Unde nu sunt boi, ieslele sunt curate.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ce frumoși sunt copiii când le cad picături de cer în ochi; au privirile curate precum îngerul eminescian, "acel înger palid cu privirile curate"...
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
La balcic
unde sunt turcii?
unde sunt tătarii?
unde s-au înhumat cafenelele?
unde bat iaurtul bulgarii?
unde e regina maria
debarcaderul, grădina botanică, inima
ferecată-ntr-o amforă?
unde
e tonitza și acuarelele? dar
cine sunt eu să împung
cu vârful creionului-minaret, ascuțit
de o briză puțin cețoșată,
clipele
viețile dumnealor
stelele?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cidalizele
Iubitule pe unde
Ni-s oare? - În mormânt:
Loc mai frumos le-ascunde
Mai fericite sunt!
Sunt lângă îngeri toate,
În cer albastru, sus,
Și laude curate
Spun Maicii lui Iisus!
Fecioară înflorită!
Mireasă albă, tu!
Amanta parăsită
Și veștedă acu!
În ochi odinioară
V-au râs adânci vecii...
În cer v-aprindeți iară,
Stinse, lumești făclii!
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Unde sunt fântâni
sunt și oameni
Unde sunt inimi
sunt fântâni de palme
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea mea, este profesia mea, cea care mi-a dăruit afecțiunea publicului. "Băile" mele de mulțime, fie că sunt pe o scenă de teatru sau pe un peron de gară, sunt în apele curate ale sincerității și afecțiunii reciproce.
citat din Florin Piersic
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt singur
Obârșiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.
Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.
Umbra-alături ia ființă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din neființă
mărturii că nu sunt singur.
Vulturi din robie scapă
și se-nalță; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.
Focuri sunt și e credință.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruință:
nu sunt singur, nu sunt singur.
poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă țuc...Mendeleevic
Vă țuc dulce-picant pe neuroni
Pe gândurile cele mai curate
Care vă-nzdrăvenesc pe săturate...
Vă țuc pe molecule și atomi!
Vă țuc și pe nucleu, pe electroni
Vă sunt intrat în voi, chiar sub atomic
În cel mai intim ungher... pare comic
Dar nu e! Sunt în voi... în neutroni!
poezie de Petrică Conceatu (6 martie 2024)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te vei asigura că: hainele mele sunt păstrate în ordine; primesc în fiecare zi trei mese în camera mea; dormitorul și biroul meu sunt curate și, în special, că nimeni altcineva nu-mi folosește biroul.
Albert Einstein în contract prezentat soției sale, Mileva Maric
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sunt...
Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?
Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...
Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?
Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea aici
Unde mă cauți? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru și verde livezi,
Roșul din macii născuți de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii
Unde te uiți? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni și prea cruzi,
Buzele lor ce așteaptă la sân,
Șoptesc unde sunt, le ascultă... îți spun
Cum de aștepți și cum de nu simți?
Sufletul spune, dar încă te minți,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, așteaptă s-o iei
Unde exiști și unde iubești?
În lumea aceasta sau vise cerești?
Vino aproape, aproape îți sunt,
Iubirea există deja pe pământ...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de a te gândi la frumusețea și curățenia trupului, gândește-te la suflet. Astăzi totul merge de-a-ndoaselea: trupurile oamenilor sunt curate, dar gândurile lor sunt murdare.
Un suflet care nu-i curat se zbuciumă și suferă.
Phanishvarnath Renu în Văl întinat
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
Eu sunt ce sunt și scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.
Sunt șoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Și chiar suspinul inecaților aduși la mal,
De liniștea periculoasă-a unei unde.
Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viața născuta din durere,
Și încă sunt stăpana visurilor mele.
Mai sunt ceva ce încă voi nu știți,
Sunt susurul de apă ce curge liniștit,
Sunt spaima acelora mereu mințiți,
Acelora ce plâng și nu mai vor nimic.
Eu sunt...
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile curate sunt goale de Dumnezeu.
aforism de Betty Marcovici (2013)
Adăugat de Raluca Negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Unde sunt?
Câte vise împreună am țesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?
Câte mărunțișuri am discutat?
Te credeam pur și simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?
Câte șoapte secrete ți-am spus
Și toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ți-am adus,
La ora asta unde sunt?
Câte imaginare căi întrevedeam
Și câte ode și poeme îți făceam în gând,
Dar toate speranțele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?
Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii și șoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?
poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
Sunt fapte care nu se spun
Și vorbe care nu se-aud,
Sunt șoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.
Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.
Adesea mă întorc plecând
Sau plec și nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.
Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să știu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.
Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut și ce-am avut.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimile frânte sunt mai curate; ele înțeleg mai bine imperfecțiunea.
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru o cauză curată sunt necesare mâini curate.
citat din Mihailo Drahomanov (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și privim...
Unde sunt românii?
Cine îi mai vede?
Țara asta moare!
Și în vânturi piere.
Scoal-te Eminescu!
Să vezi ce-au făcut,
puii de nemernici
care ne-au vândut.
Mint și mint întruna
la televizoare,
hoții și bandiții
și-alți din lumea mare.
Unde sunt romanii?
Dacă ei mai sunt,
iartă-i Eminescu!
Cei buni sunt pământ.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!