Pântecele se umple şi cu paie şi cu fân.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergătură

Călătorule,
Primul tău pas – pântecul femeii,
Ultimul – al pământului,
Celelalte popasuri – pântecele somnului,
Ceilalţi paşi – Alergătură
Pentru pântecele tău.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un ţăran îşi umple hambarul cu fân, va avea parte de şoareci. Dacă îl lasă gol, va avea parte de actori.

citat din Walter Scott
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dragoste de după o lungă aşteptare

Miroase-a paie proaspăt secerate
Şi-a fân de-abia cosit de prin livezi,
Pe lungi poteci, de flori înmiresmate,
Îţi vine să te duci să nu te vezi...

Miroase-a tine, proaspăt secerată,
Iubita mea, e tot ce ţi-ai dorit;
Ca-n timpul secerişului, odată,
Cu tine să mă simt un om iubit.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firicel de fân cosit

Firicel de iarbă verde
Sărut ochii cui mă vede
Şi guriţa cui mă vrea
Ca să fiu mireasa sa!

Firicel de iarbă deasă
Te-am îngrijit langă casă
Şi-acum toamna îmi eşti fân
Cu parfum de pus în sân!

Firicel de fân cosit
Mă îndeamnă la iubit,
La cântat şi la horit,
Doru-n zare să-mi trimit...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul despre proverbul "se caută acul în carul cu fân"

Destin ciudat, cumva păgân
Şi înţelesu-i cam profund
A stat într-un car cu fân
Şi-a intrat un ac în fund.

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

- Mai ţii tu minte când dormeam în fân,
Şi deseori te mângâiam pe sân?
- Mai ştiu, Ioane, dar un bou netot,
Mi-a-nfulecat un sân cu fân cu tot!

epigramă de Mircea Constanda din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Mântuitorului

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.

Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.

Din slăvi un înger coborî:
"Fiţi veseli" - îngerul le-a spus
"Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!"

Păstorii veseli, în oraş
Spre staul cu paşi iuţi porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.

Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Isus Christos.

El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!...

poezie clasică de Ion Creangă
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţi de stepă

Atunci va rămâne un orăşel de lemn
cu un omoplat străpuns de săgeată
sau cu un înger altfel decât îngerii
întorcând ornicul sângelui nostru
în faţa acoperişului de fân - oblic de suspine.

Şi va rămâne satul - cu acest zeu de paie
în cuie ţintuit de uşa altarului
ca să aibe ce rumega în zori
căluţii stepei

Dar va pleca de-acolo născătoarea
ducând subsuoară un mic cimitir
iar câinele va pleca şi el
lingând seminţele şi înăbuşitoarea sudoare
a urmelor umane.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este mult până la Betleem?

Mai este mult până la Betleem?
Nu, ţineţi-o drept aşa.
Vom găsi grajdul
Luminat de-o stea?

Putem vedea pruncul?
O întrebare,
Dacă ridicăm drugul de lemn
Putem intra-năuntru oare?

Puteam atinge vietăţile de-acolo –
Viţel, asin sau oaie?
Îl putem zări pe Isus
Cum doarme în culcuş de paie?

Dacă-i atingem mânuţa,
Vom trezi cerescul pui?
Va şti c-am venit de la mari depărtări
Doar de dragul Lui?

Măreţii regi au daruri scumpe;
Dar noi, din tagma cea săracă,
Ţi-aducem prinos zâmbete şi lacrimi mici –
Sperând că or să-ţi placă.

Maria trebuie să plângă
Pentru toţi copiii cei trudiţi;
Aici, pe pătuţul Lui de paie,
Dormiţi, copilaşi, dormiţi.

Domnul, în braţele mamei Sale,
Bebeluşii în iesle cu fân şi cimbrişor
Dorm, cum dorm cei care şi-au împlinit
Toate dorinţele din inima lor.

poezie de Frances Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândirea, dacă nu umple stomacul, umple în schimb creierul.

citat clasic din Alberto Moravia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncarea umple burta, lectura umple sufletul.

aforism de George Budoi din Aforisme (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum conştiinţa ne umple de teamă, la fel ne umple de încredere în noi înşine şi în alţii.

citat celebru din Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E băiat hrănaciu, pântecele ca coşu'.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - fântâna pe care o umple cerul, atunci când n-o mai poate umple pământul.

aforism de Ionuţ Caragea din Fântâna care-şi bea singură apa - volum în pregătire (2023)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritualul cu orice preţ, lipsit de simţul umorului, se umple de ridicol şi umple anturajul de jenă.

aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A umple ceasul, a-l umple şi a nu lăsa nicio crăpătură pentru regrete - aceasta este fericirea.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pântecele se satură, dar ochii niciodată.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pântecele se satură, dar ochii — niciodată.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

A umple ceasul; a-l umple şi a nu lăsa nicio crăpătură pentru regrete, aceasta este fericirea.

definiţie celebră de Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de viaţă

ceva din mine se rupe, hălci de vise sunt smulse şi-azvârlite
timpul se dilată arătându-mi profunzimea eternităţii
şi din cele mai îndepărtate unghere, de dincolo de mine
răsună hohotele întunericului
luaţi spaimele astea ce mă sufocă
ridicaţi aşteptările astea ce se târâie în genunchi
lăsaţi-mi cerul cu soare, cu ploi, cu întrebări
ochii mei vor să vadă, cerul gurii vrea să simtă
şi pântecele, pântecele ăsta deja mort
spera să poarte un prunc, cândva
alo, alooooo, 112, salvarea, poliţia,
mă aude cineva?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!