Dacă există un lucru care este străin pentru mine, este faptul de a face cumpărături de plăcere. Pe de altă parte, cred că este corect să-i onorez pe toți cei care crează lucruri frumoase pentru mine și le dă astfel satisfacție celor care mă văd purtându-le.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Când Ava Gardner se urcă într-un taxi, șoferul o recunoaște imediat, că e Ava Gardner. Se întâmplă la fel pentru Lana Turner sau Elizabeth Taylor, dar niciodată pentru mine; eu nu sunt niciodată Grace Kelly, ci doar cineva care arată ca Grace Kelly.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În politică, dacă ai greșit, demisionezi, iar dacă ai de ales între a fi mârlan și a câștiga, pe de o parte, și a fi om corect și a pierde, pe de altă parte, eu aleg corectitudinea. Referirile mele la etică și la o etică profesională au fost constante, inclusiv în campanie, și sunt convins că pentru mulți dintre oamenii care m-au ales acest lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi.
Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât știu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună și care servește misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care știu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Și cel mai tare este că deși uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mișc, devin din ce în ce mai angrenat și mai fericit cu ceea ce fac.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există multe ipoteze în domeniul științei care sunt greșite. Acest lucru este perfect în regulă; este deschiderea spre a afla ce este corect. Știința este un proces care se auto-corectează. Pentru a fi acceptate, ideile noi trebuie să supraviețuiască celor mai riguroase standarde de dovezi și examinări.
citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preț pe sărăcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens. Spiritualitatea este singura bogăție care i se poate întâmpla unui om. Ea conține toate celelalte bogății. Ea nu este împotriva nici unei alte bogății; ea este, pur și simplu, împotriva oricărui fel de sărăcie. Pe de-o parte, oamenii respectă sărăcia, iar pe de altă parte, vă îndeamnă: "Ajutați-i pe cei săraci!" Ciudat! Dacă sărăcia este atât de spirituală, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat în unul sărac. Ajutați-i pe bogați să devină săraci, astfel încât să fie spirituali. De ce să-i ajutăm pe săraci? Vreți să le distrugem spiritualitatea? A trăi în abundență este singurul lucru spiritual care există.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen și colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipsește ceva: tu. Nu ești aici și știu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat știi ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipsești. Și în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puțin așa cred. Și era foarte drăguț, iar eu l-am alungat și nu știu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la ușa mea într-o bună zi, dar nu este așa. Tu ești undeva în lumea asta și îți urmezi visele și eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viața. Și îmi este foarte greu să fac asta pentru că știu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situația asta, visatul cu ochii deschiși, fuga nu ne fac bine. Așa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea există? Și dacă există, cum de omul în loc să o lase să trăiască și să o cultive, face totul pentru a o ascunde, pentru a o însuși furând-o celor care au tot dreptul la ea?
Istoria este o poveste despre sclavie și libertate, despre eliberare și
emancipare, prevaricare și transgresiunea, războaie și lupte, care sunt motivate de ideea că, privându-i pe ceilalți de libertate, este mai ușor să-i îngenunchezi, să-i stăpânești pentru a-i menține într-o stare de perpetuă suferință, ceea ce face zborul din "colivie" spre libertate aproape imposibil.
începutul de la Cerșetori de existență, Ecce homo - Între Glorie și Ruină de Camelia Oprița (martie 2020)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este, desigur, o minciună ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună care este repetată în mod sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal și niciodată nu m-am dezis de acest lucru, ci l-am exprimat clar. Dacă există ceva în mine care poate fi numit religios, atunci acel lucru este nemărginita admirație pentru structura lumii, atât cât știința ne-a arătat-o până acum.
citat celebru din Albert Einstein (1954)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rolul subconștientului în viața ta financiară este că el îți asigură creativitatea, îți asigură motivația, entuziasmul, concentrarea pe obiectivul pe care tu ți l-ai propus. O greșeală frecventă pe care am observat-o la oameni este că minimalizează rolul emoțiilor, rolul creativității și al motivației atunci când vine vorba de bani. E ca și cum separă lucrurile. În momentul în care vor să se simtă bine și să aibă emoții pozitive, acele lucruri le scot în afara profesiei și astfel neagă faptul că viața lor profesională ar putea să le aducă satisfacție, iar această negare îi ține pe loc, pentru că blochează subconștientul din a face treabă și pe plan profesional. Dă-ți voie să cauți viața profesională în așa fel încât să îți placă atât de mult încât să se deschidă poarta subconștientului. Acesta te va ajuta, doar dacă ajungi să îți placă ceea ce faci. Ești creativ doar la lucrurile care îți fac plăcere, niciodată nu vei fi creativ când vine vorba despre lucruri pe care nu le suporți.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec printr-o perioadă foarte grea din viața mea. Nu intru acum în detalii, îți spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, Modest, și pentru toți cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari și mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forțele noastre. În ce mă privește, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, și, dacă-mi lipsește curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îți dai seama cât de dureros este pentru mine să știu că oamenii simt milă pentru mine și mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relație publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.
Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că cel mai mare păcat din lume este să aduci pe lume copii care au boli de la părinții lor, care nu au practic șanse să fie ființe umane, delicvenți, pușcăriași, tot felul de lucruri, însemnați astfel de când s-au născut. Pentru mine, acesta este cel mai mare păcat pe care oamenii îl comit.
Margaret Sanger în interviu (septembrie 1957)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există lucruri care stau în controlul nostru și există lucruri pe care nu le putem controla. Cheia unei abordări sănătoase este să putem face diferența dintre ele, iar apoi să avem curajul să acționăm în privința lucrurilor pe care le putem schimba și să aveam puterea să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba. Această acceptare nu este un lucru care se întâmplă pur și simplu, ci este rezultatul unui proces de lucru interior cu propriile temeri, convingeri, dorințe și nevoi.
Raluca M. Rusu. în Cartea "Acum o viață"
Adăugat de Doina M
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că este important pentru un regizor să inspire colaboratorii, să facă foarte clară viziunea și atitudinea sa față de piesă. Stau în fața lor și îi conving pe toți că fac parte din echipă, care are aceeași viziune, indiferent că este primadonă sau lucrează în spatele scenei sau face parte din orchestră. Fiecare este parte a unei mari echipe și îmi place ca toți să se simtă egali.
citat din Stephen Barlow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă deci există un principiu practic suveran și, în ce privește voința omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinței, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura rațională există ca scop în sine. Astfel își reprezintă omul în mod necesar propria lui existență și în acest sens el este un principiu subiectiv al acțiunilor omenești. Dar la fel își reprezintă și orice altă ființă rațională existența ei în virtutea aceluiași principiu rațional care este valabil și pentru mine; deci el este în același timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinței. Imperativul practic va fi deci următorul: acționează astfel ca să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altuia totdeauna în același timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.
Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă cu adevărat ceva e real, acel ceva te satisface pentru întotdeauna. Dacă cu adevărat ceva e Real, te împlinește, îți oferă bucurie, îți oferă această Ananda, această beatitudine pentru întotdeauna. Ceea ce este ireal, ceea ce este efemer și crezi "tu" că e real, de fapt îți oferă o satisfacție momentană și atunci ce vei face, păi "eu-l" trebuie să fugă într-o altă satisfacție și într-o altă satisfacție pentru că "eu-l" poate să reziste doar dacă se hrănește cu atenție.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este străbătută de impulsul antropofagic. Toți îndrăgostiții vor să înăbușe, să extirpeze, să elimine alteritatea supărătoare și iritantă care îi separă de iubiții lor; separarea de cel iubit este cea mai înspăimântătoare teamă a îndrăgostitului, și mulți îndrăgostiți ar face absolut orice pentru a înlătura definitiv fantasma despărțirii. Care este cea mai bună modalitate pentru îndrăgostit de a-și atinge acest scop, dacă nu aceea de a-l face pe iubit o parte organică a sa? Oriunde merg eu, mergi și tu; orice fac eu, faci și tu; orice accept eu, accepți și tu; orice mă contrariază pe mine, te contrariază și pe tine. Dacă nu ești și nu poți fi fratele meu siamez, fii clona mea!
Zygmunt Bauman în Iubirea lichidă. Despre fragilitatea relațiilor umane
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Toți oamenii încearcă să fie fericiți. Acest lucru e fără excepție, oricare ar fi mijloacele pe care le folosesc. Toți tind spre această țintă. Ceea ce face ca unii să meargă la război iar alții nu, este aceeași dorință care există în toți, însoțită de vederi diferite. Voința nu face niciodată nici cel mai mic demers decât spre acest lucru. Acesta este motivul tuturor acțiunilor tuturor oamenilor, până și a celor ce vor să se spânzure.
Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare nouă cunoștință, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferință... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) pe scurt, nu știu ce este.
citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că există o lege a unui echilibru, pe care noi în permanență o provocăm. Nu cred într-un moș cu barbă care să-i înghită pe toți mafioții și să dea picioare în fund celorlalți. Dacă Dumnezeu există așa, eu nu-l recunosc, dar asta este ceea ce se vede. Toți bandiții se aranjează, săracii nu au ce mânca.
citat din Nicu Covaci
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Deși am interpretat multe roluri, n-am avut niciodată ocazia să joc într-un scenariu scris special pentru mine. Este păcat, pentru că acestea sunt singurele scenarii care-ți dau posibilitatea să-ți dezvălui adevărata personalitate.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!