Știu că mă-nsor la vară, dar mie-mi trebuie diseară.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Concluzie
Am învățat să spăl, să cos,
Să pregătesc fripturi cu sos,
Să plimb copiii-n cărucior.
De toate știu... Pot să mă-nsor!
epigramă de Ion Vladimir din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între prieteni
- Fata-mi place, e cochetă.
Am decis: cu ea mă-nsor.
- Cum e, blondă sau brunetă?
- Nu știu, e la coafor.
epigramă de Olimpia Todoran-Gabor din Epigrame cu și despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vară, vară
Vară, vară și iar vară,
Taberele-s pline,
Toți copiii stau afară,
Iar profesorii-o duc... bine.
epigramă de Vasile Iușan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu știu
Pasăre mică-n pomi pierdută,
tu cînți de acolo nevăzută.
Din graiul tău cu vocea mică
Îmi pari aproape-a fi cît o furnică.
Ai fost lăsată singură în toată
Această nesfîrșire depărtată,
Plăpîndă, trecătoare și amară,
Și nu știu de trăiești pînă diseară.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980 (14 august 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moarte de-o vară
Azi sunt mai aproape de tine
Și-atât de departe mă văd,
Ți-aș spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii și prăpăd.
Ce iarnă se naște din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-așteaptă diseară,
Iar vântul mă mușcă, turbat.
Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte și-o mare
Se ceartă pe-un colț de apus.
Ți-aș spune că totu-i himeră,
Dar asta o știi, evident,
Noi suntem pierduți printr-o eră
Fugită din timpul prezent.
Și-i gheață la geamuri, ca-n basme,
Și parcă aud un colind,
Ce zi țintuită-n fantasme,
Ce moarte de-o vară pretind.
poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt în 79
(pentru cine nu știe
e un troleu
între gara de nord
și cartieru-n care stau vitejește)
ți-am luat mărțișor la romană
sper să-ți placă
mie-mi place
(a plăcea
o disensiune aș spune
dacă nu m-aș întinde
către somnul tău asfixiat
în care dansăm
printre părerile orașului
despre cum funcționăm)
ți-aș mai spune ceva
poate diseară
dacă n-am să uit
deocamdtă am să tac
și în mine
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce o să spui diseară...
Ce o să spui diseară, biet suflet singuratic,
Tu inimă-ofilită, diseară ce vei spune,
Acelei preafrumoase, preablânde și preabune
Ce cu privirea-i sfântă te-a înflorit tomnatic?
Vom pune orgoliul nostru să-i cânte osanale
Nimic nu prețuiește porunca-i delicată,
Ființa ei de aburi profund e-nmiresmată
Și ochiul ei ne-mbracă-n luminoase-odoare.
Și fie că-s în stradă în plină veselie,
Ori fie că e noapte și neagră sihăstrie,
Parfumul ei în aer dansează ca o boare;
Iar uneori vorbește și spune: "Sunt frumoasă
Și poruncesc de dragu-mi oricine să iubească
Frumosul! Sunt asemeni Preasfintei Născătoare!"
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Știu, în inima ta sunt numai vară
Știu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Și nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlnești pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coșuri pline,
Nici vorbe înțelepte, nici țurțuri de gheață translucizi;
Totuși te-am iubit atâta vreme, și-am făcut-o bine,
Încât mai simți și azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, și eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poți întâmpina alți fluturi și noi flori, mereu
Și iarăși când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ți cauți, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ținuturi sau în altă climă.
sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sper că n-ai uitat...
Am sunat la ușă și am așteptat...
Ai uitat de mine, sau te-am supărat?
Aveam două cărți, să îți dăruiesc,
Că și mie-mi place, dacă le primesc!
Vei veni la prânz, sau, poate diseară
Să fim împreună, ca odinioară?...
Spune-mi însă dacă, ceva te reține,
Și, voi adormi, cu gândul la tine.
De ești obosit, să te odihnești.
N-am să te mai sun, până te trezești,
Acum te las, am de colindat,
Mâine vii la mine! Sper că n-ai uitat.
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet!
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cânta-voi diseară un trup de femeie
Cânta-voi diseară un trup de femeie,
Ce picură-n suflet... sfințite plăceri
Și-aruncă-n abisuri a focului cheie,
Păstrând visătoare, iubirea de ieri.
