Corabia mare, şi valuri mari o bat.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eminescu...

. vine-un alai întreg de somităti

să scuipe idealuri

să tulbure singurătăţi

de nemişcate valuri

vine alaiul disolut

crispând a zâmbet ura

sfidând Românul Absolut

esenţa noastră, Pura

ţin cuvântări a câtă oară

şi bat şi bat şi bat mătănii

mai bat şi joc subtil de Ţară

de Neam

de Naţiune

Genii...

poezie de Iurie Osoianu (15 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat la usa ta

Trebuie sa deschizi!
Bat odata cu
Oamenii de mare.
Trupul meu de soare,
Amestecat cu alge,
Ineaca intunericul
Crescut din colturi
De lacrimi.
Am haina bucati
Si coada ochiului
Coloana a infinitului.
Deschide o data!
S-ar putea sa plutesc
Prin existenta
Ca un spasm violent
In valuri de scrum.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarg în valuri –
corabia pluteşte-n
bătaia lunii

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia vieţii-mi grea de gânduri
De stânca morţii risipită-n scânduri
A vremii valuri o lovesc şi sfarmă
Şi se izbesc într-una rânduri-rânduri.

rubaiat de Mihai Eminescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de Dumitru Delcă (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia cu zei nătângi

Armele vor un cont mai mare
şi dulci promisiuni se-amână
şi se mai rup bucăţi din soare
şi noi am vrea să ne rămână.

Prin forfota de griji nomade
secolu-şi face loc pe brânci.
Şi foamea ca un şoarec roade
corabia cu zei nătângi.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Any Drăgoianu, autoarea volumului "Corabia Albastră"

Corabia când se va duce-n larg,
De-ar fi să-şi piardă ultimul catarg,
Toţi pescăruşii epigramei noastre
O vor salva din valurile-albastre!

epigramă de Laurian Ionică (2009)
Adăugat de any
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se scrie o simfonie?

Se ia o Mare de tăcere,
Şi de vântoase-un florilegiu,
Zefirul naşte un arpegiu,
Din vălurele pasagere,

Un vânticel mai răsărit,
Tăcerii faţa o preface,
Din valuri ceva mai vivace,
Într-un alegro-nsufleţit...

Apare-apoi, ca din senin,
O ditirambică furtună,
Ce din tăcere face strună,
Smulgând al valului suspin,

Apoi din nou bat alizee,
Şi fruntea Mării-i descreţită,
Tăcerea toarce liniştită,
Din valuri mici, o melopee...

Dar vijelia iar s-abate,
Într-un fortissimo sonor,
Ce umple-al liniştii decor,
Cu valuri mari şi înspumate...

Tăcerea ţăndări se fărâmă,
Un clocot este Marea toată,
Vuieşte-a sunetelor gloată,
Şi munţii parcă se dărâmă...

Din tobe tunete răsună,
Tăcerea fierbe în delir,
Dar brusc, un fantomatic fir,
De pe meşteşugită strună,

Tăcerea Mării o preface,
În dulce melos liniştit,
Din nou e valul potolit,
Şi fir de adiere tace...

E acalmia ce vesteşte,
Vârtejul ultimului val,
Prelungi acorduri de final,
Şi simfonia se sfârşeşte...

Pe Mare vântul nu mai bate,
O clipă liniştea-i deplină,
Dar curmă starea cea divină,
Aplauzele meritate...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nisipurilor

Călătoreai pe apele iubirii
în mângâierea unui vânt uşor
ce te-ndrepta, pe calea fericirii,
c-un suflu calm, spre-un ţărm atrăgător.

Te-ai alintat, în micile balansuri,
pe valuri de tandreţe şi de vis
ce îţi păreau mirificele dansuri
din vremi descrise-n foi de manuscris.

Şi ţi-a plăcut, dar mersul tău pe mare
ţi s-a părut prea singur şi prea lin
şi ţi-ai dorit mai mult, ai vrut cu-ardoare,
furtuni aduse de un vânt străin.

Când au venit, te-au avântat pe valuri
ce te-au îndepărtat de calea lui,
departe de iubire şi portaluri,
purtându-te sălbatic şi haihui.

Iar vechiul vânt, acum, nu te mai vede,
iar de ar face-o n-ar şti niciun chip
de-a te aduce-n mare şi nu crede
că te ajută-n marea de nisip..

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul vremii

Eroii nu se bat în piept
Cu gesturi mari, cu gesturi mici.
Nu-ntotdeauna cel ce-i drept
E izbăvit dintre pitici.

Ca să ajungă până-aici,
Cuvântul vremii înţelept,
Cu gesturi mari, cu gesturi mici,
Nu s-au bătut eroii-n piept.

A fost un drum şi drumul drept
Nu-ţi lasă dreptul să abdici.
Cel bun, de-i fulgerat în piept,
E sărbătoare la pitici.

Cu gesturi mari, cu gesturi mici
Eroii nu se bat în piept.

sonet de Nicolae Dragoş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie [A gray day]

Nu-s pescăruşi, căci ziua-i cenuşie,
Iar ceaţa-i peste soare draperie.
Parâma geme, pânza e vioaie,
Puntea-i udată bine de o ploaie,
Valuri lovesc necruţătoare-n chilă,
Corabia se zbate, instabilă.
Dar marinarii strigă-n ceaţa deasă
Şi cântă veseli, fiindcă nu le pasă
Că vântul suflă cu sălbăticie
Şi că pe mare ziua-i cenuşie.

poezie de Ruby Archer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare de ceaţă

Ceaţa este în ceaiul meu
Nările îmi sunt gâdilate de aburii fierbinti
O mare de ceaţă se apropie încet de mine
Duşmanii mei, porumbeii, s-au pus la adapost
Presiunea îmi face oasele să doară

Şi eu, corabia, troznind din toate cuiele
Mi-am întins velele
Şi am tăiat cu sabia zidul de aburi
Pe punte, marinari, slinosii marinari
Beţi şi leneşi
Visează sirene

Şi eu, corabia, timidă şi uşoară
Aleg linia cerului sa eliberez aceasta carcasă
De perna ceţii

poezie de Iulia Gherghei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă. În nici o epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi deoarece asigurarile omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţă duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună...

Corabia vieţii
ne poartă
pe valuri
de mătase
spre portul
speranţei
unui vis
aparte...

Şi prin furtuni
de gânduri
ne apropiem
de maluri,
să ne pictăm
pe pânza clipei
nenumărate idealuri...

poezie de Viviana Milivoievici (6 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri

Stau pe plajă-ntinşi la soare,
Un flăcău şi-o fată mare;
Cum lăsatu-s-a-nserarea
Mare mai era doar marea.

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

pe corabia cândva conopidă marină.
S-au înfruptat din ea
valuri cu mustăţi de azimut fluştiuratic.
Nisipăria stelară îi coase odăjdii
din galbenul putred
al direcţiilor toarse de nemărginire.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Vin stihii din largul zării
stârnind valuri pân' la nori
şi ascund în fundul mării,
din vapoare, mari comori.

Ochii văd, sufletul cere,
pentru-o oră de plăceri
ale inimii unghere
ţin ascunse mari dureri.

Cine n-a putut, din mare,
ca să pescuiască tot?
Sunt dureri, în inimi, care
niciodată nu se scot...

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!