilinţă care era la ea mâncatul. Era limpede că simţea pentru mine un soi de milă pesemne, dacă făcea toate astea. Iar eu îmi spuneam tot timpul: Doamne, nu se poate!

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.
Inspiraţia venea în urmă, desculţă.
Rămânea mereu în urmă,
Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din faţă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre basme

A fost odată-un băiat care nu făcea nimic pe fugă,
cu toate că tatăl lui era mai rapid ca o zvârlugă!
A fost odată-un rege foarte înţelept, nu doar bogat,
şi-un preot care trăia cum predica, nu făcea niciun rabat.

Un hoţ care împărţea tot ce fura la cei sărmani,
un banker care nu era îndrăgostit prea mult de bani.
Un savant cu inima la fel de mare precum mintea lui
şi,-n sfârşit, un poet care-ncerca să explice mie, ţie,-oricui,

ce este-un basm. Spunea, cât sunt pe-acest pământ,
nu-ţi face griji, tu dormi, iar pe mine lasă-mă să-ţi cânt.

poezie de Ignacy Krasicki, 1735-1801, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde ea se temea să pună piciorul, el se năpustea cu toată repeziciunea. Acolo unde ea se şovăia şi îşi făcea mii de griji înainte de-a trece la fapte, el trecea mai întâi la fapte şi apoi îşi făcea griji, dacă îşi făcea vreodată griji.

Elif Shafak în Cele patruzeci de legi ale iubirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că te iubeam sălbatic
La zeci de mii de mile depărtare.
Îţi trimiteam bezele peste mare
Îmi răspundeai în morse. Telepatic
Te auzeam în marea mea chemare.
Veneai pe jos şi-mi ajungeai tomnatic
Şi-aproape stins... el, calul din dotare
Păştea prin veacuri oala cu jăratic.
Şi se făcea că mă faceam că-mi pare
Şi se făcea că îţi vorbeam peltic,
Îţi înnodam la colţuri un batic
Creştea în tâmplă semnul de mirare.
Şi se făcea... din pură întâmplare
M-am deşteptat. (Nu se făcea nimic)

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos: Tu! Tu nu poţi să minţi! Aşa că spune-mi, marionetă... unde... este... Shrek?
Pinocchio: Păi, ăăă, nu ştiu unde nu este.
Făt-Frumos: Vrei să-mi spui că nu ştii unde este Shrek?
Pinocchio: Nu ar fi atât de inexact să presupui că eu nu aş putea să nu-ţi spun că este sau nu aproape parţial corect.
Făt-Frumos: Aşadar nu ştii unde e!
Pinocchio: Dimpotrivă. Este mai mult sau mai puţin posibil ca eu să nu neg în totalitate ideea că în niciun caz şi cu toată incertitudinea...
Făt-Frumos: Încetează!
Pinocchio:... eu ştiu sau nu unde s-ar putea ca el să nu fie, dacă acela este într-adevăr locul în care nu este. Chiar dacă el nu se află acolo unde eu ştiam că este.
(Porcuşorii împreună cu Omuleţul de turtă dulce încep să cânte)
Pinocchio: Asta ar însemna că eu chiar ar trebui să ştiu unde nu se află.

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putea spune nici măcar ce era ea însăşi, necum ce sau unde era Zeiţa. A trecut un delfin, un iepure negru, un arici. Voia să spună ceva şi nu-şi mai nimerea gura, cu toate că cineva o săruta delicat.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, planeta Proxima nu se putea zări cu ochiul liber; nici sistemul planetar din care făcea parte, ori galaxia în care se afla; nimic... De fapt, nici steaua Proxima Centauri nu se putea zări cu ochiul liber; ar fi zărit-o, probabil cu ajutorul unui banal binoclu, însă doar dacă s-ar fi aflat în cu totul altă parte a Terrei, nu în acel loc; după aceste gânduri, tânărul reveni, atât cu privirea, cât şi cu gândul, la preocupările sale, deocamdată, încă "pământene".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Aşa am ajuns la concluzia personală că Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiţă prinsă în cursă prin cine ştie ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esenţa ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât că merita să fiu nesăbuit şi să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un om mare. Dar de unde să ştiu asta dacă soarta nu ţi-a dat prilejul să îţi arăţi meritele? Ai venit să concurezi la jocurile olimpice, dar nu mai este nimeni acolo în afară de tine: câştigi cununa, dar nu victoria. Ai felicitările mele, dar nu ca un om puternic, ci ca unul care a dobândit consulatul. Ai câştigat o funcţie. La fel i-aş putea spune omului bun. Dacă nici o întâmplare mai dificilă nu i-a dat măcar o ocazie în care să-şi poată arăta tăria de caracter: te consider nefericit pentru că nu ai fost niciodată nefericit: nimeni nu va şti de ce ai fost în stare, nici măcar tu însuţi. Nimeni nu a aflat ce poate fi decât fiind pus la încercare: aşa se face că unii, ieşind singuri în întâmpinarea nenorocirilor, li s-au expus şi au căutat un prilej prin care virtutea lor, altminteri menită să se piardă în obscuritate, să strălucească.

citat celebru din Seneca
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău - el făcea ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atât.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!