Am învins depărtările!...

am învins depărtările
veşmântate în iarna cu lucruri
răsfrânte spre noi înşine
într-o limbă uitată
sub lespedea arsă de albul timpului
capcană cu tălpile rătăcite
pe zăpezile vieţii

umbra ta mi-a fost călăuză
nedezlipită prin adâncimea luminii
unde am sperat să te găsesc
omul jucăuş cu umerii pregătiţi
să-mi sprijine cântecul
cum portativul sprijină sunetul
atins de glasul încercănat în cheia sol

cuvinte nomade mă strigă pe nume
şi trag de mine spre dansul rotund
cât arena inimii tale
prinse în imnul pieirii
printre acute note
întrun registru mai puţin sonor

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pasărea Liră sau doar instrument?

Lira din adâncul haosului,
căzută pe drumul spre nicăieri,
cântă cu sufletu-i negru romanţa,
compromisul, tăcerea, nemângâieri.

Noaptea-şi ridică, oarbă, cortina,
arătându-se lumii pline de glorii
zideşte manolic în aeru-nalt
pasărea Liră din false victorii.

Eşti cuvântul nomad pe zăpezile vieţii?
O capcană cu tălpi, răzvrătit - rătăcite?
Orizontul alb-astru la-nălţimea tristeţii?
Eroină căzută-ntre toţi vinovaţii?

Halucinaţii cu mâini abia-naripate,
se zbat, ameţite, să-ţi împlinească zborul...
lovind pianul de albul clapelor despuiate
rămas în total dezacord cu decorul.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătasea luminii

Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
ştiu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
şi risipesc aroma înserării.

Mătasea luminii şade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ţi faci intrarea-n visare
cu glasul subţire de greieri.

Pe cărări neumblate respiră frunzişul
ca într-o fântână izvorul,
de şoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
aşezând inima în vocale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâme de amintiri

Adun din firele de nisip
urma paşilor de timp
şi lacrimile mării.
zorile-mi deschid visul
spre cântecul de chitară
unde ziua mă vrăjeşte
cu razele soarelui şi murmurul vântului
în gând îmi înfloreşte primăvara
între noi doi e doar melodia
care ne leagă,
pluteşte pe portativul vieţii
pe note dulci-amare
rătăcim prin lume
prin anotimpuri fugare
păsări albastre ne însoţesc călătoria
vreau să devin iertarea
la capătul de hotar
unde steaua ta va răsări
din fărâme de amintiri.

poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul

într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanţa
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra paşilor pierduţi
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu ştiu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereţi
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculţ de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul toamnei

Plouă trist peste zâmbete seara-n octombrie
şi uşile se-nchid cu plecări printre ziduri
uitate de timp şi de ferestre.
Pe portativ au mai rămas lângă cheia sol
trei do de jos
imitând vântul şi suspinul din pernă.
Drumul s-a întins cât o pădure desfrunzită
de la un timp la încă o amintire
aproape veştedă.
Dinspre apus urme de paşi către
mine desenează umbra îmbrăţişării tale
de azi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangou printre amintiri

Mi- e dor să dansez tangoul cu tine
Sub bolta-nstelată spre care privesc,
Vreau briza-nserării uşor să ne-aline
Pătruns sunt de tine... atât te iubesc.

În note suave să batem noi pasul
Să strângem în braţe durerea din noi,
Să cânte vioara, s-aud contrabasul
Să fim o fiinţă în dans amândoi,

Coboară în ringuri lumini milenare
În sunete tandre chiar clipe-nvelind
M-apropii în taină pe note stelare
Sfârşit de emoţii spre tine venind,

Mi- e dor să dansez tangoul cu tine
Prăpăstii ne leagă prin punţi cu suspin,
Întoarcere-acasă pe note divine
O simt cum mă arde de parcă-i venin,

Deci vino cu mine pe ringul de dans
La tâmple zăpada încet să topim,
Să facem volute adânci, în balans
Să cânte vioara cât noi ne iubim,

Ajunge iubito cu lungi despărţiri
Te uită în urmă cum timpul goneşte,
Tangoul e dansul eternei iubiri
Al clipei supreme ce-n veci zămisleşte.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăsesc

Te regăsesc printre cuvinte,
Mereu te duci... şi iarăşi vii,
În noaptea patimilor sfinte
Ca un izvor... de nebunii.