Din boabe de rouă voi face cărare,
Romantice clipe răstorn spre apus,
Speranțele-s toate turnate-n pahare
Și-n brațele vieții, pica-voi răpus.
Cânta-voi diseară un trup de nalucă,
A buzelor șoaptă ce arde-n cuvânt,
O inimă care, de dor se usucă
Și ochii ce cată, mereu, spre pământ.
Plutirea eternă, îmi fulgeră cerul,
De bat orologii la margini de-amurg,
Când vântură vântul nebun, efemerul,
În pagini nescrise, cu tine mă scurg.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cânta-voi diseară un trup de femeie
Cânta-voi diseară un trup de femeie
Ce picură-n suflet, sfințite plăceri
Și-aruncă-n abisuri a focului cheie
Păstrând visătoare, iubirea de ieri.
Din boabe de rouă voi face cărare,
Romantice clipe răstorn spre apus,
Speranțele-s toate turnate-n pahare
Și-n brațele vieții, pica-voi răpus.
Cânta-voi diseară un trup de nalucă,
A buzelor șoaptă ce arde-n cuvânt,
O inimă care de dor, se usucă,
Și ochii ce cată, mereu, spre pământ.
Plutirea eternă... îmi fulgeră cerul,
De bat orologii la margini de-amurg,
Când vântură vântul nebun, efemerul,
In pagini nescrise, cu tine mă scurg.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerire
Să fiu sincer mie-mi place
Să mai merg la crâșmă-n sat,
Însă nu știu cum se face
Totdeauna... mă-ntorc beat.
epigramă de Vasile Iușan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vulpe pe dealuri
și totuși a fost vară fierbinte
a fost vară cândva
nu știu dacă ieri s-a sfârșit
sau acum două veacuri
țin minte doar
că amurgul se despletea
nu știu dacă am murit atunci
sau în flăcări
a fost o iubire cândva
toamna se-nvârtea ca o vulpe
pe dealuri
și-o pădure se înroșea
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diseară la amiază
Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunța un preț de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea șansa să locuiască într-o casă
Elefanții își vor spune unii altora glume omenești
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci
Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile orașului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe șesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuți zburând în formații deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca își va recăpata ochiul dar își va recăpăta și brațul
Populația albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În fața Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein
Fete în bikini fac plajă la lumina lunii
Cântecele populare sunt cântate de țărani autentici
Galeriile de artă deocheată sunt interzise persoanelor de peste 18 ani
Poeziile poeților sunt în Top 20
Există job-uri pentru toată lumea dar nimeni nu le vrea
Pretutindeni pe alei liceeni îndrăgostiți se sărută la lumina zilei
Pretutindeni în cavouri uitate morții vor îngropa liniștiți pe cei vii
și
Tu îmi vei spune că mă iubești
Diseară la amiază
poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
mă-nsor cu Janos
în familie discuții
despre etnie
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vară, vară...
Cum e vară iar în țară
Toate prețurile zboară,
Numai noi, să recunoști,
Stăm în cuib ca niște proști.
epigramă de Gavril Moisa din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu
știu, știu că pot face focul oricît de mic după ce apa dă în clocot,
știu că oul mai proaspăt pus la fiert se lovește de fundul cratiței,
știu că trebuie să trag fărașul repede ca să pot mătura gunoiul în el,
știu că acul se bagă în ață mai ușor decît ața în ac,
știu că cearceaful se calcă mai întîi pe margini,
știu că nu am avut bărbat să mă știe
și nici copil să mă știe de mamă
știu că e doar o convenție socială
căsătoria
și mersul minutarelor înspre dreapta,
așa, ca roțile mașinilor pe care bărbații le iubesc,
ca soarele la o fereastră deschisă către miazăzi
știu că zahărul cu măsură
ține florile mai mult în glastră,
dar nu totdeauna...
știu și asta
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Folkistul speră la o schimbare (Semnal M ,,Într-o nu știu care seară")
"Într-o nu știu care seară",
Într-o nu știu care vară,
Circula o veste bună,
Că Guvernu-i jos... de-o lună.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La restaurant
Hotărât sunt să mă-nsor,
Că mă simt așa străin...
Toți cu "jumătatea" lor,
Eu doar cu-o juma' de vin!
epigramă de I.St. Bogza din Palatul de Justiție (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Convingere
Amice, nu mă-nsor anume
La gându-acesta strașnic țin
Că doar așa vor fi pe lume,
Cu două soacre mai puțin.
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!