Când torni prea mult în pahar,
Preaplinul îți dă pe-afară.
Viața nu mai are har,
Sufletu-începe să doară.
catren de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Preaplinul paharului
Când preaplinul din pahar
Tinde să dea pe afară,
Viața devine coșmar,
Sufletu-începe să doară.
Stă-în puterea omului
Să îndure doar cât poate.
Preaplinul paharului
Poate să ducă la moarte.
poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața este permanentă.
Trăirea e vremelnică.
Prea puțin e evidentă,
E mai mult simbolică.
catren de Dumitru Delcă (5 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ce e prea puțin, n-ajunge.
Ce este prea mult, se strică.
Omul tot așa se plânge,
chiar și când din pom îi pică.
catren de Dumitru Delcă (16 iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ca un pahar de sticlă
Omul prețuiește viața
Fiindcă e prea scurtă.
Viața curge precum gheața,
Când este căldură multă.
Viața-i ca un fir de ață
Care prea ușor se rupe.
Ori, ca un vânt în față
Care-ți aduce gunoaie multe.
Viața-i un pahar de sticlă,
Când îți cade jos din mână.
De jos nu se mai ridică,
Se transformă în țărână.
E o pânză de păianjăn,
O suflă vântul și-o strică.
Ori este ca un leagăn
Care-n valuri te ridică.
Sunt valurile vieții noastre
Cu fapte bune și rele.
Cele bune-s flori în glastre,
Cele rele ne-aduc jele.
E bine, viața când o ai
Tu din plin s-o prețuiești.
Pe moarte să nu o dai.
Alta nu mai dobândești.
Viața-i ca o frunză-n vânt
Măturată pe cărare,
Când a căzut la pământ
Se veștejește și moare.
Și totuși, viața e perpetuă,
Dar nu pentru tine
Fiul o continuă
Și asta e foarte bine.
De sfârșit nu se sfârșește.
Deci are perenitate.
Ia aminte și gândește!
S-o trăiește cu demnitate!
Tu gândind la viitor
Copiii cu drag să-i crești!
Să le dai aripi de zbor
Că prin ei, și tu trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (28 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul țării mele
mult aur adăpostește.
Tezaur în vremuri grele,
când viața rău ne lovește.
catren de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au rămas singuri pe lume
Într-o casă din pădure,
acolo între castani,
Doi bătrâni, singuri pe lume,
trăiesc gârboviți de ani.
Singurătatea-i apasă,
viața lor e mai amară.
Nu mai pot ieși din casă,
nu mai știu ce e pe-afară.
Viața lor spre moarte suie.
Nu mai pot să vadă largul.
Copii n-au ca să-i mângâie,
Nimeni nu le trece pragul.
Când glasul lor se stinge,
cine îi va îngropa?
Cine oare îi va plânge?
Sau... fiarele-i vor devora.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2007)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu viața m-am prins de mână
Cu optzeci de ani în urmă cu viața m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deși timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut și de viață m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ținem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viața, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărți. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărți, cu copiii mei de mână.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri
Eu în bogăție,
nu am excelat.
Nici în sărăcie,
nu am înotat.
Până când să plec în moarte,
viața mea a fost
nici prea, prea, nici foarte, foarte.
Am trăit cu rost.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de ce
Nu știu de ce viața, nu ține mai mult,
Nu știu de ce ața, repede s-a rupt.
Nu știu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu știu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, dușmănie are.
Nu știu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu știu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu știu de ce teama, de lumea neștiută,
Atunci când trecem vama, toți oamenii o uită.
Nu știu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am dat seama, prea târziu
Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.
poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună mare
într-un pahar cu apă.
Praf și pulbere.
haiku de Dumitru Delcă (noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patru întrebări
De ce lumina îl părăsește pe om?
De ce îl acoperă "noaptea" rece și hâdă?
De ce soarta îl face din om neom?
De ce uneori viața este mult prea crudă?
Sunt întrebări pe care, de mult eu mi le-am pus,
Sunt întrebări la care, încă mai aștept răspuns.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să nu îmi pară viața
că este prea scurtă,
în zori, dimineața,
soare mă sărută.
catren de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ața mai tare ca viața
Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viața
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ține ața.
Contractul l-am parafat,
Și eu și viața deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.
După un timp am capotat
Amândoi. Și eu și viața.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar ața.
De unde se vede că ața
Rezistă mai mult ca viața.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima, izvorul vieții
Inima, izvorul vieții,
Mereu trebuie să bată,
De vrem zorii dimineții
Să-i vedem când se arată.
Neîncetat să pulseze
Sângele, hrană a vieții.
Răul din noi să-l dreneze,
S-avem girul tinereții.
Când moare s-o resuscităm.
Viața din nou să apară.
Sufletul să înzestrăm
Cu o nouă primăvară.
De la vânt și de la soare
Să-i dăm aer și lumină,
Dacă vrem să nu ne doară
Motorul care ne-animă.
Așa vom trăi mai mult,
Ne vom bucura de soare,
Vom dăinui pe pământ,
Omenirea nu dispare.
poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă un sfat
Cât este în viață, pe om să-l lăudați!
Nu când este rece în sicriu.
În zadar cu lacrimi îl udați.
Va fi deja, mult prea târziu.
epigramă de Dumitru Delcă (12 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vrei să zbori, nu te apropia prea mult de soare! Îți poți topi aripile.
Dumitru Delcă (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul la stână
Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.
Măgărușul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.
Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Și prin lujerii de mure
o târăște în pădure.
Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul și bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.
Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un pește
și-n pădure o tulește.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!