Strâng depărtările năuce
Şi le aşez ca-ntr-un festin
Oricât ar fi, de zăbăuce,
La un rever... şi aşa puţin.

Vei înţelege... şi vei crede
Tăcerile când desfrunzeşti,
Delimitându-te... de verde
În dimineţi... nepământeşti.

Spre înălţimi, seducătoare
Mă-ndemni, a ridica priviri,
Spre albul trupului de floare
Scăldat în rouă... şi-n zefiri.

Te regăsesc, într-o poveste
Şi-ntr-un poem uitat, aprins,
Ce lumii-ntregi a dat veste
Că braţele, mi te-au cuprins.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul gândului

Nici nu ştii cât dor
cuvintele tale
din prea puţinul
pe care-l avem
în lumea cu drumuri
deschise
spre zborul pescăruşilor
primăvara este acolo...
printre fulgii ce cad
în albul zilei
mergem pe valul vieţii
unde furtunile dispar
bucuriile ne învelesc
în file de poveste.
Să dăm contur urmelor
prin fiorul întâlnirii
să ascultăm muzica inimii
dăinuind în timp
până la popasul gândului tău.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul gândului

Nici nu ştii cât dor
cuvintele tale
din prea puţinul
pe care-l avem
în lumea cu drumuri
deschise
spre zborul pescăruşilor
primăvara este acolo...
printre fulgii ce cad
în albul zilei
mergem pe valul vieţii
unde furtunile dispar
bucuriile ne învelesc
în file de poveste.
Să dăm contur urmelor
prin fiorul întâlnirii
să ascultăm muzica inimii
va dăinui în timp
o veşnicie -ntreagă
popasul gandului tău

poezie de Maria Ciobotariu (2 ianuarie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul pământului

Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care-mi eşti leagăn, cămin şi mormânt,
Ridică spre focul aceleaşi stele
Credinţele tale, credinţele mele.

Evlavie ţie, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun,
Păstrând pietre scumpe din vremile acele,
Comorile tale, comorile mele.

Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voi fi vrednic ţărâna să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să creşti viorele,
Iubirile tale, iubirile mele.

Din clocotul inimii strânse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci,
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splen

Păşeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furişată, pe urma melei sorţi
Agăţătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje aţipite, cu lacăte la porţi.

Vechi amintiri mă devorau flămânde
Şi auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi

Şi parcă te zăream la capătul aleii,
Subţire ca un vis, din candeli fumegând
Şi parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.

Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând acelaşi nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2007)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seara vieţii

Spre seara vieţii miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.

În seara vieţii noastre depărtarea creşte,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are şa,
Umbra de sub noi, subţire, se topeşte.

Asta-i seara vieţii searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munţii au apus,
Doar adâncimea creşte în braţele de urs
Ce-aşteaptă-n sânul lui o căprioară.

Mă doare ceasul serii ce scârţie în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai aşteptăm vioi
Să dăruim viaţa pe-un mugure în schimb!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul gândului

Nici nu ştii cât dor
cuvintele tale
din prea puţinul
pe care-l avem
în lumea cu drumuri
deschise
spre zborul pescăruşilor
primăvara este acolo...
printre fulgii ce cad
în albul zilei
mergem pe valul vieţii
unde furtunile dispar
bucuriile ne învelesc
în file de poveste.
Să dăm contur urmelor
prin fiorul întâlnirii
să ascultăm muzica inimii
va dăinui în timp
o veşnicie -ntreagă
popasul gandului tău.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!