Presimţire

Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Şi simte un gol, ca o sfârşeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Şi suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârşitu-i drastic,
O suferinţă neînţeleasă, ca o tortură în nesimţire
Neştiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimţire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţii matinale

Epuizat 's în dimineţi, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să şi-o fure
Şi-n ţepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.

Sunt visele întrerupte, ce nesfârşiri şi-adună
Şi, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliţi
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliţi.

Parcă şi mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Şi-un gust metalic naşte din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Şi cap buimac şi trup... din sor de poleială.

Atunci de-abia, din luciul ce-şi varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru şi de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevrut adiooo...

Refuz de amintire, de tristă consonanţă,
Cutremurând profund, organe-n rezonanţă,
Cu prăbuşiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înşurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâşie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deţinut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăştie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum şiş făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie braţe, tonus, ambiţie, voinţă
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputinţă
Ce lunecă avalanşă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârşit, nesperând reînceput.

E-un patru de la şcoală nespus nici la părinţi
Cuvântul "ad", de la, de scoatere din minţi
Cu rondurile puştii, găuri de glonţ şi-un "i"
Vizor, ce înfige ţeava "mortal", în loc de "a fi".

Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că şi flutur din stern şi-a luat... adio!

Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de şine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de aşteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
şi gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viaţă între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerşind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă şi drogul... s-o tresalte?!

E gara un repaos; antonim
doar clipă-ntr-un tumult-accelerat al vieţii
ce-aşteaptă trenul personal... dar anonim
neştiind nici câte staţii sunt, nici ce direcţii?!

E lumea parcă sinonim de-o gară
cu aşteptări, sosire şi plecare;
cu linii trase, drepte... şi urcat pe scără?!
... Sau stat la stop?!... C-aşa-i semnalizare?!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia sol a foii albe

Orice carte este-o boală
orice carte este-un leac
din nesimţire te scoală
chiar dac-ai dormit un veac

Orice carte este-un leac
ce te vindecă de moarte
clipe ai avut doar vrac
înc-un pas şi eşti departe

O şi dincolo de moarte
din nesimţire te scoală
sufletu-l pune deoparte
orice carte este-o boală

Orice carte este-un leac
eu scriind doar pot să tac

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţ

Trece pe uliţa, în praf scăldată,
Mereu cu capu-n jos, absent,
Împovărat de greu... Nu ştiu de-i fată
Şi nici de sănătatea-i... Nu e, evident?!
Frizează timp, putere,
În plină iarnă-i gol
Şi-aşteaptă de se cere,
Fără să ceară... un pol.
Stă veşnic în picioare
Şi-aleargă fără scrâşnet.
Rabdă tot cu sudoare,
E ager, tot un zvâcnet.
Oare cine-l aşteaptă
Târziu, în nopţi de trudă
Şi-n zori cine-l deşteaptă...
Cine de drag îi indrugă?...
Nici azi nu e-un răspuns;
E prea târziu, oricum...
Căluţu-a fost răpus
De-un stop, în piept... pe drum!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv...

... aştept, iresponsabil, mâine,
o nebunie în neştiut
-de parc-aş fi un câine
doar, lătrătorul mut-
neştiind despre cuvinte,
gol cap se năpustind,
naivitând cuminte
în trecerea fugară,
ce-ai crede-o veşnicie,
cum liniile-ntr-o gară,
la fel sperând să fie
şi viaţa; nu un azi,
doar după, un amânat,
trecut, uitat să arzi...
un biet handicapat,
naivul neînştiinţat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Când moartea îţi obţine râvnitul rendez-vous
-Din ceata nesfârşită, se dăruind ofrande-
Îi este doar rutină, sinistră, un "déjà vu"
La veşnica avidă... de flori rupte-n ghirlande.

Neostoită-i vrerea nefiinţei blestemate,
Ce-şi face din pieire un piedestal lugubru,
Topind tot ce-i creat cu greu... Calamitate,
Ce-un univers acceptă; să-l ţină pur, salubru.

Pe banda rotitoare, cu valţuri, suferinţă,
Mi-aştept coloana mea, mărşăluind pios
Să cad la cap ce-ntoarce, lângă alţii-n neputinţă...
Doar de-unul singur, singur, un părăsit sfios.

Nu ştiu de-o să mă-ntrebe de-am şi eu vreo părere,
Că m-am zbătut tot timpu-mi, să îi resping favoruri
-De-un nefiind, nu răspunderi, egal, fără avere-
De-o linişte promisă, de eroism, de onoruri!...

Ce-oi fi atunci în suflet, ce-aşteaptă şi el "liber",
Ce-mi las în tipar unic, detaliat clădit
Şi-mi pierd un trunchi c-o sferă, un uriaş de ciber
Ce-am strâns, probat... şi încă e plin de neîmplinit?!

E parcă împotriva naturii, cum se are,
Resuscitând mereu, vroindu-se eternă
Şi de-asta sper că poate şi moartea-i reciclare...
Şi-o zi, mă voi trezi din nou... cu cap pe pernă!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A revela ţie

Ce revelaţie trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simţit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit şi tot ce-i roşu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să mişte sau să-ţi strige, sau şoptească
Pe-ascuns, să-ţi dezgolească falsa mască
Ce-o porţi, o măsluind că nu se schimbă!?

Aşa-i o zi când brusc nu şti ce eşti
Şi răul ţi se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ş-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinereşti?

Cum, oare toţi au fost la fel deodat' pârâţi
De-o fără vină în trecere de timp, neştiind
Şi nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ţi fluieră pe margine... Nişte amărâţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece spirit

Crispare în trup a minţii indusă în filete
De simţuri îngrădite în strâns de răsuflare
Nedusă pân' la capăt, într-o întreruptă stare
De un confort pierdut, abrupt ori pe-ndelete.

Redoare de casant ce nu mai poat' să îndoaie,
De-un translucid sticlos doar traversând priviri;
Refracţie orbindă-n ecou cu zămisliri
De gând în ataşări, prelins cum gras de ploaie.

Rigid de nepătrunsul brusc asentimental
Ce-atingerea nu lasă nici finele amprente
Şi nici atinsu-n sine nu este realmente,
Doar testul virtual, pur imperceptual.

Cuvântul însăşi rare e, strâns picuri ca de gheaţă,
Scăpat prin arctic arc de dinţii doar în fantă;
Vorbă de-ngheţ pe-un abur cu-alunecuş de pantă
Ce nu permite urcuş prin viforul de ceaţă.

N-ar avea parcă sânge, e albăstriu de-azot
Circulând sacadat în stagnante negaţii
Fără speranţă a avea visate aspiraţii
De aţi aştepta dogori din alb, cald creozot.

Fugară apariţie-n mister de aisberguri
Cu neştiut volum şi neştiute rute
Frângând insesizabil, continuu întrerupte...
E-un rece personaj, cum lumânări din leduri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia greu de cap

Vai saracu' cap al tău
nu te-ajută când ţi-e greu
nu-l mai chinui matale -
crede-l sincer... chiar îl doare

epigramă de Daniel Lăcătuş (9 mai 2008)
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!